ICCJ. Decizia nr. 961/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 961/2014
Dosar nr. 1676/233/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galaţi la 26 ianuarie 2010, reclamanţii M.V. şi Ş.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, str. S. G., compus din şase corpuri de clădire, ori acordarea de despăgubiri civile la preţul pieţei imobiliare.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe art. 481 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului Ş.H.Ş., proprietar al imobilului menţionat, conform titlului de proprietate nr. 1.920/1912, imobilul fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, aşa cum rezultă din Certificatul nr. 496/1997, eliberat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Galaţi.
S-a mai arătat că imobilul a fost naţionalizat în mod abuziv, fără plata vreunei despăgubiri şi că reclamanţii nu au cunoscut despre existenţa imobilului, astfel că, deşi au formulat cereri de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitori ai autorului Ş.H.Ş., acestea nu au avut ca obiect şi imobilul în litigiu, pentru care au ales calea acţiunii în revendicare.
La termenul de judecată din 14 mai 2010, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi prin primar şi Consiliul Local Galaţi, iar la 18 martie 2010, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC P. SRL Galaţi, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
În motivarea acestei cereri de intervenţie s-a arătat că la 22 decembrie 1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 398, intervenienta a cumpărat imobilul cu destinaţia de bar-restaurant din Galaţi, str. P., str. R. nr. 1 - 3, iar la 15 iunie 2004 a încheiat cu Primăria Municipiului Galaţi, contractul de concesiune nr. 8 pentru suprafaţa de teren de 373,57 mp situată la adresa menţionată.
S-a precizat de către intervenientă că la momentul respectiv nu se solicitase restituirea terenului conform Legii nr. 10/2001, iar ulterior pe acest teren a fost edificată, cu respectarea prevederilor legale incidente, o clădire restaurant cu terasă a cărei valoare contabilă depăşeşte suma de 2.000.000 RON.
La 29 aprilie 2011, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC P. SRL Galaţi şi, totodată, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Prin Sentinţa civilă nr. 4.500 din 6 mai 2011, Judecătoria Galaţi a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
La Tribunalul Galaţi, secţia civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 1676/233/2010.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local Galaţi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La rândul său, pârâtul Municipiul Galaţi a formulat întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliului Local Galaţi şi Municipiului Galaţi prin primar.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a arătat că reclamanţii nu au formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi, astfel, au pierdut dreptul de a obţine în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Galaţi şi Municipiul Galaţi prin Primar s-au invocat dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 215/2001.
S-a arătat că Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială în virtutea căreia entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor acţionează nu în nume propriu, ci în numele şi pe seama Statului Român.
Pe fondul cauzei, pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de ing. N.V., suprafaţa de teren identificată este imposibil de restituit în natură pe vechiul amplasament.
La termenul de judecată din 7 septembrie reprezentantul pârâtului Municipiul Galaţi prin primar a depus la dosar o cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că imobilul din Galaţi, str. S.G. nr. 1, 1 bis, 3, 5 şi 7, revendicat de reclamanţi, a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950 de către Statul Român şi nu de către unitatea administrativ-teritorială şi astfel acesta putea fi obligat la acordarea de despăgubiri în echivalent, în calitate de autor al pretinsului abuz.
La termenul de judecată din 16 ianuarie 2012, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Galaţi şi Municipiul Galaţi.
Prin Încheierea din 25 ianuarie 2012, aceste excepţii au fost respinse ca nefondate.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.829 din 9 octombrie 2012 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Statul Român şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intervenienta în nume propriu.
A respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor şi ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie în nume propriu formulată de SC P. SRL Galaţi.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intervenienta în nume propriu s-a reţinut că aceasta nu poate fi admisă deoarece s-ar încălca principiul liberului acces la justiţie reglementat de dispoziţiile art. 212 din Constituţie şi art. 6 din CEDO.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că raportul de expertiză efectuat în cauză concluzionează că pe locul vechilor imobile se află două garaje provizorii şi o porţiune din str. N. S-a precizat că actualele amenajări ocupă din suprafaţa vechilor imobile 298,59 mp, iar restul terenului nu mai poate fi folosit pentru construcţii decât cu măsuri speciale pentru terenuri în pantă.
S-a avut în vedere că din Contractul de concesiune nr. 8 din 15 iunie 2004 încheiat între Primăria Municipiului Galaţi şi SC P. SRL Galaţi rezultă că suprafaţa de teren în litigiu de 373,57 mp a fost concesionată acestei societăţi.
S-a apreciat că în această situaţie nu sunt incidente dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. şi nici ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO şi că prin restituirea suprafeţei de teren concesionate intervenientei în interes propriu s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice civile.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs, cale de atac recalificată ca apel, reclamanta M.V.
Reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe pentru nesocotirea art. 6 din Legea nr. 213/1998, prin care legiuitorul a statuat competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica în cadrul acţiunii în revendicare valabilitatea titlului de preluare al Statului, conformitatea acestuia cu dispoziţiile Constituţiei şi ale tratatelor internaţionale la care România era parte la data preluării bunurilor revendicate.
Reclamanta a arătat că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, respinsă prin Dispoziţia nr. 3.786 din 10 iunie 2009 a Primarului Municipiului Galaţi, astfel că respectiva acţiune în revendicare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii speciale.
S-a arătat, totodată, că în mod eronat prima instanţă a apreciat că prin admiterea acţiunii în revendicare s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice civile, întrucât concesionarii nu pot fi consideraţi persoane îndreptăţite la restituire în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 28 A din 23 mai 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.V. prin procurator E.I.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că imobilul revendicat de reclamanţi a fost preluat de Statul Român prin Decretul nr. 92/1950, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile legii speciale de retrocedare, Legea nr. 10/2001.
S-a avut în vedere că reclamanta a recunoscut prin concluziile scrise depuse la prima instanţă că nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru acest imobil preluat de stat în mod abuziv, întrucât formulase notificare în baza Legii nr. 112/1995, care îi fusese respinsă. Propria culpă nu poate fi invocată ca temei al unei acţiuni ulterioare bazate pe dreptul comun. Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie permite, în situaţii de excepţie, promovarea acţiunii în revendicare pentru redobândirea bunurilor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada regimului comunist, dar situaţia în speţă nu poate fi încadrată în cazurile particulare enumerate în motivarea acesteia.
Mai mult, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, admiterea unei astfel de acţiuni ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice civile, aspect pe care reclamanta apelantă îl nesocoteşte cu o motivare ce nu poate fi primită în sensul că respectiva concesionară nu ar fi o persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamanta M.V., criticând-o ca nelegală pentru motivul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a arătat că a notificat Comisia pentru Restituirea Proprietăţilor din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, însă datorită faptului că are domiciliul în Franţa şi nu se putea deplasa, precum şi a faptului că nu cunoştea toate proprietăţile unchiului său Ş.H.Ş., care au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, notificarea a fost formulată în termen, dar cu caracter general, fără a fi enumerate explicit toate imobilele.
Notificarea nr. 691/2001 a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 3.786 din 10 iunie 2009, emisă de Primarul Municipiului Galaţi, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a bunurilor imobile solicitate.
Faţă de aspectele învederate, recurenta a susţinut că acţiunea sa în revendicare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 480 C. civ., ale art. 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, cât timp a uzat de procedura legii speciale numai pentru o parte din bunuri, însă a exprimat definitiv şi fără ambiguităţi intenţia sa de a solicita toate bunurile imobile ce au aparţinut autorului său.
Recurenta a precizat că notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 3756/2009, ce a fost contestată în dosarul nr. 3800/121/2010 al Tribunalului Galaţi. Astfel, a arătat că, urmând calea deschisă de Legea nr. 10/2001 şi atacând dispoziţia menţionată, care se referea exclusiv la un alt imobil, a apreciat că are deschisă calea revendicării de drept comun pentru bunurile ce nu au fost trecute explicit în notificare.
Recurenta a susţinut că respingerea cererii sale ca inadmisibilă, cu motivarea limitării impuse de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, are natura unei ingerinţe în dreptul său de proprietate şi conduce la o veritabilă expropriere în fapt, ţinând seama că statul nu are un titlu valabil pentru imobilul în litigiu.
S-a invocat, totodată, încălcarea art. 20 şi 21 din Constituţia României şi a art. 6 din Comisia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin admiterea acţiunii în revendicare nu se aducea atingere securităţii raporturilor juridice civile, ci, dimpotrivă, dreptul său de proprietate se consolida, concesionarul nefiind prejudiciat în niciun mod, odată ce, în calitate de persoană îndreptăţită, s-ar fi subrogat în drepturile concedentului, iar, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contractul de concesiune îşi păstra valabilitatea.
În finalul motivelor de recurs, reclamanta a arătat că, deşi a depus la Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 înscrisuri cu privire la toate bunurile deţinute de autorul său, comisia nu s-a pronunţat prin dispoziţie cu privire la toate bunurile, ci numai cu privire la unele dintre acestea. S-a susţinut că, în acest context, în mod eronat, i s-a respins proba cu înscrisuri în apel, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare, cât timp s-a arătat utilitatea şi concludenţa acestei probe.
