ICCJ. Decizia nr. 5560/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5560/2013
Dosar nr. 348/54/2013
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Judecătoria Novaci, prin Sentinţa civilă nr. 732 din 15 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2415/267/2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea civilă în revendicare, formulată de reclamantul Ş.E.I., împotriva pârâtului S.N.N.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că reclamantul nu are un drept de proprietate asupra terenului revendicat, astfel încât nu justifică o calitate procesuală activă în promovarea acţiunii în revendicare, întrucât conform art. 13 din Regulamentul pentru Organizarea şi Funcţionarea Cimitirelor Parohiale şi Mănăstireşti din cuprinsul Eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, locurile de înmormântare se atribuie în folosinţă temporară sau veşnică prin eliberarea unui act de concesiune care dă titularului numai dreptul la folosinţă locului atribuit ce nu poate fi înstrăinat decât în condiţiile art. 15 alin. (2) din Regulament.
Totodată s-a reţinut că terenul pe care se află locul de veci a fost în domeniul public al comunei, nefiind transferat instituţiei de cult, şi, prin urmare, acest loc de veci nu poate face obiectul dreptului de proprietate al titularului, acesta din urmă având doar un drept de folosinţă izvorât din actul de concesiune ce nu poate fi apărat pe calea acţiunii în revendicare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul.
Tribunalul Gorj, prin Decizia civilă nr. 2984 din 17 octombrie 2012, a respins recursul declarat de recurentul reclamant Ş.E.I., acesta fiind obligat la 300 RON cheltuieli de judecată, în recurs, către intimat.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat că situaţia de fapt este cea reţinută de prima instanţă. Reclamantul nu are încheiat contract de concesiune pentru locul de veci pe care îl revendică, iar, pe de altă parte, el nu dovedeşte calitatea de proprietar necesară admisibilităţii acţiunii în revendicare prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar.
Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul Ş.E.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 6 din 5 februarie 2012, pronunţată în Dosar nr. 2415/267/2011, a respins, ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul Ş.E.I. împotriva Deciziei civile nr. 2984 din 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2415/267/2011.
A obligat apelantul la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât S.N.N.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că Tribunalul a judecat ca instanţă de recurs, în baza art. 2821 C. proc. civ., astfel încât hotărârea atacată în prezenta cauză cu apel la instanţa de grad superior este o hotărâre irevocabilă, şi deci, nu mai poate fi atacată cu un nou apel, împotriva acestei hotărâri putând fi exercitate celelalte căi de atac extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă. Astfel, hotărârea atacată cu apel în cauză nu a fost pronunţată de tribunal în primă instanţă, ci ca instanţă de recurs, iar apelantul nu mai poate promova apel împotriva unei hotărâri deja irevocabile, calea de atac declarată fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul Ş.E.I., criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 20 din 8 aprilie 2013 a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
În cadrul acestei căi de retractare, intervenienta Asociaţia „Lupta împotriva Corupţiei şi pentru Drepturile Omului a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul contestatorului Ş.E.I., solicitând admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Novaci.
Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, condiţii prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., contestatorul având posibilitatea de a invoca motivele de nelegalitate a deciziei în calea de atac a recursului.
Ca urmare, cum contestaţia în anulare este inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie în interesul contestatorului formulată în condiţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a fost respinsă.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., contestatorul a fost obligat să achite intimatului suma de 600 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 500 de RON onorariu avocat şi 100 de RON cheltuieli de transport).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul/contestatorul Ş.E.I., aducând critici pe fondul cauzei, arătând că are drept de proprietate pe terenul în litigiu şi contestând faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
La dosarul cauzei au depus concluzii scrise atât recurentul cât şi intimatul.
La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pe care o reţine ca fiind incidentă cauzei, având în vedere următoarele argumente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau recurs.
În speţă, hotărârea atacată cu recurs, a rezolvat o contestaţie în anulare, contra unei decizii irevocabile, pronunţate în apel împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a soluţionat calea de atac a recursului, la rândul său irevocabilă.
Se reţine că ordinea de declarare a căilor de atac este, de asemenea instituită de dispoziţiile procedurale, partea neputând opta în a exercita după bunul plac căile de atac de reformare.
Cum, potrivit art. 320 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra contestaţiei în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea contestată şi cum decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei nu se încadrează între hotărârile menţionate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. ce pot fi atacate cu recurs, fiind irevocabilă (prin aceasta instanţa respingând ca inadmisibilă calea de atac a apelului declarat împotriva unei decizii prin care s-a soluţionat recursul) în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
De altfel, această concluzie decurge şi din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ş.E.I. împotriva Deciziei civile nr. 20 din 8 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5556/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5561/2013. Civil → |
---|