ICCJ. Decizia nr. 671/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 671/2014
Dosar nr. 7021/97/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 octombrie 2008, reclamantele S.E. şi G.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, obligarea pârâtului la plata sumelor de 135.930 euro, despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.862 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. şi de 130.350 euro, despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.323 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. şi G.A., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanta S.E. este proprietara exclusivă, în baza Legii nr. 18/1991, asupra terenului arabil în suprafaţă totală de 9.688 mp, cu nr. parcelă, tarla 36, trecut în titlul de proprietate din 4 iunie 2001, emis de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 şi că ambele reclamante sunt coproprietare, în baza sentinţei civile nr. 2479 din 12 iunie 2008 a Judecătoriei Deva, irevocabilă, asupra parcelei, în suprafaţă totală de 6.743 mp. Ambele parcele se află la hotarul comunei Hărău, pe traseul „Construcţiei variantei de ocolire Deva-Orăştie la standard de autostradă”, ce va face parte din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu- Bucureşti-Constanţa.
Conform Anexei 2, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere şi cu privire la următoarele subparcele aflate pe traseul tronsonului de autostradă amintit, şi anume: subparcela în suprafaţă de 1.862 mp, cu nr. cadastral, ce face parte din parcela 1036, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E., cu despăgubiri de 6.145 euro; subparcela de 323 mp, coproprietatea reclamantelor, cu nr. cadastral, ce face parte din parcelă, atribuit reclamantelor în indiviziune prin sentinţa Judecătoriei Deva, cu despăgubiri de 4.366 euro.
Aşa cum rezultă din Anexa II la H.G. nr. 566/2006, s-a propus o despăgubire derizorie de numai 3,3 euro/mp, cu care reclamantele nu au fost de acord, întrucât terenurile au fost subevaluate, stabilindu-se despăgubiri mai mici decât cele plătite pentru exproprierile la autostrada Transilvania, pentru terenuri de calitate mai slabă.Reclamantele au mai arătat că subparcelele ce fac obiectul exproprierii se află în Lunca Mureşului, zonă extrem de fertilă, limitrofa cu hotarul municipiului Deva, propice culturilor intensive ecologice, inclusiv pentru legume, ce au asigurată piaţa de desfacere în Deva.
Au susţinut că nu s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, chiar şi de daunele conexe aduse proprietarilor.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 6 ianuarie 2009, sub nr. 16/97/2009, reclamantele S.E. şi G.A. au contestat Hotărârile de stabilire a despăgubirilor, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA şi Consiliul Local Hărău, solicitând anularea parţială a acestora în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, la 06 martie 2009, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/97/2009 la Dosarul nr. 7021/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA a solicitat respingerea acţiunii reclamantelor. A invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Hărău, precum şi excepţiile conexităţii şi litispendenţei, care au fost soluţionate prin încheierea din 06 martie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis în parte atât acţiunea principală, cât şi acţiunea conexă, a anulat, în parte, Hotărârile din 16 octombrie 2008 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenurilor proprietatea reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, a obligat pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, să plătească reclamantelor suma de 55.482 lei, reprezentând despăgubiri, respectiv 32.427,5 lei pentru reclamanta S.E. şi 23.054,5 lei pentru reclamantele S.E. şi G.A. împreună, precum şi suma de 9.200 lei, cheltuieli de judecată, pentru ambele reclamante, a respins în rest acţiunea principală şi conexă faţă de pârâtul Consiliul Local Hărău.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 566/2006, la poziţiile nr. 1145 şi 1146 figurează terenurile cu nr. cadastral, proprietatea reclamantei S.E. şi, proprietatea indiviză a aceleiaşi reclamante şi a numiţilor B.A. şi L.S., ca fiind imobile situate pe amplasamentul lucrării variantei de ocolire Deva-Orăştie a autostrăzii. Conform sentinţei civile nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva s-a dispus ieşirea din indiviziune, prin formarea de loturi şi atribuirea în natură a parcelei, în suprafaţă de 6.743 mp teren arabil extravilan, situat în tarlaua 36, cuprins în titlul de proprietate. Astfel, terenul identificat mai sus a fost atribuit în indiviziune, fără a se indica cotele de proprietate ale reclamantelor S.E. şi G.A.