Intimatul Municipiul Galaţi prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La rândul său, Consiliul Local Galaţi a solicitat prin întâmpinarea sa respingerea recursului ca nefondat.
La data de 28 februarie 2014, intimatul reclamant Ş.M., prin mandatarul A.P. a arătat că înţelege să renunţe la acţiunea din acest dosar, precum şi la alte acţiuni prin care a revendicat imobilele situate în str. S.G. nr. 1, 1A, 3, 5 şi 7, precizând că doreşte ca acestea să rămână în domeniul public.
Curtea nu va lua act de această renunţare, nefiind întrunite cerinţele art. 247 C. proc. civ., de vreme ce nu s-a depus la dosar o procură specială a mandatarului în acest sens şi cu atât mai mult cu cât există o coparticipare procesuală activă, iar acest reclamant nu a declarat nici apel şi nici recurs împotriva sentinţei prin care s-a respins acţiunea.
Examinând criticile invocate de reclamanta recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a reţinut corect prin considerentele deciziei recurate că reclamanta nu a parcurs procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, situaţie necontestată de aceasta încă de la momentul depunerii concluziilor scrise la prima instanţă, cât şi prin motivele de recurs.
Raportat la această situaţie de fapt s-a apreciat legal că reclamanta nu mai are deschisă calea acţiunii în revendicare de drept comun pentru a-şi valorifica dreptul pretins cu privire la imobilul situat în Galaţi, str. S.G. nr. 1 bis, 3, 5, 7.
Într-adevăr, examinarea valabilităţii titlului statului era permisă în contextul Legii nr. 213/1998, deoarece, potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, bunurile preluate de stat fără titlu valabil puteau fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu făceau obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, aprecierea legalităţii titlului statului a devenit utilă numai în cazul soluţionării notificării depuse în termenul legal şi numai în ipotezele în care legea specială reglementa soluţii diferite după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu.
Contrar susţinerilor formulate de recurentă prin criticile aduse deciziei atacate, procedurile reglementate de legea specială îi impuneau acesteia să se conformeze conduitei prescrise de lege, respectiv să adreseze notificare unităţii deţinătoare în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Interpretând corect dispoziţiile legale menţionate, instanţa a constatat implicit că sancţiunea pentru neformularea notificării, potrivit dispoziţiei legale menţionate, o constituie pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În acest context, apare ca fiind lipsită de finalitate şi de interes, solicitarea reclamantei de a se examina titlul statului potrivit criteriilor reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Critica recurentului, conform căreia prin Notificarea nr. 691/2001, depusă în termenul legal la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Galaţi ar fi făcut referire la intenţia redobândirii tuturor imobilelor naţionalizate de la autorul său este lipsită de suport.
Atât reclamanta cât şi celălalt comoştenitor au depus notificări în mod distinct pentru fiecare dintre imobilele ce au aparţinut autorului comun, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte elementele de identificare ale bunurilor imobile, mai puţin pentru cel ce face obiectul prezentei acţiuni.
Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentei în sensul că ar fi urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, în sensul că ar fi depus Notificarea nr. 691/2001, prin care a solicitat la modul general restituirea imobilelor deţinute de autorul său.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a fixat cadrul procesual, nu rezultă că aceasta ar fi solicitat anularea dispoziţiei prin care i-a fost respinsă Notificarea nr. 691/2001, în condiţiile prescrise de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Instanţa Supremă a statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv art. 480 C. civ.
Accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil este asigurat sub toate aspectele în cadrul procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile şi pe căile prevăzute de legea specială.
O altă interpretare, în sensul dorit de reclamantă, ar conduce la golirea de conţinut a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a încălcării raţiunii pentru care a fost adoptată legea specială de reparaţie.
Chiar dacă imobilul revendicat nu a fost înstrăinat către un terţ, fiind doar concesionat către SC P. SRL Galaţi, această împrejurare nu deschide reclamantei recurente vocaţia la redobândirea în natură a acestui bun, câtă vreme nu a formulat o notificare cu privire la imobil în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, deşi în anexa la Decretul nr. 92/1950 erau trecute imobilele ce au aparţinut antecesorului său, Ş.H.Ş.
Reclamanta nu beneficiază de protecţia dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, întrucât nu deţine un "bun actual", în sensul jurisprudenţei CEDO, deoarece nu a promovat anterior prezentei cereri o altă acţiune în constatarea nulităţii titlului Statului sau o acţiune în temeiul Legii nr. 112/1995 şi nici nu a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei M.V. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva Deciziei nr. 28/A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 960/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 963/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... → |
|---|
