ICCJ. Decizia nr. 968/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 968/2014
Dosar nr. 5906/30/2012
Şedinţa publică de la 12 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 23 august 2012, reclamanta SC A. SRL Timişoara a solicitat obligarea pârâtei SC T.I. SRL Timişoara la plata sumei de 118.000 euro reprezentând debit datorat conform actului adiţional din 4 februarie 2010 la contractul de asociere în participaţiune din 1 octombrie 2007, la plata sumei de 19.042,560 euro reprezentând dobândă legală calculată de la scadenţă şi până la data de 2 iulie 2012, precum şi dobânda legală ce se va adăuga până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1488 din 6 noiembrie 2012, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Acţiunea este neîntemeiată.
Creanţa exhibată de reclamantă are ca fundament juridic actul adiţional nr. 8/4 februarie 2010 la contractul de asociere în participaţiune din 1 octombrie 2007.
Conform acestui act adiţional, părţile au prevăzut că reziliază de comun acord contractul de asociere în participaţiune din 1 octombrie 2007, după achitarea integrală de către asociatul SC T.I. SRL a sumei de 118.000 auro, până la data de 31 mai 2010, prevăzând totodată că după achitarea integrală a acestei sume, contractul îşi pierde valabilitatea şi părţile contractante nu vor mai avea nicio pretenţie materială sau pecuniară una faţă de cealaltă.
În opinia primei instanţe, nerespectarea acestei înţelegerii a părţilor nu dă dreptul reclamantei să obţină obligarea pârâtei la plata sumei de 118.000 euro, ci are un singur efect juridic, acela al nerezilierii contractului de participaţiune din 1 octombrie 2007, de comun acord.
Aceasta întrucât, acest act adiţional reprezintă de fapt o modalitate de încetare a contractului de participaţiune, care prevede în art. 16 lit. a) că acesta încetează înainte de termenul stabilit, prin hotărârea comună a celor doi asociaţi şi administratori ai asociaţiei.
Or, valabilitatea hotărârii celor doi asociaţii de a rezilia înainte de termen contractul de participaţiune, materializată prin actul adiţional din 4 februarie 2010 era condiţionată de plata unei sume de bani.
Cum această condiţie nu a fost îndeplinită, plata nefiind efectuată de asociatul SC T.I. SRL, efectul juridic este acela al nevalabilităţii hotărârii comune de reziliere, cu consecinţa valabilităţii şi continuării contractului de participaţiune şi a obligaţiilor părţilor sale, fie până la expirarea termenului convenit de părţi, fie până la intervenţia unei alte cauze de încetare reglementată de părţi la art. 16 sau din cauze judiciare.
Aşa fiind, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea.
În ce priveşte excepţia netimbrării invocată de pârâtă prin concluzii scrise, prima instanţă a apreciat că nu poate fi pusă în discuţie, deoarece deşi excepţiile de ordine publică pot fi invocate oricând în timpul procesului, chiar din oficiu de instanţa de judecată şi chiar în faţa recursului, conform art. 136 C. proc. civ., totuşi, limita procesuală a invocării lor este dată de etapa dezbaterilor, înainte ca instanţa să închidă dezbaterile.
Instanţa nu este legal sesizată cu cereri sau excepţii depuse sau invocate după închiderea dezbaterilor sau în timpul amânării pronunţării pentru a depune concluzii scrise, iar dispoziţiile art. 151 C. proc. civ. nu sunt imperative pentru instanţă, neavând obligativitatea, ci doar posibilitatea să repună cauza pe rol în vederea discutării unei excepţii de ordine publică invocată după dezbateri.
Mai mult, a constatat că reclamanta a timbrat corespunzător acţiunea cu 10.210,08 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, astfel că excepţia netimbrării apare ca nefondată, dacă ar fi pusă în discuţie.
Prin decizia civilă nr. 66 din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat şi a obligat-o pe aceasta la 2.000 lei cheltuieli de judecată, către intimata SC T.I. SRL Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Contrar susţinerilor reclamantei, obligaţia de plată asumată de pârâtă şi recunoscută de aceasta prin propuneri de reeşalonare a plăţii, nu are ca efect naşterea unui drept de creanţă în beneficiul reclamantei şi aceasta deoarece obligaţia de plată a fost stabilită în anumite condiţii precis determinate, condiţii a căror îndeplinire nu s-a materializat. Astfel, între părţi s-a încheiat în anul 2007 un contract de asociere în participaţiune, iar în anul 2010 un act adiţional la acest contract, prin care se prevedea rezilierea contractului de asociere în participaţiune, sub condiţia plăţii sumei de 118.000 euro de către pârâtă.