În baza actului normativ arătat, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA a început procedura de expropriere a celor două imobile.
În acest sens, prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului de 1.862 mp, proprietatea reclamantei S.E. şi acordarea sumei de 21.674 lei cu titlu de despăgubiri, iar, prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a aceleiaşi Comisii, s-a dispus exproprierea terenului de 1.323 mp, proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. şi G.A. şi acordarea sumei de 15.400 lei despăgubiri.
La cererea reclamantelor, s-a dispus efectuarea unor expertize judiciare de specialitate pentru evaluarea prejudiciului produs proprietarilor terenurilor expropriate. În acest sens, s-au efectuat un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experţii C.Ş. şi L.V., şi, în fine, un raport de contraexpertiză întocmit de experţii C.Ş., T.N. şi B.T.D.
Din aceste lucrări de specialitate, raportat la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a apreciat că cel mai obiectiv raport, având în vedere şi pregătirea pluridisciplinară a comisiei de experţi, este cel întocmit de experţii C.Ş., T.N. şi B.T.D., acesta urmând a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate.
Prin urmare, instanţa de fond, conform art. 22 şi următoarele din Legea nr. 255/2010, a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul real, global şi efectiv cauzat prin expropriere.
A reţinut că parcelele efectiv expropriate sunt identificate sub nr. cadastral, în suprafaţă de 1.329,2 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2000, aflat în proprietatea indiviză a ambelor proprietare şi, respectiv, nr. cadastral, în suprafaţă de 1.869,6 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2001, emis pentru S.E. Comisia de experţi a stabilit că valoarea totală a despăgubirilor cuprinzând valoarea terenului expropriat, folosul de tras, diminuarea valorii celorlalte parcele neexpropriate, taxe notariale, etc. este de 57.465 lei (echivalentul a 13.928 euro).
Din această sumă, instanţa nu a acordat reclamantelor suma de 1.983 lei, taxe notariale solicitate, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 198/2004 şi art. 27 din Legea nr. 255/2010, terenurile expropriate sunt scutite de la plata taxelor notariale şi a oricăror taxe datorate statului sau bugetelor locale.
Referitor la pretinse cheltuieli notariale ocazionate cu eventuala achiziţionare a altor terenuri asemănătoare de către reclamante, s-a reţinut că acestea nu au făcut dovada că ar fi cumpărat alte asemenea terenuri, motiv pentru care prejudiciul solicitat nu e actual sau viitor şi sigur, ceea ce nu conferă caracterul cert al acestuia.
S-au stabilit despăgubiri totale de 55.482 lei (57.465 lei - 1.983 lei), din care: pentru terenul proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. - suma de 32.427,5 lei, iar pentru terenul proprietatea indiviză a reclamantelor - suma de 23.054,5 lei, conform art. 19 alin. 6 din Legea nr. 255/2010, sume calculate la o valoare de 17,3446 lei/mp, rezultată din raportarea întregii suprafeţe expropriate de 3.198,8 mp Ia suma globală a despăgubirilor acordate, de 55.482 lei.
În ceea ce priveşte pe pârâtul Consiliul Local Hărău, raportat Ia dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 198/1994 şi art. 22 şi următoarele din Legea nr. 255/2010, instanţa a constatat că nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la cheltuielile de judecată, conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 şi art. 274 C. proc. civ., instanţa a considerat că se justifică acordarea sumei de 7.200 lei, onorariu de expert şi 2.000 lei, onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, arătând că instanţa de fond, deşi a stabilit corect valoarea terenului, a supraevaluat valoarea prejudiciului, prin impunerea unor coeficienţi de corecţie fără temei legal, respectiv: coeficientul de 80%, în sumă de 9.916 lei, stabilit pentru calcularea daunelor procentuale aferente vânzării forţate a terenului este aplicat arbitrar şi fără a se indica actul normativ care impune aplicarea lui; daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas de 8.331 lei, respectiv pierderea subvenţiei agricole, întrucât prin această sumă se acoperă de două ori acelaşi prejudiciu.
