ICCJ. Decizia nr. 1083/2014. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1083/2014

Dosar nr. 749/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 28 martie 2014

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul R.S.

La apelul nominal au lipsit atât petentul cât şi intimaţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Primarul Oraşului Miercurea Sibiului, D.C. şi Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu.

Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că strămutarea a fost legal timbrată, iar potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 13915/306/2012 al Judecătoriei Săliştea, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 2 aprilie 2014.

Înalta Curte pune în discuţie cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petent prin cererea de strămutare, referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 40 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. privitoare la nemotivarea hotărârii prin care se dispune asupra cererii de suspendare a cauzei a cărei strămutare se solicită.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de sesizare, prevederile respective neavând legătura cu obiectul cauzei.

După deliberare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de admitere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. privitoare la nemotivarea hotărârii prin care se dispune asupra cererii de suspendare a cauzei a cărei strămutare se solicită, deoarece nu are legătură cu soluţia ce se va pronunţa în cauză, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petent.

Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul R.S. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 13915/306/2012 al judecătoriei Săliştea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2014.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1083/2014. Civil. Strămutare. Fond