ICCJ. Decizia nr. 3102/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3102/2014
Dosar nr. 6572/62/2008*
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin Sentinţa nr. 284/D din 29 octombrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 6572/62/2008 Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii N.S.R., N.L., B.M. şi B.E. la data de 3 octombrie 2008 în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA; a anulat în parte Hotărârea nr. 129/2008 emisă de pârât şi contestată de reclamanţi, respectiv, în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la persoana îndreptăţită la plata despăgubirilor aferente exproprierii suprafeţei de 2.100 mp, identificată sub nr. cadastral x, din suprafaţa totală de 3.239 mp a imobilului cu destinaţia de fâneaţă extravilan, identificat ca fiind tarlaua 99, parcela cu nr. top. x, şi la cuantumul despăgubirilor (21.377,40 euro); a obligat pârâtul să acorde reclamanţilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, suma de 43.726,5 euro, respectiv, echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de teren mai sus identificate; a respins restul pretenţiilor; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Râşnov, prin primar, Consiliul Local al Oraşului Râşnov şi Comisia Locală Râşnov de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să achite reclamanţilor suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 10 februarie 2004 reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului constituit din tarlaua 99, parcela nr. x, în suprafaţa totală de 21.000 mp.
Potrivit menţiunilor existente în C.F. nr. x Râşnov, imobilul mai sus menţionat este aferent numărului topografic y, ce este înscris în această carte funciară. Asupra acestui imobil, numitul A.I. a dobândit, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, dreptul de proprietate, cu titlu de reconstituire, iar ca urmare a decesului acestuia, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea numitei A.F., drept pe care aceasta l-a dobândit cu titlu de moştenire. Apoi a fost intabulat dreptul de proprietate, în favoarea reclamanţilor din prezenta cauză, în temeiul actului translativ de proprietate arătat anterior. Toate operaţiunile de carte funciară arătate, inclusiv operaţiunea de intabulare a dreptului de proprietate ai reclamanţilor, au avut loc la data de 23 septembrie 2004, anterior emiterii hotărârii atacate.
Tribunalul a constatat că nu putea aparţine decât proprietarului imobilului fără de care a fost luată măsura exproprierii, astfel cum acesta este identificat la data la care această măsură a fost luată, calitatea de expropriat, conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 33/1994 şi celor ale art. 2 din H.G.R. nr. 426/2008.
Aşa fiind, prin Hotărârea nr. 129/2008, în ceea ce priveşte persoana care are calitatea de expropriat, pârâtul Statul Român a nesocotit prevederile legale menţionate, precum şi documentele de carte funciară, care atestă faptul că, la data la care a operat măsura exproprierii, numitul A.I. nu deţinea niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul acestei măsuri.
În legătură cu cea de a doua critică pe care reclamanţii au adus-o hotărârii atacate, tribunalul a reţinut că prin hotărârea contestată s-a stabilit o despăgubire de 21,377,40 euro, în timp ce prin raportul de expertiză efectuat în cauză, experţii au concluzionat că imobilul ce formează obiectul exproprierii, în suprafaţă de 3.239 mp, are, la data efectuării lucrării de specialitate, o valoare de 43.726,5 euro. De asemenea, prin raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă s-a arătat că, la data la care a fost emisă hotărârea contestată, această suprafaţă avea valoarea de 68.019 euro.
În ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa de teren expropriată, tribunalul a avut în vedere criteriile instituite în acest sens de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a constatat că valoarea pe care trebuie să o ia în considerare pentru determinarea valorii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa de teren expropriată este valoarea reală, reprezentată de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile similare, la data la care este efectuată raportul de expertiză, respectiv, 5 mai 2010.
În condiţiile în care persoana ce a fost indicată în hotărârea atacată ca având calitatea de proprietar al imobilului expropriat de la care a fost preluat imobilul nu deţinea, la data la care această hotărâre a fost adoptată, niciun drept asupra imobilului, nu se poate reţine că a putut opera un transfer al dreptului de proprietate, întrucât din patrimoniul lui A.I. nu a putut fi transferat niciun drept, cu privire la bunul imobil din litigiu, în condiţiile în care acesta nu deţinea niciun drept asupra acestui imobil.
Reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de nicio sumă de bani cu titlu de prejudiciu, întrucât, în cauză, nu a fost administrată nicio probă care să ateste că, în urma exproprierii suprafeţei de 3.239 mp, din terenul în suprafaţă totală de 21.000 mp, suprafaţă de teren ce rămâne în proprietatea acestora, respectiv, suprafaţă de 17.748 mp, va suferi o diminuare a valorii.
În intervalul cuprins între anii 2004 - 2008, reclamanţii nu au efectuat niciun demers pentru amenajarea imobilului ca bază turistică şi de agrement şi nici nu au făcut dovada că, la data la care a fost emisă hotărârea atacată intenţionau să demareze un proiect care să aibă drept obiectiv realizarea unei astfel de amenajări.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că reclamanţii nu au fost în măsură să probeze că, prin exproprierea suprafeţei de 3.239 din imobilul cu destinaţia de teren în suprafaţă totală de 21.000 mp, au suferit un prejudiciu concretizat în diminuarea valorii suprafeţei de teren rămasă în proprietatea lor.