Prin Decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
În considerente, instanţa de apel a reţinut că s-au respectat dispoziţiile legale în materie, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, prin concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză în conformitate cu dispoziţiile precizate, se arată, distinct, valoarea terenului - valoare stabilită prin metoda comparaţiei directe - de 1,5 euro/mp şi valoarea prejudiciului suferit de proprietari - de 37.632 lei, iar cuantumul total este de 57.465 lei, respectiv 13.928 euro.
Din daunele produse proprietarului stabilite de către experţi şi acordate de către instanţa de fond, pârâtul a criticat suma de 8.331 lei pentru subvenţia agricolă şi coeficientul de 50 % vânzare forţată, de 9.915 lei, susţinând, în esenţă, că aceste daune nu se cuvin, întrucât nu au acoperire legală, susţineri ce nu pot fi primite.
În cuprinsul raportului experţii explică pe larg daunele acordate, justificarea faptică, cât şi dispoziţiile legale care le reglementează.
Instanţa de apel a mai constatat că nu poate fi primită critica pârâtului, în sensul că pentru acelaşi prejudiciu s-au acordat daune diferite, întrucât daunele în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 lei, sunt justificate de majorarea distanţei de transport de la parcele la baza de recepţie, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică, daune cuantificate în acord cu Legea nr. 18/1994, respectiv Ordinul M.A.A. nr. 184/1994, şi sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micşorării parcelelor sub 3.000 mp, în sumă de 8.331 lei.
Nici critica referitoare la înlăturarea daunei de 50%, în sumă de 4.416 lei, ce vizează dauna procentuală referitoare la vânzarea forţată a terenului nu a fost primită, întrucât, contrar celor susţinute de către pârât, aceasta este cuprinsă în noţiunea de prejudiciu cauzat proprietarului prevăzut expres de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, potrivit art. 27 alin. (2) din lege, despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Or, în speţă, expropriatorul a propus prin hotărârile atacate suma de 3,5 euro/mp, iar valoarea terenurilor stabilită de către comisia de experţi la data efectuării raportului de contraexpertiză, 23 martie 2011, a fost de 1,5 euro/mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele, cât şi pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA .
Recurentele-reclamante au arătat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost în mod constant stabilită de instanţele anterioare sub cuantumul celei acordate de expropriator, nefiind respectate dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 25 şi 26 din acelaşi act normativ, la stabilirea despăgubirii trebuie adăugat, la valoarea reală a imobilului, şi prejudiciul creat proprietarului prin diminuarea parcelelor rămase după expropriere, pierderea unei recolte, accesul pe rute ocolitoare, majorarea cheltuielilor de transport şi efectuarea tuturor lucrărilor agricole, sens în care niciuna dintre instanţe nu a luat în considerare valoarea de bonitate a terenurilor, stabilită de O.S.P.A. Hunedoara ca fiind în clasa a III a, cu un total de 56 de puncte, în speţă 3,8 euro/mp. Raportat la această valoare ar rezulta o sumă de 12.152 euro, la care ar trebui adăugată suma de 8.453 euro, reprezentând valoarea prejudiciului creat ca urmare a exproprierii, rezultând astfel suma de 22.605 euro. Aceste sume, deşi favorabile recurentelor-reclamante, nu au fost cerute niciodată, solicitarea acestora privind o despăgubire corectă la un preţ al terenului de 3,3 euro/mp (valoarea stabilită de expropriator), rezultând suma de 10.553 euro, la care să se adauge şi valoarea prejudiciului în cuantum de 8.453 euro.
Recurentele au mai arătat că raportul de expertiză avut în vedere de instanţă nu este un raport obiectiv, întrucât preţul de 1,5 euro/mp este derizoriu şi în contradicţie cu realitatea pieţei imobiliare din zonă. Acest raport este lovit de nulitate, nefiind ştampilat de cei trei experţi care l-au întocmit.
