ICCJ. Decizia nr. 548/2014. Civil. Strămutare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 548/2014
Dosar nr. 1807/2/2013
Şedinţa de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 84 de la 6 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a civilă, a respins cererea de strămutare a Dosarului nr. 14444/3/2012 formulată de reclamanta A.C.M.E. în contradictoriu cu pârâţii D.I. Sprl, SC T.M. SRL Bucureşti şi SC I.D.C. SA Voluntari.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A.C.M.E. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, fără a invoca vreun motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 (1) şi (2) din aceeaşi Lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 33 dosarul Înaltei Cur ții de Casa ție și Justi ție), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 13 februarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurenta A.C.M.E. împotriva sentinţei nr. 84 din 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta A.C.M.E. împotriva sentinţei nr. 84 din 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta A.C.M.E. împotriva sentinţei nr. 84 din 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 547/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 69/2014. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
---|