Neplata acestei sume de către pârâtă, adică neîndeplinirea condiţiei de reziliere a contractului dintre părţi nu poate avea ca efect decât menţinerea contractului iniţial, deci menţinerea asocierii şi nu creează premisele unei acţiuni în pretenţii în contra pârâtei.
Faptul că pârâta a achitat o parte din suma stabilită ca o condiţie a rezilierii contractului de asociere în participaţiune sau că a solicitat reeşalonarea plăţilor, nu dovedeşte în contextul raporturilor juridice dintre părţi decât că şi aceasta la rândul său a dorit rezilierea contractului şi ieşirea din asociere, însă nu a îndeplinit condiţia stabilită de comun acord între părţi pentru a se dispune rezilierea respectivului contract.
Astfel fiind, constatând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi că în cauză nu s-a identificat niciun motiv de schimbare în tot sau în parte a hotărârii apelate, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., a obligat-o pe apelantă la cheltuielile suportate de intimata pârâtă în sumă de 2.000 lei.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Timişoara, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a deciziei recurate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată, cu obligarea intimatei pârâte la suportarea cheltuielilor ocazionate de acest proces.
În motivarea recursului său, reclamanta susţine, în esenţă, că:
Instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au nesocotit forţa obligatorie a convenţiilor, lipsind de eficienţă, fără niciun temei, o obligaţie fermă de plată asumată de intimata pârâtă, constatată prin înscrisurile de la dosar, - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 969 C. civ. Mai mult, instanţele au dat o interpretare originală Actului adiţional nr. 8/4 februarie 2010 la contractul de asociere în participaţiune din 2007, interpretare străină de conţinutul actului şi de regulile de interpretare statuate prin art. 978 C. civ., în sensul că în interpretarea acestora convenţia nu produce niciun efect în privinţa obligaţiei de plată asumată de pârâtă, nu dă dreptul creditorului obligaţiei de a pretinde de la debitor plata sumei şi nu produce efecte nici în privinţa rezilierii contractului de asociere în participaţiune, pentru că pârâta nu a achitat suma la care s-a obligat şi nici nu poate fi obligată s-a achite.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta consideră că motivarea instanţei este contradictorie: pe de-o parte, instanţa reţine că pârâta şi-a asumat obligaţia de plată a sumei pretinse prin acţiune, semnând şi graficul de eşalonare a plăţilor, prin care se obliga să facă plata la anumite date, pentru ca în acelaşi timp, instanţa să nu admită şi existenţa dreptului corelativ al reclamantei de a cere obligarea pârâtei la executarea obligaţiei constatate.
Recurenta mai susţine şi că hotărârea instanţei de apel se fondează pe motive străine de natura pricinii, pentru că din niciun act al părţilor nu rezultă că acestea ar fi încheiat o convenţie pentru a nu o executa, respectiv că pârâta a recunoscut o datorie şi s-a obligat să o achite într-un anumit termen, pentru ca, de fapt, să nu o achite sau să o achite numai dacă vrea, fără să poată fi obligată.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii, prin care pârâta şi-a asumat obligaţia de plată a datoriei care face obiectul prezentei acţiuni, deoarece obligaţia de plată a pârâtei şi termenele de plată asumate sunt ferme, fără echivoc şi nu lasă loc de interpretare, iar, instanţa, fără niciun temei a schimbat înţelesul neîndoielnic al obligaţiei ferme de plată asumate de pârâtă, într-o obligaţie pur potestativă, care să nu producă niciun efect, nesupusă coerciţiunii, în caz de neexecutare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
În ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., - potrivit căruia aceasta susţine că instanţele au nesocotit forţa obligatorie a convenţiilor, contrar dispoziţiilor art. 969 C. civ., lipsind de eficienţă o obligaţie fermă de plată asumată de pârâtă şi, de asemenea, că instanţele au încălcat regulile de interpretare statuate de art. 978 C. civ., pentru că au dat convenţiei înţelesul de a nu produce niciun efect, - se constată că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit înţelegerii părţilor exprimate prin actul adiţional din 4 februarie 2010 la contractul de asociere în participaţiune din 2007 s-a convenit rezilierea de comun acord a contractului, după achitarea de către pârâta SC T.I. SRL a sumei de 118.000 euro, până la data de 31 mai 2010, stabilindu-se, totodată, că după achitarea integrală a acestei sume, contractul îşi pierde valabilitatea, iar părţile nu vor mai avea nicio pretenţie materială sau pecuniară una faţă de cealaltă.
