ICCJ. Decizia nr. 564/2014. Civil. Constatare nulitate act juridic. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 564/2014
Dosar nr. 1290/1/2012
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 3 iulie 2008 şi înregistrată la Judecătoria Oradea, sub nr. 6448/271/2008, reclamanţii B.I. şi B.B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii K.A., SC F. SRL Oradea şi SC M.B. SA (România) - Sucursala Oradea, constatarea nulităţii de drept a contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară autentificat din data de 17 iunie 2008 de B.N.P. - M.I.A., încheiat între pârâtul K.A., în calitate de vânzător pârâta SC F. SRL, în calitate de cumpărători şi SC M.B. SA (România) în calitate de creditor ipotecar, având ca obiect imobilul cu nr. cad 4189 înscris în CF Biharia, teren în suprafaţă de 30000 mp, precum şi anularea încheierii de carte funciară 40109/2008 şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară dispunând notarea tuturor menţiunilor făcute în CF Biharia. Reclamanţii au invocat faptul că sunt terţe persoane interesate în anularea contractului de vânzare-cumpărare dat fiind faptul că mama pârâtului K.A. a înstrăinat către reclamanţi, prin acte sub semnătură privată, terenul ce face obiect ai contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civila nr. 6817 din data de 28 octombrie 2008, Judecătoria Oradea a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., valoarea obiectului litigiului fiind mai mare de 500.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 299/ C din data de 3 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B.I. şi B.B., a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului K.A., excepţia in admisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei de interes procesual al reclamanţilor, precum şi excepţia insuficientei timbrări a acţiunii. Totodată, instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.I. şi B.B. împotriva pârâţilor K.A., SC F. SRL, SC M.B. SA (România) Bucureşti - Sucursala Oradea, s- a constatat că taxa de timbru datorată de reclamanţi pentru judecarea prezentei acţiuni este de 17.586 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi a dispus eşalonarea plăţii taxei de timbru datorată, respectiv a sumei de 16.586 iei în şase rate lunare a câte 2,764,3 lei fiecare şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr.113 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins excepţia netimbrării, invocată de intimaţi, reţinând că a fost îndeplinită obligaţia legală de achitare a taxei de timbru datorată în apel şi, admiţând apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul înlăturării dispoziţiilor prin care s-a constatat că taxa de timbru datorată de reclamanţi pentru judecarea acţiunii este de 17.586 lei, precum şi cele privind eşalonarea plăţii taxei de timbru datorate şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar apelanţii au fost obligaţi la 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC F. SRL
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, sunt incidente, în speţă, prevederile art. 113 alin. (5) O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, la încheierea actelor de înstrăinare a terenurilor, clădirilor şi a mijloacelor de transport, se prezintă certificatelor de atestare fiscală care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale, pe a cărei rază este înregistrat fiscal bunul.
Instanţa de apel a apreciat că respectiva cerinţă a fost îndeplinită cu prilejul încheierii contractul de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară, autentificat din 17 iunie 2008 de Biroul Notarului Public - M.I.A., deoarece prin certificatul fiscal din 16 iunie 2008 al Primăriei comunei Biharia s-a atestat că intimatul K.A. nu figurează cu debite restante iar bunul se poate înstrăina sau ipoteca. Totodată, Primăria comunei Biharia a eliberat anterior actul nr. 1691 din 13 iunie 2008 prin care, la cererea societăţii SC F. SRL, se atesta că terenul proprietatea intimatului, nu a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, iar prin adeverinţa nr. 1480 eliberată de Primăria Biharia la data de 22 mai 2008 s-a menţionat că terenul se află în intravilanul extins al localităţii Biharia, conform noului P.U.G., adeverinţa fiind eliberată pentru a servi la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor.
Instanţa de apel a considerat că împrejurarea atestată de Primăria comunei Biharia, prin actul nr.1905 din 1 iulie 2008, în sensul că intimatul nu figurează în evidenţele fiscale cu terenul din litigiu, nu poate atrage desfiinţarea actului de înstrăinare, în discuţie fiind eventual incidenţa dispoziţiilor ce reglementează sancţiunile administrative prevăzute pentru nedepunerea declaraţiilor de înregistrare fiscală.
Prin cererea formulată la data de 27 decembrie 2010 reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei civile nr, 113 din 4 noiembrie 2010, pronunţat de Curtea de Apel Oradea întemeiat de dispoziţiile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei apelate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei pronunţare de instanţa de fond şi schimbarea în parte a sentinţei, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. - M.I.A.
În primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ, recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că instanţa de apel nu a răspuns motivului de apei circumscris dispoziţiilor înscrise în art. 113 alin.(5) din O.G. nr. 92/2003, respectiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la faptul dacă cerinţa legii se referă la un/orice certificat fiscal sau la un anume certificat fiscal care să ateste plata obligaţiilor fiscale pentru bunul care se înstrăinează, ceea ce a condus şi ia greşita aplicare şi interpretare a prevederilor aceleiaşi norme legale şi la întemeierea hotărârii pe motive de fapt şi de drept străine de natura pricinii. Astfel, reclamanţii au motivat că, în mod greşit, instanţa de apel a luat în considerare buna-credinţă a cumpărătorilor în condiţiile în care sancţiunea nulităţii absolute este prevăzută pentru motivul obiectiv al lipsei certificatului fiscal, nulitate ce nu are în vedere elementele de ordin subiectiv. Totodată, motivează că instanţa se referă la condiţia impusă ad validitatem, ca la simple cerinţe care ar putea avea doar consecinţe de ordin administrativ.
Reclamanţii au mai motivat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut ca certificatul fiscal prezentat întruneşte cerinţele legii, iar sancţiunea nulităţii absolute poate fi acoperită prin luarea în considerare a unui certificat fiscal, indiferent de conţinutul său, deşi cerinţa ad validitatem a existenţei certificatului de atestare fiscală nu poate fi acoperită nici prin confirmare şi nici prin existenţa altor acte care atestă împrejurări diferite decât cele impuse de lege. Astfel, scopul emiterii certificatului fiscal, impus de prevederile art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, este acela de a garanta plata la zi a impozitelor şi taxelor locale asupra imobilelor care sunt obiectul material al actelor juridice de înstrăinare, din actele dosarului rezultând că ia momentul încheierii actului, vânzătorul nu era înregistrat în evidenţele fiscale ale Primăriei Biharia cu bunul respectiv, ci numai reclamanţii, iar certificatul fiscal nr. x/2008 nu este completat potrivit cerinţelor legale, respectiv nu are datele de identificare ale imobilului şi nici scopul eliberării.
A mai fost criticată hotărârea instanţei de apel şi pentru faptul că se întemeiază pe motive contradictorii ce rezidă din faptul că, pe de o parte, se recunoaşte calitatea procesuală a reclamanţilor şi interesul de a solicita constatarea nulităţii absolute a unui act încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 şi, pe de altă parte, se reţine că nu sunt incidente sancţiunile prevăzute de textul de lege respectiv, ci eventual sancţiuni de ordin administrativ pentru nedeclararea bunului.
Au mai invocat reclamanţii faptul că hotărârea instanţei de apel se întemeiază pe motive străine de natura pricinii întrucât, deşi în speţă este vorba de o nulitate absolută pe motivul obiectiv al lipsei certificatului de atestare fiscală privind bunul care se înstrăinează, actul este analizat cu referire la motive subiective ce ţin de conduita părţilor contractante, în principal a părţii dobânditoare, deşi prin natura normei juridice analizate reclamanţii nu sunt ţinuţi să facă dovezi ale conduitei subiective a părţilor actului juridic a cărui anulare este solicitată.
Prin decizia civilă nr. 6474 din data de 27 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondat, recursul reclamanţilor.
Înalta Curte a reţinut că în speţă, problema esenţială dedusă judecăţii este aceea a valabilităţii/ nevalabilităţii contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară autentificat din 16 iunie 2008 de BNP - M.I.A., cu referire la dispoziţiile art.113 alin.(5) din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, respectiv de a stabili dacă cerinţa impusă de textul de lege mai sus arătat, existenţa certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale, a fost sau nu îndeplinita la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
A motivat instanţa de recurs că în considerentele deciziei Curţii de apel sunt conţinute argumentele, cu trimite la mijloacele de probă administrate în cauză, care au format convingerea instanţei în sensul că sancţiunea nulităţii de drept prevăzută de art. 113 alin. (5) C. proc. civ. nu este incidenţă în cauză, ceea ce permite concluzia că decizia este motivată.
Înalta Curte a respins motivul de recurs întemeiat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv ipoteza nemotivării hotărârii în cazul existenţei unor contradicţii între considerente şi dispozitiv, dat de faptul că instanţa a respins acţiunea, deşi a reţinut calitatea procesuală activă şi interesul reclamanţilor ce ar fi trebuit să determine admiterea acţiunii A motivat instanţa de recurs că existenţa calităţii procesuale şi a interesului sunt, alături de dreptul afirmat şi capacitatea procesuală, condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile a căror îndeplinire nu determină, prin ele însele, admiterea cererii de chemare în judecată, în absenţa probelor în susţinerea demersului judiciar.
