ICCJ. Decizia nr. 1031/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1031/2015
Dosar nr. 894/1/2015
Şedinţa publică din 21 aprilie 2015
Prin acţiunea civilă introdusă la 24 nopiembrie 2004, reclamantul D.V. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Guvernul României, M.A.N., M.I., I.J.P. Constanţa, S.R.I., S.R.I. - Filiala Constanţa, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şl Ministerul Public - Parchetul Militar Constanţa la plata sumei de 90 miliarde lei (9.000.000 lei) cu titlul de despăgubiri.
Această cerere a fost justificata pe situaţia de fapt creată în noaptea de 24/25 decembrie 1989, când în jurul orei 3,45 autoturismul pe care îl conducea pe şoseaua F.S. din Municipiul Constanţa a fost supus unor focuri de armă de pe ambele părţi ale străzii, reclamantul suferind plăgi prin împuşcare la ambele picioare şi la antebraţul stâng-necesitând trei luni de îngrijiri medicale.
S-a arătat că reclamantul a precizat, pentru fiecare pârât în parte, argumentele chemării în judecată şi tipul de vinovăţie imputat în cadrul acestor evenimente subsecvente revoluţiei din 1989, inclusiv pentru refuzul organelor cu atribuţii judiciare de a trage ia răspundere pe autorii acestei agresiuni.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 729 din 1 iulie 2005 a admis apelul reclamantului, a anulat sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a fixat termen pentru judecarea fondului.
Judecând fondul pricinii, Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 154 din 12 septembrie 2006 a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia pentru nelegalitate, arătând că suni îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale şi că în ceea ce priveşte daunele morale acestea nu au un conţinut economie cuantificabil prin probe, fiind necesar a se aprecia supra gravităţii şi intensităţii durerilor psihice şi fizice suferite.
Prin Decizia civilă nr. 1886 din 19 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva Deciziei 154/C din 12 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, soluţia din apel fiind casată cu trimitere spre rejudecare.
Înalta Curte a avut în vedere, în considerentele deciziei de casare, că deşi instanţa de apel a confirmat existenţa leziunilor şi modalitatea producerii lor, anume, prin împuşcare, în acelaşi timp a stabilit că nu a fost dovedită vreo faptă ilicită, a unui prejudiciu şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, ceea ce în esenţă constituie o motivare contradictorie - art. 304 pct. 7 cod proc. civilă.
S-a arătat, totodată, în recurs, că greşit a fost şi modul în care Curtea de Apel a stabilit că reclamantul nu a probat vinovăţia pârâţilor, câtă vreme nu s-a cercetat care ar fi trebuit să fie conduita entităţilor menţionate - această cercetare fiind obligatorie pentru lămurirea situaţiei de fapt în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C proc. civ. Neprocedând astfel, în apel s-a pronunţat o soluţie cu încălcarea legii - temei de reformare dat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Greşită a fost apreciată şi dezlegarea dată componentei vizând daunele morale, cuantificarea acesteia nefiind supusă unor criterii legale de determinare - fiind consecinţa exclusivă a aprecierii rezonabile făcute de judecător, fundamentate pe ideea de echitate, pe gravitatea şi intensitatea faptei şi a repercusiunilor actului care a produs prejudiciul material. Cum în speţă s-a dovedit că reclamantului i-au fost cauzate plăgi prin împuşcare, ce au necesitat îngrijiri medicale pe perioada arătată, instanţa era datoare să aprecieze ea însăşi dacă această împrejurare justifică acordarea de daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 108/C din 8 decembrie 2014 a Cărţii de Apel Constanţa, secţia l civilă, s-a admis apelul reclamantului D.V., împotriva sentinţei civile nr. 154 din 03 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul civil nr. 2274/2004, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi M.A.N., M.A.I., I.P.J. Constanţa, S.R.I. Bucureşti, U.M. X, S.R.I. - Filiala Constanţa, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, Ministerul Public - Parchetul Militar Bucureşti, Parchetul Miiitar Constanţa şi Guvernui României Bucureşti şi a anulat sentinţa civilă nr. 154 din 03 februarie 2005 şi a trimis cauza Tribunalului Constanţa pentru soluţionare în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că dată fiind soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, care a constatat nelegalitatea suspendării judecăţii cauzei, soluţionarea apelului a continuat cu necesitatea evaluării poziţiei procesuale a reclamantului, atât sub aspectul părţilor cu care înţelege să continue judecata, cât şi a temeiurilor pe care se fundamentează demersul său procesual.