Fiind partea aflată în culpă procesuală şi partea care are calitatea de expropriator, pârâtul Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274 din C. proc. civ. coroborat cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, să achite reclamanţilor suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu cuvenit comisiei de experţi ce a întocmit raportul de expertiză administrat ca probă în cauză.
Prin Decizia nr. 106/Ap din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelurile formulate atât de reclamanţi cât şi de pârâtul Statul Român împotriva hotărârii mai sus menţionate; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanţilor în termen de 30 zile de la data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 32.766 euro sau echivalentul în RON la data plăţii reprezentând despăgubiri aferente suprafeţei expropriate (24.066 euro) şi despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de afectarea terenurilor rămase la proprietari (8.700); a obligat pe apelantul pârât să plătească apelanţilor reclamanţi suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată; a obligat pe apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să achite suma de 2.800 RON diferenţă onorariu expertiză.
Prin Decizia nr. 6431 din 19 octombrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei de mai sus; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, reţinându-se nulitatea expertizelor pentru neconvocarea părţilor şi necesitatea refacerii expertizelor cu stabilirea valorii terenului expropriat şi a celui neexpropriat funcţie de categoria extravilan păşune şi de preţul de vânzare al altor imobile.
În rejudecare s-au depus înscrisuri şi s-a dispus refacerea expertizei cu obiectivele privind evaluarea terenului în litigiu, stabilirea existenţei sau nu a unui prejudiciu şi calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia nr. 343/Ap din 17 iunie 2014 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în rejudecare, a admis în parte apelurile formulate de reclamanţii N.S.R., N.L., B.M. şi B.E. şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva Sentinţei nr. 284/2010 a Tribunalului Braşov; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanţilor în termen de 30 zile de la data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 35,270 euro sau echivalentul în RON la data plăţii reprezentând despăgubiri aferente suprafeţei expropriate; a obligat pârâtul plătească apelanţilor reclamanţi suma de 5.975 RON cheltuieli de judecată; a obligat pârâtul să achite suma de 1.475 RON diferenţă onorariu expertiză; a respins restul pretenţiilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că solicitarea reclamanţilor de a se avea în vedere valoarea terenului la data exproprierii nu poate fi primită, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 fiind exprese în ceea ce priveşte determinarea despăgubirilor la data efectuării expertizei şi nu la data exproprierii.
Instanţa de apel a mai reţinut că susţinerile pârâtului referitoare la pronunţarea unui extra petit urmează a fi înlăturate întrucât acţiunea reclamanţilor a vizat hotărârea de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât şi în ceea ce priveşte titularul îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile în care suma a fost consemnată greşit pe numele fostului proprietar. Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluţia anulării ei parţiale, cu privire la titular şi la cuantumul despăgubirii.
Potrivit notei depuse la 18 martie 2013, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a arătat că suma de 77.974,07 RON stabilită pentru imobilul expropriat a fost consemnată pe numele persoanei aparent îndreptăţite să încaseze despăgubirea, respectiv, pe numele A.I., astfel cum reiese din ordinul de plată din 29 septembrie 2008, fără a se proceda până în prezent la consemnarea sumei pe numele reclamanţilor. Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, potrivit, art. 15 din Legea nr. 198/2004, respectiv, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, astfel încât faţă de neconsemnarea sumei pe numele reclamanţilor, rezultă că acest transfer nu a operat până în prezent.
Ambele apeluri vizează aspecte legate de cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 3.239 mp expropriat şi stabilirea existenţei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii şi întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.
În rejudecare, s-a pus în vedere experţilor să aibă în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora se ia în calcul preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză cât şi criteriile stabilite prin decizia de casare referitoare la preţurile de vânzare efectiv practicate în zonă astfel cum rezultă din contractele autentice de vânzare-cumpărare, din informaţiile obţinute de la Camera Notarilor Publici şi de la autoritatea administrativ-locală, iar în lipsa contractelor, din ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de la mica publicitate.
În legătură cu natura juridică a terenului expropriat, în urma adreselor efectuate de instanţă s-a stabilit că acesta este extravilan categoria de folosinţă păşune, aspect ce a rezultat din adresele nr. 1440/6334/2013 şi nr. 6336/2013 emise de Oraşul Râşnov.
În vederea stabilirii valorii terenului prin metoda comparaţiei directe, s-a emis adresa către Biroul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Zărneşti, obţinându-se doar două contracte în condiţiile în care în această perioadă nu au fost realizate alte tranzacţii imobiliare (contractul din 17 decembrie 2012 şi 7 iunie 2012), astfel cum rezultă din adresa nr. 7611/2013.