În privinţa criticii, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a existenţei unui motiv străin de natura pricinii şi. anume considerentele referitoare la buna-credinţă a părţilor contractante, câtă vreme în cauză se discută o nulitate absolută şi nu aspecte subiective ce ţin de conduita părţilor, instanţa de recurs a respins-o ca nefondată, pe considerentul că instanţa de apel, analizând criticile formulate în calea devolutivă de atac, şi-a motivat decizia exclusiv prin raportare la probele administrate şi la textul de lege incident în cauză, fără consideraţii legate de conduita subiectivă a contractanţilor. O astfel de motivare se regăseşte în hotărârea primei instanţe, care însă nu a fost însuşită de instanţa de apel.
Înalta Curte a. respins şi criticile privind neconformitatea certificatului de atestare fiscală nr. 8228 din 16 iunie 2008 eliberat de Primăria Biharia cu dispoziţiile art. 113 alin. (5) din C. proc. fisc., reţinând faptul că din conţinutul textului invocat, coroborat cu decizia Curţii Constituţionale 169 din 14 iulie 2009, rezultă că doar absenţa certificatului de atestare fiscală atrage nulitatea de drept a contractului de vânzare-cumpărare, omisiunea vânzătorului de a declara bunul supus impozitării constituind contravenţie ce se sancţionează ca atare, în sensul prevederilor art. 219 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală. în sensul deciziei Curţii Constituţionale, norma reglementată de dispoziţiile art. 113 alin. (3) C. proc. civ. din O.G. nr. 92/2003 nu introduce o interdicţie de a vinde sau a dona, ci are scopul de a asigura îndeplinirea obligaţiilor fiscale de către persoanele fizice sau juridice. în cauză, cerinţa prevăzută de art. 113 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost îndeplinită câta vreme autoritatea fiscală atestă că pârâtul K.A. nu figurează cu debite restante, menţionându-se că terenul în litigiu, se poate înstrăina sau ipoteca, potrivit certificatului de atestare fiscală din 16 iunie 2008 emis de primăria Biharia.
Prin cererea formulată ia data de 17 februarie 2012, reclamanţii B.I. şi B.B. au atacat cu contestaţie în anulare decizia civilă nr. 6474 din data de 27 septembrie 2011, Înalta Cure de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, întemeiată de prevederile art. 318 C. proc. civ.
În privinţa motivului de anulare întemeiat pe existenţa unei erori materiale ce afectează dezlegarea instanţei de recurs, contestatorii au invocat că:
- s-au interpretat greşit dispoziţiile art.113 din O.G. nr. 92/2003, prin învederarea implicită a intrării sub incidenţa acestui text legal numai a situaţiilor în care obligaţia de plată a impozitului şi a altor taxe către bugetul de stat pentru imobile-teren înregistrate fiscal nu au fost îndeplinite, iar nu şi ipoteza în care o atare obligaţie nu a fost adusă la îndeplinire, ca urmare a faptului că în mod deliberat proprietarul terenului (cum s-a întâmplat în cazul în speţă) a omis să-şi înregistreze fiscal imobilul respectiv. Situaţia obligaţiei de piaţă a impozitului este şi rămâne aceeaşi, indiferent dacă terenul obiect al vânzării a fost înregistrat fiscal sau nu a fost înregistrat fiscal, cu referire şi la decizia Curţii Constituţionala nr. 169/2009. Nu există argumente juridice plauzibile de natură să diferenţieze sancţiunea aplicabilă acestor din urmă contracte faţă de sancţiunea aplicabilă celor dintâi contracte.
- art. 219 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, pe care instanţa de recurs îl consideră aplicabil în cazul dat, instituie o sancţiune contravenţională pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare a bunurilor şi veniturilor impozabile, în timp ce art. 113, a cărui, aplicare în cazul dat a fost refuzată de către instanţa de recurs, sancţionează cu nulitatea de drept actul juridic translativ de proprietate încheiat de proprietarul care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală a imobilului teren, obiect ai acelui contract.
- s-a considerat valabil pentru contractul de vânzare-cumpărare obiect al litigiului un certificat de atestare fiscală care nu se referea la acel teren şi prin care se atesta că vânzătorul nu figurează la momentul încheierii contractului cu debite restante, în timp ce a ignorat, a omis să analizeze total nejustificat adresa nr. 1905 din 01 iulie 2008 emisă de aceeaşi primărie, prin care se precizează că vânzătorul K. Alexandru nu este înscris în evidenţele fiscale ale Primăriei Biharia ca proprietar al terenului identificat cu nr. tarla 188 parcela 1151/3 în suprafaţă de 30.000 mp., înscris în titlul de proprietate nr. 2218/1998.
