ICCJ. Decizia nr. 710/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 710/2014
Dosar nr. 363/59/2011
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, sub nr. 2839/108/2007, la data de 22 iunie 2007, reclamanta D.O.F. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Arad şi SC C. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor să-i restituie diferenţa de 6.362 mp teren intravilan, situat în municipiul Arad, înscris în C.F. Arad, iar, în cazul în care o parte din acest teren este afectat de amenajări de utilitate publică, să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare, cu teren intravilan amplasat pe raza municipiului Arad.
Pe parcursul procesului, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Municipiului Arad, prin Primar, anularea dispoziţiei din 23 mai 2007 emisă de Primarul municipiului Arad, precum şi obligarea pârâţilor să emită dispoziţie de restituire, în natură, a suprafeţei de 9.012 mp, teren intravilan, înscris în C.F. Arad, iar, în cazul existenţei unor amenajări de utilitate publică pe acest teren, să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma compensării cu teren intravilan, amplasat pe raza municipiului Arad.
Faţă de concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a A.V.A.S., ca instituţie publică care a efectuat privatizarea pârâtei SC C. SA, pentru ca aceasta să fie obligată să propună acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 2.709 mp, amplasat în incinta societăţii comerciale pârâte, la valoarea stabilită de expert, de 65 euro/mp
Pentru suprafaţa de teren de 3.923 mp, identificată de expert ca fiind afectată de magistrala de termoficare şi de reţeaua electrică, a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Arad să înainteze dosarul A.N.R.P., pentru acordarea despăgubirilor băneşti, astfel cum au fost stabilite în raportul de expertiză tehnico-judiciară.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 18 iunie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad, reprezentat de Primar, şi A.V.A.S., a dispus modificarea art. 1 din dispoziţia din 23 mai 2007 emisă de pârâtul Municipiul Arad, reprezentat de Primar, în sensul restituirii, în natură, a suprafeţei de 2.357 mp, în loc de 2.750 mp; rectificarea suprafeţei de teren înscrisă în C.F. nedefinitivă, Arad, conform raportului de expertiză tehnică, de la 2.750 mp la 2.357 mp.
A obligat pe pârâta A.V.A.S. să emită decizie prin care să constate că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul – teren, în suprafaţă de 2.709 mp, înscris în C.F. Arad, amplasat în incinta SC C. SA, şi a respins acţiunea precizată a reclamantei împotriva pârâtei SC C. SA Arad, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:
Conform notificării depuse la B.E.J. P.H., înregistrată în Dosarul execuţional nr. 1063 din 20 februarie 2001, reclamanta a solicitat restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 9.012 mp, înscris în C.F. Arad, proprietatea antecesorului său tată, C.M.
Potrivit menţiunilor înscrise în C.F., imobilul, în suprafaţa de 9.012 mp, a fost dobândit cu titlu de moştenire, în părţi egale, de către C.I., C.E. şi C.M., la data de 19 martie 1932.
Ulterior, conform notaţiilor de sub B.7, cotele de proprietate deţinute de C.E. şi C.I. au fost dobândite de C.M., prin cumpărare, la data de 2 martie 1936.
Imobilul a fost preluat cu titlu de naţionalizare de către Statul Român, de la antecesorul reclamantei, care figura ca unic proprietar, la 17 decembrie 1979, şi transmis în administrarea operativă a SC C. SA Arad, conform încheierilor.
Din copia certificatului de moştenitor nr. 745 din 30 aprilie 1994, a rezultat că reclamanta are calitate de moştenitoare acceptantă după antecesorul său tată, C.M., decedat la data de 28 ianuarie 1994, fiind dovedită calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Municipiul Arad, prin Primar, a emis dispoziţia nr. 9130 din 23 mai 2007, prin care a dispus restituirea, în natură, a suprafeţei de 2.750 mp din imobilul teren situat în Arad, înscris în C.F. nedefinitivă Arad.
