ICCJ. Decizia nr. 561/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 561/2014
Dosar nr. 979/108/2012
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea formulată ta data de 20 februarie 2012, înregistrată sub nr. 979/108/2012, completată la data de 19 martie 2012 şi precizată la data de 30 aprilie 2012, reclamanta J.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.B., anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 236/348 din 10 octombrie 2011 prin care s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/ mp şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 28.390 euro, raportat la valoarea de 10 euro/mp, pentru terenului în suprafaţă de 2839 mp (din suprafaţa totală de 20.700 mp, proprietatea sa, situat în Pecica, înscris în CF nedefinitivă Pecica, nr. cadastral 303136), expropriat pentru construcţia autostrăzii Arad - Nădlac.
Reclamanta a invocat că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, valoarea despăgubirilor se determină ca valoare reală, în funcţie de preţul la care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritoriala, ia data întocmirii raportului de evaluare, la care se adaugă valoarea prejudiciului cauzat proprietarului prin expropriere, respectiv beneficiul nerealizat.
A arătat reclamanta că, pentru a evita discriminarea între proprietari din aceeaşi zonă şi potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, trebuie aplicate expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416 din 28 aprilie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru amplasamentul "Autostrada Arad - Nădlac", prin care s-a stabilit o valoare unitară a despăgubirilor, precum şi în sumă globală, cu excluderea valorilor orientative stabilite prin expertizele notarilor publici, diferite faţă de preţurile reale.
Privitor ia beneficiul nerealizat, reclamanta a solicitat valoarea recoltelor ce nu mai pot fi obţinute, valoarea subvenţiilor pe diferite culturi, valoarea arendei pentru o perioadă de 25 ani şi valoarea părţii din teren rămasă aflată în zona de protecţie şi de siguranţă de la marginea autostrăzii,
Prin sentinţa civilă nr. 3383 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 236/348 din 10 octombrie 2011 şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 4.024,50 lei cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011, fiind respinse restul pretenţiilor solicitate, instanţa de fond.
Instanţa de fond a reţinut faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 se completează cu prevederile art. 26 din Legea cadru nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Instanţa de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză ce a stabilit valoarea de circulaţie a suprafeţei de 2839 mp la suma de 10.902 euro pentru o parcelă de nici 3000 mp, pe care a considerat-o ca exorbitantă, raportat la zona geografică a terenului, reţinând în schimb o valoare de 2000 euro/ha, respectiv 0,2 euro/ mp (adică 0,9 lei/ mp) stabilită în funcţie de raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, folosit de notarii publici, apreciată ca fiind o dreaptă despăgubire în sensul prevederilor art. 44 din Constituţie, dar şi ale art. l Protocolul nr. l la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce presupun ca valoarea despăgubirilor să fie egală cu preţul cu care se vând sau se cumpără astfel de terenuri.
Tribunalul a considerat că în cuantumul despăgubirilor trebuie incluse şi sumele necesare pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii dar nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a prejudiciului eventual şi incert reprezentat de contravaloarea producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, deoarece din probele administrate nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost cultivat ori dat în arendă.
Prin decizia civilă nr. 95 din data de 3 iulie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta J.A. împotriva sentinţei civile nr. 3383 din 17 decembrie 20Î2 şi a schimbat sentinţa apelată, în parte, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 46.834 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei şi a respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin MT1, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
În ce priveşte apelul reclamantei, instanţa a reţinut că, din dispoziţiile art. 1, art. 8 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. I adiţional la C.E.D.O, ce consacră caracterul just al despăgubirii rezultă că pentru imobilele expropriate, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului şi se determină ţinând seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare în aceeaşi.
În cauză a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză pentru a stabili cuantumului despăgubirilor folosind metoda comparaţiilor de piaţă, ce presupune luarea în considerare a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri comparabile în urma căreia instanţa de apel a reţinut că valoarea de piaţă a unui mp teren de acelaşi fel cu cel în litigiu ( conform contractelor depuse la dosar) este de 3,7 euro, valoarea terenului fiind de 46.834 lei.
Instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost cultivat ori că ar fi fost dat în arendă, motiv pentru care nu se justifică despăgubiri reprezentate de contravaloarea producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta ori a valorii arendei. Totodată, reclamanta nu a criticat în apel sentinţa cu privire la respectivele dezlegări, iar prin suplimentul la raportul de expertiză nu s-a stabilit că s-ar fi produs vreun prejudiciu determinat de imposibilitatea cultivării terenului. Totodată, nu se cuvine nici dauna pentru redobândirea terenului expropriat deoarece reclamanta nu a susţinut şi nici dovedit că ar fi intenţionat să achiziţioneze un teren în locul celui expropriat sau că ocupaţia sa ar fi cultivarea terenului agricol care să-i asigure subzistenţa.
Curtea de apel a respins apelul pârâtului reţinând că acesta expune consideraţii referitoare la componentele despăgubirii şi la modalitatea de calcul a acestora, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, normă pe care instanţa de apel a avut în vedere la calculul despăgubirilor.
Instanţa de apel a reţinut că nu sunt fondate susţinerile vizând legalitatea şi corecta cuantificare a despăgubirilor prin hotărârea dată în baza Legii nr. 255/2010, stabilirea cuantumului despăgubirilor realizându-se în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu a criteriilor evocate de pârât referitoare la definirea preţului, echilibrul pieţii - cererea probabilă, oferta competitivă - ori gradul de fertilitate a terenului.
A motivat instanţa de apel, în contra criticilor pârâtului, că stabilirea unei sume globale destinate despăgubirilor pentru persoanele expropriate, nu reprezintă temei de schimbare a sentinţei, deoarece art. 22 din Legea nr. 255/2010, nu împiedică persoana expropriată să conteste suma primită individual, la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa fiind ţinută de criteriile menţionate de lege.
Prin cererea formulată la data de 26 iulie 2013, pârâtul Statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunţată de instanţa de apel, întemeiat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, constatând că valorile stabilite prin expertiza care a stat Ia baza declanşării procedurilor de expropriere sunt cele corecte.
În motivare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse şi neacceptate de expropriat (valoarea imobilului şi prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză şi a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.
A învederat că preţul stabilit prin raportul de evaluare este corect iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispoziţiile legale. A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardelor internaţionale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piaţă, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.
Pârâtul a mai invocat faptul că indicatorii tehnico - economici ai obiectivului „Autostrada Nădlac-Arad" au fost aprobaţi prin H.G. nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 şi suplimentată prin H.G. nr. 1248/2010.
Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
Conţinutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, cu singura menţiune a formulării împotriva deciziei de apel,
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Întrucât decizia de apel este supusă recursului, în condiţiile art. 299 C. proc. civ., motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soluţionare a cererii de apel.
Având în vedere că cererea de recurs nu respectă aceste dispoziţii procedurale, înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - neputând fi identificate motive de ordine publică, în sensul alin. (2) al aceluiaşi articol, dispunând în consecinţă.
Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ. şi solicitarea apărătorului intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în cheltuieli de transport, dovedite prin factura nr. 1 din 18 ianuarie 2014, va admite cererea, urmând să oblige pe recurentul-pârât la plata sumei de 2216 lei către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 95 din data de 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.216 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 560/2014. SECŢIA l CIVILĂ. Drept de autor... | ICCJ. Decizia nr. 562/2014. Civil → |
|---|
