ICCJ. Decizia nr. 5555/2013. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5555/2013
Dosar nr. 225/43/2013
Şedinţa publică din 2 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 1469./99/2009 s-a respins cererea formulată de petenta pârâtă SC T.C. SA având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurată în Sentinţa civilă nr. 349 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Mureş, îndreptată prin Încheierea din 1 martie 2011 aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petenta a exercitat calea de atac atât împotriva sentinţei civile cât şi împotriva Încheierii din 1 martie 2011, situaţie în care o nouă cerere de îndreptare a erorii materiale nu mai poate fi primită, aspectele invocate fiind critici aduse Încheierii de îndreptare din 1 martie 2011, care puteau fi invocate şi analizate în calea de atac promovată de petentă.
Împotriva acestei hotărâri petenta SC T.C. SA a formulat apel, iar prin Decizia nr. 20 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a respins ca nefondat apelul pârâtei SC T.C. SA fiind obligată apelanta la plata sumei de 9.920 RON cheltuieli de judecată faţă de intimata SC P.C. SRL Braşov, pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 349 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Mureş s-a admis excepţia lipsei de interes procesual a intervenientei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi şi ca atare s-a respins ca lipsită de interes cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientă în contradictoriu cu SC A.I.I. SRL şi SC T.C. SA Iaşi.
De asemenea, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A.I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA, pârâta fiind obligată la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 36.894,38 mp. situat în Iaşi, strada C., judeţul Iaşi, înscris în ....... Iaşi, la următoarele nr. cadastrale: ......./1, ......./1, ......./2, ......./1, ......./3, în caz contrar hotărârea ţinând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; s-a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri; s-a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale, formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC T.C. SA Iaşi; reclamanta cumpărătoare a fost obligată la plata către pârâta vânzătoare a diferenţei de preţ în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plăţii; pârâta SC T.C. SA Iaşi a fost obligată la plata către reclamanta SC A.I.I. SRL a sumei de 53.423 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar şi, totodată, s-a luat act de poziţia reclamantei de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariile avocaţiale.
Această hotărâre a fost îndreptată din oficiu, prin Încheierea din data de 1 martie 2011, în sensul că în aliniatul 6 al minutei şi dispozitivului Sentinţei civile nr. 349 din 22 februarie 2011 din Dosar nr. 1469./99/2009 al Tribunalului Mureş, în loc de „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a diferenţei de preţ în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plăţii” se va trece: „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a diferenţei de preţ în cuantum de 290.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plăţii”.
Împotriva sentinţei şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale părţile au declarat apel, dispunându-se prin Decizia civilă nr. 5/A din 25 ianuarie 2012 schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul că hotărârea ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 36.894,38 mp, situat în Iaşi, str. C., judeţul Iaşi, înscris în CF ....... Iaşi, la următoarele nr. cadastrale: ......./1, ......./1, ......./2, ......./1, ......./3, ......./1, ......./4.Totodată, s-a luat act şi s-a constatat renunţarea la judecată a reclamantei privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate. De asemenea, s-a dispus anularea ca netimbrat a apelului declarat de pârâta SC T.C. SA.
Instanţa de apel a reţinut că această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1085 din 14 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente;
În contextul în care prin Încheierea din data de 1 martie 2011 instanţa a îndreptat eroarea materială strecurată în Sentinţa civilă nr. 349/2011, în sensul că în loc de diferenţa de preţ de 150.300 euro + TVA, în echivalent RON la cursul BNR din momentul plăţii s-a trecut 290.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din momentul plăţii, este evident că nu poate fi vorba de o eroare materială, instanţa motivând îndreptarea erorii menţionate, în sensul că din considerentele sentinţei rezultă că prin Protocolul din 2006 s-a convenit asupra ultimei rate de preţ ca fiind 290.000 euro. S-a reţinut astfel că în condiţiile în care această încheiere a fost supusă controlului judiciar, nu mai poate fi pusă în discuţie o nouă îndreptare a erorii materiale a aceluiaşi paragraf din sentinţă, în sensul adăugării menţiunii „+TVA” la suma stabilită cu titlu de preţ şi că o atare adăugire nu ar constitui o îndreptare a unei erori materiale, ci o modificare a hotărârii, ceea ce nu se poate face pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ. Această chestiune trebuia invocată în căile de atac promovate împotriva sentinţei şi a Încheierii de îndreptare din 1 martie 2011.
