ICCJ. Decizia nr. 112/2015. Civil. Asigurări sociale. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 112/2015
Dosar nr. 11399/86/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 15 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul/contestatorul G.F.V. împotriva sentinţei civile nr. 450 din 10 martie 2014 a Tribunalului Suceava, hotărâre prin care prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.M. şi a respins cererea introductivă, având ca obiect pretenţii decurgând din evaluarea eronată a stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual avut în vedere la emiterea Deciziei de pensionare nr. 860515 din 30 ianuarie 1995 emisă de C.J.P. Suceava (fila 23 dosar prima instanţă).
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul G.F.V., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 25 septembrie 2014 şi înaintat de această instanţă, la data de 10 noiembrie 2014, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 13 noiembrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C4, la data de 13 noiembrie 2014, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 13-16 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar în data de 28 noiembrie 2014 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurentului G.F.V., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., acesta arătând că recursul său se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei atacate.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 ianuarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În speţă Decizia civilă nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelul declarat de reclamantul/contestatorul G.F.V. împotriva sentinţei civile nr. 450 din 10 martie 2014 a Tribunalului Suceava, hotărâre prin care prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.M. şi a respins cererea introductivă, având ca obiect pretenţii decurgând din evaluarea eronată a stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual avut în vedere la emiterea Deciziei de pensionare nr. 860515 din 30 ianuarie 1995 emisă de C.J.P. Suceava.
Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010- privind Noul C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului pe niciuna din părţile hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 461 Cod de procedură civilă.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.F.V. împotriva Deciziei nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.F.V. împotriva Deciziei nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 122/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|