ICCJ. Decizia nr. 997/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 997/2014
Dosar nr. 6530/2/2013
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă sub nr. 4230/3/2007, reclamanta P.A.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii I.N.A., Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Prefectul judeţului Ilfov, Comisia Locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comuna Snagov, prin primar, constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal nr. 4610 din 20 iulie 1995 în privinţa suprafeţei de 2200 mp a Ordinului Prefectului nr. 1288 din 28 august 2002 şi a Titlului de Proprietate din 12 septembrie 2003, toate emise în procedura aplicării Legii nr. 18/1991.
La data de 14 aprilie 2010 reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 14 iunie 2006 prin care RAAPPS a vândut imobilul format din teren în suprafaţă de 2153 mp şi construcţii cumpărătoarei SC I.M.R.E. SRL şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
La data de 9 ianuarie 2013, reclamanta a formulat o nouă cerere completatoare prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a procesului-verbal din 20 iulie 1995 emis de Comuna Snagov, prin primar, în privinţa suprafeţei de 2200 mp; să se constate nulitatea absolută parţială a Ordinului prefectului nr. 1288 din 28 august 2002 în privinţa suprafeţei de 2200 mp; să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate din 12 septembrie 2003 emis de Comisia Judeţeană Ilfov referitor la suprafaţa de teren de 2200 mp; repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin Sentinţa civilă nr. 271 din 6 februarie 2013 pronunţată în Dosar nr. 5146/3/2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declinat competenţa materială privind soluţionarea cererii reclamantei P.A.M. (cererea completatoare formulată la data de 9 ianuarie 2013, disjunsă din Dosarul nr. 4230/3/2007), în favoarea Judecătoriei Buftea, judeţul Ilfov, reţinând că aceasta intră în categoria proceselor de natură funciară, a căror competenţă de soluţionare revine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situate terenurile, în speţă, Judecătoria Buftea.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. 4243/94/2012, la data de 29 martie 2013.
Prin Sentinţa civilă nr. 2100 din 8 aprilie 2013 pronunţată în Dosar nr. 4243/94/2013 Judecătoria Buftea a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, reţinând că cererea completatoare este o cerere accesorie, a cărei competenţă de soluţionare aparţine instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, în speţă, Tribunalul Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 64/F din 7 octombrie 2013 pronunţată în Dosar nr. 6530/2/2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că cererea completatoare formulată de către reclamantă la data de 9 ianuarie 2013 este o cerere accesorie a cărei rezolvare depinde de soluţia dată în cererea principală, revenind tribunalului învestit cu contestaţia în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar după disjungere, prin prorogarea legală prevăzută de art. 17 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona capetele de cerere pentru care legea nu instituie o competenţă şi o procedură specială, ce ar atrage pe calea acţiunii principale competenţa materială a judecătoriei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta I.V., arătând că este fiica pârâtei I.A. decedată încă din anul 2009, situaţie ce ar fi trebuit cunoscută de către reclamantă în stabilirea cadrului procesual conform legii.
În acest sens, recurenta arată că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Judecătoria Buftea pentru a se constata lipsa capacităţii de exerciţiu a pârâtei I.A., deoarece la momentul chemării sale în judecată aceasta era decedată şi, eventual, introducerea în cauză a recurentei în calitate de moştenitoare legală.
Recurenta mai arată că situaţia învederată pe calea prezentului recurs atrage nulitatea tuturor actelor efectuate în cauzele în care defuncta a figurat ca parte.
Recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 302 ind. 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul nu face referiri la soluţia dată în regulatorul de competenţă şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.
Recurenta-pârâtă arată că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre nelegală în sensul că nu s-a ţinut cont de faptul că mama sa, I.A., a decedat încă din anul 2009 iar recurenta nu a fost introdusă în cauză, sens în care toate hotărârile pronunţate şi toate actele de procedură efectuate sunt nelegale.
Prin decizia atacată, dată în regulator de competenţă, s-a reţinut însă că cererea completatoare formulată de către reclamantă la data de 9 ianuarie 2013 este o cerere accesorie a cărei rezolvare depinde de soluţia dată în cererea principală, revenind tribunalului învestit cu contestaţia în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar după disjungere, prin prorogarea legală prevăzută de art. 17 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona capetele de cerere pentru care legea nu instituie o competenţă şi o procedură specială, ce ar atrage pe calea acţiunii principale competenţa materială a judecătoriei.
Faţă de cele arătate, se constată că aspectele pe care recurenta-pârâtă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează chestiuni ce nu se raportează la soluţia conţinută în hotărârea atacată, ceea ce are drept consecinţă imposibilitatea încadrării criticilor acestuia în vreunul din punctele art. 304 C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de pârâta I.V. împotriva Deciziei nr. 64/F din 7 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Civil. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 998/2014. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