Prin adresa din 30 mai 2007, Primăria municipiului Arad a comunicat reclamantei că, în urma identificării efectuate de către Comisia internă de evaluare pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, suprafaţa de 6.160 mp se află în incinta SC C. SA, iar suprafaţa de 102 mp este afectată de reţeaua magistrală de termoficare a C.E.T. Arad, pârâta arătând, totodată, că nu are calitatea de unitate deţinătoare şi solicitând ca reclamanta să-şi exprime opţiunea cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru această suprafaţă, respectiv teren în compensare, conform procesului verbal afişat la sediul instituţiei, cuprinzând inventarul bunurilor disponibile, sau despăgubiri.
Schiţa de parcelare întocmită de Primăria municipiului Arad, privind terenul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, care a stat la baza soluţionării notificării reclamantei, nu corespunde cu situaţia de fapt existentă în teren.
Acest aspect a rezultat din raportul de expertiză tehnică-judiciară întocmit de expert C.A., care a concluzionat că suprafaţa totală de teren înscrisă în C.F. Arad, este de 8.989 mp, şi nu de 9.012 mp, cum este înscrisă în C.F.; suprafaţa de teren afectată de magistrala de termoficare este de 3.923 mp, şi nu de 102 mp, cum, greşit, s-a constatat în schiţa de parcelare; suprafaţa de 2.709 mp este amplasată în incinta SC C. SA, şi nu 6160 mp, cum s-a menţionat în schiţa de parcelare; diferenţa de 2.357 mp este amplasată în parcela înscrisă în C.F. nedefinitivă Arad, şi nu suprafaţa restituită în natură, prin dispoziţia din 2007, în întindere de 2.750 mp
Prin dispoziţia din 19 februarie 2009, Municipiul Arad, prin Primar, a dispus acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri băneşti, pentru suprafaţa de 3.923 mp, identificată de expert ca fiind afectată de magistrala de termoficare şi de reţeaua electrică.
Prin precizările de acţiune, reclamanta a chemat în judecată atât pe pârâta SC C. SA, cât şi pe A.V.A.S., pentru a fi obligate la acordarea de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 2.709 mp, amplasată în incinta SC C. SA, la valoarea de 65 euro/mp, stabilită în raportul de expertiză.
Conform concluziilor expertizei topografice, pe această suprafaţă de teren sunt edificate construcţii şi amenajări care sunt utilizate de pârâta SC C. SA, pentru desfăşurarea propriei activităţi, iar valoarea de circulaţie a terenului este de 650.160 lei.
Prin urmare, restituirea, în natură, a acestui teren nu este posibilă, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta ar fi lipsită de facilităţile legate de activităţile specifice, de recepţionare şi depozitare a cerealelor.
Contrar apărărilor pârâtei A.V.A.S., nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâta SC C. SA are, în acţionariatul său, la ora actuală, Statul Român, reprezentat prin A.V.A.S., cu o participaţie de capital social de 6,46 %, potrivit certificatului constatator din 21 aprilie 2008 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad, modificările actului constitutiv efectuându-se în urma adoptării hotărârii nr. 2/04.2008 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii.
În urma finalizării lucrărilor desfăşurate în baza H.G. nr. 834/1991, s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 5 mai 2003.
La acest moment, capitalul social al Statului, reprezentat de pârâta A.V.A.S., s-a majorat cu contravaloarea terenului, capitalul social ajungând la 11,62 %, iar, ulterior, ca urmare a unei alte majorări, s-a ajuns la 14,18 %.
Însă, indiferent de momentul la care se raportează, valoarea de participaţie a Statului este sub valoarea terenului. Având în vedere valoarea nominală a unei acţiuni, care este de 2,5 lei, valoarea cotei de participaţie a Statului este de 376.270 lei, prin raportare la cota de 14,18 %, şi de 157.270 lei, dacă se are în vedere cota de participaţie de 6,46 % la capitalul social, cât este în prezent. Or, valoarea terenului care se află în incinta pârâtei SC C. SA este de 650.160 lei.
