ICCJ. Decizia nr. 559/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 559/2014
Dosar nr. 11775/3/2008
Şedinţa publică din 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sub nr. 11775/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta G.V. USA Inc., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.015.640,74 DOLARI S.U.A., cu titlu de daune-interese pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003; să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară semnării contractului şi să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 19.779.708,21 DOLARI S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei-reclamante, după cum urmează: 196.496,21 DOLARI S.U.A., reprezentând preţul achitat pentru acţiunile SC A. SA achiziţionate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003; 6.451.670 DOLARI S.U.A., reprezentând investiţia realizată în SC A. SA şi nerecuperată în procedura falimentului deschisă faţă de aceasta din urmă; 9.810.790 DOLARI S.U.A., reprezentând profitul nerealizat de pârâta-reclamantă, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de A.V.A.S.; 3.320.752 DOLARI S.U.A., reprezentând restituirea depozitelor constituite de dealeri pentru achiziţionarea de autovehicule A.
Prin sentinţa civilă nr. 21226 din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, au fost respinse excepţia prescripţiei invocată de pârâta-reclamantă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de reclamanta-pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea principală, a fost admisă în parte cererea reconvenţională, iar reclamanta a fost obligată să restituie pârâtei suma de 196.496,21 DOLARI S.U.A., reprezentând preţul achitat pentru acţiunile SC A. SA în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45 din data de 26 septembrie 2003; restul petitelor din cererea reconvenţională au fost respinse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
- între părţi a intervenit contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de A.V.A.S. la SC A. SA.
Conform clauzelor prevăzute la art. 4.1. şi 4.2, contractul a fost supus îndeplinirii unor condiţii suspensive, în termen de maxim de 20 zile lucrătoare de la data semnării.
Condiţiile vizează amânarea naşterii drepturilor subiective şi obligaţiilor corelative ale părţilor ulterior disponibilizării unui număr de maxim 1.800 salariaţi ai SC A. SA şi ai societăţilor comerciale în care aceasta este acţionar majoritar, în condiţiile O.U.G. nr. 8/2003 şi publicării în M. Of. al României a unui Act normativ emis de Guvernul României prin care să se acorde Societăţii facilităţi pentru privatizarea SC A. SA şi emiterea de către E. a unui aviz privind confirmarea dovezilor de bonitate prezentate de cumpărător.
Părţile au prelungit termenul de 20 zile prevăzut de art. 4.2., succesiv, prin acte adiţionale, iar prin actul adiţional nr. 3 din 05 ianuarie 2004 au constatat îndeplinirea condiţiilor suspensive.
Totodată, la art. 7.1 din contract părţile au stipulat cauze de încetare de drept a contractului şi procedura de urmat în asemenea situaţii.
Prin acte adiţionale succesive, au prelungit termenul de 120 zile lucrătoare prevăzut la art. 7.2 pentru îndeplinirea condiţiilor rezolutorii până la 03 iunie 2005.
Ulterior acestui moment, părţile nu au mai încheiat nici un act adiţional prin care să prelungească termenul pentru îndeplinirea condiţiilor rezolutorii, să constate îndeplinirea ori să renunţe la acestea, astfel cum această posibilitate a fost convenită prin art. 7.4. din contract.
În consecinţă, prima instanţă a constatat că la 03 iunie 2005, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni s-a desfiinţat retroactiv, conform clauzei cuprinsă în art. 7.5.
În aplicarea prevederilor art. 1019 C. civ., tribunalul a apreciat că, în intervalul de timp cuprins până la realizarea condiţiei rezolutorii, drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor există pur şi simplu şi trebuie executate.
Astfel, a reţinut că, în intervalul dintre intrarea în vigoare a contractului, 05 ianuarie 2004 şi desfiinţarea acestuia la 03 iunie 2005, pârâtei îi revenea obligaţia realizării de investiţii în sumă de 4.000.000 DOLARI S.U.A., aferente primilor doi ani investiţionali, conform Anexei 6 la contract.
În cauză s-a administrat o expertiză tehnică contabilă, ale cărei concluzii au fost în sensul că valoarea investiţiilor se ridică la suma de 7.829.634,71 DOLARI S.U.A., instanţa apreciind, astfel, că această obligaţie a fost executată.