În speţă, expropriatorul a stabilit o valoare de 6,6 euro/mp, în timp ce pretenţiile reclamaţilor s-au ridicat la 20 euro/mp, aceştia cumpărând la 10 februarie 2004 terenul în litigiu cu suma de 4.761 RON/mp. Potrivit rapoartelor de expertiză întocmite în cauză în primul ciclu procesual, preţul imobilului în litigiu a variat de la 13,50 curo la 21 euro. Noua expertiză efectuată în apel în rejudecare de către experţii L.A., I.V.S. şi C.L. a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 10,78 euro/mp, astfel încât valoarea despăgubirilor este de 34.916 euro, iar prejudiciul pentru suprafaţa de 3.480 mp afectată de expropriere este de 10.440 euro. În completarea la raportul de expertiză, experţii au arătat că valoarea terenului expropriat este de 10,89 euro/mp, iar cea a terenului afectat de expropriere este de 3 euro/mp, despăgubirile totale fiind în sumă de 45.710 euro.
Experţii au menţionat caracteristicile terenului expropriat arătând că terenul se află situat într-o zonă turistică cu case de vacanţă şi pensiuni, fiind dotat cu utilităţi prin reţeaua electrică ce trece de-a lungul drumului pietruit Cheile Râşnovului la o distanţă de 350 m cât şi prin reţeaua de aducţiune cu apă potabilă ce trece pe acelaşi traseu, ceea ce îi conferă un grad sporit de valoare spre deosebire de terenurile extravilane păşuni fără dotări.
Experţii au avut în vedere categoria de folosinţă a terenului aceea de păşune extravilan utilizând în evaluare criteriul "cea mai bună utilizare a terenului considerat ca fiind liber" cât şi metoda "comparaţiei directe" faţă de ofertele de preţ obţinute de la proprietari sau agenţi imobiliari. La baza efectuării evaluării au stat informaţiile privind nivelul preţurilor corespunzătoare lunii mai 2014 cât şi Standardele Internaţionale de Evaluare 2011 care permit ambele metode de evaluare. Experţii au arătat că înainte de definitivarea proiectului de autostrăzi, proprietarii terenului în litigiu au întreprins demersuri pentru a construi un complex turistic pe acesta şi chiar au obţinut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de Primăria Oraşului Râşnov a cărui valabilitate a fost prelungită de la 20 octombrie 2009 până la 20 octombrie 2010. Chiar dacă pentru teren a fost eliberat certificatul de urbanism, la stabilirea valorii terenului s-a avut în vedere categoria de folosinţă păşune extravilan, astfel cum rezultă din menţiunile experţilor de la dosar. Situarea într-o zonă turistică şi vecinătatea pensiunilor şi a caselor de vacanţă au determinat însă o caracteristică importantă a terenului expropriat, astfel încât metoda de evaluare folosită de experţi corespunde Standardelor Internaţionale de Evaluare. Dimpotrivă, metoda comparaţiei prin bonitare folosită la stabilirea valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator nu este recunoscută de Standardele Internaţionale de Evaluare, fiind sub valoarea preţului de piaţă, ori prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă la stabilirea despăgubirilor funcţie de preţul de vânzare, în acest sens fiind adresa nr. 730/2008 emisă de A.N.E.V.A.R. din care rezultă că metoda bonităţii nu este conformă cu Standardul Internaţional de Evaluare, pentru că ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nicio legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentuale şi coeficienţi.
În legătură cu modul de determinare a valorii terenului expropriat, la dosar a fost depus "Ghidul cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna" elaborat de Camera Notarilor Publici Braşov din care rezultă că valoarea de piaţă a terenurilor agricole păşune în zona Râşnov este de 2,34 euro/ha, pentru terenurile neconstruite, dar construibile cu utilităţi este de 14 mp, iar pentru cele neconstruite, dar construibile fără utilităţi este de 8 euro/mp. Valoarea de 2,34 euro/mp din anexa 142 este inferioară valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator.
În prima expertiză efectuată în rejudecare, experţii s-au raportat la contractul din 17 decembrie 2012 în care un teren asemănător a fost tranzacţional la preţul de 13,39 euro/mp. Susţinerile pârâtei în legătură cu înlăturarea acestui contract pe motiv că nu se referă la un teren din acea zonă urmează a fi respinse, obiectul contractului vizând un teren extravilan păşune din zona Râşnov, contractul din 7 iunie 2012 depus spre comparaţie a fost înlăturat în mod corect de către experţi pentru că nu corespunde criteriilor de evaluare prevăzute de lege, preţul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009 neactualizat şi nu cel de la data efectuării expertizei, astfel încât valoarea de 0,99 euro/mp nu este relevantă. Contractul din 14 mai 2008 prin care un teren asemănător a fost tranzacţional la valoarea de 35 euro/mp a fost invocat de experţi doar spre exemplificare, fără a fi utilizat în stabilirea valorii terenului în litigiu, astfel încât criticile pârâtei referitoare la acest contract sunt lipsite de interes.