În conformitate cu art. 6 din H.G. nr. 834/1991, terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate se include în patrimoniul pârâtei.
În acest context, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român, prin A.V.A.S., este nefondată, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, vizează, la art. 29 alin. (1) şi (2), stabilirea regimului juridic al reparaţiilor pentru cazul imobilelor situate în intravilanul localităţilor, aflate în patrimoniul societăţilor comerciale care sunt privatizate integral sau într-o proporţie care nu permite aplicarea art. 21.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. (1) din Titlul VII şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie, prin care să se constate că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul în litigiu, amplasat în incinta SC C. SA Întrucât stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se realizează în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pretenţiile reclamantei, de acordare a despăgubirilor băneşti la valoarea stabilită prin raportul de expertiză, au fost considerate ca fiind neîntemeiate.
În consecinţă, în temeiul art. 2, 4, 7, 9, 21, 25, 26, 29 din Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996, s-a admis acţiunea formulată împotriva pârâţilor Municipiul Arad, reprezentat de Primar, şi A.V.A.S. şi s-a dispus conform celor cuprinse în dispozitivul sentinţei, al cărui conţinut a fost redat în precedent.
Acţiunea îndreptată împotriva pârâtei SC C. SA a fost respinsă, determinat de împrejurarea că aceasta nu are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului, în sensul Legii nr. 10/2001.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 332 din 21 decembrie 2009, a respins apelul declarat de A.V.A.S.
Reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca şi Tribunalul, instanţa de apel a constatat că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât valoarea imobilului în litigiu este mai mare decât cea a participaţiei statului.
Prin Decizia nr. 6537 din 3 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva hotărârii instanţei de apel, pe care a casat-o, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că problema dedusă judecăţii, în recurs, vizează stabilirea entităţii care are obligaţia să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 2.709 mp, aflată în incinta SC C. SA
Pentru dezlegarea acestei chestiuni litigioase, Curtea era obligată să verifice dacă, în soluţionarea notificării, erau incidente dispoziţiile art. 21 şi, respectiv, art. 26 ale Legii nr. 10/2001, sau cele ale art. 29 (fost 27) din aceeaşi lege.
În speţă, s-a reţinut că suprafaţa de teren sus-menţionată este deţinută de pârâta SC C. SA, care nu este integral privatizată, aspect necontestat de niciuna dintre părţi.
Ceea ce se contestă este proporţia dintre valoarea capitalului social de stat şi valoarea imobilului în litigiu.
Tribunalul nu a clarificat situaţia de fapt sub acest aspect, propunând două procente ca reprezentând cota de participaţie a statului, prin A.V.A.S., la capitalul social, şi concluzionând că, indiferent de situaţie, valoarea terenului notificat este mai mare.
De asemenea, a comparat valoarea participaţiei statului, identificată în funcţie de valoarea unei acţiuni, cu valoarea imobilului, determinată în funcţie de preţul pieţei.
Deşi A.V.A.S. a formulat critici în legătură cu soluţia primei instanţe, Curtea de Apel s-a limitat să reia argumentele Tribunalului, decizia cuprinzând şi o contradicţie în termeni, de vreme ce instanţa a reţinut că valoarea participaţiei statului la capitalul social a crescut, la un moment dat, cu valoarea terenului, pentru ca, ulterior, să constate ca valoarea terenului este mai mare decât valoarea participaţiei statului. Or, dacă o participaţie preexistentă se majorează cu o valoare nou înglobată, nu este posibil ca valoarea rezultată să fie mai mică decât cea adăugată.
Menţinând soluţia Tribunalului, care s-a raportat la valoarea de piaţă a terenului, Curtea de Apel a nesocotit şi prevederile art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care arată că elementul de referinţă, în verificarea aplicabilităţii art. 21, îl reprezintă valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare de la data intrării în vigoare a legii.
