ICCJ. Decizia nr. 6/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6/2014
Dosar nr. 2260/90/2011
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 9 mai 2011, C.F. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Municipiul Vâlcea, Primarul Municipiului Vâlcea şi Consiliul local al Municipiului Vâlcea - anularea parţială a Hotărârii nr. 27 din 7 aprilie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/1970 şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 8370 euro, echivalent în lei, reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului (garaj) situat în intravilanul municipiului Vâlcea, Aleea Olăneşti, zona 1 Mai.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul (garaj) a fost supus exproprierii alăturat altor 26 de spaţii cu aceeaşi destinaţie, pentru construcţia obiectivului „Pod peste râul Olăneşti, în prelungirea străzii Carol I, inclusiv în legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor” prin hotărârea contestată stabilindu-se o despăgubire de 1664 euro, apreciată de reclamant ca „nedreaptă” şi „nelegală”, în condiţiile în care nu a fost avută în vedere valoarea de piaţă a garajului, cât şi valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, ce nu putea fi apreciată decât în funcţie de consecinţele lipsirii de folosinţă şi de valoarea de înlocuire a imobilului.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 364 din 21 februarie 2012, a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, totodată, ca neîntemeiată, contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că garajul expropriat a fost edificat de reclamant, pe terenul altei persoane, reclamantul cumpărând acest spaţiu, în anul 2003, conform menţiunii din cererea de chemare în judecată.
Pentru a se aprecia un alt nivel al despăgubirii, conform cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, părţii contestatoare îi revenea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit, cât şi întinderea acestuia, obligaţie care nu a fost îndeplinită.
Legea stabileşte clar sintagma „imobile de acelaşi fel”, iar „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zonă trebuie să fie apreciat şi dovedit ca fiind cel mai probabil, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială cu o acţiune prudentă, în cunoştinţă de cauză”.
În raportul de expertiză întocmit în cauză, reţine tribunalul, se propun valori calculate în raport de media celor două rezultate (metoda costului standard şi metoda indiciilor) iar valoarea despăgubirilor pentru garaj - chiriile practicate pe piaţa din Râmnicu Vâlcea.
Prima instanţă, având în vedere că cel în cauză nu a făcut dovada preţurilor cu care se vând pe piaţă imobile de acelaşi gen, a înlăturat raportul de expertiză, apreciind că nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa a apreciat că nu se poate acorda o valoare probatorie anunţurilor publice existente în ziar şi pe internet pentru garaje cu alt potenţial economic, dar şi pentru faptul că „partea contestatoare” nu a susţinut că a închiriat garajul ce a fost demolat, astfel că, în concret, nu a suferit niciun prejudiciu sub aspectul lipsei de folosinţă şi nu i se cuvine o astfel de despăgubire.
Or, câtă vreme nu s-a susţinut existenţa unui raport contractual şi nu s-a dovedit că anterior preluării a existat un contract de închiriere nu se poate acorda lipsa de folosinţă raportată la chiria invocată în raportul de expertiză.
Paguba suferită de cel expropriat nu trebuie să fie o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat prin expropriere.
În speţă, nu s-a făcut nicio dovadă că datorită preluării garajului contestatorul nu a obţinut beneficiu, având în vedere destinaţia acestei proprietăţi.
Ca atare, acordarea despăgubirilor pentru lipsă de folosinţă în absenţa acestor dovezi ar echivala cu o îmbogăţire fără just temei a contestatorului, care ar obţine unele beneficii pe care, dacă garajul i-ar fi rămas, nu le-ar fi obţinut şi ar reprezenta şi o încălcare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
Conform probelor de la dosar, despăgubirea a fost corect calculată, intimata având în vedere că garajele au fost construite pe un teren protecţie din mal - râul Olăneşti (teren ce nu era proprietatea contestatorului), în baza autorizaţiei de construcţie emise în 1981.
Or, conchide tribunalul, contestatorul a cumpărat garajul în anul 2003 şi avea cunoştinţă că este o construcţie pe terenul altei persoane, asumându-şi astfel, riscul exproprierii.
Apelul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă care, prin decizia nr. 79 din 13 mai 2013, a schimbat în parte sentinţa şi pe cale de consecinţă l-a obligat pe intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea să plătească suma de 14.400 lei, cu titlu de despăgubiri, către contestator.
A menţinut în rest sentinţa.
L-a obligat totodată pe intimatul pârât la plata sumei de 4.405 lei, către contestator, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea de circulaţie a garajului este de 14.400 lei, fiind utilizate trei metode de calcul care au stabilit valori apropiate, urmare „reconcilierii” rezultatelor obţinute.
Aceeaşi expertiză a concluzionat că valoarea despăgubirii, calculată pe o perioadă de 10 ani, este de 14.680 lei.
Instanţa de control judiciar a apreciat că la întocmirea expertizei, au fost avute în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 precum şi necesitatea utilizării unor metode alternative de calcul, datorită stagnării pieţei imobiliare şi neînregistrării de tranzacţii în zonă.
Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, vizând solicitarea reclamantului de a i se admite acţiunea în desdăunare, s-a apreciat că pentru aceasta ar fi trebuit să se facă dovada unui prejudiciu cert, determinat sau determinabil.