Potrivit clauzei 20.1 din contract, cumpărătoarea s-a obligat să plătească vânzătoarei o penalitate de 5 % din preţul prevăzut la art. 5, în cazul neîndeplinirii în tot sau în parte a oricăreia dintre obligaţiile stipulate la art. 3.2, 10.5, 10.6, 10.11, 10.12, 10.18, 13.3, 13.4, 13.5, 13.11 şi 18.3, în termen de 30 zile lucrătoare de la data notificării transmise în acest sens.
Faţă de economia clauzei penale anterior menţionate, tribunalul a reţinut că obligaţia de prezentare a documentelor, reglementată de art. 10.13 şi art. 15.3 şi invocată de reclamantă ca temei al răspunderii contractuale, nu se regăseşte în domeniul de incidenţă al clauzei penale şi a înlăturat aserţiunea reclamantei în sensul că neîndeplinirea formalităţilor de certificare a îndeplinirii obligaţiilor contractuale echivalează în fapt cu neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale.
Referitor la obligaţiile asumate prin art. 10.8, de menţinere a unui anumit număr de salariaţi ai societăţii în urma disponibilizării menţionate la art. 4.1.1, şi prin art. 10.11, de a nu decide dizolvarea şi lichidarea voluntară a societăţii sau declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului la cererea debitorului, tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută culpa pârâtei, dat fiind că deschiderea la 26 ianuarie 2005 a procedurii reorganizării judiciare şi falimentului împotriva debitoarei SC A. SA nu s-a făcut la cererea sa, ci a creditorilor SC S.A. SA, SC M.E.P. SRL, SC R.G. SRL şi a unui număr de 405 salariaţi.
Având în vedere caracterul judiciar al procedurii, tribunalul a apreciat că nu pot fi considerate imputabile pârâtei măsurile dispuse pentru redresarea activităţii debitoarei, inclusiv disponibilizările de personal.
Astfel, în considerarea celor anterior expuse şi a faptului că reclamanta nu a dovedit încălcarea obligaţiilor stipulate în sarcina pârâtei la art. 10.12, art. 13.5, art. 13.11 şi art. 18.3, prima instanţă a respins ca nefondată cererea introductivă.
Asupra cererii reconvenţionale, s-a reţinut că obligaţiile A.V.A.S. în legătură cu acordarea facilităţilor fiscale menţionate în capitolul „Condiţii rezolutorii” (art. 7.1.1. - art. 7.1.8.) din contract, nu derivă din clauzele amintite, ci din prevederile O.U.G. nr. 114/2003 privind privatizarea SC A. SA prin care Guvernul a aprobat scutirea de la plată a obligaţiilor bugetare restante, datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat.
În raport de conţinutul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) şi art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003, tribunalul a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau referitor la înlesnirile la plată, respectiv aceea de a solicita instituţiilor publice creditoare emiterea certificatelor de obligaţii bugetare şi de a notifica Consiliului Concurenţei, în numele ministerelor şi al celorlalte instituţii, ajutoarele de stat.
În acest sens, a consemnat că la 23 februarie 2004 a fost emis Ordinul Comun al A.P.A.P.S. şi al M.F.P. privind acordarea de înlesniri la plata creanţelor, datorate şi neachitate de SC A. SA şi că, în urma demersurilor reclamantei, D.R.V. Craiova a emis certificatul nr. 31670 din 27 mai 2005 cu privire la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare datorate în vamă şi neachitate de SC A. SA; D.G.F.P.J. Argeş a emis Decizia nr. 408 din 25 octombrie 2004 prin care au fost scutite de la plată obligaţiile bugetare restante datorate de SC A. SA în sumă totală de 1.566.044.966.683 ROL; M.F.P., A.N.A.F. şi A.N.V. au emis certificatul de obligaţii bugetare nr. 14.849.2005.j Cu privire la notificarea către C.C. a ajutorului de stat, tribunalul reţinut că aceasta nu a putut fi transmisă, deoarece beneficiarul măsurilor de sprijin, SC A. SA, nu a furnizat informaţiile suplimentare solicitate în conformitate cu cerinţele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 143/2003 şi din Regulamentul Consiliului.