Constatând fondată critica recurentei, Înalta Curte a conchis că nu poate face ea însăşi verificările de fapt, care incumbă instanţelor de fond, şi pe care Curtea de Apel trebuia să le efectueze în virtutea caracterului devolutiv al apelului.
Nu a fost primită, însă, critica recurentei, vizând imposibilitatea obligării acesteia, de a emite decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent, determinat de împrejurarea că nu a fost notificată legal. Înalta Curte a considerat, sub acest aspect, că, în cazul în care se va constata, în rejudecare, că sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, participarea A.V.A.S., în proces, este suficientă pentru a se putea stabili, în sarcina ei, obligaţia de a soluţiona notificarea, efectul fiind echivalent cu cel al sesizării prin notificare.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 922/A din 26 mai 2011, a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 304 din 18 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că terenul revendicat de reclamantă se află în patrimoniul SC C. SA, care are, ca acţionar, Statul Român, reprezentat de A.V.A.S., că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece s -au edificat, anterior anului 1989, dar şi după această dată, construcţii şi utilităţi necesare desfăşurării activităţii societăţii.
În aceste condiţii, instanţa de apel a considerat că, în mod corect, Tribunalul a stabilit că Statul Român, prin A.V.A.S., este titularul obligaţiei de emitere a deciziei prin care să se constate că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, pentru terenul amplasat în incinta SC C. SA, şi că valoarea acestor despăgubiri nu poate fi decât aceea a valorii de circulaţie a bunului imobil în litigiu, deoarece capitalul social al statului a fost majorat cu valoarea terenului, aferentă acestui capital.
Prin Decizia civilă nr. 5003 din 28 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei sus-menţionate, s-a casat această hotărâre şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel nu a avut în vedere îndrumările obligatorii cuprinse în decizia de casare anterioară, cu referire la art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. A mai stabilit Înalta Curte că, în rejudecare, instanţa de apel trebuie să dispună efectuarea unei expertize tehnice, prin care să se determine în ce măsură cota deţinută de stat din capitalul societăţii este mai mică sau, dimpotrivă, mai mare sau egală cu valoarea imobilului, determinată potrivit dispoziţiilor art. 21.7. din Norme. Numai ulterior acestor verificări, instanţa de apel poate decide forma de reparaţie cuvenită reclamantei, în natură sau în echivalent, respectiv, dacă sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art. 21 cu referire la art. 26 din Legea nr. 10/2001 sau dispoziţiile art. 29 din acelaşi act normativ.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 70 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că s-a admis cererea faţă de pârâta SC C. SA şi a fost obligată aceasta să emită decizie în favoarea reclamantei, cu propunere de acordare de despăgubiri, pentru imobilul-teren, în suprafaţă de 2.709 mp, înscris în C.F. Arad, amplasat în incinta SC C. SA
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta A.V.A.S..
S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile atacate.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, potrivit concluziilor expertizei efectuate de expert contabil Aurelia Iordache, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deşi A.V.A.S. era acţionar minoritar, în cotele prevăzute în conţinutul expertizei, imobilul notificat nu era în activul patrimonial al societăţii pârâte la această dată, astfel încât nu au fost determinate elementele de comparare dispuse în cauză, în sensul art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Faţă de această constatare iniţială, instanţa de apel a dispus efectuarea unui supliment de expertiză, stabilind, ca obiective, dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul era deţinut de pârâta SC C. SA şi să se determine valoarea cotei de capital deţinute de stat la pârâtă, conform dispoziţiilor art. 21.7. din Normele metodologice, raportat la data intrării imobilului în patrimoniul pârâtei, respectiv în anul 2003.
În suplimentul de expertiză contabilă, s-a menţionat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu era în proprietatea Statului Român, dobândit cu titlu de naţionalizare (potrivit încheierii nr. 10440/1979), iar pârâta SC C. SA Arad deţinea bunul cu titlu de drept de administrare operativă.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 29, art. 21 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de emitere a dispoziţiei nu revine A.V.A.S., cum, greşit, a reţinut instanţa de fond, ci unităţii deţinătoare.