Recurentul-pârât a susţinut că, î ncălcând dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel în mod greşit a cuprins în valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii suma în procent de 50% din valoarea terenului cu titlu de daune reprezentând coeficient de vânzare forţată, în condiţiile în care o asemenea noţiune nu se regăseşte în lege şi reprezintă, în realitate, o nouă despăgubire, acordată distinct de cea prevăzută de actele normative în materie.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi că daunele în sumă fixă acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 lei, sunt justificate de elemente precum majorarea distanţei de transport de la parcelă la baza de recepţie, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale şi că sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micşorării sub 3.000 mp, fără a specifica, în mod concret, în ce constau aceste diferenţe.
Or, art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile acordate.
Recurentul a mai precizat că instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a arătat că nu ar putea diminua valoarea de despăgubire acordată de comisia de experţi din fond, întrucât s-ar ajunge la încălcarea textului legal precizat.
Or, instanţa învestită cu o cerere de despăgubiri pentru expropriere are la îndemână două posibilităţi: fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, admite acţiunea şi acordă o despăgubire cuprinsă între cuantumul oferit de expropriator şi cel solicitat de expropriat; fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator şi atunci menţine cuantumul despăgubirilor acordate de a acesta.
Prin Decizia civilă nr. 6316/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamante, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Referitor la recursul reclamantelor, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a constatat că recursul declarat împotriva unei decizii devenită irevocabilă prin neatacare cu apel este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. În speţă, sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel doar de către pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, calea de atac declarată de această parte fiind respinsă, cu consecinţa menţinerii hotărârii de primă instanţă, care, astfel, a dobândit caracter irevocabil faţă de părţile care nu au înţeles să exercite calea de atac a apelului, respectiv reclamantele din cauză.
Cât priveşte recursul pârâtului Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, Înalta Curte a reţinut, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, că stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie obligativitatea reţinerii, de către instanţă, în mod exclusiv, nici a raportului de expertiză întocmit de expropriator şi nici a raportului de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”, iar, conform art. 27 alin. (2), „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
În speţă, preţul oferit de expropriator, de 21.674 lei pentru suprafaţa de 1.862 mp (deţinută de reclamanta S.E.), şi de 15.400 lei pentru suprafaţa de 1.323 mp (deţinută de S.E. şi G.A. împreună) a fost contestat în instanţă, prin sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara stabilindu-se, în urma efectuării mai multor rapoarte de expertiză, o despăgubire totală de 55.482 lei.
Obiectul contraexpertizei l-a constituit suprafaţa de 3.185 mp, alcătuită din două parcele, una de 1.862 mp şi cealaltă de 1.323 mp.
Evaluarea proprietăţii imobiliare s-a realizat prin utilizarea a două metode, cea a comparaţiei vânzărilor, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafaţă de 3.198,8 mp de 19.833 lei (4.807 euro, respectiv 1,5 euro/mp) şi cea bazată pe randamentul economic, din care a rezultat o valoarea a aceluiaşi teren 20.472 lei (4.962 euro, respectiv 1,55 euro/mp). Valoarea de piaţă a terenului a fost raportată la valoarea determinată prin tehnica comparaţiei vânzărilor .
Astfel, deşi terenul expropriat se compune din două parcele diferite, estimarea valorii acestuia s-a realizat în mod global, fără a se defalca conform suprafeţelor componente.
În ceea ce priveşte cealaltă componentă a despăgubirii, prejudiciul în urma estimării daunelor produse proprietarului, Înalta Curte a reţinut că s-au stabilit următoarele valori: 16.161 lei, daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; 248 lei, daune în sumă fixă constând în pierderea recoltei de grâu; 8.331 lei, daune ca urmare a micşorării suprafeţei parcelelor sub 3.000 mp; 12.892 lei, daune procentuale 65%, din care 50% daune procentuale pentru vânzarea forţată a terenului. Valorile prezentate au fost însumate, rezultând un cuantum total al daunelor de 37.632 lei (în care au fost incluse taxele notariale în cuantum de 1.983 lei).
Cuantumul final al despăgubirii s-a concretizat în valoarea terenului - 19.833 lei, plus valoarea daunelor - 37.632 lei, rezultând suma de 57.465 lei, din care instanţa de judecată a exclus valoarea taxelor notariale, rămânând în sarcina expropriatorului suma de 55.482 lei.