Experţii nu au analizat numai preţurile prevăzute în ofertele de vânzare ci şi preţul consemnat în contractul autentificat la 17 decembrie 2012 care, în lipsa unor dovezi care să fi fost administrate de pârât, nu se poate reţine că ar fi fost constituit ca probă pro cauza. Pârâtul nu a administrat un probatoriu din care să rezulte diferenţe între preţul indicat în ofertele de vânzare existente pe piaţa imobiliară, anexă la raportul de expertiză, şi preţul de piaţă tranzacţionat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare. Oferta de vânzare de 7 euro/mp depusă de pârât vizează un teren extravilan fără utilităţi, nefiind asemănător cu terenul în litigiu, iar oferta de preţ din licitaţia publică are valoarea diminuată cu 25%, fiind sub suma oferită de expropriator.
Ofertele de preţ reţinute de experţi sunt între 12 euro şi 20 euro, iar împreună cu oferta de 7 euro depusă de pârât formează o medie de 13,25 euro care diminuată cu 20% dă o valoare de 10,60 euro, deci o valoare apropiată de cea 10,89 euro propusă de experţi, în consecinţă, faţă de contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 2012 cu preţul de tranzacţionare de 13,39 euro, de valorile din ghidul notarilor şi de ofertele de preţ diminuate cu 20%, rezultă că valoarea de 10,89 euro/mp corespunde caracteristicilor terenului expropriat cât şi criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă în apel de 20 euro/mp, nefiind susţinută de alte probe. Prin urmare, despăgubirile ce se cuvin reclamanţilor pentru terenul expropriat de 3.239 mp sunt în sumă de 35.270 euro, sub valoarea despăgubirii acordate prin hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri care să reflecte prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii pentru restul terenului rămas în proprietatea reclamanţilor instanţa de apel a reţinut că terenul reclamanţilor în suprafaţă iniţială de 21.000 mp a fost secţionat şi dezmembrat în 3 parcele astfel: parcela cu nr. top. x în suprafaţă de 3.239 mp teren expropriat; parcela cu nr. top. z în suprafaţă de 12.507 mp; parcela cu nr. top. a în suprafaţă de 5.241 mp.
Experţii au arătat că zona de protecţie reprezintă suprafaţa construită a autostrăzii şi constituie parcela expropriată cu nr. top. x. Zonele afectate de restricţiile pentru siguranţa folosirii autostrăzii, constituite din diferenţele suprafeţelor de teren aflate de o parte şi de alta a autostrăzii sunt de 1.885 mp la sud şi de 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp.
Experţii au arătat că în dreptul terenului în cauză autostrada este proiectată şi pe pământ şi pe viaduct şi că există posibilitatea de trecere cu piciorul sau cu mijloacele de transport de pe terenurile ce rămân în proprietatea reclamanţilor pe cel expropriat, iar prin instituirea unui drept de servitute, prejudiciul pentru lipsa de acces se stinge. Aceste din urmă parcele, deşi rămase în proprietatea reclamanţilor, prin modul de amplasare şi funcţionalitate al autostrăzii, nu vor mai putea fi folosite în aceleaşi condiţii ca cele anterioare exproprierii, acest act afectând posibilităţile de construire mai ales în ceea ce priveşte parcela de 1.595 mp care nu va mai avea niciun alt drum de acces în jurul ei decât de pe terenul expropriat devenii proprietatea Statului Român. Cealaltă parcelă de 1.885 mp nu este afectată datorită mărimii mai mari şi accesului la drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de lipsa de acces pentru această porţiune.
Prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 permit acordarea de despăgubiri nu doar pentru valoarea reală a imobilului expropriat ci şi pentru prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. În mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanţii nu au depus dovezi din care să rezulte că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinaţia şi categoria terenului, altele decât cele interzise de dispoziţiile legale. Prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 43/1997 arată că zonele de protecţie rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă; d) practicarea comerţului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17). Deţinătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiţia ca această operaţiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole şi sa nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri (art. 18).
În cauză nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a fost sau nu cultivat, din constatările experţilor rezultând dimpotrivă faptul ca terenul a rămas necultivat. Posibilitatea de construire pe parcelele aflate în zona de protecţie aferentă terenului expropriat este exclusă în condiţiile în care aceste terenuri sunt situate în extravilan şi nu pot fi afectate de construcţii. Interdicţia de realizare a culturilor agricole este aplicabilă doar terenurilor aliate în zona de siguranţă nu şi terenurilor aflate în zona de protecţie, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997. Prin urmare, exploatarea agricolă a parcelelor de 3.480 mp aflate în zona de protecţie nu este diminuată, astfel încât faţă de destinaţia actuală a terenului şi în lipsa unor dovezi în legătură cu modul de folosire pe viitor a terenului, despăgubirile au fost corect respinse de prima instanţă de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., atât reclamanţii N.S.R., N.L.C., B.M., B.E., cât şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
Recurenţii reclamanţi au arătat că în mod greşit instanţa de apel nu a acordat, despăgubiri constând în prejudiciul suferit ca urmare a deprecierii porţiunilor de teren din parcelele dezmembrate cu existenţa zonelor de protecţie a autostrăzii, respectiv, pentru suprafaţa totală de 3.480 mp, rezultând o despăgubire în cuantum de 10.440 euro.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenurile rămase după dezmembrare în urma exproprierii terenului de 3.239 mp sunt afectate din punct de vedere al folosirii în scopul urbanistic ai Planului Urbanistic General într-un procent de 31,99%, respectiv, o suprafaţă de 3.480 mp.