SC C. SA Arad s-a privatizat integral la data de 29 iulie 2003, se realizează un aport de capital în natură, reprezentând terenurile pe care se află societatea pârâtă, în valoare de 2.996.000.000 lei vechi, din care terenurile aferente Siloz Arad Cerealcom, în valoare de 2.190.000.000 lei vechi. Ca atare, Statul Român, prin A.V.A.S., redevine acţionar minoritar, cu o cotă de 11,62395 %, valoare determinată potrivit dispoziţiilor art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Acest aport de capital se regăseşte introdus în patrimoniul societăţii Cerealcom S.A. Arad, fiind reflectat în balanţa de verificare, potrivit notei contabile nr. 5 din 30 iunie 2003.
Faţă de datele rezultate în urma expertizei contabile, expertul a concluzionat că valoarea cotei de capital deţinute de Stat, prin A.V.A.S., la SC C. SA Arad, la data de 29 iulie 2003, este mai mare decât valoarea imobilului în litigiu.
În raport de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi de cele cuprinse în Cap. 2 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, privind noţiunea de „unitate deţinătoare”, care vizează, printre altele, „entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste”, Curtea a constatat că pârâta SC C. SA este unitate deţinătoare a imobilului în litigiu, sensul noţiunii respective nefiind echivalent cu cel de proprietar.
Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privind unitatea deţinătoare.
Faţă de aceste concluzii, constatând că nu se poate dispune restituirea, în natură, a imobilului, în raport de dispoziţiile art. 21, coroborat cu art. 26 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, apelul pârâtei A.V.A.S. a fost considerat ca fiind întemeiat, în parte şi a fost admis, în sensul obligării pârâtei SC C. SA Arad să emită decizie în favoarea reclamantei, cu propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a procedat la o greşită aplicare a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu prevederile art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile art. 21.7. din Normele metodologice nu sunt incidente în cazul de faţă, deoarece, la data intrării în vigoare a legii sus-menţionate, respectiv în anul 2001, terenul în discuţie nu era înregistrat în activul patrimonial al recurentei, fiind proprietatea Statului; prin urmare, nu exista acel element de referinţă, al valorii de înregistrare a imobilului în activul patrimonial al societăţii, la data menţionată, aspect confirmat prin concluziile expertizei contabile efectuate.
Instanţa de apel a procedat, greşit, când a avut în vedere valoarea terenului în discuţie de la momentul 29 iulie 2003, momentul intrării bunului în patrimoniul societăţii, comparând această valoare cu valoarea participaţiei Statului, raportat la această dată. Dispoziţiile legale prevăd că trebuie luată în calcul valoarea imobilului, ca element de activ patrimonial, la momentul intrării în vigoare a legii, şi nu la o dată ulterioară, cum s-a procedat în cazul de faţă. Momentul 29 iulie 2003 nu are relevanţă, deoarece cota de capital social pe care Statul a dobândit-o la acel moment reprezenta exact contravaloarea întregului teren intrat în patrimoniul societăţii recurente, iar terenul revendicat de reclamantă reprezintă o mică parte a acestuia, ceea ce determină, în mod logic, ca valoarea terenului pretins de partea adversă să fie mai mică decât valoarea participaţiei Statului.
De altfel, la data de 29 iulie 2003, societatea recurentă era privatizată integral, ceea ce înseamnă că, raportat la prevederile art. 21.1. lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu poate fi considerată entitate învestită cu soluţionarea notificărilor şi, implicit, nici entitate în măsură să emită vreo dispoziţie pentru soluţionarea pretenţiilor reclamantei. Instanţa de apel a procedat, şi din perspectiva acestui text legal, la aplicarea greşită a legii.