Prin urmare, tribunalul a constatat că întocmirea planului de restructurare, a studiului de piaţă şi a altor documente relevante pentru acordarea ajutorului de stat excede obligaţiilor stabilite în sarcina A.V.A.S. prin O.U.G. nr. 114/2003 şi a înlăturat ca lipsită de suport probator afirmaţia pârâtei în sensul că eşecul procedurii de autorizare a ajutorului de stat îi este imputabil reclamantei.
Referitor la clauza înserată în art. 7.5 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, tribunalul a apreciat că nu are semnificaţia unui pact comisoriu de ultim grad, întrucât nu face referire la culpa contractuală, aspect esenţial în calificarea acesteia, având în vedere că numai partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul este îndreptăţită să dea eficienţă pactului comisoriu. în plus, clauza respectivă nu conţine nici o stipulaţie referitoare la repararea prejudiciului cauzat de partea care a încălcat contractul, repunerea părţilor în situaţia anterioară limitându-se la restituirea către cumpărător a sumelor plătite în contul preţului, respectiv la restituirea acţiunilor, libere de orice sarcini, către vânzător.
Având în vedere şi că acordarea ajutorului de stat şi autorizarea acestuia nu intră în sfera de competenţă deferită de lege reclamantei-pârâte A.V.A.S., tribunalul a apreciat că prin clauza 7.5 părţile au convenit desfiinţarea contractului prin efectul condiţiei rezolutorii, fără ca vreuna dintre ele să fie considerată în culpă. Mai mult, chiar şi în ipoteza în care notificarea ajutorului de stat ar fi fost transmisă Consiliului Concurenţei cu toată documentaţia necesară conform prevederilor Regulamentului, emiterea deciziei de autorizare nu devenea o simplă formalitate, Consiliul Concurenţei având abilitatea de a decide, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 143/1999, inclusiv de a interzice acordarea ajutorului de stat, în cazul în care aprecia că acesta denaturează semnificativ mediul concurenţial normal şi afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care România este parte.
În acest sens, tribunalul a constatat că emiterea unei decizii de neautorizare de către Consiliul Concurentei a făcut obiectul unei alte condiţii rezolutorii a cărei îndeplinire atrage desfiinţarea retroactivă a contractului, potrivit art. 7.6.5., şi în acest caz, părţile nefăcând referire la culpa contractuală şi nici la plata unor eventuale daune-interese.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate capetele din cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din culpa reclamantei şi obligarea acesteia la plata de daune-interese.
Totodată, a admis petitul privind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului şi a dispus restituirea prestaţiilor astfel cum părţile au convenit prin art. 7.5.
Împotriva acestei sentinţe, A.V.A.S. a declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
În motivare, reclamanta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat că pârâta nu este în culpă în condiţiile în care, în ciuda demersurilor întreprinse pentru acordarea facilităţilor fiscale, aceasta nu a fost niciodată preocupată să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract.
Prin decizia civilă nr. 499/2012 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
Instanţa de prim control judiciar şi-a argumentat soluţia, reţinând ca fiind justă hotărârea atacată, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită, ca urmare a unei analize judicioase şi coroborate a probatoriilor administrate.
Împotriva deciziei civile nr. 499/2012 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A.A.A.S., întemeindu-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensul admiterii acţiunii introductive şi respingerii cererii reconvenţionale, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor O.G. nr. 25/2002 şi a principiului statuat la art. 969 C. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a susţinut că în mod eronat instanţa de control a apreciat ca fiind just argumentul pentru care tribunalul a înlăturat necesitatea prezentării de documente justificative de către pârâta cumpărătoare în dovedirea realizării investiţiilor prevăzute la art. 10.18, art. 13.6, art. 14.1, art. 15.1 din contractul de privatizare, apreciind că neîndeplinirea acestor obligaţii nu intră în domeniul de incidenţă a clauzei penale; că prin însuşirea concluziilor raportului de expertiză, potrivit cărora pârâta a depăşit volumul investiţional la care s-a obligat prin contractul de privatizare, au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., întrucât majoritatea investiţiilor se regăsesc pe teritoriul Statelor Unite, contrar înţelegerii părţilor; că pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de lansare în producţie a unui nou model de autoturism de teren şi de punere în practică a măsurilor necesare acestei producţii, în conformitate cu Anexa 8 la prezentul contract şi că potrivit art. 20.1, pârâta datorează penalităţi de 5 % din preţul de cumpărare; că instanţele de fond nu au interpretat corect probele depuse în susţinerea neîndeplinirii obligaţiilor stipulate la art. 10.18, art. 13.6, art. 14.1, art. 15.1, respectiv o serie de înscrisuri, adrese şi certificate de audit emise de SC A.E. SRL. Ploieşti, care nefiind întocmite cu respectarea formei prevăzute de Anexa 1 la Normele de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003, în opinia reclamantei nu atestă îndeplinirea obligaţiilor, similară fiind situaţia în ceea ce priveşte lipsa declaraţiei pe proprie răspundere a reprezentantului legal al cumpărătorului, autentificată şi însoţită de documente justificative; că instanţele de fond au apreciat greşit culpa evidentă a pârâtei-cumpărătoare care s-a sustras obligaţiilor ce îi incumbau, falimentul SC A. SA fiind dovada nerespectării programului investiţional asumat în vederea rentabilizării societăţii, a cărui realizare incumba exclusiv pârâtei, în calitate de acţionar majoritar.