Într-un certificat de atestare fiscală valabil se identifică la modul concret prin parcelă, tarla şi suprafaţă, inclusiv categorie de folosinţă, imobilul la care se face referire, iar în lipsa acestor elemente respectivul certificat nu poate fi luat în considerare ca valabil pentru încheierea contractului. în cazul dat, certificatul de atestare fiscală nu putea fi luat în considerare ca valabil şi pentru faptul că în cuprinsul lui nu era identificat terenul obiect al vânzării.
În privinţa omiterii cercetării vreunui motiv de casare, contestatorii invocă faptul că prin memoriul de recurs şi cererea de apei au învederat faptul că certificatul de atestare fiscală nr. 8228/2008, pe baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 16 iunie 2008, este lovit de nulitate absolută ca act juridic, nefiind îndeplinite cerinţele minimale prevăzute de lege, respectiv nu sunt inserate în cuprinsul său datele de identificare ale imobilului ce se înstrăinează, iar scopul eliberării actului este şters, sancţiunea prevăzută de art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 implicând nevalabilitatea atât sub aspectul celor atestate prin conţinutul lor, cât şi sub aspectul condiţiilor de formă şi de fond pe care trebuie să le îndeplinească actul juridic. Faptul că certificatul de atestare fiscală este lovit de nulitate, atrage după sine inexistenţa acestuia ca act juridic şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce a stat la baza sa.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 octombrie 2012, intimatul K.A. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată. Invocă faptul că a dobândit terenul ce face obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin moştenire, de la părinţii săi şi dispoziţiile art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 nu sunt incidente în cauză, deoarece la data încheierii actului de înstrăinare a fost prezentat certificatul fiscal din 16 iunie 2008, ce atestă faptul că nu are obligaţii fiscale, iar hotărârea instanţei de recurs nu conţine erori materiale.
Contestaţia în anulare este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed:
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mal pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare."
Textul citat reglementează, prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, contestaţia în anulare drept cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
În acest context, fiind, vorba despre norme de excepţie, noţiunea de „greşeală materială", prevăzută de art. 318 teza I C. proc. civ, nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, şi în raport de situaţia existentă la dosar la data pronunţării soluţiei în recurs, respectiv, greşeli materiale cu caracter procedural pe care instanţa !e-a comis prin omitere sau prin confundarea unor elemente sau unor date materiale importante.
Aspectele pe care contestatorii le învederează ca greşeli materiale reprezintă critici ce ţin, pe de o parte, de modul de interpretare a unor dispoziţii legale, iar, pe de altă parte, de apreciere/omitere a probatoriului administrat în cauză.
În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu pot fi încadrate în sintagma greşeli materiale", în sensul art. 318 C. proc. civ., pentru a fi analizate ca atare de către instanţă.
Pentru a fi incident motivul de contestaţie prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. este necesar ca instanţa de recurs să fi omis, din greşeală, să analizeze vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din aceiaşi cod, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte.
Contestatorii circumscriu însă acestui motiv de contestaţie în anulare aspecte identice cu cele invocate prin motivele de recurs asupra cărora instanţa de control judiciar s-a pronunţat, şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.
Astfel, contestatorii susţin că instanţa de recurs nu a analizat motivul de nelegalitate potrivit căruia sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, se aplică şi situaţiei în care nu sunt inserate în cuprinsul certificatul de atestare fiscala datele de identificare ale imobilului ce se înstrăinează, iar scopul eliberării actului este şters.
Se constată că respectivul motiv de recurs a fost cercetat de Înalta Curte în contextul în care s-a analizat neconformitatea certificatului de atestare fiscală din 16 iunie 2008 cu dispoziţiile art. 113 alin. (5) din C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Modul de interpretare al acestei dispoziţii legale, sub aspectul cerinţelor relevante, nu se încadrează însă în motivul de contestaţie invocat.
În analiza unui motiv de recurs, instanţa de control judiciar nu este obligată să răspundă detaliat ia fiecare argument al părţii într-o examinare exhaustivă, ci poate cerceta motivul de recurs printr-o interpretare de principiu, unitară, aşa cum s-a procedat în speţă, din analiza considerentelor deciziei atacate, reţinându-se argumentele în baza cărora instanţa a respins motivul de recurs aferent.
În ceea ce priveşte necercetarea aceluiaşi motiv de către instanţa de apel, în cadrul contestaţiei se critică argumentul instanţei de recurs referitor la motivarea implicită a unei hotărâri. Critica aferentă acestui considerent nu se circumscrie dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., solicitându-se de fapt o cenzură a legalităţii deciziei de recurs sub acest aspect.
În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoni B.B. şi B.I. împotriva deciziei nr. 6474 din data de 27 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuala, pronunţata în Dosarul nr. 6448/271/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 563/2014. Civil. Radiere ipoteca. Evacuare.... | ICCJ. Decizia nr. 565/2014. Civil. Acţiune în declararea... → |
|---|
