ICCJ. Decizia nr. 1016/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1016/2015
Dosar nr. 19285/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 aprilie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 21 octombrie 2014, sub nr. 19285/303/2014, contestatoarea Casa de pensii sectorială a M.A.N. a formulat contestaţie la executare împotriva intimatului N.S.M. prin care a solicitat: anularea actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul de executare nr. 1285/2014, precum şi suspendarea executării silite.
Cu referire la cererea de anulare a actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul de executare nr. 1285/2014, contestatoarea a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2469 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5971/109/2011 (rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 971/2013), a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul N.S.M., s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr 92514 din 01 ianuarie 2011 şi menţinerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a M.A.N., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
Contestatoarea a făcut o amplă expunere a modificărilor legislative intervenite în materia legislaţiei de asigurări sociale în perioada 2010-2013, perioadă în care s-a procedat la transformarea pensiilor speciale (inclusiv a pensiilor militare de stat stabilite în baza Legii nr. 164/2001), în pensii de asigurări sociale, şi a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, intimatul a fost repus în plată cu drepturile de pensie avute în luna decembrie 2010 începând cu luna februarie 2011, până în luna decembrie 2011 (când a fost emisă decizia de revizuire, potrivit O. U.G. nr. 1/2011), iar diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 i-au fost achitate în luna februarie 2011.
S-a arătat că prin sentinţa care constituie titlul executoriu, instanţa de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale a M.A.N. obligaţia de a menţine în plata drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 01 ianuarie 2011); instanţa de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecăţii, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
A învederat contestatoarea că, potrivit încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc i-a revenit un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această fază a executării, este exagerat de mare şi neconformă cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. l88/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, sens în care a solicitat instanţei de judecată cenzurarea acestor cheltuieli.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 şi urm. şi art. 711 şi urm. C. proc. civ.
La data de 24 noiembrie 2014 intimatul N.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite şi păstrarea actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional nr. 1285/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 627 din 27 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Argeş.
Pentru a dispune astfel această instanţă a reţinut dispoziţiile art. 713 C. proc. civ., care prevăd: "(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare. (2) în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. In cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. (3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce seexecută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare".
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, devin aplicabile dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Cu toate acestea, competenţa materială aparţine Tribunalului Argeş, deoarece, în concret, contestatoarea a invocat atât motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare), cât şi motive care atrag competenţa Tribunalului Argeş.
Astfel, prin contestaţia la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinţei civile nr. 2469/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5971/109/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită.
Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 153 lit. i) şi 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, tribunalul judecă în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestei legi, astfel că motivele de contestaţie menţionate atrag competenţa Tribunalului Argeş în soluţionarea cauzei.
Faţă de precizările contestatoarei de la primul termen de judecată, în sensul că înţelege sa formuleze şi contestaţie la titlu, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a apreciat că devin incidente şi prevederile art. 713 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc competenţa de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu în sarcina instanţei care a pronunţat hotărârea, respectiv Tribunalul Argeş.
A apreciat această instanţă că în condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa sa iar altele competenţa Tribunalului Argeş, pentru identitate de raţiune, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau thiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa instanţei de grad mai înalt.
Cu referire la cererea de întoarcere a executării silite, s-a arătat că, având caracterul unei cereri accesorii, este supusă regulilor de competenţă prevăzute de art. 123 C. proc. civ.; în consecinţă, sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Pentru considerentele expuse, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a apreciat că revine Tribunalului Argeş competenţa de a soluţiona în integralitate acţiunea, ca instanţă de la domiciliul creditorului (beneficiar al pensiei).
Pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic, 19285/303/2014, la data de 13 februarie 2015.
Prin sentinţa civilă nr. 559 din 3 martie 2015, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, Tribunalul Argeş a reţinut că, în şedinţa publică din data de 03 martie 2015, reprezentantul contestatoarei a menţionat că a formulat contestaţie la formele de executare şi că nu insistă în contestaţia la titlu. In opinia acestei părţi, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine tribunalului în temeiul dispoziţiilor art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010.
Tribunalul Argeş a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să judece contestaţia la formele de executare, în calitate de instanţă de executare, este Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
În ceea ce priveşte art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, text de lege pe care reprezentantul contestatoarei l-a invocat în susţinerea tezei conform căreia tribunalul este competent material să soluţioneze prezenta contestaţie la executare, Tribunalul Argeş a arătat că potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar conform art. 153 lit. i) din acelaşi act normativ, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind (...) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.
Prin „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi" se înţeleg măsurile de executare promovate de autoritatea/autorităţile prevăzute de lege şi reglementate special pentru aplicarea şi respectarea sistemului unic de pensii publice, în speţă Casa Naţională de Pensii Publice, casele teritoriale judeţene şi cele sectoriale etc, printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu de exemplu, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensii încasate necuvenit, din variate motive.
Însă în cauză, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică şi personalitate juridică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului reprezentat de pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, aşa cum s-a stabilit prin titlu executoriu.