Fiind privatizată integral, la momentul evidenţierii, în patrimoniu, a imobilului revendicat, devin aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Lipsa de relevanţă a valorii de la momentul 29 iulie 2003 rezultă şi din împrejurarea că, în anul 2008, terenul aferent Silozului Arad, în care se include şi cel revendicat de reclamantă, a ieşit din patrimoniul societăţii recurente, printr-o operaţiune de diminuare a capitalului social, Statul deţinând, de la acea dată şi până în prezent, o cotă de capital bazată pe restul terenurilor aduse ca aport la capitalul social, şi nu pe terenul aferent Silozului Arad.
Terenul respectiv a fost scos din patrimoniul societăţii, deoarece nu putea fi intabulat, reducându-se, totodată, şi capitalul social, proporţional. În anul 2012, recurenta a reuşit să efectueze intabularea acestui teren (după cum rezultă din extrasul de C.F. depus la termenul din 18 aprilie 2013), fără a finaliza, până în prezent, operaţiunea de majorare a capitalului social cu valoarea aferentă terenului. Ca atare, cota actuală a Statului la capitalul social al societăţii recurente nu reflectă şi valoarea terenului in care se include terenul revendicat de reclamantă.
Prin reducerea, în anul 2008, a capitalului social pârâta a transmis către Statul Român, reprezentat de A.V.A.S., terenul respectiv, având loc, astfel, o înstrăinare către proprietarul anterior.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 21.7. din Normele metodologice nu sunt aplicabile, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, cum, în mod corect, au considerat, iniţial, instanţele de fond.
Potrivit art. 29 alin. (3) din actul normativ sus-menţionat, A.V.A.S., ca instituţie implicată în efectuarea privatizării, este entitatea care trebuie să emită, în baza art. 26, o dispoziţie prin care să se propună acordarea de despăgubiri reclamantei.
Prin urmare, în mod greşit, instanţa de apel nu a analizat incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, care sunt aplicabile în detrimentul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de apelanta A.V.A.S.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii pârâţi Municipiul Arad, reprezentat de Primar, şi Primarul municipiului Arad au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema supusă dezbaterii în prezentul recurs, în urma contestărilor formulate în ciclurile procesuale anterioare, rămâne, ca şi în primul ciclu procesual parcurs de această cauză, cea a stabilirii entităţii care trebuie să emită dispoziţie/decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru suprafaţa de teren de 2.709 mp, aflată în incinta SC C. SA, respectiv această societate sau Statul Român, prin reprezentantul său în astfel de litigii, şi anume A.V.A.S., în calitatea sa, de instituţie implicată în privatizare.
Din interpretarea dispoziţiilor legale în materie (art. 21 alin. (1) şi (2), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, art. 21.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007), rezultă, fără echivoc, că, în cazul în care imobilul notificat este „deţinut” de o societate comercială, în stabilirea entităţii care trebuie să soluţioneze notificarea persoanei îndreptăţite şi să emită, în acest sens, actul vizând forma de reparaţie cuvenită acesteia, în speţă, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, interesează anumite elemente fundamentale, apreciate în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 10 din 14 februarie 2001.
În primul rând, prezintă relevanţă dacă societatea comercială respectivă era, la această dată, integral privatizată sau, la capitalul său social, exista şi o cotă de participaţie a statului. În acest ultim caz, interesează dacă statul era asociat/acţionar majoritar sau, în ipoteza unei cote de participaţie minoritare, dacă această cotă depăşea sau era, cel puţin, egală cu valoarea imobilului notificat sau, dimpotrivă, era mai mică decât valoarea imobilului. De asemenea, potrivit art. 21.7. din Normele metodologice, valoarea imobilului trebuia raportată la elementul de referinţă stabilit de lege, şi anume la valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare, de la data intrării în vigoare a legii.