În atare situaţie, la despăgubirea calculată datorită exproprierii ar trebui adăugată valoarea corespunzătoare deprecierii porţiunilor de teren din parcelele dezmembrate cu existenţa zonelor de protecţie, respectiv, pentru suprafaţa de 3.480 mp, rezultând o despăgubire în cuantum de 10.440 euro, conform raportului de expertiză efectuat în cauză după rejudecare.
Contrar considerentelor instanţei de apel referitoare la faptul că reclamanţii nu ar fi dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a fost cultivat, aceştia au făcut dovada că anterior exproprierii au avut în derulare un proiect cu potenţial turistic şi că urmăreau trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcţii, respectiv, construirea unui complex turistic.
Deşi menţiunea de carte funciară face vorbire despre un teren din categoria "păşune" reclamanţii au achiziţionat acest teren nu pentru destinaţie agricolă, ci pentru construcţia unui complex turistic, datorită situării într-o zonă de interes turistic, în care sunt construite şi alte pensiuni, precum şi datorită faptului că este construibil (aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză), fiind dotat cu utilităţi de tipul reţea electrică de joasă tensiune, conductă de aducţiune de apă potabilă ce alimentează şi oraşul Râşnov.
Recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
I. Soluţia de menţinere a dispoziţiei de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de către expropriator este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), instanţa de apel limitându-se să afirme că ".. faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent nu exclude soluţia anulării ei parţiale cu privire la titular şi la cuantumul despăgubirii ..".
Pe de altă parte, instanţa de apel se află în eroare cu privire la natura actului juridic a cărui nulitate se solicită a se constata, în sensul că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este un act unilateral, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 şi art. 6 din Norma metodologică, reclamanţii nu sunt părţi semnatare în hotărâre, nu există temei legal pentru a se constata nulitatea acestei hotărâri (faptul constatării de persoană îndreptăţită la despăgubiri şi faptul majorării pe cale judiciară a despăgubirii neconstituind motive de nulitate), situaţie faţă de care hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea m. 198/2004 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
II. Instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 129, 1169 şi 315 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Referitor la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că soluţia instanţei de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză care încalcă textul legal menţionat, fiind fundamentat exclusiv pe oferte de vânzare postate pe internet, iar nu pe tranzacţii concrete, fără a ţine cont de criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea acestor despăgubiri şi fără a face o corectă raportare la categoria de folosinţă a terenului expropriat şi suprafaţa acestuia.
Referitor la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că, reţinând că "valoarea de 2,34 euro/mp din anexa 142 este inferioară valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator" şi că "oferta de preţ din licitaţia publică are valoarea diminuată cu 25% fiind sub suma oferită de expropriator" instanţa a interpretat şi aplicat greşit aceste dispoziţii, care nu limitează probatoriul la tranzacţii încheiate la preţuri superioare sumei oferite de expropriator.
Referitor la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. recurentul-pârât arată că acestea au fost încălcate prin aceea că instanţa nu era obligată să ratifice un raport de expertiză care nu era întocmit conform legii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1169 C. civ., atâta vreme cât nici reclamanţii, nici experţii care au întocmit lucrarea omologată nu au depus tranzacţii autentice care să susţină valoarea propusă de 10,89 euro/mp, atunci această valoare este nedovedită.
În recurs, atât reclamanţii cât şi pârâtul Statul Român au formulat întâmpinări prin care au solicitat, fiecare, respingerea recursului celeilalte părţi.
Ca şi chestiune prealabilă analizării recursurilor, Înalta Curte constată că susţinerea recurentului-pârât formulată cu prilejul dezbaterilor privind nulitatea recursului reclamanţilor pentru nemotivare nu poate fi primită, întrucât criticile formulate de către recurenţii-reclamanţi se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care calea de atac va fi analizată din perspectiva acestui text legal.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
I. Recurenţii-reclamanţi critică neacordarea de despăgubiri care să reflecte prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii pentru restul terenurilor aflate în proprietatea acestora, respectiv, cele aflate în zona de proiecţie, zonă afectată de restricţiile pentru siguranţa folosirii autostrăzii, identificată de experţi ca fiind constituită din diferenţele suprafeţelor de teren aliate de o parte şi de alta a autostrăzii, respectiv, de 1.885 mp la sud şi 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp, faţă de care raportul de expertiză efectuat în apel a stabilit o despăgubire de 10,440 euro.
