ICCJ. Decizia nr. 1017/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1017/2015
Dosar nr. 60435/301/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 3 aprilie 2015
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la 21 august 2014, sub nr. 60435/30112014, B.E.J., S.S., cu sediul profesional în Bucureşti, sector 5, a solicitat încuviinţarea executării silite, prin poprire, împotriva debitorului S.C., domiciliat în Craiova, jud. Dolj, asupra conturilor deschise la B.C.R. S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 3, la C.E.C. Bank, cu sediul în Bucureşti, sector 3 şi la alte unităţi bancare având sediul pe raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7722 din 16 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1287/230/2011, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2250 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
În drept, cererea de încuviinţare a executării silite a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 665 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 17165 din 12 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 60435/301/2014, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia neompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
În motivare, această instanţă a reţinut ca prin adresa din 2014, B.EJ., S.S. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului S.C., la cererea creditorilor T.G. şi T.C.
Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., referitoare îa competenţa instanţei de executare prin raportare ia sediul executorului judecătoresc,
Conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a admiterii acestei excepţii, prevederile art. 650 alin.(1) C. proc. civ. sunt suspendate de drept de la data publicării deciziei în M. Of., urmând să îşi înceteze efectele în termen de 45 de zile de ia publicare.
În lipsa unei reglementări exprese şi cu caracter special, referitoare la competenţa instanţei de executare, instanţa a reţinut că, potrivit art. 528 alin. (3) C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispoziţiile comune In materie, prevăzute de art. 107 alin. (1) din acelaşi act normativ, care atribuie competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
Cum debitorul S.C. domiciliază în Craiova, jud. Dolj, care conform H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripţia Judecătoriei Craiova, în baza dispoziţiilor art. 248 coroborate cu cele ale art. 529 şi art. 107 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 5 din 9 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 60435/301/2014. Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. în baza art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. au fost declarate neconstituţionale. De la data publicării în M. Of. deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor, iar, în conformitate cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele de la data publicării deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile de drept comun, respectiv art. 107 C. proc. civ., care determină competenţa în funcţie de domiciliul sau sediul pârâtului, această regulă fundamentându-se pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite.
Însă, această prezumţie juris tantum poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul sau sediul debitorului.
În cauză, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului S.C., prin poprirea conturilor pe care acesta le are deschise la B.C.R. S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 3, la C.E.C. Bank, cu sediul în Bucureşti, sector 3, precum şi asupra altor conturi ce urmează să fie înfiinţate la alte unităţi bancare având sediul pe raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.
Faţă de precizarea executorului judecătoresc ce constă în faptul că debitorul deţine bunuri mobile urmăribile, reprezentate de sume de bani, la terţii popriţi mai sus menţionaţi, ale căror sedii se artă în Bucureşti, sectorul 3, Judecătoria Craiova a apreciat că instanţa de executare este cea în raza căreia se află aceste sedii, motiv pentru care Judecătoria sectorului 3 Bucureşti este instanţa unde urmează să se efectueze executarea silită.
Examinând conflictul de competenţă, înalta Curie va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii în prima instanţă revine Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Silvia Scăeşteanu la data de 10 iulie 2014 şi precizată la 4 august 2014, în Dosarul de executare silită nr. 131/2014, creditorii T.G. şi T.C., domiciliaţi în comuna Argeioaia, sat Salcia, jud. Dolj, au solicitat executarea silită, prin poprire, asupra conturilor bancare prezente şi viitoare aie debitorului S.C., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7722 din 16 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1287/230/2011, definitiva şi irevocabilă prin Decizia nr. 2250 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Ulterior, la data de 11 august 2014, creditorii şi-au precizat cererea mai sus menţionată, solicitând şi începerea executării silite imobiliare asupra imobilului proprietatea debitorului, situat în Bucureşti în, sector 1, în baza aceluiaşi titlu executoriu.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, la data de 21. august 2014, sub nr. 60435/301/2014, B.E.J., S.S. a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire asupra conturilor bancare aparţinând debitorului S.C., deschise la B.C.R. S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 3, la C.E.C. Bank, cu sediul în Bucureşti, sector 3, precum şi asupra conturilor ce urmează să fie înfiinţate la alte unităţi bancare, cu sediul pe raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, „în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul va solicita sa se dispună încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) şi dovada taxei de timbru".
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă ca cererea formulată de creditori a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstiîuţionaiitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile litigante, aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoaşterii, de către debitor, a instanţei de executare competente.
Astfel, în cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, stipulând că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
De altfel, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat şi completat, prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la daîa de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu! sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".
Aceste norme nu sunt însă aplicabile cauzei pendinte, întrucât executarea,silită a început anterior intrării In vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 21 august 2014, creditori: sesizând birou! executorului judecătoresc la data de 10 iulie 2014.
Prin urmare, având în vedere principiul neretroactîvităţit legii civile şi faptul că organul de executare a fost învestit de creditori cu soluţionarea cererii de executare silită la momentul la care, deşi fusese admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. civ. nu exista o normă specială de competenţă în materie, la stabilirea instanţei de executare competente în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, prin poprire, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial pentru soluţionarea, în fond, a acţiunilor civile.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că debitorul S.C., împotriva căruia urmează să se efectueze executarea silită prin poprire, are domiciliul în Craiova, jud. Dolj.
Având în vedere că această localitate se află în circumscripţia Judecătoriei Craiova, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă,
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1015/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1018/2015. Civil → |
|---|