Cât priveşte nelegala reţinere a unui coeficient de vânzare forţată imputabil recurentului în cadrul despăgubirii datorate în calitate de expropriator, s-a constatat că, deşi raportul de expertiză include o astfel de noţiune în calculul prejudiciului, nu arată care este temeiul legal al raportării la un astfel de indicator, ce reprezintă noţiunea de „vânzare forţată”, care este raportul expropriere - vânzare forţată şi care este baza de calcul utilizată pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului. Instanţa de apel a preluat aceste susţineri ale expertului, fără a analiza aceste elemente, care au făcut şi obiectul criticilor în apel.
Referitor la susţinerea recurentului-pârât, conform căreia s-a procedat la acordarea unei duble despăgubiri prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas - 16.161 lei cu cele pentru micşorarea terenului sub 3.000 mp - 8.331 lei, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a înlăturat această critică cu motivarea că cele două categorii de daune „sunt diferite”, dar nu a justificat în ce constau diferenţele respective, simpla negare a similarităţii celor două categorii de despăgubiri nefiind suficientă în a răspunde aspectelor cu care a fost învestită.
Constatând că situaţia de fapt ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirii datorate de recurentul-pârât în calitate de expropriator pentru terenul expropriat nu a fost pe deplin lămurită, şi cum asemenea chestiuni, ce ţin de completarea şi interpretarea probatoriului, nu pot fi remediate de către instanţa de recurs, Înalta Curte a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în rejudecare urmând să fie avute în vedere aspectele reţinute în considerentele deciziei de casare cu privire la estimarea valorii terenului expropriat conform suprafeţelor componente de 1.862 mp şi de 1.323 mp; explicitarea noţiunilor de „vânzare forţată” şi „coeficient de vânzare forţată” prin raportare la dispoziţiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum şi indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferenţelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas şi cele acordate pentru micşorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce priveşte aspectele anterior expuse, să se determine incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la critica formulată de către recurentul-pârât.
Prin Decizia civilă nr. 45 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatoare împotriva Hotărârilor emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004.
În rejudecarea apelului, ţinând seama de faptul că terenul expropriat este compus din două parcele, situate însă în aceeaşi zonă, curtea a considerat că se impune a fi tratate împreună, preţul terenului pe metru pătrat fiind acelaşi.
Instanţa de apel a dispus experţilor care au efectuat raportul de contraexpertiză efectuarea unei completări la lucrarea efectuată în primul ciclu procesual, prin care să evalueze separat cele două terenuri supuse exproprierii, să expliciteze noţiunile de „vânzare forţată” şi „coeficient de vânzare forţată”, cu trimiteri la temeiul de drept care fundamentează includerea în prejudiciul creat prin expropriere a unei asemenea valori, indicarea bazei de calcul pentru reducerea valorii terenului cu 50% şi explicaţii pentru aplicarea unui coeficient de reducere a valorii terenului pentru diminuarea parcelei sub 3.000 mp.
În răspunsul la obiectivele suplimentare stabilite de instanţă, de a detalia pe parcele daunele produse proprietarului, prin expropriere, experţii au menţionat că acestea se compun din daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, daune în sumă fixă pentru pierderea recoltei de grâu, daune în sumă fixă pentru pierdere subvenţie pe suprafaţă, daune procentuale pentru poluare, taxe notariale şi vânzarea forţată a terenului, menţionând că nu au avut în vedere T.V.A. şi obligaţiile de mediu.
Experţii au explicat că temeiul legal în baza căruia s-a aplicat coeficientul de corecţie pentru vânzare forţată este art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru că exproprierea este o lipsire forţată de proprietate; vânzătorul este obligat să vândă pe o piaţă imobiliară în declin, iar coeficientul de 50% din valoarea terenului a fost stabilit pe baza analizelor de risc efectuate de instituţii bancare, la care experţii nu au acces. Au făcut trimitere şi la „Manualul evaluatorului”, fără ca lucrarea să fie verificabilă, lipsind minime indicaţii referitoare la editura, autori sau anul editării, fiind arătat că aceasta se află la dispoziţia evaluatorilor interni din bancă.
