ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Civil. Recuzare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 996/2014
Dosar nr. 890/1/2014
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2013 pe rolul Curţii de Apei Ploieşti, secţia I civilă sub nr. 1162/105/2004, petenţii S.A.I., reprezentată de D.M. şi N.D. au solicitat completarea dispozitivului şi a încheierilor de şedinţă pronunţate de această instanţă la data de 16 aprilie 2013 şi, respectiv, 23 aprilie 2013, sub aspectul omisiunilor vizând părţile atât din dosarul în care s-a pronunţat această hotărâre cât şi în cadrul altor dosare expres menţionate în cerere.
Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2013, petentul D.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art 27 pct. 8, 9 C. proc. civ., recuzarea doamnelor judecător C.S. şi V.S..
În susţinerea cererii, petentul a arătat că în cauză nu au fost citate mai multe părţi, astfel fiind lipsă de procedură cu Statul Român - Ministerul Finanţelor, Prefectul, Consiliul Judeţean Prahova, Guvernul României, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, P.G., T.M., moştenitorii defunctului F.M., E.M., OCP1 Prahova, OCP1 Mureş, notarii din Târnăveni şi Ploieşti.
Fiind ascultate în camera de consiliu, doamnele judecător C.S. şi V.S. au arătat că nu se abţin în cauză.
Prin încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2013, Curtea, de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, raportând argumentele petentului vizând lipsa de procedură în cauză cu mai multe părţi, la temeiurile legale ce reglementează procedura specială a judecăţii unei cereri de recuzare, ce nu pot fi extinse, prin analogie, altor situaţii decât cele prevăzute de lege, în speţă nu există un motiv de recuzare conform dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. care să impună admiterea cererii, cu consecinţa retragerii de la judecata pricinii a magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii S.A.I., D.M. şi N.D., arătând că în mod greşit a fost respinsă cererea de recuzare, în condiţiile în care nu au fost analizate toate probele dosarului iar judecătorii recuzaţi au manifestat lipsă de obiectivitate şi părtinire în soluţionarea chestiunilor supuse analizei.
Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Încheierea din 30 septembrie 2013 a fost pronunţată în Dosarul nr. 1162/105/2004 având ca obiect cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 27 din 23 aprilie 2013 şi a încheierii din 16 aprilie 2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Dosarul cu acest obiect s-a finalizat prin Decizia nr. 177 din 3 decembrie 2013, încheierea obiect al prezentei căi de atac fiind supusă recursului odată cu fondul.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, Decizia nr. 177 din 3 decembrie 2013 a fost comunicată recurenţilor la datele de 18 decembrie - către recurentul D.M., 20 decembrie 2013 - către recurentul N.D. şi 10 ianuarie 2014 - către recurenta S.A.I. (în urma recomunicării dispusă de Curtea de Apel Ploieşti, faţă de returnarea la dosar a comunicării iniţiale efectuate la sediul indicat al acestei părţi, pentru motivul schimbării sediului în Ploieşti, aspect neadus la cunoştinţa instanţei), calea de atac fiind declarată la data de 24 februarie 2014, potrivit înregistrării efectuată fa instanţa a cărei încheiere a fost atacată.
Termenul de recurs s-ar fi împlinit, faţă de cea din urmă comunicare, în data de 26 ianuarie 2014 care însă era o zi de duminică, fiind, astfel prorogat pentru data de 27 ianuarie 2014, o zi de luni.
Recursul a fost însă declarat la data de 24 februarie 2014, conform ştampilei aplicată pe memoriul de recurs, situaţie faţă de care, se constată că recurenţii-reclamanţi au încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece au formulat recursul cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamanţii S.A.I., D.M. şi N.D. împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 995/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 997/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
|---|
