ICCJ. Decizia nr. 965/2014. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 965/2014
Dosar nr. 5252/1/2013
Şedinţa publică din 25 martie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată:
Prin Decizia nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii B.Gh., D.H. şi P.Gh. (decedat, a cărui calitate procesuală a fost preluată de moştenitorii P.V. şi P.I.) împotriva Deciziei nr. 259 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-au constatat nule recursurile declarate de pârâţii P.C.I.I.I. şi M.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că recursurile declarate de pârâţii P.C.I.I.I. şi M.I. sunt nule, în raport de dispoziţiile art. 3021lit. c), art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa supremă a apreciat că, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
S-a reţinut că, faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, s-a constatat că prin recursurile declarate de pârâţii P.C.I.I.I. şi M.I. nu s-au formulat critici privind soluţia pronunţată prin decizia atacată, care să facă posibilă încadrarea în acest text procedural.
Dezvoltarea criticilor formulate de cei doi recurenţi au vizat doar chestiuni de fapt şi modul în care instanţa de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.
Or, s-a reţinut că modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţii B.Gh., D.H. şi P.Gh. (acesta din urmă decedat), s-a constatat că în primul ciclu procesual, recursul declarat de aceştia a fost respins, reţinându-se că respectivii recurenţi nu au declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, achiesând astfel la soluţia pronunţată de tribunal.
Totodată, s-a constatat că aceşti recurenţi nu pot critica, pe calea recursului, decizia instanţei de apel, prin care li s-au acordat cu titlu de despăgubiri valori mai mari decât cele la care au achiesat prin nedeclararea apelului.
La rejudecarea apelului, după casare, pârâţii B.Gh., D.H. şi P.Gh. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanta SC H. SA şi la apelul declarat de pârâtul P.C.I.I.I., iar prin decizia ce face obiectul recursului de faţă a fost respinsă cererea de aderare la apel, ca tardiv formulată.
În raport de aceste împrejurări şi având în vedere că în prezentul recurs nu au fost formulate critici împotriva soluţiei dată cererii de aderare la apel, ceea ce echivalează cu neexercitarea căii de atac a aderării la apel, s-a constatat că hotărârea primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat faţă de pârâţii B.Gh., D.H. şi P.Gh., iar exercitarea căii de atac a recursului, prin care s-au formulat doar critici ce vizează fondul cauzei, apare ca fiind omisso medio, astfel că recursul declarat de aceştia a fost respins, ca inadmisibil.
Împotriva Deciziei nr. 2334 pronunţată la 29 martie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă au declarat contestaţie în anulare B.Gh., D.H. şi P.V. invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că instanţa de recurs nu a răspuns motivelor invocate de aceştia, referitoare ,,la modul defectuos în care experţii au realizat evaluarea imobilului expropriat, la aplicarea prevederilor art. 26, art. 27 şi 30 din Legea nr. 33/1994”, precum şi la ignorarea unor probatorii. Totodată, contestatorii au susţinut că ,,instanţa nu a răspuns motivelor de recurs”.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii de procedură), precum şi pentru cele indicate la art. 318 (atunci când hotărârile instanţelor de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare), contestaţia în anulare este deschisă numai pentru aceste motive, strict şi limitativ reglementate de Codul de procedură civilă.
În speţă, prin Decizia nr. 2334/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii din prezenta contestaţie în anulare, cu menţiunea că urmare decesului lui P.Gh., calitatea procesuală a acestuia a fost transmisă contestatorului P.V.
Or, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 ,,hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatului unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Pornind de la interpretarea sintagmei ,,hotărârile instanţei de recurs” este de observat că pentru a avea deschisă această cale extraordinară de atac de retractare a contestaţiei în anulare, textul procedural mai sus evocat prevede în mod obligatoriu ca hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare să fie dată în recurs, de instanţa de recurs, deci recursul să fie admisibil.
Aşadar, stabilindu-se că recursul declarat de contestatori este inadmisibil, este evident că nu poate fi exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii care nu a fost dată în recurs, deci împotriva unei hotărâri care nu poate fi cenzurată legal pe calea recursului.
Altfel spus, obiect al contestaţiei în anulare îl pot constitui doar hotărârile instanţei de recurs, numai în situaţiile când legea prevede că recursul poate fi exercitat, fiind deci admisibil, situaţie care nu se regăseşte în cazul dedus judecăţii.
Fiind respins ca inadmisibil recursul, nici contestaţia în anulare nu poate fi admisibilă, deoarece contestaţia în anulare vizează strict posibilitatea retractării unor hotărâri date în recurs, deci a unor decizii susceptibile de a fi recurate, ipoteză străină cauzei.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.Gh., D.H. şi P.V. împotriva Deciziei nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 964/2014. Civil. Validare poprire.... | ICCJ. Decizia nr. 966/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