Dauna recomandată de experţi pentru diminuarea valorii terenului rămas a fost acordată pentru că s-a mărit distanţa de transport de la parcelă la baza de recepţie, pentru accesul pe rută ocolitoare şi pentru reducerea mărimii parcelei cadastrale şi modificarea formei din dreptunghi în trapezoidală mică.
Cât priveşte acordarea subvenţiei agricole, s-au menţionat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un proprietar pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, Ordinului de ministru nr. 246/2008 şi nr. 118/2009 cu modificări şi completări.
Instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a reţinut o valoare de 6,2 lei/mp pentru terenul expropriat, în total 19.783 lei, stabilită prin metoda comparaţiei directe a valorii terenurilor. La această valoare a adaugat daunele aduse proprietarului, constând în prejudicii aduse terenului rămas în proprietatea sa.
În speţă, la estimarea daunelor produse proprietarului, experţii au avut în vedere 4 componente: daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; daune pentru pierderea recoltei de grâu; daune ca urmare a micşorării parcelelor rămase sub 3.000 mp şi daune procentuale (poluarea parcelelor rămase, taxe notariale şi vânzare forţată a terenului - 50%).
Instanţa de apel a apreciat că nu se impune acordarea coeficientului de 50% despăgubiri din valoarea terenului, procent stabilit arbitrar de experţi, din cel puţin două considerente: 1) legea face referire la preţul de vânzare obişnuită a unor terenuri similare în zona din care face parte terenul expropriat, şi la alte daune produse proprietarului pentru care s-au prezentat dovezi. Or, reclamantele nu au adus asemenea dovezi. Preţul de vânzare a unui teren în zonă reflectă tendinţele pieţei la un moment dat, această fiind raţiunea avută în vedere la redactarea art. 26 din lege; 2) analizele de risc efectuate de anumite instituţii - chiar bancare - nu au relevanţă în cauză, pentru că acestea au alte finalităţi şi alte scopuri (de natură administrativă), alte criterii decât cele avute în vedere de legiuitor în prezenta cauză.
Curtea a considerat, totodată, că în mod corect au fost înlăturate de către instanţa de fond despăgubirile vizând poluarea (căci terenul a fost preluat de pârât) şi cele privind taxele notariale, pentru că nu s-a probat că reclamantele ar fi plătit asemenea taxe pentru cumpărarea unui alt teren.
Instanţa de apel nu a acordat nici despăgubiri pentru micşorarea suprafeţei parcelelor, în valoare de 8.331 lei. A constatat că la stabilirea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantelor s-a avut în vedere de către experţi majorarea distanţei de transport de la parcela la baza de recepţie, accesul la parcela pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei şi modificarea formei din dreptunghiulară în trapezoidală. Or, această componentă se suprapune cu acordarea de daune pentru reducerea suprafeţei parcelelor sub 3.000 mp, pentru că valoarea parcelelor este determinată atât de mărimea lor, cât şi de distanţa faţă de baza agricolă, respectiv forma acestora.
Cât priveşte subvenţia agricolă, s-a considerat că nu a fost calculată separat ca şi pierdere, însă trebuie menţionat că acordarea acesteia se face având în vedere şi alte criterii, nu numai calitatea de proprietar a unei suprafeţe agricole de peste 3.000 mp, astfel că nu poate fi considerat un beneficiu nerealizat. S-a luat în calcul însă suma aferentă pierderii recoltei de grâu, de 248 lei, valoare ce nu a fost criticată în apel.
Aşadar, s-a constatat că valoarea despăgubirilor care se cuvin reclamantelor este de 28.326 lei, iar prin hotărârile contestate de reclamante s-a stabilit o despăgubire totală de 37.074 lei, deci superioară celei determinate de instanţă.
Ca urmare, deoarece valoarea apreciată de instanţă este mai mică decât aceea oferită de expropriator, faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a păstrat valoarea stabilită prin hotărârile atacate cu titlu despăgubire pentru terenul expropriat.