Se observă, că prin acest act adiţional, părţile au prevăzut o modalitate de încetare a contractului în concordanţă cu prevederile art. 16 lit. a) din contract, conform cărora acesta poate înceta înainte de termenul stabilit, prin hotărârea comună a celor doi asociaţi şi administratori ai asociaţiei.
Rezultă, prin urmare, că valabilitatea hotărârii de a rezilia contractul înainte de termenul stabilit contractual era condiţionată de achitarea sumei de bani mai sus menţionate, de către pârâtă, - condiţie ce nu a fost îndeplinită, în contextul în care nici reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii.
Or, în această împrejurare, se constată că ambele instanţe au reţinut judicios că efectul neîndeplinirii condiţiei de reziliere stabilite de părţi prin actul adiţional din 4 februarie 2010 nu poate fi decât acela de nevalabilitate a hotărârii comune de reziliere, cu consecinţa menţinerii valabilităţii contractului, precum şi a obligaţiilor părţilor până la expirarea termenului contractual sau până la intervenţia unei alte cauze de încetare reglementate de părţi conform art. 16 din contract sau a unei cauze judiciare, - aşa încât, în speţă, nu sunt create premisele unei acţiuni în pretenţii contra pârâtei.
Din cele mai sus arătate, reiese că nu pot fi primite susţinerile recurentei privind nesocotirea de către instanţe a forţei obligatorii a convenţiilor, respectiv a dispoziţiilor art. 969 C. civ., pentru că acestea au dat o interpretare corectă voinţei părţilor astfel cum a fost exprimată ea prin relaţiile contractuale pe care le-au stabilit.
Neîntemeiate se constată a fi şi susţinerile legate de încălcarea în speţă a regulilor de interpretare reglementate de dispoziţiile art. 978 C. civ., atât timp cât, în prezenta cauză, nu se aflăm în prezenţa unei clauze primitoare de mai multe înţelesuri, ce se cere a fi interpretată în sensul de a avea un efect şi nu în acela de a nu avea niciunul, ci a unei condiţii suspensive clar exprimate, ce nu a fost îndeplinită.
Instanţele au apreciat corect că în această împrejurare, se impune constatarea lipsei sale de efect şi menţinerea valabilităţii contractului până la expirarea termenului contractual, în situaţia în care, la data de 31 mai 2010 stabilită drept termen de reziliere de comun acord, niciuna din părţi nu-şi îndeplinise obligaţiile contractuale.
Nici criticile formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. conţinute de cel de-al doilea motiv de recurs şi anume, motivarea contradictorie a hotărârii instanţei de apel, precum şi existenţa unor motive străine de natura pricinii nu pot fi primite şi vor fi respinse, ca atare.
Aceasta, deoarece instanţa de apel a reţinut judicios că achitarea unei părţi din suma stabilită şi solicitarea reeşalonării plăţilor nu înseamnă decât că şi pârâta a dorit la rândul său rezilierea contractului şi ieşirea din asociere, dar acest lucru nu s-a mai putut realiza din cauza neîndeplinirii condiţiei suspensive stabilite de comun acord în actul adiţional - această reţinere a instanţei nefiind contradictorie şi nici străină de natura pricinii.
În fine, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că, fără niciun temei, instanţa a schimbat înţelesul neîndoielnic al obligaţiei de plată asumate de pârâtă, într-o obligaţie pur potestativă, care să nu producă niciun efect.
Or, se constată că şi această susţinere este neîntemeiată, de vreme ce este cert că obligaţia de plată asumată şi recunoscută de pârâtă prin solicitarea eşalonărilor plăţilor nu a putut da naştere unui drept de creanţă şi premiselor unei acţiuni în pretenţii contra pârâtei, aşa cum s-a mai arătat, întrucât această obligaţie de plată a fost stabilită în condiţii precis determinate, ce nu s-au îndeplinit.
Rezultă, prin urmare, că instanţa de apel nu a schimbat înţelesul neîndoielnic al obligaţiei de plată a pârâtei, aşa cum eronat afirmă recurenta.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta reclamantă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., - având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei SC A. SRL Timişoara se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - reclamantă va fi obligată să-i plătească intimatei - pârâte SC T.I. SRL Timişoara suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă SC A. SRL Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 66 din 26 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta- reclamantă să plătească intimatei- pârâte SC T.I. SRL Timişoara suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 915/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 990/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