În situaţia în care, în funcţie de toate aceste elemente, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deţinătorul imobilului era o societate comercială integral privatizată sau cu o cotă de participaţie a statului inferioară valorii imobilului, stabilită în raport de elementul de referinţă sus-menţionat, competenţa de soluţionare a notificării şi de emitere a deciziei cu propunere de acordare a măsuri reparatorii prin echivalent revenea, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, instituţiei publice implicate în privatizare, aceasta condiţionat de preluarea imobilului cu titlu valabil (urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, cu consecinţa aplicării art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială).
În cazul în care statul era acţionar majoritar la capitalul societăţii deţinătoare a imobilului sau chiar acţionar minoritar, dar cu o cotă de participaţie superioară sau, cel puţin, egală cu valoarea imobilului notificat, competenţa emiterii deciziei cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent revenea societăţii comerciale deţinătoare, în temeiul art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală.
În speţă, după cum s-a reţinut şi în prima decizie de casare a prezentei instanţe, este necontestat că terenul de 2.709 mp este deţinut de SC C. SA şi aceasta nu era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum s-a arătat în precedent, nu prezintă relevanţă, în stabilirea entităţii abilitate să emită actul cu forma de reparaţie în echivalent, o altă dată decât cea stabilită de lege, astfel încât susţinerile recurentei, referitoare la forma capitalului societăţii la data la 29 iulie 2003 nu vor fi avute în vedere în soluţionarea prezentului recurs.
Pe de altă parte, cauza de faţă prezintă circumstanţe particulare, în sensul că, aşa cum au reţinut instanţele anterioare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul notificat nu era înregistrat în activul patrimonial al societăţii pârâte, deşi era deţinut de această societate, în baza unui drept de administrare operativă, transmis de către Stat.
În aceste condiţii, nu era posibilă stabilirea valorii imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în raport de valoarea cu care era înregistrat bunul în activul patrimonial, la aceeaşi dată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 21.7. din Normele metodologice şi, ca atare, nu mai prezenta relevanţă nici cota de participaţie a statului la capitalul social al societăţii pârâte, la data de 14 februarie 2001, de vreme ce nu există cel de-al doilea element în cadrul comparării valorilor prevăzute de lege.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere, în compararea celor două valori, a cotei de participaţie a statului la capitalul social, respectiv a imobilului, data de 29 iulie 2003, dată la care bunul fusese înregistrat în activul patrimonial al societăţii pârâte. Înregistrarea imobilului în activul societăţii reprezintă o obligaţie care revenea acestei societăţi, iar împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurenta nu operase, în evidenţele sale, menţiunile corespunzătoare cu privire la imobil nu-i poate profita, în sensul excluderii din categoria persoanelor abilitate de lege să soluţioneze notificările formulate de cei interesaţi, pentru imobile deţinute de aceste societăţi.
De asemenea, data avută în vedere de instanţă, în procesul de comparare a celor două valori în discuţie, nu poate fi diferită, în sensul că ar fi trebuit comparate cota de participaţie a statului la capitalul social de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi valoarea imobilului de la data înregistrării în activul patrimonial, deoarece, într-un asemenea caz, diferenţa de valoare rezultată nu ar reflecta, în mod obiectiv, valorile luate în calcul.
Nici împrejurarea că, în anul 2008, recurenta ar fi diminuat valoarea capitalului social cu valoarea terenului aferent Silozului Arad, în care este inclus şi terenul în litigiu, în suprafaţă de 2.709 mp, nu este un aspect relevant în ceea ce priveşte operaţiunea la care a recurs Curtea. Cum s-a arătat deja, într-adevăr, în stabilirea entităţii abilitate să emită decizia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, contează data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă, în litigiul de faţă, de vreme ce, la această dată, bunul nu era înregistrat în activul societăţii, în mod corect, instanţa de apel a ţinut seama de data la care această operaţiune a avut loc şi, raportat la care, se putea stabili şi valoarea bunului în condiţiile art. 21.7. din H.G. nr. 250/2007.