Aceste precizări au fost apreciate ca fiind necesare în considerarea jurisprudenţei C.E.D.O. în speţe similare, dar şi a propriei jurisprudenţe a Curţii de Apel Constanţa. în aceste condiţii, la termenul din 3 noiembrie 2014, apărătorul apelantului a arătat că înţelege să prezinte la dosar o cerere de renunţare la judecată cu privire !a Guvernul României şi, în egală măsură, o cerere de completare a cadrului procesual cu Statul Român, prin M.F.P., fiind făcute în mod corelativ precizări referitoare la sumele cerute cu titlu de despăgubire.
Având în vedere că Înalta Curții de Casație și Justiție a statuat asupra necesităţii continuării judecăţii, iar în apel apelantul prin apărător a evocat jurisprudenţa C.E.D.O. în speţe similare, care au vizat deopotrivă acţiuni în pretenţii faţă de statui român pentru împrejurări în care anchetele penale au trenat, în raport de complexitate şi de actele de cercetare, în detrimentul laturii civile (Mocanu şi alţii împotriva României, 2014, Asociaţia 21 Decembrie şi alţii împotriva României, 2011, Şandru şi alţii împotriva României, 2009), instanţa a reţinut că dispoziţiile art 294 alin. (1) C. proc. civ. constituie un impediment legal în reaprecierea cadrului procesual în lumina acestei jurisprudenţe.
Având în vedere dezlegările cu valoare de principiu ce decurg atât din soluţiile C.E.D.O., cât şi din decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție cu privire la ineficienta temporizării judecăţii pentru finalizarea dosarului penal, instanţa va reţine că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se admiterea apelului reclamantului, eu consecinţa anulării sentinţei civile nr, 154 din 03 februarie 2005 şi trimiterii cauzei Tribunalului Constanţa, pentru soluţionare în fond, urmând a se analiza şi cadrul procesual avut în vedere de către reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.A.N., criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, pârâtul a arătat că motivarea instanţei de apel nu se poate subsuma dispoziţiilor legale care permit desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare şi că nu au fost respectate dezlegările date de instanţa de recurs, în ciclul procesual anterior, pronunţaudu-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
S-a arătat de către recurent că instanţa anterioară făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că acestea ar constitui un impediment legal în reaprecierea cadrului procesual în lumina jurisprudenţei C.E.D.O., urmând ca la soluţionarea în fond să se analizeze şi cadrul procesual avut în vedere de către reclamant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia anterioară şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, statuând că aceasta cuprinde motive contradictorii, nefiind cercetate susţinerile reclamantului şi că nu a apreciat instanţa de apel cu privire la reparaţiile cu titlu de daune morale cuvenite reclamantului.
În rejudecare, instanţa de apel motivează în mod eronat că apare ca necesară evaluarea poziţiei procesuale a reclamantului, atât sub aspectul părţilor cu care înţelege să continue judecata, cât şi a temeiurilor pe care se fundamentează cererea sa, evaluare care nu se poate tace în faza procesuală a apelului.
Astfel, instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze apelul în limitele cererii formulate de către apelant, iar funcţie de considerentele Înaltei Curții de Casație și Justiție cuprinse în Decizia civilă nr. 86 din 19 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 3275/36/2005, să procedeze la stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către instanţa de fond, potrivit prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Or, modificarea temeiurilor cererii, respectiv modificarea cadrului procesual pasiv (prin renunţarea la judecată faţă de Guvernul României şi introducerea în cauză a M.F.P.) au fost apreciate ca fiind motive de admitere a apelului.
Cadrul procesual a fost stabilit de către reclamant şi menţinut din anul 2004 şi până în luna noiembrie 2014, aspect faţă de care nu se impunea admiterea apelului doar pentru a retrimite cauza la fond, în vederea reanalizării cadrului procesual, practic a modificării acestuia.
Aceleaşi critici se impun în ceea ce priveşte hotărârea recurată şi faţă de eventuala modificare a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată. Reclamantul prin cererea introductivă a precizat că acţiunea sa este formulată In temeiul art. 998, art. 999, respectiv art. 1000 alin. (3) C. civ.
