ICCJ. Decizia nr. 770/2014. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 770/2014

Dosar nr. 1241/46/2013

Şedinţa publică din 6 martie 2014

Constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la data de 10 aprilie 2013, G.C.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele S.N.L. Târgu Jiu - Exploatarea de carieră A., Societatea comercială Complexul Energetic O. SA şi Unitatea minieră de carieră B., anularea Deciziei nr. 1913/R-CM din 25 octombrie 2011 pronunţată de această instanţă şi rejudecarea recursului.

Prin Decizia nr. 2550 din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul G.C.C., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 - 9 C. proc. civ.

În motivare, recurentul a arătat că, în cauză, nu se poate pune problema inadmisibilităţii sau tardivităţii cererii formulate, deoarece la momentul introducerii contestaţiei în anulare, epuizase toate căile de atac împotriva Deciziei nr. 1913 din 25 octombrie 2011.

Recurentul a mai precizat că a introdus trei revizuiri şi încă o contestaţie în anulare, care au avut la bază înscrisurile emise de angajatorul său, însă căile de atac astfel exercitate au fost respinse de instanţe, în mod nejustificat.

S-a mai arătat că, urmare a pronunţării Deciziei nr. 1913 din 25 octombrie 2011, recurentului i-au fost afectate starea de sănătate şi veniturile.

Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatele Societatea comercială Complexul Energetic O. SA şi Unitatea minieră de cariere B., a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată ".

În speţă, Decizia nr. 2550 din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, împotriva căreia a declarat recurs G.C.C., are caracter irevocabil.

Corelativ acestui aspect, obiectul contestaţiei în anulare a vizat Decizia nr. 1913/R-CM din 25 octombrie 2011, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Raportat la prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., invocat anterior, hotărârea judecătorească atacată pe calea contestaţiei în anulare nu mai era supusă recursului şi, prin urmare, nici decizia pronunţată în urma soluţionării acesteia nu poate face obiectul unei căi de atac.

Faţă de acest aspect, coroborat cu împrejurarea că împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute de lege în mod imperativ, potrivit principiului unicităţii căii de atac, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.C.C. împotriva Deciziei nr. 2550 din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 770/2014. Civil