ICCJ. Decizia nr. 1085/2014. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1085/2014

Dosar nr. 870/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 28 martie 2014

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta F.A.M.

La apelul nominal au lipsit atât petenta, cât şi intimatul Tribunalul Neamţ.

Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost legal timbrată, iar potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 115/279/2013 al Tribunalului Neamţ, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 16 aprilie 2014. De asemenea, la data de 27 martie 2014, petenta F.A.M., prin avocat F.M.C., a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 RON, taxă ce a fost depusă în data de 13 martie 2014, motivată de faptul că taxa nu este datorată, cuantumul legal fiind acela de 4 RON, care a fost achitat deja împreună cu timbrul judiciar de 0,30 RON.

Înalta Curte pune în discuţie restituirea sumei de 100 RON achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, întrucât, faţă de data introducerii cererii de strămutare şi data iniţială a dosarului a cărui strămutare se solicită, nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ci cele ale Legii nr. 146/1997, astfel că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 146/1997 în ce priveşte restituirea taxei judiciare de timbru nedatorate.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare, precum şi a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenta F.A.M. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 115/279/2013 al Tribunalului Neamţ.

Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Neamţ la Tribunalul Suceava.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Dispune restituirea sumei de 100 RON către petenta F.A.M., taxă judiciară de timbru nedatorată, achitată conform chitanţei din 26 februarie 2014 în contul creanţelor bugetare locale al Municipiului Piatra Neamţ - Direcţia Taxe şi Impozite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2014.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1085/2014. Civil. Strămutare. Fond