Intimatul-reclamant D.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul M.A.N. şi menţinerea Deciziei civile nr. 108/C din 8 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. 780/36/2008.
Intimatul a arătat că instanţa de apel a avut în vedere argumente pertinente, dintre acestea cele mai importante fiind cele privitoare la jurisprudenţa C.E.D.O. în speţe similare care au vizat deopotrivă acţiuni în pretenţii faţă de statul român pentru împrejurări în care anchetele penale au trenat, în raport de complexitate şî de actele de cercetare în detrimentul laturii civile fiind necesară în cauză redefmirea cadrului procesual de către reclamant prin chemarea în judecată şi a Statului Român prin M.F.P. şi precizarea cuantumului pretenţiilor băneşti cerute cu titlu de despăgubire.
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care, pe de o parte este afectată de nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă parte nu respectă indicaţiile date de instanţa de casare, încălcându-se astfel, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Motivarea Curţii de Apel, în ceea ce priveşte refacerea cadrului procesual şi introducerea unor alte părţi în cauză încalcă dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. în sensul că în apel nu mai este posibilă schimbarea calităţii părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nit se pot face alte cereri noi.
Distinct de aspectul deja menţionat, trebuie subliniat faptul că din considerentele Înaltei Curții de Casație și Justiție cuprinse în Decizia civilă nr. 86 din 19 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 3275/36/2005 rezultă ca instanţa de apel trebuia să statueze asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale privind: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţiei pârâtului, în raport de probele administrate.
Instanţa avea obligaţia de a motiva de o manieră clară şi necontradictorie, în raport de probele administrate. Mai mult, în ceea ce priveşte daunele morale nu trebuiau administrate dovezi, acestea fiind lăsate la aprecierea instanţei, apreciere întemeiată pe echitate, pe gravitatea şi intensitatea repercusiunilor actului prejudicial.
Concluzia instanţei de recurs, în ciclul procesual anterior a fost aceea că nu au fost analizate susţinerile reclamantului, astfel încât hotărârea este nelegală, deoarece nu a lămurit situaţia de fapt dedusă judecăţii. Trebuie subliniat că prin Decizia nr. 729 din 1 iulie 2005 Curtea de Apel a anulat sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanta şi a fixat termen pentru judecarea fondului. Această decizie nu a fost recurată, astfel încât nu mai era necesară o desfiinţare a sentinţei primei instanţe, de vreme ce fusese deja anulată şi instanţa de apel fusese deja investită cu judecarea fondului.
Or, în speţă se constată că în rejudecarea după casare, Curtea de Apel a pronunţat Decizia nr. 108/C din 08 decembrie 2014, care nu respectă indicaţiile date în recurs, de vreme ce a apreciat că trebuie schimbat cadrul procesual în privinţa pârâţilor chemaţi în judecată şi a desfiinţat sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Constanţa.
Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în rejudecare după casarea cu trimitere, instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe pe fondul cauzei, în limitele stabilite de decizia de casare, iară a mai avea posibilitatea să aprecieze asupra unor aspecte ce nu erau deduse judecăţii la data formulării primului recurs.
În acest context, este justificată susţinerea că s-ar fî ajuns la situaţia în care, deşi trebuia să se continue judecata în limitele deja stabilite de reclamant prin cererea iniţială de chemare în judecată, prin hotărârea data în apel i se creează posibilitatea ca după aproximativ 10 ani de la introducerea cererii de chemare în judecată, să reînceapă un proces nou prin modificarea cadrului procesual pasiv şi a temeiului de drept al cererii sale.
Procedând de o manieră contrară, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea acesteia.
În ceea ce priveşte susţinerile din întâmpinarea formulată de reclamantul D.V., acestea sunt nefondate, deoarece respectarea procedurilor, aşa cum au fost prevăzute de legea interna, contribuie la respectarea dreptului la un proces echitabil. în jurisprudenţa Curţii Europene, dar şi a Curţii Constituţionale s-a arătat în numeroase rânduri că instituirea unor proceduri care să permită valorificarea drepturilor materiale ale persoanelor fizice şi juridice, precum şi a unor sancţiuni pentru nerespectarea acestora nu este de natură, în sine, să conducă la încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtui M.A.N. împotriva Deciziei nr. 108/C din 8 decembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1032/2015. Civil → |
|---|
