ICCJ. Decizia nr. 602/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 602/2014
Dosar nr. 40303/3/2006
Şedinţa publică de la 20 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Ia data de 3 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 2658/2004, reclamanta M.M. a formulat contestaţie Împotriva Deciziei nr. 360 din 13 septembrie 2004, în contradictoriu cu intimata SN P.P. SA, prin care i-a fost respinsă solicitarea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă de 2.500 mp, preluat de stat şi deţinut în prezent de aceasta.
În motivare, petenta a arătat, în esenţă, că intimata a apreciat în mod greşit că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate asupra terenului, precizând, totodată, că nu a formulat cerere de restituire în natură a bunului din cauza suprapunerii acestuia cu Parcul central Alboteşti.
Prin sentinţa nr. din 11 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis, în parte contestaţia, s-a anulat Decizia nr. 360 din 13 septembrie 2004 emisă de SN P.P. SA, cu obligarea intimatei de a face petentei o ofertă de restituire în echivalent a terenului în suprafaţă de l .900 mp, situat în punctul Alboteşti şi ocupat de obiectivul Depozitul central Alboteşti.
Prin decizia nr. 1144/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de intimata SC P. SA, ca nefondat.
Prin decizia nr. 6190 din 23 iunie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de intimata SC P. SA, a casat decizia atacată şi sentinţa nr. 7 din 11 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare acestei instanţe.
Prin sentinţa nr. 182 din 31 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civila, a fost respinsă contestaţia formulată în cauză, ca neîntemeiată.
În motivare, s-a menţionat că măsura respingerii notificării de către intimată a fost legală, întrucât petenta nu a precizat în cuprinsul acesteia calitatea în care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul în discuţie.
Din ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut că nu a fost dovedită calitatea de moştenitor a soţului petentei după defunctul M.C.I.L., titularul dreptului de proprietate al imobilului în litigiu, în privinţa căruia nu a operat prezumţia instituită de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea neavând vocaţie la succesiunea acestuia.
De asemenea, nu s-a putut clarifica aspectul privind patrimoniul în al cărei persoane se afla bunul la momentul exproprierii prin Decretul nr. 338/1953, pentru a se putea stabili calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar în privinţa amplasamentului terenului, având în vedere că petentei i-a fost eliberat un titlu de proprietate pentru o suprafaţă de 2.553 m.p., nu a fost posibilă administrarea probelor indicate în hotărârea de casare, întrucât aceasta nu s-a mai prezentat în faţa instanţei.
Prin decizia nr. 225/ A din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.M., decedată pe parcursul procesului şi continuat de moştenitorii acesteia M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. şi R.L.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că imobilul în suprafaţă de 1.900 m.p. a fost preluat abuziv de la autorul reclamanţilor, M.C., decedat în anul 1981, în condiţiile dispoziţiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi că, în cauză, nu s-a făcut dovada plăţii către persoana expropriată a vreunei despăgubiri.
De asemenea, s~a constatat că reclamanta este succesoarea în drepturi a persoanei expropriate, aspect dovedit cu certificatul de moştenitor nr. X/1982 şi că a formulat notificare în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor actului normativ mai sus menţionat, în cauză, instanţa de apel a avut în vedere faptul că terenul în litigiu a fost extravilan încă de la momentul preluării abuzive de către stat, astfel după cum a rezultat şi din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul T.M.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că imobilului în discuţie îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991, întrucât prevederile acesteia reglementează şi situaţia terenurilor extravilane care nu au fost în patrimoniul C.A.P. şi I.A.S., dar care au fost preluate de stat prin expropriere.
În acest sens, dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 18/1991 stipulează că persoanele fizice al căror teren agricol a fost preluat de stat prin efectul unor acte de expropriere sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile reglementate de acest act normativ.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că terenul extravilan a fost preluat de stat prin Decretul nr. 338/1958 şi că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, iar în raport de aceste considerente, decizia intimatei prin care a fost respinsă notificarea reclamantei a fost apreciată ca fiind legală.
Instanţa de apel a reţinut că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, prin emiterea titlului de proprietate nr. X/1997 nu a fost făcută pentru terenul în suprafaţă de 1.900 mp, iar susţinerea intimatei cu privire la împrejurarea că ar fi existat înstrăinări care a fi diminuat imobilul cumpărat în anul 1941 de M.C. nu a fost primită, deoarece au fost avute în vedere menţiunile din actele de preluare de către stat, în condiţiile prezumţiei instituite în art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi necombătută prin probele administrate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanţii M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. şi R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 304 C. proc. civ.
În motivarea acestuia au arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, deoarece la pronunţarea deciziei nu a avut în vedere motivele expuse în cererea de apel, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi expertizele efectuate în cadrul litigiului.