Împotriva Deciziei civile nr. 20/A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I Civilă a declarat recurs pârâta SC T.C. SA Iaşi.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., întrucât îndreptarea unei erori materiale din oficiu nu poate exclude dreptul părţii de a recurge şi ea la aceleaşi prevederi legale şi că în situaţiile în care legiuitorul nu distinge, nici judecătorul nu poate să o facă potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.”
Se mai susţine că instanţa de apel nu s-a raportat nici la considerentele din Decizia civilă nr. 4160 din 15 decembrie 2011 a ICCJ, ce au putere de lucru judecat
O altă critică vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., iar suma de 9.920 RON la care a fost obligată este disproporţionat de mare raportat la natura cauzei: apel împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială).
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Sentinţa civilă nr. 349/2011 a Tribunalului Mureş a fost îndreptată prin Încheierea din 1 martie 2011, în sensul că în aliniatul 6 al minutei şi dispozitivului sentinţei în loc de: „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a diferenţei de preţ în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plăţii” se va trece: „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a diferenţei de preţ în cuantum de 290.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plăţii”.
Atât sentinţa cât şi încheierea sus-menţionată a format obiect al controlului judiciar în apel şi recurs soluţionate prin decizia civilă prin Decizia civilă nr. 5/A din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi respectiv Decizia civilă nr. 1085 din 14 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum de altfel bine au reţinut instanţele anterioare, iar aspectele învederate prin cererea de îndreptare a erorii materiale din 25 martie 2013 sunt de fapt nemulţumiri şi critici efective cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale din 1 martie 2011.
Or, aceste aspecte într-adevăr nu mai pot constitui motiv de examinare în condiţiile unei noi cereri de îndreptare a erorii materiale întemeiate pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., câtă vreme ele au format obiect al controlului judiciar finalizat prin hotărârile sus-evocate.
Cum Încheierea din 1 martie 2011 de îndreptare a erorii materiale din Sentinţa civilă nr. 349/2011 a Tribunalului Mureş a fost într-adevăr supusă controlului judiciar, nu mai poate fi pusă în discuţie o altă îndreptare a erorii materiale a aceluiaşi paragraf 6 din sentinţa civilă sus-menţionată în sensul adăugirii menţiunii: „+TVA la suma de preţ stabilită”, întrucât, cum bine a reţinut instanţa de apel, o astfel de adăugire ar însemna de fapt o modificare a hotărârii, inadmisibilă în situaţiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse susţinerile recurentei legate de greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. sunt nefondate.
Nefondate, în temeiul aceloraşi considerente, sunt şi criticile legate de faptul că instanţa de apel nu s-a raportat în examinarea cauzei la considerentele Deciziei civile nr. 4160 din 15 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ce priveşte critica legată de obligarea cheltuielilor de judecată sunt de reţinut următoarele aspecte:
Obiectul dedus judecăţii vizează îndreptarea erorii materiale din Sentinţa civilă nr. 349 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Mureş, îndreptată la rândul ei prin Încheierea din data de 1 martie 2011, a aceleiaşi instanţe.
Astfel potrivit art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. „părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea, sau completarea hotărârii.” Or, faţă de dispoziţiile exprese şi imperative ale acestui text legal, este de reţinut că legiuitorul a avut în vedere că ipotezele legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea unei hotărâri, sunt imputabile instanţei ce a pronunţat hotărârea şi nu părţilor, motiv pentru care părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor în cererile ce vizează ipotezele sus-arătate.
Ca atare, din această perspectivă a incidenţei dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ. este de reţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, când a dispus obligarea pârâtei SC T.C. SA Iaşi la plata sumei de 9.920 RON cheltuieli de judecată faţă de intimata SC P.C. SRL Braşov.
Faţă de această situaţie fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ., recursul pârâtei SC T.C. SA Iaşi urmează a fi admis, a se modifica în parte decizia recurată, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
În baza aceloraşi considerente şi a dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ. incidente în cauză, (faţă de obiectul dedus judecăţii), în condiţiile în care părţile, în cererile având ca obiect îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, este nefondată cererea intimatei privind plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care această cerere urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC T.C. SA Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 20/A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în recurs de intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5552/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5556/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