De asemenea, critică faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare, referitor la terenul expropriat, că estimarea prejudiciului s-a realizat funcţie de cea mai bună utilizare, iar nu de o utilizare a terenului ca păşune/fâneaţă şi nu s-a raportat la împrejurarea că în legătură cu acesta recurenţii-reclamanţi aveau, anterior exproprierii, un proiect cu potenţial turistic, respectiv, urmăreau trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcţii, sens în care au obţinut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de Primăria Oraşului Râşnov.
Referitor la această din urmă chestiune, prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, obligatorie pentru instanţa de trimitere potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-au dat îndrumări în sensul de a se cerceta ".. împrejurarea dacă a operat vreo schimbare a categoriei de folosinţă a terenului expropriat (distinct de terenul rămas în proprietatea reclamanţilor) până la data transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului, sens în care se va verifica şi dacă emiterea certificatului de urbanism a echivalat cu un aviz de schimbare a categoriei de folosinţă, precum şi momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului, în raport de consemnarea despăgubirilor pe numele reclamanţilor".
În rejudecare, instanţa de apel a încuviinţat proba cu înscrisuri, expertiză şi completare la raportul de expertiză.
Potrivit adreselor nr. 1440/6334/2013 şi nr. 6336/2013 emise de Primăria Oraşului Râşnov a rezultat că terenul expropriat este extravilan categorie de folosinţă păşune, fără a rezulta, altfel decât din susţinerile reclamanţilor, o altă categorie de folosinţă.
Sintagma "imobile de acelaşi fel" utilizată de art. 26 din Legea nr. 33/1994 semnifică raportarea la categoria de folosinţă de la momentul exproprierii, şi nu la cea pe care terenul ar fi putut să o aibă în viitor, în urma demersurilor concrete efectuate de proprietar pentru schimbarea categoriei de folosinţă, ce nu au fost însă finalizate până la data exproprierii.
Preţul de vânzare al terenului expropriat ar putea fi determinat în raport de o altă categorie de folosinţă decât cea înscrisă în cartea funciară ca fiind "păşune" numai în măsura în care până la data exproprierii s-ar fi dovedit că a avut loc o schimbare a acestei categorii în aceea de "teren construibil".
În speţă, hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă la data de 1 iulie 2008 iar certificatul de urbanism, în care se menţionează categoria de folosinţă a terenului în discuţie ca fiind aceea de "păşune", a fost emis la data de 20 octombrie 2008, ulterior demarării procedurii de expropriere, ceea ce instituie premisa unui act întocmit pro causa, întrucât, aşa cum s-a arătat, schimbarea categoriei de folosinţă trebuie să intervină până la data exproprierii.
Pe de altă parte, achiziţionarea acestui teren s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 februarie 2004, cu 4 ani înainte de emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, eliberarea certificatului de urbanism şi formularea cererii de despăgubiri, interval de timp în care recurenţii-reclamanţi nu au făcut niciun demers în vederea construirii unui complex turistic.
Împrejurarea că terenul expropriat se află situat într-o zonă turistică cu case de vacanţă şi pensiuni fiind dotat cu utilităţi nu determină de plano schimbarea categoriei de folosinţă a acestuia aşa cum este menţionată în evidenţele autorităţilor locale, ea fiind luată în considerare ca o caracteristică importantă la efectuarea raportului de evaluare, care a avut însă în vedere, la stabilirea valorii, categoria de folosinţă păşune extravilan.
Ca atare, instanţa de apel a constatat în mod corect că pentru terenul expropriat valoarea despăgubirilor a fost determinată prin raportare la categoria de folosinţă păşune.
De asemenea, referitor la cererea de despăgubiri privind prejudiciul produs prin expropriere pentru restul terenului rămas în proprietatea recurenţilor-reclamanţi, aceasta în mod corect a fost respinsă de către instanţa de apel.
Urmare a expertizelor efectuate în rejudecare, s-a stabilit că zonele afectate de restricţiile pentru siguranţa folosirii autostrăzii sunt constituite din diferenţele suprafeţelor de teren aflate de o parte şi de alta a autostrăzii, respectiv, 1.885 mp la sud şi 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp.
În privinţa suprafeţei de 1.885 mp, experţii au reţinut că aceasta nu este afectată de construcţia autostrăzii datorită faptului că este mai mare şi are acces la drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de lipsa de acces pentru această porţiune.
Referitor la suprafaţa de 1.595 mp, experţii au reţinut că aceasta nu va mai putea fi folosită în aceleaşi condiţii ca cele anterioare exproprierii, fiind afectate posibilităţile de construire şi de acces, sens în care au apreciat că există un prejudiciu distinct de cel al exproprierii, în cuantum de 10.440 euro.
Concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză nu leagă instanţa de judecată însă decât în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Or, sub acest aspect instanţa de apel a constatat, în mod corect, că reclamanţii nu au dovedit că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinaţia şi categoria terenului, altele decât cele interzise de dispoziţiile legale (în speţă, art. 16 - 18 din O.U.G. nr. 43/1997), nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent ori dacă terenul a fost sau nu cultivat.