În cele din urmă, în circumstanţele speţei, dacă instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, strict, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în compararea celor două valori (cota statului din capitalul societăţii şi valoarea imobilului), s-ar fi ajuns în ipoteza în care niciun text de lege nu este aplicabil, cu consecinţa imposibilităţii identificării entităţii care emite decizia cu propunerea reparaţiei în echivalent. Aceasta, deoarece, la data respectivă, neputându-se stabili valoarea imobilului, bunul nefiind înregistrat în patrimoniul societăţii, nici statul, prin A.V.A.S., nu putea fi considerat emitent al deciziei, de vreme ce este imposibil să se determine că valoarea cotei sale de participaţie la capitalul pârâtei era inferioară valorii bunului. Or, o asemenea concluzie este inacceptabilă, din punct de vedere juridic, notificatorului care dovedeşte că este îndreptăţit la una dintre formele de reparaţie reglementate de Legea nr. 10/2001 trebuind să i se şi asigure şi accesul concret la măsurile reparatorii care i se cuvin. Dispoziţiile legii trebuie interpretate în sensul în care acestea produc efecte şi potrivit scopului pentru care actul normativ respectiv a fost adoptat, în speţă, Legea nr. 10/2001 fiind o lege de reparaţie, emisă, în esenţă, pentru repararea prejudiciilor cauzate de stat, foştilor proprietari, prin preluarea abuzivă a imobilelor acestora, în regimul politic trecut.
De asemenea, nu poate fi primită nici o eventuală aserţiune, în sensul că, în cazul imobilelor care se aflau în deţinerea unor societăţi comerciale cu capital de stat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi care nu efectuaseră, însă, operaţiunile de înregistrare a bunurilor respective în activul patrimonial, entitatea abilitată să soluţioneze notificarea ar fi Statul, prin A.V.A.S.. Nu numai că o asemenea concluzie nu este fundamentată legal, dar ar fi şi inechitabilă, de vreme ce imposibilitatea determinării valorii imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este generată de atitudinea deţinătorului efectiv al bunului, care, din diverse motive, nu a procedat la înregistrarea acestuia în activul său patrimonial.
Cât priveşte împrejurarea că, prin diminuarea capitalului social, intervenită în anul 2008, cu valoarea terenului aferent Silozului Arad, ar fi operat o înstrăinare către fostul proprietar, deci, către Stat, şi, cu alte cuvinte s-ar fi schimbat „deţinătorul” imobilului, raportat la accepţiunea Legii nr. 10/2001, susţinerile sunt neîntemeiate.
În primul rând, interesează persoana deţinătorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, orice modificări de capital, ulterioare acestui moment, fiind lipsite de relevanţă în stabilirea entităţii competente să soluţioneze notificarea.
Pe de altă parte, modificările aduse, la un moment dat, capitalului social al unei societăţi comerciale nu valorează, din punct de vedere juridic, o „înstrăinare” a imobilului care a generat aceste modificări, dacă nu sunt însoţite şi de un act juridic în baza căruia să opereze transferul dreptului de proprietate, drept pe care, de altfel, recurenta nici nu îl invocă, imobilul fiind în patrimoniul său în baza unui drept de administrare, după cum au reţinut instanţele anterioare.
De asemenea, aşa cum a reţinut, în mod corect, şi Curtea de Apel, entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu se confundă, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, cu cea de proprietar, fiind suficient ca bunul să se regăsească în patrimoniul societăţii comerciale, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, şi mai mult, chiar în absenţa unui asemenea titlu, dar în condiţiile justificării deţinerii bunului, chiar în fapt.
În concluzie, faţă de argumentele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat la aplicarea corectă, în speţă, a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, cu înlăturarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 29, dispunând obligarea pârâtei SC C. SA să emită, în favoarea reclamantei, decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru terenul deţinut de aceasta, precum şi respingerea acţiunii faţă de pârâta A.V.A.S.
Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva Deciziei civile nr. 70 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 697/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 732/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... → |
|---|
