ICCJ. Decizia nr. 5562/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5562/2013
Dosar nr. 28510/3/2008*
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 28510/3/2008, reclamantul H.B. a chemat în judecată pe pârâţii Ş.N. şi SC Ş. & Ş.I. SRL şi a solicitat: obligarea acestora în solidar, la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale; să se constate îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi ca efect al acesteia, să se dispună sancţionarea pârâţilor, în sensul de a publica fiecare, integral, hotărârea de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar”, pe cheltuiala lor, în trei cotidiane centrale („E.”, „R.L.” şi „Z.”); obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, în cursul anului 2006, între societatea B.I.C.G. şi societatea T.G., a fost încheiat un contract în baza căruia societatea T.G. a elaborat un proiect preliminar al circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti, programat să se desfăşoare în prima jumătate a anului 2006, sub girul Federaţiei Internaţionale de Automobilism şi Automobil Club Român.
S-a mai arătat că proiectul preliminar, conţinând piese scrise şi desenate, planuri cartografice şi planşe fotografice, a fost finalizat şi predat către beneficiarul B.I.C.G. la 23 mai 2005. Deşi proiectul a fost elaborat în totalitate de echipa de arhitecţi din cadrul societăţii T.G., la data de 5 august 2005, pârâtul Ş.N., fără drept, a depus la OSIM o cerere pentru înregistrarea ca model industrial a proiectului sus-menţionat, sub denumirea „circuit auto moto sport urban”, cerere respinsă la 30 mai 2006 prin Hotărârea 18/218 a Comisie de examinare din cadrul OSIM, pe motiv că obiectul acesteia nu reprezenta un desen industrial.
S-a arătat totodată că, pârâtul a depus la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, la 10 august 2005, o cerere prin care a solicitat înregistrarea unui program de calculator, tipul aplicaţie de afaceri, denumit „Circuit auto moto sport urban în juriul Palatului Parlamentului”, fiindu-i eliberat Certificatul nr. 1837 din 16 august 2005.
Fără a avea vreo contribuţie la realizarea proiectului, pârâtul a publicat în 2005 o carte intitulată „O formulă de succes - Circuit auto moto sport urban în juriul Palatului Parlamentului”, carte în care au fost publicate piese esenţiale ale proiectului realizate de societatea T.G.
Totodată, prevalându-se de calitatea de autor al proiectului, pârâtul a adus grave acuze la adresa reclamantului, în cadrul unor conferinţe de presă, aducând în acest fel grave prejudicii de imagine de natură să pericliteze organizarea circuitului automobilistic din luna august 2008.
Reclamantul a susţinut că pârâţii au dezvăluit publicului date personale despre el, au prezentat public activităţile sale curente şi au transmis informaţii false despre acesta, încălcând dispoziţiile legale care îl protejează în calitate de cetăţean, fără implicaţii în sfera politică, prejudiciindu-i atât viaţa privată, cât şi onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria-i imagine, ceea ce face a fi îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale sub aspectul prejudiciului faptei ilicite, legăturii de cauzalitate şi vinovăţia pârâţilor.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 26, art. 30 alin. (6) şi (8), art. 44 alin. (8) din Constituţia României, art. 998 - 999, art. 1003 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/54, art. 88 din Legea nr. 8/1996, art. 8 şi art. 10 par.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La 23 octombrie 2008, pârâţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 754 din 27 mai 2009 a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite cumulativ patru condiţii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Întrucât reclamantul este cel care a sesizat instanţa, acestuia îi revenea sarcina de a-şi dovedi pretenţia dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., iar reclamantul nu a putut să-şi dovedească pretenţiile formulate în faţa instanţei.
Prin Decizia civilă nr. 146A din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea Intelectuală a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtul Ş.N. la 10.000 euro în echivalent RON la cursul oficial de schimb valutar de la data plăţii efective, reprezentând daune morale, către reclamantul H.B., a obligat pe pârâtul Ş.N. să publice pe cheltuiala sa prezenta hotărâre sub titlul "Anunţ judiciar" în cotidianele "E.", "R.L." şi "Z.", a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva pârâtei SC Ş.I. SRL şi a obligat pârâtul Ş.N. la plata către reclamant a sumei de 2.216 RON, cheltuieli de judecată la fond.
După un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 605 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Ş.N. împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care a casat-o, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că premisa de la care a plecat analiza instanţei de apel, în sensul că reclamantul este autor al proiectului de circuit auto, este greşită, deoarece această prezumţie a fost răsturnată în mod irevocabil prin constatarea faptului că pârâtul este autorul desenului industrial „plan de circuit auto moto sport urban”, după cum rezultă din certificatul de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 018430 din 23 octombrie 2008, admis la înregistrare prin Decizia civilă nr. 433 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, ce se bucură de putere de lucru judecat.