Instanţa de apel a mai reţinut, de asemenea în mod corect, că nu se pune problema posibilităţii de construire pe parcelele aflate în zona de protecţie aferentă terenului expropriat întrucât aceste terenuri sunt situate în extravilan şi nu pot fi afectate de construcţii, interdicţia prevăzută de art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997 fiind aplicabilă doar terenurilor aflate în zona de siguranţă, iar nu celor aflate în zona de protecţie.
Rezultă că exploatarea agricolă a suprafeţei de 3.480 mp aflată în zona de protecţie nu este diminuată, faţă de destinaţia actuală a terenului şi în lipsa unor dovezi privind modul de folosire în viitor a terenului, instanţa de apel respingând în mod legal cererea de despăgubiri,
II. Recurentul-pârât critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul nemotivării în ceea ce priveşte soluţia de menţinere a anulării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, a greşitei menţineri a acestei soluţii, a faptului că greşita consemnare a sumelor de bani cu titlu de despăgubire pe numele altei persoane decât proprietarul este suficientă pentru transferul dreptului de proprietate şi a cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor, pe care îl consideră stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte constată că problema privind consemnarea greşită, de către recurentul-pârât, a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire aferentă exproprierii pe numele proprietarului anterior al terenului în litigiu (deci, pe numele altei persoane decât cea îndreptăţită la despăgubire), a fost tranşată de instanţa de apel în rejudecare potrivit îndrumărilor deciziei de casare,
Recurentul susţine în mod greşit că este suficientă consemnarea sumei de bani la C.E.C., fără să intereseze pe numele cărei persoane s-a făcut - fostul proprietar sau cel actual - câtă vreme este o modalitate de transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatului în cel al expropriatorului, astfel încât este relevantă calitatea de proprietar la momentul dispunerii măsurii.
Referitor la criticile deduse judecăţii de către recurentul-pârât, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să conţină "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Contrar susţinerilor recurentului-pârât conform cărora hotărârea recurată ar fi nemotivată în ce priveşte menţinerea soluţiei de anulare parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut, sub acest aspect, că "Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004 nu exclude soluţia anulării ei parţiale, cu privire la titular şi la cuantumul despăgubirii".
Afirmând că instanţa de apel nu a motivat soluţia de menţinere a anulării hotărârii de stabilire a despăgubirilor recurentul-pârât citează trunchiat din decizia atacată, scoţând din contextul considerentelor acesteia sensul raţionamentului juridic.
Astfel, critica pârâtului căreia instanţa de apel i-a răspuns prin considerentele mai sus arătate a vizat faptul că instanţa de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv, deşi reclamanţii au solicitat prin acţiunea introductivă doar majorarea cuantumului despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 129/2008, instanţa de fond în mod greşit, extra petita, a anulat-o parţial, în condiţiile în care nu avea această posibilitate, respectiva hotărâre fiind un act unilateral, revocabil exclusiv de către emitentul său, pentru motive temeinice.
Or, analizând această critică, instanţa de apel a reţinut că ".. acţiunea reclamanţilor a vizat hotărârea de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât şi în ceea ce priveşte titularul îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile în care suma a fost consemnată greşit pe numele fostului proprietar ..", că ".. hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent .." ceea ce .."nu exclude soluţia anulării ei parţiale cu privire la titular şi la cuantumul despăgubirii ..".
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel se circumscrie exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., răspunzând motivat criticii cu care a fost învestită prin intermediul căii de atac, astfel încât nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurentul-pârât apreciază că menţinerea soluţiei de anulare parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor este nelegală, arătând că o asemenea posibilitate nu este reglementată de lege, hotărârea în discuţie nu face obiectul controlului jurisdicţional, putând fi revocată doar de către emitentul ei, recurenţii-reclamanţi nu sunt părţi semnatare în hotărâre, iar instanţa nu se poate pronunţa decât asupra dreptului la despăgubire şi asupra cuantumului despăgubirii, însă această critică nu poate fi primită.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 în baza căreia s-a emis hotărârea contestată "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului" iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi act normativ "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Prin urmare, din economia textului legal anterior citat rezultă jurisdicţia competentă să soluţioneze contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, respectiv, instanţa de judecată, precum şi chestiunile asupra cărora aceasta se poate pronunţa, respectiv, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri, dacă este cazul, şi cuantumul despăgubirii.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, modalitatea în care instanţa de judecată învestită cu o atare contestaţie înţelege să soluţioneze litigiul dedus judecăţii nu este limitată sau cenzurată de vreo dispoziţie legală, atâta timp cât soluţia pronunţată vizează strict aspectele date de lege în competenţa sa.
Împrejurarea că reclamanţii nu sunt semnatari ai hotărârii nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte soluţia de anulare a acesteia, întrucât posibilitatea de contestare a acesteia în instanţă de către persoana care justifică un interes legitim este expres prevăzută de lege.
