ICCJ. Decizia nr. 1027/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1027/2015
Dosar nr. 62707/3/2015
Şedinţa publică din 21 aprilie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii V.D. şi V.A. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general, Statul Român prin M.F.P. şi SC A.V.L. B. SA, solicitând obligarea pârâţilor la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 4, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul București, prin sentinţa civilă nr. 53 din 16 ianuarie 2013, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general şi SC A.V.L. B. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii V.D. şi V.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P.; a fost obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P. la plata către reclamanţi a preţului de 14.127.775 lei, achitat pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 17 iunie 1997, actualizat cu rata inflaţiei pe perioada cuprinsă între data plăţii la zi, a respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 4, ca neîntemeiată şi a respins şi a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V.D. și V.A., precum și pârâtul Statul Român prin M.F.P.
Apelanții - reclamanți V.D. și V.A. au criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând acordarea prețului de piață.
Apelantul - pârât Statul Român prin M.F.P. a arătat că hotărârea apelată este în parte netemeinică şi nelegala, susținând că nu are calitate procesuală pasivă și că se aplică dispozițiile legale privind evicțiunea de drept comun.
Prin Decizia civilă nr. 4/A din 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii - reclamanţi V.A. şi V.D. şi de apelantul - pârât Statul Român prin M.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 53 din 16 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Municipiul Bucureşti prin primarul general şi SC A.V.L. B. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că apelantul a ignorat faptul că prima instanţă a dat eficienţă prevederilor legii speciale - art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 care instituie o derogare de la principiul şi normele menţionate anterior - ce sunt specifice dreptului comun, derogare ce conduce la înlăturarea aplicării acestor din urmă, potrivit cu principiul general de drept specialia generalibus derogant.
În condiţiile în care pretenţiile deduse judecăţii de către reclamanţi au vizat restituirea preţului de piaţă pentru imobilul pe care aceştia l-au dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, care a devenit ineficace ca urmare a evingerii cumpărătorilor de un terţ devin incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 constituie norme de drept material nu este de natură a conduce la concluzia lipsei calităţii procesual pasive a M.F.P., ci, dimpotrivă, ele determină o concluzie în sens contrar atâta vreme cât raportul juridic de drept substanţial pe care îl reglementează este unul în care această entitate publică are obligaţia de a proceda la restituirea preţului în situaţiile prevăzute la art. 50 alin. (2) şi (2)1 din acelaşi act normativ (corelativ dreptului cumpărătorilor de a beneficia de restituire).
Cât priveşte jurisprudenţa prin prisma căreia apelantul susţine lipsa legitimării sale procesuale, Curtea a constatat că este vădit lipsită de relevanţă în speţă pentru că aceasta datează dintr-o perioadă anterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceste din urmă dispoziţii fiind edictate în anul 2009 - prin efectul adoptării Legii nr. 1/2009.
Argumentele prin care apelantul pârât a susţinut că, în măsura în care se primeşte interpretarea dată de prima instanţă prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novaţiune de debitor, sunt fundamentate tot pe dispoziţiile de drept comun care reglementează această din urmă instituţie juridică, astfel că sunt formulate tot cu neobservarea caracterului special la Legii nr. 10/2001 şi al efectului derogatoriu pe care aceasta îl are prin prisma principiului general de drept specialia generalibus derogant.
Acest din urmă principiu impune a se da eficienţă prevederilor legale cu caracter special, care sunt lipsite de echivoc în ce priveşte debitorul obligaţiei de restituire a preţului imobilelor ce intră în sfera lor de aplicare, fără a fi necesar ca instanţa să procedeze la verificarea unor alte condiţii stabilite prin reglementările proprii dreptului comun.
Curtea a notat că semnificaţia acestui principiu general de drept este tocmai acela că dispoziţiile legale ce au natură specială derogă de la legea generală (dreptul comun), astfel că afirmaţia apelantului - cu referire la prevederile art. 1337 C. civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicţiunea din partea unui terţ - în sensul că „această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie contrară” este în mod vădit lipsită de fundament.
În consecinţă, nu există temei spre a se constata că, în speţă, se justifică antrenarea răspunderii contractuale pentru evicţiune a vânzătorului Municipiul Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P., D.G.R.F.P. Bucureşti criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că în mod greşit instanța a menţinut obligarea Statului Român prin M.F.P. la plata sumei de 14.127.775 lei, achitat pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 17 iunie 1997, actualizat cu rata inflaţiei.
Prin calitate procesuală se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.
Stabilirea calităţii procesuale pasive implică, în speţă, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanţial, anume natura obligaţiei sumei de bani reprezentând preţul actualizat, mai precis izvorul acestei obligaţii.
Sub acest aspect, deşi în practica instanţelor şi chiar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat şi opinia conform căreia obligaţia de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens invocă Decizia civilă nr. 4929 din 29 oct. 2001 a C.S.J.), în condiţiile anularii contractului de vânzare-cumpărare şi constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului nu este justă o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 1337 şi următoarele C. civ. Aceasta, întrucât obligaţia de restituire a preţului actualizat nu poate fi întemeiată numai pe principiile efectelor nulităţii actelor juridice și anume al retroactivităţii. S-a susținut că părţile raportului juridic trebuiau să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la bază şi regula îmbogățirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere preţul actualizat, conform art. 970 C. civ.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanţial, pe plan procesual calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speţă Municipiul Bucureşti, prin mandatar SC A.V.L. SA Berceni), nicidecum M.F.P., atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecaţii, nerevenindu-i
Deposedarea reclamanţilor de imobilul ce face obiectul litigiului, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.
Această tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului pentru imobilul în cauză.
Intimata-reclamantă V.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Examinând susținerile pârâtului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă.
Criticile privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului sunt neîntemeiate, de vreme ce acesta este parte în raportul juridic dedus judecății, ca efect al legii care prevede în sarcina sa obligația de plată a prețului reactualizat.
Astfel potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: "Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2)1 se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare".
Potrivit art. 13 pct. 6 lit. a) din Legea nr. 112/1995, la dispoziţia M.F.P. s-a constituit fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor legale, care trebuia alimentat din sumele obţinute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăţi integrale, avansuri, rate şi dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.
În consecinţă, preţul imobilului vândut către reclamanţi a intrat în conturile M.F.P., unde s-a constituit un fond extrabugetar a cărui destinaţie a fost stabilită, prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ca fiind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În această situație devine nerelevantă invocarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru litigiile deduse judecății, înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009.
Legea specială conţine reglementări pentru ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în sensul că cei care aveau calitatea de chiriaşi-cumpărători au dreptul la despăgubiri la nivelul preţului pe care l-au achitat în baza respectivului contract, valoare actualizată, iar reclamanţilor le-a şi fost stabilit, prin sentinţa pronunțată de instanța de fond, dreptul de a primi despăgubiri în aceste condiţii.
Aceste prevederi legale stabilesc, atât cine are dreptul la despăgubiri, dar și cine va fi obligat la plată, normele având caracter special și derogând, astfel, conform principiilor generale de drept, de la reglementarea de drept comun a evicțiunii C. civ. de la 1864.
În acest context, sunt nefondate susținerile pârâtei că instanțele trebuiau să aplice dispozițiile art. 1337 și art. 1344 C. civ., de vreme ce în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., D.G.R.F.P. Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 4/A din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1024/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1028/2015. Civil → |
|---|