Împotriva deciziei de mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamantele S.E. şi G.A., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, reclamantele au arătat că, î n baza Legii nr. 198/2004 coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în anul 2006 pârâtul le-a expropriat două parcelele de teren aflate pe tronsonul variantei de ocolire Deva-Orăştie, în regim de autostradă, suprafaţa acestora fiind evaluată la 3,3 euro/mp., fără a se respecta prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, conform cărora despăgubirea se face de comun acord cu proprietarul.
Neacceptarea cuantumului despăgubirilor acordate a fost comunicată în scris Primăriei comunei Hărău, însă reclamantele nu au primit niciun răspuns, caz în care s-au adresat instanţei de judecată în luna septembrie 2008. Cum cererea lor nu a fost soluţionată în termen de 30 de zile, conform Legii nr. 544/2001, acestea consideră că au fost discriminate.
Au mai precizat că, deşi au solicitat ca terenul rămas dincolo de autostradă spre râul Mureş, în suprafaţă de 5.804 mp., să fie expropriat pentru că nu mai poate fi utilizat în condiţii normale, pârâtul a susţinut că valoarea lui creşte prin vecinătate cu autostrada, existând posibilitatea ca acolo să fie edificate diferite construcţii, ceea ce nu este adevărat, cele învederate fiind în contradicţie cu art. 17 şi 47 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al autostrăzilor. Terenul este în zona de protecţie a autostrăzii, astfel încât pe o distanţă de 50 de metri lăţime de la autostradă, pe o parte şi pe alta, nu se pot realiza construcţii, plantaţii, pescării, etc.
De asemenea, au mai arătat că pentru a se stabili valoarea reală a terenului expropriat s-au făcut trei expertize şi o contraexpertiză. Cea întocmită de expertul G.N. a stabilit valoarea terenului de 3,3 euro/mp., având la baza T.E.O. nr. 14 cu clasa 3 de calitate, 47 puncte bonitare, unitatea de sol nr. 9, unde rezerva de humus este de 121-160 t/ha. Expertul P.T. a stabilit valoarea terenului la 5 euro/mp., gradul de fertilitate al terenului expropriat de 3.185 mp. fiind de gradul IV, zona B, foarte slab productiv. Valoarea de 5 euro/mp. corespunde clasei 3 de calitate, având 56 puncte bonitare (anexa B din raport), dar s-a aplicat coeficientul de prejudiciu creat de 2,5 din valoarea de mp. din terenul expropriat. Al treilea expert, B.T.D., atât în expertiză, cât şi în contraexpertiză, foloseşte T.E.O. nr. 20, unitatea de sol 13 clasa III de calitate, cu 56 puncte bonitare pentru parcele. Rezerva de humus în T.E.O. 20 este de numai de 61-120 tone/ha. Expertul ajunge la concluzia că terenul în cauză are valoarea de numai 1,5 euro/mp., iar coeficientul de refacere a prejudiciului este de 50% din valoarea terenului, un coeficient stabilit aleatoriu. Deci, pentru acelaşi teren s-au prezentat 3 feluri de acte de calitate, fapt ce dă dreptul reclamantelor să considere că expertizele efectuate au fost făcute cu rea credinţă, în vederea stabilirii unui preţ derizoriu.
De altfel, participarea expertului B.T.D. la contraexpertiză nu este legală, aceasta neavând dreptul să se pronunţe de două ori în acelaşi dosar. În plus, lucrarea a fost făcută cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin faptul că s-a folosit preţul de vânzare din zonă de 1,5 euro/mp., dar nu s-a specificat că terenul în cauză este de acelaşi fel cu terenul din lunca Mureşului, unde sunt amplasate parcelele nr. 1033 şi 1036. În realitate, trebuia să se indice localitatea, nr. topo şi parcela.