Legea nu distinge dacă hotărârea de stabilire a despăgubirilor poate fi modificată sau anulată (sens în care nici acei cărora li se adresează nu trebuie să procedeze la o asemenea interpretare), dar în mod evident, atunci când contestaţia expropriatului este găsită întemeiată, operaţiunea de înlocuire a dispoziţiei expropriatorului cu cea a instanţei de judecată se realizează în urma anulării actului emis în procedura prealabilă învestirii instanţei (consecinţa anulării fiind tocmai aceea a lipsirii de efecte juridice a dispoziţiei neconforme cu legea).
De asemenea, nici reglementarea expresă a posibilităţii de revocare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în anumite condiţii şi pentru motive temeinice, de către emitentul ei, nu împiedică instanţa de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicţie, să anuleze, când este cazul, o astfel de hotărâre, fiind vorba de etape diferite ale procedurii de expropriere, administrativă sau jurisdicţională.
În ceea ce priveşte modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin luarea în considerare a unei singure tranzacţii, a unor oferte de vânzare-cumpărare şi a grilei notarilor publici, Înalta Curte constată că avut loc o corectă aplicare a textului de lege menţionat, în condiţiile în care probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unei singure tranzacţii relevante, iar prin decizia de casare s-a statuat că, dacă n-au fost perfectate tranzacţii, pot fi luate în considerare alte elemente de evaluare cum ar fi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mică publicitate.
Este adevărat că în spiritul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.
Însă, în lipsa unor atare dovezi, nimic nu împiedică ca evaluarea să aibă în vedere şi alte criterii precum ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare, preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de mica publicitate pentru imobile de acelaşi fel, metoda comparaţiei în raport de diferitele preţuri de tranzacţionare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice proprietăţii.
Lipsa tranzacţiilor pe piaţa imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei ori refacerea acesteia până la data încheierii unor astfel de acte juridice.
Instanţa de apel, în rejudecare, s-a conformat dispoziţiilor instanţei de casare şi a dispus efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele privind evaluarea terenului în litigiu, stabilirea existenţei sau nu a unui prejudiciu şi calcularea despăgubirilor cu luarea în considerare a criteriilor de evaluare reglementase de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, instanţa de apel a efectuat adrese către Biroul de Cadastru şi Publicitate imobiliară Zărneşti şi către Camera Notarilor Publici, obţinându-se două contracte, în condiţiile în care în această perioadă nu au fost alte tranzacţii imobiliare, respectiv, contractul din 17 decembrie 2012 şi contractul din 7 iunie 2012. Camera Notarilor Publici a transmis instanţei Anexa nr. 142 din "Ghidul cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna din anii 2012 - 2013".
În determinarea valorii de despăgubire a imobilului experţii au realizat o analiză de piaţă imobiliară şi au efectuat corecţii în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii în condiţiile unei pieţe imobiliare puţin active.
Experţii au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 2012 în care un teren asemănător (teren extravilan păşune zona Râşnov) a fost tranzacţionat la preţul de 13,39 euro/mp, ofertele de vânzare existente pe piaţa imobiliară cărora li s-a aplicat un coeficient de corecţie diminuat cu 20% şi valorile conţinute în grila notarilor publici, rezultând valoarea de 10,89 euro/mp, care corespunde caracteristicilor terenului expropriat şi criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Contrar susţinerilor recurentul-pârât conform cărora instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat cu privire la contractul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 2012 depus spre comparaţie, aceasta a constatat că în mod corect respectivul contract a fost înlăturat de către experţi întrucât nu corespunde criteriilor de evaluare prevăzute de lege, preţul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009, prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 2009, neactualizat şi nu cel de la data efectuării expertizei.
În ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora "Despăgubirea acordata de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", susţinere în raport de care recurentul-pârât arată că instanţa nu poate diminua cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, Înalta Curte constată ca acestea sunt lipsite de pertinenţă, întrucât, pe de o parte, despăgubirea stabilită de instanţa de judecată este mai mare decât cea oferită de expropriator (prin hotărârea de expropriere s-a stabilit o despăgubire de 21.377,40 euro, iar instanţa de judecată a acordat o despăgubire în cuantum de 35.270 euro), iar pe de altă parte, recurenţii-reclamanţi nu critică, pe calea prezentului recurs, cuantumul despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, ci neacordarea despăgubirilor aferente terenurilor aflate în zona de protecţie şi reţinerea, în mod greşit, a categoriei de folosinţă a terenului expropriat ca fiind aceea de "păşune" (sens în care o atare critică din partea recurentului-pârât apare ca lipsită de interes).
Mai mult, atât prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, cât şi prin concluziile orale susţinute cu prilejul dezbaterilor, recurenţii-reclamanţi au arătat că raportul de evaluare realizat în rejudecare este conform legii.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii N.S.R., N.L.C., B.M. şi B.E. şi de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 343/Ap din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de munca şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3099/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