În susţinerea acestor critici a arătat că litigiul dedus judecăţii derivă dintr-un contract sinalagmatic translativ de proprietate cu caracter special încheiat în condiţiile legilor privatizării, ale cărui clauze au aceeaşi importanţă, întrucât scopul contractului este asigurarea continuării şi dezvoltării activităţii societăţii privatizate.
A mai susţinut că instanţele de fond, înlăturând apărările formulate în acest sens şi admiţând că o investiţie auxiliară societăţii privatizate ar corespunde prevederilor contractuale, au încălcat voinţa părţilor exprimată în contract.
De asemenea, a arătat reclamanta că, în mod greşit, s-a trecut peste prevederile speciale ale clauzei penale, analizând-o evaziv, iar nu exhaustiv.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că instanţele de fond, constatând încetarea contractului de privatizare ca efect al îndeplinirii condiţiei rezolutorii prevăzute la art. 7.5., s-au pronunţat în afara cadrului procesual, în condiţiile în care pârâta, prin cererea reconvenţională, a solicitat rezolutiunea judiciară a contractului de privatizare din culpa A.A.A.S. cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
A mai susţinut că soluţia de desfiinţare a contractului este una eronată, întrucât între părţi s-au încheiat mai multe acte adiţionale, ultimul prelungind termenul pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7.1 până la data de 03 iunie 2005 şi că, întrucât la 26 ianuarie 2005 s-a deschis procedura falimentului împotriva SC A. SA, obligaţia prevăzută la clauza menţionată sub condiţie rezolutorie ai rămas fără obiect.
În susţinerea opiniei anterior expuse, reclamanta a arătat că intervenirea falimentului societăţii privatizate a condus, în mod indubitabil la suspendarea clauzei rezolutorii şi rămânerea ei fără obiect la momentul închiderii procedurii, întrucât obligaţia asumată sub condiţie rezolutorie viza în mod direct procesul de privatizare.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanta A.A.A.S., în cuprinsul memoriului depus la dosar, a formulat o serie de critici pe care Ie-a subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Exercitarea căilor de atac are ca efect realizarea controlului judiciar de către instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 129 din Constituţie, care vizează elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care se promovează.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului şi ca atare recursul nu poate fi exercitat omisso medio.
Cauza recursului constă în verificarea legalităţii hotărârii ce se atacă, calea extraordinară fiind admisibilă în măsura în care se regăseşte unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei inferioare, şi care, implicit au fost invocate în faţa acesteia.
Această concluzie se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului impune verificarea de către instanţa de prim control judiciar a situaţiei de fapt şi aplicării legii de prima instanţă, în limitele cererii de apel; de aceea, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări şi susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.
În speţă, din verificarea memoriilor de apel şi recurs, depuse de reclamantă, raportat la considerentele deciziei atacate, rezultă în mod indubitabil că niciuna dintre criticile formulate în recurs nu a fost invocată în faţa instanţei de apel şi, ca atare, nu a făcut obiectul cenzurii acesteia.
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai pentru alte motive decât cele invocate în recurs, aşa cum este cazul de faţă.
Astfel, în raport de cele anterior expuse, reţinând că în recursul pendinte, reclamanta a formulat exclusiv critici omisso medio, ce nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta A.A.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 499/2012 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 561/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