Recurenţii au mai susţinut că din eroare instanţa anterioară a reţinut că măsura respingerii notificării, fundamentată pe aspectele potrivit cărora terenul solicitat nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, este legală, că petenta nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, că nu au fost depuse actele doveditoare prevăzute la pct. 22.2 din Normele metodologice de aplicare unitară şi că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991.
În acelaşi context, reclamanţii au menţionat că din procesul-verbal din 13 decembrie 2002 rezultă că terenul supus litigiului este arabil, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că deţinătorul imobilului este tatăl acestora, M.C.
De asemenea, s-a mai precizat că titlul de proprietate din 09 iulie 1997 face referire la o parte din suprafaţa de teren reconstituită în baza Legii nr. 18/1991, care nu are legătură cu cea din prezentul litigiu, aspect confirmat şi de concluziile expertizei topografice efectuată de expertul T.M.
Faţă de motivele expuse, reclamanţii consideră că destinaţia actuală a terenului coincide cu cea avută în momentul exproprierii, situaţie în care sunt îndreptăţiţi ia măsuri reparatorii prin echivalent, intimatei revenindu-i obligaţia să emită o ofertă în acest sens.
Analizând excepţia de nulitate invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, potrivit dispoziţiilor ari. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca neîntemeiată, întrucât constată că motivele de recurs invocate de reclamanţi pot fi încadrate într-unui din motivele de nelegalitate consacrate de prevederile art. 304 C. proc. civ.
Examinând recursul declarat de reclamanţii M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. şi R.L. prin prisma criticilor formulate, înalta Curie constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit legii fondului funciar şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În lumina textului legal citat, se constată că se delimitează sfera de aplicare a acestei legi de cea a unora dintre actele normative care au, la rândul lor, un caracter reparatoriu, cum sunt cele privitoare la fondul funciar, precizându-se că terenurile ce fac obiectul acestora, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În cauza de faţă, prin notificarea nr. 441 din 8 februarie 2002 adresată pârâtei SC O.P. SA şi transmisă prin intermediul Biroului executorului judecătoresc B.E., autoarea reclamanţilor a solicitat măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă de 2.500 m.p., situat în punctul Alboteşti şi ocupat de pareul central cu acelaşi nume - S.M.
Ulterior, învestind instanţa cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 360 din 13 septembrie 2004 emisă de intimată prin care a fost respinsă solicitarea reclamantei mai sus menţionată, în urma administrării probatoriului, s-a reţinut că imobilul a fost permanent situat în extravilanul localităţii Momeşti, suprapunându-se pe suprafaţa totală a depozitului de ţiţei Alboteşti.
Prin urmare, critica reclamanţilor referitoare la aspectul că terenul în litigiu nu este supus incidenţei Legii nr. 18/1991 este nefondată, întrucât, potrivit prevederilor actului normativ privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt exceptate de la restituire terenurile care se aflau în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive, la data notificării, precum şi terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.
În consecinţă, instanţa a făcut o corectă apreciere a situaţiei juridice a imobilului solicitat de reclamantă, deoarece, pentru ca acesta să se poată circumscrie obiectului Legii nr. 10/2001, republicată, trebuia să fie situat în intravilanul localităţii atât la data preluării sale, cât şi la data notificării, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.
Din această perspectivă, este de observat că incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost argumentul pentru care pârâta SC O.P. SA a respins notificarea formulată de autoarea reclamanţilor prin Decizia nr. 360 din 13 septembrie 2004, contestată în prezenta cauză şi a cărei legalitate a fost verificată de instanţa de apel.
Motivul de recurs potrivit căruia nu au fost supuse analizei toate aspectele invocate de reclamanţi prin cererea de apel este, de asemenea, nefondat.
Astfel, prin criticile formulate în această etapă procesuală au fost deduse judecăţii aspecte privind existenţa în patrimoniul autorului reclamantei a imobilului care face obiectul litigiului la data preluării de către stat, constatarea împrejurării referitoare la faptul că suprafaţa de teren de 2.553 mp, pentru care s-a emis titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, nu coincide cu cea expropriată, precum şi calitatea de moştenitoare a petentei după soţul său defunct, M.C.
Examinând decizia supusă recursului, se constată că în considerente au fost reţinute, pe larg, criticile invocate de reclamantă prin cererea de apel, care au fost supuse analizei în mod judicios de către instanţă şi care a confirmat realitatea acestor împrejurări, în urma administrării probatoriului.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză de reclamanţii M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. şi R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. şi R.L. împotriva deciziei nr. 225/ A din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2014. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 604/2014. Civil → |
|---|