Prin urmare, nu sunt incidente disp. art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci disp. art. 713 alin. (1) C. proc. civ., iar soluţionarea contestaţiei la executare este de competenţa Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, ca instanţă de executare.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi Tribunalul Argeş, Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze cauza, pentru considerentele ce vor succede, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti:
Astfel, în speţă, conflictul negativ de competenţă a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată şi de modul diferit în care instanţele aflate în conflict au interpretat dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010.
Cu referire la calificarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, contestatoarea Casa de pensii sectorială a M.A.N. a formulat contestaţie la executare propriu zisă, în contradictoriu cu intimatul N.S.M. prin care a solicitat anularea actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul de executare nr. 1285/2014, precum şi suspendarea executării silite.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a actelor de executare, contestatoarea a pus în discuţie aplicarea în timp a efectelor sentinţei civile nr. 2469 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5971/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 971/2013 (prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul N.S.M., s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr 92514 din 01 ianuarie 2011 şi menţinerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a M.A.N., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001), prin raportare la O.U.G. nr. 1/2011. De asemenea, a contestat cuantumul cheltuielilor de executare, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 192 şi urm., respectiv art. 711 şi urm., C. proc. civ.
Actul de sesizare a instanţei a fost însoţit de actele de executare contestate: somaţia emisă de executorul judecătoresc D.N. la 08 octombrie 2014 şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 06 octombrie 2014.
Conform menţiunilor cuprinse în practicaua sentinţei civile nr. 627/2015, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în şedinţa publică de la 27 ianuarie 2015, reprezentantul contestatoarei a formulat verbal, după invocarea din oficiu a excepţiei necompetenţei materiale, precizări cu privire la obiectul cauzei, în sensul că: înţelege să conteste şi titlul în baza art. 711 alin. (1) C. proc. civ., îşi extinde contestaţia la executare 'propriu zisă împotriva tuturor actelor de executare emise de executorul judecătoresc, dar şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite iar în temeiul art. 722 C. proc. civ., solicită şi întoarcerea executării silite.
Deşi aceste precizări nu tac parte din categoria celor care, potrivit dispoziţiiilor art. 204 C. proc. civ., pot fi formulate verbal şi nu necesită acordarea unui termen şi comunicarea către intimat, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a luat act de ele în mod neprocedural şi a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cauza în ansamblul ei.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 711 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă întrucât printr-o nouă precizare, consemnată în practicaua sentinţei civile nr. 559/03 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, contestatoarea înţelege să formuleze contestaţie împotriva actelor de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. 1285/2014 şi renunţă la a mai formula contestaţie la titlu, întemeiată pe dispoziţiile art. 711 alin. (2) C. proc. civ., după cum nu insistă nici pe cererea de întoarcere a executării silite în baza art. 722 C. proc. civ. "
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia împotriva executării silite care face obiectul Dosarului nr. 1285/2014 al Biroului executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N.
Înalta Curte constată că şi în măsura în care printr-o cerere comună, contestatoarea ar fi înţeles să formuleze atât contestaţie la executare propriu zisă, cât şi contestaţie la titlu, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., fiind necesară determinarea instanţei competente în conformitate cu dispoziţiiile art. 713 C. proc. civ.
În acest sens, se reţine că executarea silită este o fază a procesului civil distinctă de cea a judecăţii, care conţine dispoziţii proprii în ceea ce priveşte stabilirea competenţei; în plus, contestaţia la executare propriu zisă şi contestaţia la titlu, deşi sunt reglementate de acelaşi articol (711 C. proc. civ.), sub o denumire comună (contestaţia la executare), sunt mijloace procesuale distincte.
Astfel, în vreme ce prin contestaţia la titlu se urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, prin contestaţia la executare exercitată în condiţiile art. 711 alin. (1) C. proc. civ., se pune în discuţie legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua exectarea silită sau de a efectua un act de executare silită în condiţiile legii.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ., atunci când tilul executoriu este reprezentat, ca în speţă, de o hotărâre judecătorească, soluţionarea concomitentă a celor două tipuri de contestaţie de executare nu este judicioasă, chiar dacă instanţa competentă să Ie soluţioneze ar fi aceeaşi (respectiv titlul executoriu ar fi pronunţat chiar de instanţa de executare).
Un argument suplimentar care conduce la concluzia că în speţă nu puteau fi considerate aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., este acela că atunci când se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului în temeiul dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., competenţa aparţine, în toate cazurile, instanţei care a pronunţat hotărârea.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte constată că, astfel cum a reţinut şi Tribunalul Argeş, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind măsurile de executare silită însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.
Or, în speţă, contestatoarea a învestit instanţa cu o contestaţie la executare de drept comun, în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ.
Împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată în materia asigurărilor sociale nu atrage aplicarea dispoziţiilor art. 152 şi 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, actele de executare contestate fiind emise de executorul judecătoresc.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1001/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1030/2015. Civil → |
|---|
