ICCJ. Decizia nr. 749/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizie nr. 749/2014
Dosar nr. 9429/111/2012
Şedinţa publică de la 27 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul Bihor, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 410/ Com din data de 3 octombrie 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere invocată de pârâta SC A.T. SRL şi acţiunea introductivă formulată de reclamanta SC C. SRL prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL, cu motivarea că reclamanta urmăreşte constatarea unui fapt şi nu a unui drept, pârâta nu are nicio culpă în neexecutarea obligaţiilor ce îi revin, iar lucrările efectuate pentru asigurarea utilităţilor la imobil privind energia termică şi electrică nu au afectat structura de rezistenţă a imobilului, fiind necesare şi aprobate de către proiectant pe baza dispoziţiei dirigintelui de şantier.
Curtea de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 26/ CA din 3 aprilie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta SC C. SRL prin administrator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Sprl, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională formulată de aceasta, a obligat SC A.T. SRL la plata sumei de 64.373,36 lei, inclusiv T.V.A. reprezentând contravaloare lucrări executate neachitate şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, reţinând că, din probele administrate, se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 1.010 ore de funcţionare a pompelor de drenare în cuantum de 64.373,36 lei.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC A.T. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractului de execuţie încheiat între părţi, neexistând nicio dovadă a executării şi recepţiei lucrărilor corelative şi a încălcat prevederile art. 969-970 C. civ., care obligau părţile să respecte drepturile şi obligaţiile asumate prin contract, în ceea ce priveşte modalitatea de plată a lucrărilor şi instanţa să facă aplicarea voinţei reale a părţilor la momentul existenţei unei situaţii litigioase cu privire la acest aspect.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca urmare a contractului încheiat între părţi, reclamanta, în calitate de antreprenor al structurii de rezistenţă, s-a obligat să realizeze lucrări de epuisment, respectiv lucrări specifice drenării, colectării şi evacuării apelor din fundaţia imobilului, cu respectarea Indicativului din 2006, care instituia în sarcina pârâtei obligaţia întocmirii şi punerii la dispoziţie a unui studiu hidrogeologic.
Faţă de caracterul incert al volumului acestor operaţiuni, lucrările de epuismente s-au angajat pentru preţuri unitare, iar decontul final urma a se face prin aplicarea preţului unitar la volumul total de muncă necesară calculat conform Anexei nr. 4 din contract.
Pe parcursul derulării raporturilor rezultate din contractul de execuţie, părţile au încheiat atât recepţia lucrării pe stadii fizice şi valorice realizate pentru fiecare etapă, cât şi procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor, care includea şi lucrările privind structura de rezistenţa a imobilului, fără obiecţiuni din partea acestora.
Din corespondenţa purtată între părţi, Înalta Curte reţine că reclamanta a respectat prevederile art. 6.30.1 din contract care impuneau îndeplinirea cumulativă a trei condiţii pentru a permite subcontractarea, pârâta SC A.T. SRL cunoscând cine este antreprenorul şi achitând cea mai parte a lucrărilor executate de acesta.
Prin cererea reconvenţională, reclamanta a dat eficienţă art. 14.1 din contract, neînţelegerile având drept punct de pornire numărul de ore de funcţionare a pompelor de epuismente şi, implicit, valoarea acestor lucrări şi nu persoana subantreprenorului sau a calităţii lucrărilor efectuate.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, reţinând reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor asumate prin contractul de execuţie, respectiv corelativ obligaţiei de executare a lucrărilor de epuismente de către reclamantă, pârâtei îi revenea obligaţia de achitare integrală a contravalorii acestora, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ., hotărârea pronunţată fiind legală, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu poată fi primit.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta SC A.T. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 26/ CA din 3 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 26/ CA din 3 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 641/2014. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 850/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