Având în vedere că acest aspect a fost apreciat ca relevant prin prisma examinării vinovăţiei, Înalta Curte a constatat că se impune reluarea judecăţii în apel şi reanalizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX/a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale cauza a fost reînregistrată la data de 4 aprilie 2012 sub nr. 28510/3/2008*, iar prin Decizia nr. 79A din 17 mai 2012 a respins apelul reclamantului, ca nefondat.
La rejudecare nu au fost administrate probe noi.
Curtea a reţinut că răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtului conturează doar atitudinea subiectivă a acestuia, respectiv existenţa sau nu a intenţiei de a produce un prejudiciu reclamantului, ori eventual culpa sa.
Instanţa de apel a constatat ca lipsită de interes critica pe aspectul administrării probei testimoniale în condiţiile în care instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a procedat la audierea martorilor A.C.R., T.E., A.E. şi C.M.
Aceste mijloace de probă administrate sunt câştigate cauzei, câtă vreme casarea deciziei pronunţate prima dată în apel nu a fost întemeiată pe aspecte de nelegalitate, ci a privit greşita apreciere asupra situaţiei de fapt, ce se impunea a fi reevaluată de instanţa de apel.
În privinţa situaţiei de fapt rezultată din probele administrate în faţa primei instanţe şi în apel, Curtea a reţinut că pârâtul intimat Ş.N. a afirmat despre reclamantul B.H. că acesta i-a încălcat drepturile proprii asupra proiectului circuitului automobilistic desfăşurat în jurul Palatului Parlamentului, drepturi protejate prin înregistrarea în beneficiul său a desenului industrial amintit anterior.
Aceste afirmaţii au fost făcute prin intermediul mijloacelor mass-media, în cuprinsul unor articole din presa scrisă, al unor emisiuni televizate şi al unei conferinţe de presă.
Fapta ilicită constituie, potrivit susţinerilor reclamantului, formularea de afirmaţii calomnioase la adresa sa, în cursul unei campanii denigratoare, afirmaţii care depăşesc în opinia apelantului limitele libertăţii de exprimare şi care au încălcat reputaţia reclamantului, dreptul său la propria imagine şi dreptul la viaţa privată.
Cu privire la afirmaţiile publice cuprinse în publicaţiile de presă depuse în copie la dosar, Curtea a reţinut că pârâtul intimat Ş.N. a afirmat că este titularul drepturilor exclusive asupra proiectului circuitului automobilistic în discuţie, prezentând şi ceea ce constituia, în opinia sa, documentul justificativ al acestei calităţi, afirmând că reclamantul B.H. nu poate pretinde calitatea de autor asupra proiectului.
Aceste afirmaţii nu au constituit, în opinia Curţii, fapte ilicite, de vreme ce, intimatul pârât este titularul drepturilor exclusive decurgând din înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a desenului industrial ce reproduce circuitul automobilistic desfăşurat în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti.
Prin urmare, justificând această calitate, în temeiul prevederilor art. 30 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, intimatul - pârât era în drept a pretinde recunoaşterea drepturilor sale izvorâte din înregistrare şi, de asemenea, era titularul dreptului corelativ obligaţiei negative generale a celorlalte subiecte de drept de a se abţine de la încălcarea lor.
În consecinţă, prin afirmarea publică a calităţii sale de titular al drepturilor asupra desenului în discuţie şi prin negarea existenţei dreptului apelantului-reclamant asupra acestuia, intimatul-pârât nu a săvârşit o faptă ilicită.
Raportând afirmaţiile pârâtului din cuprinsul articolelor de presă depuse la dosar la argumentele reclamantului, expuse în cererea de apel, Curtea a constatat că acestea nu îmbracă forma unor judecăţi de valoare, ci, dimpotrivă, ele pot fi calificate ca o prezentare de fapte, de vreme ce se impută reclamantului încălcarea legii sub aspectul protecţiei drepturilor sale exclusive asupra desenului înregistrat.
În privinţa afirmaţiilor pretins a fi fost realizate în cadrul unei conferinţe de presă, respectiv în emisiuni de televiziune (ce nu au fost indicate în concret, cu data şi ora desfăşurării), Curtea a reţinut că aceste pretinse fapte nu au fost probate.
O altă faptă calificată de reclamant ca fiind ilicită a fost aducerea de acuzaţii (legate de aceeaşi dispută asupra proiectului de circuit în discuţie) în cuprinsul unor memorii şi plângeri adresate organelor de urmărire penală şi altor autorităţi publice.
În privinţa plângerilor penale depuse la dosar în copie, Curtea a reţinut că formularea lor nu poate constitui o faptă ilicită, deoarece, prin prisma calităţii sale de titular al drepturilor exclusive asupra desenului înregistrat, pârâtul era îndreptăţit a întreprinde demersurile legale pentru protecţia judiciară a dreptului său.
Mai mult, este relevantă în această privinţă şi împrejurarea că afirmaţiile cuprinse în aceste memorii sau plângeri nu au caracter public, astfel că nu se poate pune în discuţie efectul asupra imaginii în societate a reclamantului.
