ICCJ. Decizia nr. 74/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II A CIVILĂ
Decizia nr. 74/2014
Dosar nr. 6698/2/2012
Şedinţa de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, prin sentinţa civilă nr. 7812 din 31 mai 2012, a admis cererea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. şi a obligat pârâta să elibereze de sub gaj pachetul de acţiuni reprezentând 50% din acţiunile preluate prin contractul de vânzare -cumpărare de acţiuni din 15 mai 1998, modificat prin actul adiţional din 10 august 2001, cu motivarea că hotărârea invocată de pârâtă şi-a pierdut puterea executorie, întrucât a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, conform art. 405 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă, prin Decizia civilă nr. 436 de la 31 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta A.V.A.S., reţinând că, prin hotărârile irevocabile, ulterioare încheierii actului adiţional din 2001, s-a constatat realizarea obligaţilor investiţionale asumate.
Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi, reţinând cauza spre rejudecare, respingerea acţiunii, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că existenţa hotărârilor judecătoreşti ulterioare nu afectează aplicabilitatea clauzei penale, cu atât mai mult cu cât constatarea realizării obligaţiei investiţionale nu este de natură a exonera cumpărătorul cesionar de obligaţia de plată a penalităţilor, art. 16 din O.U.G. nr. 25/2002 statuând că A.V.A.S. nu poate emite confirmarea de îndeplinire a tuturor obligaţiilor şi eliberarea de sub gaj a acţiunilor decât în momentul în care acestea sunt îndeplinite în conformitate cu obligaţiile asumate.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului prin raportate la motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Clauza penală, conform art. 1066 C. civ., este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.
Din caracterul accesoriu al acesteia, se desprinde concluzia potrivit căreia, în cazul în care obligaţia principală se stinge, clauza penală nu va mai produce efecte, validitatea obligaţiei principale constituind o condiţie esenţială pentru existenţa clauzei penale.
Investiţiile menţionate în contract au fost realizate integral, fapt constatat prin două hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv sentinţa nr. 405 din 28 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Gorj şi Decizia nr. 3487 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În aceste condiţii, nu se poate vorbi de o neexecutare, o executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către intimat, în condiţiile în care s-a statuat, cu putere de lucru judecat, îndeplinirea întregului angajament investiţional.
Respectarea principiului securităţii raporturilor juridice se impune prin aceea că, dacă s-ar pune în discuţie aceleaşi chestiuni, ce au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, ar însemna că litigiile pot fi reluate la nesfârşit, creându-se un climat de insecuritate în privinţa sistemului judiciar.
Totodată, recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare - cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, întrucât constatarea realizării obligaţiilor contractuale s-a făcut prin hotărâre judecătorească, generat tocmai de situaţia litigioasă existentă între părţile contractante.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 436 din 31 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 4.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantele P.E. şi Z.S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 436 din 31 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 4.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantele P.E. şi Z.S.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 75/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