De asemenea, la stabilirea prejudiciului conform Legii nr. 33/1994 trebuia să fie precizate normativele care au stat la determinarea lui, adică standardul internaţional şi coeficientul M = 2,5 din valoarea terenului expropriat. Însuşi expropriatorul a stabilit pentru parcelele în litigiu două valori diferite, după cum rezultă din H.G. nr. 566/2006 - preţ oferit 3,3 euro/mp. şi H.G. nr. 823/2009 - preţ oferit 5 euro/mp. În speţă, nu reclamantele erau obligate să aducă dovezi că terenul vândut luat ca etalon valoric în zonă este de acelaşi fel cu terenul parcelelor expropriate, aşa cum se susţine în decizia atacată.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte observă, în primul rând, că recurentele au invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără însă a arăta în ce constau motivele de casare/modificare a hotărârii în privinţa primelor trei cazuri indicate, pentru a putea permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei instanţei de apel din această perspectivă.
Susţinerile recurentelor, nestructurate din punct de vedere juridic, pot fi încadrate însă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte va analiza prezenta cale de atac.
O primă nemulţumire expusă de recurente se referă la nerespectarea prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, care dispune în sensul că „în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a H.G., respectiv de la data publicării hotărârii autorităţii administraţiei publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar, sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii”.
În principal, Înalta Curte constată că o astfel de critică nu mai putea fi susţinută de recurente în cel de-al doilea ciclu procesual, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 6316/2012, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost respins ca inadmisibil, fiind exercitat de acestea cu încălcarea dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., omisso medio.
Or, în speţă, reclamantele, care nu au declarat apel, au achiesat la soluţia primei instanţe, confirmată de instanţa de apel în privinţa lor, caz în care obiectul recursului la acest moment îl constituie doar decizia curţii de apel, pronunţată în rejudecare, în limitele casării dispuse de instanţa de recurs.
Prin urmare, orice nemulţumire ce excede obiectului recursului, inclusiv cea legată de încălcarea principiului nediscriminării (nedezvoltată, de altfel) se priveşte ca inadmisibilă în această fază procesuală.
Înalta Curte reţine, totodată, că celelalte consideraţii ce privesc nelegalitatea hotărârii atacate fac trimitere, pe de o parte, la modalitatea de interpretare şi valorificare a concluziilor expertizelor administrate în cauză, în raport de obiectivele propuse ori susţinerile reclamantelor, iar, pe de altă parte, la procedura de administrare a probelor.
Făcând referire la încălcarea dispoziţiilor art. 17 şi 47 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 43/1997, recurentele arată că nu este adevărată afirmaţia expropriatorului privind creşterea valorii imobilului prin faptul poziţionării acestuia în vecinătatea autostrăzii.
Înalta Curte, având în vedere cele deja expuse anterior, constată că un astfel de obiectiv nu a făcut obiectul analizei apelului declarat de pârât după casarea primei hotărâri a instanţei de apel, curtea de apel fiind ţinută să lămurească doar aspectele legate de estimarea valorii terenului expropriat conform suprafeţelor componente de 1.862 mp şi de 1.323 mp; explicitarea noţiunilor de „vânzare forţată” şi „coeficient de vânzare forţată” prin raportare la dispoziţiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum şi indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferenţelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas şi cele acordate pentru micşorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce priveşte aspectele anterior expuse; determinarea incidenţei dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că recurentele formulează, în mod sintetic, obiecţiuni la raportul de expertiză avut în vedere de instanţa de apel, în condiţiile în care, pe de o parte, nu au atacat hotărârea primei instanţe, iar, pe de altă parte, în cursul rejudecării pricinii, nu au înţeles să solicite lămuriri asupra concluziilor suplimentului de expertiză administrat, în condiţiile art. 211, 212 C. proc. civ.
Ca atare, recurentele nu se pot prevala la acest moment de nerespectarea dispoziţiilor legale în materia administrării dovezilor, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acelaşi timp, nemulţumirile recurentelor privind desemnarea expertului în cauză puteau fi sesizate în raport de prevederile art. 202 şi următoarele C. proc. civ., fără a mai putea invocate în recurs decât în măsura în care criticile dezvoltate vizau nelegalitate măsurilor dispuse de instanţa de apel în ceea ce priveşte desemnarea experţilor şi participarea lor la efectuarea expertizei.
Pentru toate aceste argumente şi, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele S.E. şi G.A. împotriva Deciziei civile nr. 45 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 658/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 697/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