Totodată, nu s-a dovedit că pârâtul a făcut public conţinutul acestor plângeri şi memorii.
Având în vedere dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. 1864 (aplicabile litigiului pendinte), Curtea a reţinut caracterul cumulativ al cerinţelor angajării răspunderii delictuale, astfel încât, în lipsa faptei ilicite, nu se poate vorbi despre prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţie. A considerat nerelevante argumentele aduse de reclamant în susţinerea acestor condiţii ale răspunderii.
În privinţa celorlalte susţineri din cererea de apel, referitoare la conţinutul unei expertize efectuate în cursul unei proceduri penale iniţiată la plângerea reclamantului cu privire la calitatea de autor a unui program de calculator intitulat „Circuit Auto Moto Sport Urban în jurul Palatului Parlamentului”, Curtea a reţinut, de asemenea, că nu sunt relevante în cauză.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a formulat recurs reclamantul H.B., invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au avut în vedere următoarele:
Instanţa de apel a omis să analizeze apărările invocate şi a apreciat greşit înscrisurile administrate în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, stabilind astfel greşit situaţia de fapt.
Recurentul a susţinut că motivarea hotărârii judecătoreşti atacate nu este realizată într-o manieră clară şi coerentă. A arătat că este de netăgăduit că iniţiativa organizării circuitului auto moto sport a aparţinut pârâtului, însă sub aspectul protecţiei conferite de dreptul de autor al desenului nu are relevanţă paternitatea organizării circuitului sau a alegerii amplasamentului de desfăşurare, autori ai desenului industrial protejat prin Certificatul de înregistrare nr. 018430 fiind reclamanţii T.E. şi T.H., cum de altfel s-a reţinut prin Sentinţa civilă nr. 1854 din 16 octombrie 2012. Recurentul, în susţinerea acestui motiv de recurs, a arătat că din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că proiectul de circuit a fost depus la Primăria municipiului Bucureşti sub numele de T.G. la o dată anterioară depunerii cererii de înregistrare a desenului.
Recurentul critică faptul că instanţa de apel s-a rezumat să reţină că afirmaţiile pârâtului nu constituie fapte ilicite, motivat de faptul că acesta este titularul drepturilor exclusive ce decurg din înregistrarea la OSIM a desenului ce reproduce circuitul automobilistic desfăşurat în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti, motivarea deciziei recurate nefiind de natură să furnizeze dovada că mijloacele de probă administrate au fost serios examinate.
Totodată, susţine că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că esenţa faptei ilicite de denigrare este justificată de calitatea de autor şi titular al unui drept exclusiv de proprietate industrială, constatare care este străină de natura pricinii.
Decizia recurată este nelegală întrucât împrejurările de fapt relative la paternitatea certificatului de înregistrarea a desenului privind circuitul automobilistic în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti au fost greşit apreciate de către instanţa de apel în rejudecare.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ş.N. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât niciunul din motivele de casare indicate nu este incident. Dezvoltarea criticilor formulate în recurs se referă numai la netemeinicia hotărârii, recurentul solicitând instanţei de recurs să reanalizeze probele administrate, situaţie inadmisibilă în raport cu actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre se poate recura numai pentru motive de nelegalitate.
La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013 a fost supusă dezbaterii excepţia nulităţii recursului.
Examinând recursul reclamantului sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii în şedinţa publică din 2 decembrie 2013, Înalta Curte constată că acesta este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Înalta Curte nu a identificat critici ce pot atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât nu poate cenzura hotărârea instanţei de apel din prisma acestui text legal.
Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel şi care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.
În speţa de faţă, susţinerile recurentului se referă la chestiuni de fond ale cauzei, criticile vizând situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi nu argumentele acestei instanţe în motivarea deciziei atacate.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Prin criticile formulate, recurentul nu este de acord cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la cine este titularul certificatului de înregistrare al circuitului auto moto sport şi modul în care au fost interpretate probele administrate.
Modul în care instanţa de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reţinut o anumită situaţie de fapt nu poate constitui, însă, motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Or, din redactarea deciziei atacate rezultă că, în limitele cererii de apel cu care a fost învestită, Curtea de Apel a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicare legii de către prima instanţă, astfel încât, modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.
În ceea ce priveşte criticile ce vizează nelegalitatea deciziei în raport de disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Recurentul, însă, prin criticile formulate se plânge de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit în raport de acestea situaţia de fapt.
Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivului de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala sa configuraţie, aşa cum s-a arătat în considerentele precedente.
Altfel spus, recurentul nu a precizat în ce constau nelegalităţile invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, sau prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă, în legătură cu aceste dispoziţii legale.
Prin urmare, reevaluarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt pe aspectele invocate de recurent nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
În această situaţie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul H.B. împotriva Deciziei civile nr. 79 A din 17 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5561/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5563/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