Or, se arată, reclamantul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu cert ci a făcut trimitere la un prejudiciu eventual, ceea ce nu intră în criteriile stabilite expres prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat legal prin Primar care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de faţă, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit instanţa, cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, a majorat suma stabilită cu titlu de despăgubiri stabilită prin raportul de evaluare realizat în procedura administrativă, raport care trebuia omologat întrucât reflectă cel mai bine realitatea de pe piaţa imobiliară locală.
- garajul proprietatea reclamantului, face parte dintr-un ansamblu de 27 garaje, în sistem „baterie”, cu acoperiş şi ziduri comune, realizate în baza aceleiaşi autorizaţii de construire, situaţie în care suma stabilită ca despăgubire este exagerată.
- din rapoartele de evaluare aflate la dosar, chiar dacă valoarea de plecare este relativ apropiată, diferenţele apar în urma aplicării de către experţi a unor coeficienţi de corecţie nereali, valabili pentru garaje supraterane sau subterane, situate în general în blocurile de locuinţe, cu finisaje complete, care nu se potrivesc cu situaţia garajelor ce fac obiectul prezentei cauze.
- greşit experţii au adăugat la valorile stabilite, T.V.A., deşi operaţiunea exproprierii nu se pretează la adăugarea taxei pe valoarea adăugată.
- toate neregularităţile semnalate, trebuie judecate în contextul în care terenul pe care garajele se află, este proprietatea municipiului, situaţie juridică ce nu a fost contestată.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând să fie respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa va hotărî, în concret, asupra cuantumului despăgubirii, după primirea rezultatului expertizei şi compararea acestuia cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi.
Tot astfel, în aprecierea acestui cuantum, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 26 ale aceluiaşi act normativ, referitor la componentele acestei despăgubiri şi modalitatea de calcul.
În speţă, aşa cum corect s-a reţinut, exproprierea celor 27 de garaje (situate, în adevăr, pe terenul proprietatea municipiului, respectiv pe amenajarea existentă pe malul râului Olăneşti) s-a făcut pentru realizarea obiectivului de investiţie „Podul peste râul Olăneşti”, prin Hotărârea nr. 27 din 7 aprilie 2011, contestată, stabilindu-se în favoarea reclamantului o despăgubire în cuantum de 1664 euro, echivalentul în lei.
Expertiza efectuată în apel, în acord cu prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 33/1994, la care trimit prevederile Legii nr. 198/2004, „privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţii de drumuri de interes naţional, judeţean şi local” a învederat instanţei, că nu au fost individualizate contracte (şi nici chiar oferte) pe piaţa imobiliară, pentru imobile (garaje) de acelaşi fel, în respectiva unitate administrativ teritorială.
Ca atare, s-au folosit metode de evaluare alternative, cum sunt metoda coeficienţilor şi a preţurilor minimale stabilite de Biroul Notarilor Publici – „metoda costurilor segregate” - care au utilizat Îndreptarul tehnic pentru evaluarea imediată la preţul zilei, a costurilor elementelor şi construcţiilor, publicat de „M.R.” Bucureşti, stabilindu-se că valoarea garajului proprietatea reclamantului este de 14.400 lei.
Se constată că aprecierea instanţei de control judiciar, în legătură cu omologarea acestei expertize, este corectă întrucât metoda coeficienţilor pornind de la valoarea de execuţie din devizul de lucrări, la care s-au aplicat indici de actualizare şi coeficienţi de uzură, este în măsură să stabilească despăgubirea corectă cuvenită reclamantului, întrucât reflectă cheltuielile suportate efectiv de acesta pentru construirea garajului şi este mai apropiată de preţurile de vânzare stabilite de Camera Notarilor Publici, în lipsa unor tranzacţii efective.
Cât priveşte susţinerea recurentului, referitoare la necesitatea pronunţării unor soluţii „unitare” în legătură cu cele 27 de garaje expropriate, realizate în sistem „baterie”, se constată că în Dosarul nr. 624/90/2011 al Tribunalului Vâlcea, care a soluţionat contestaţiile formulate în legătură cu alte 23 de garaje, din acelaşi ansamblu, urmare admiterii apelului şi modificării în parte a sentinţei, s-au acordat despăgubiri apropiate ca valoare, faţă de suma reţinută prin decizia atacată, din prezenta cauză.
În plus, actele dosarului atestă că garajul ce a aparţinut reclamantului C.F., situat la marginea „bateriei”, avea o suprafaţă mai mare decât a celorlalte (24,84 m.p.) şi era prevăzut cu un perete de cărămidă în care erau fixate 2 ferestre cu tâmplărie metalică dublă, toc şi uşă metalică din oţel, hidroizolaţie laterală şi în planşeu, ceea ce justifică diferenţa de valoare în raport cu celelalte garaje.
Cât priveşte susţinerea vizând calcularea greşită de către experţi a taxei pe valoarea adăugată se observă că, dezvoltând cele trei metode alternative de calcul (metoda costului standard, metoda indiciilor şi metoda costului de reconstrucţie) experţii au concluzionat unanim că valoare calculată, „nu conţine T.V.A., în sensul legislaţiei fiscale în vigoare”.(a se vedea fila 63 - Dosar nr. 2260/90/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I civilă).
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 79 din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 60/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
