ICCJ. Decizia nr. 116/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 116/2015
Dosar nr. 54828/3/2011**
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 16514/3 din 03 martie 2011, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.C.S.S.U. SRL, S.N.V. (director general al societăţii) şi A.V., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nerespectarea legislaţiei interne şi internaţionale privind munca, prin capătul 6 din cererea formulată, reclamantul solicitând să se constate că el este autorul chestionarelor de verificare a cunoştinţelor dobândite în domeniul „situaţii de urgenţă", că în calitate de autor a completat conţinutul părţii tehnice scrise a celor 3 planuri de intervenţie la beneficiarii C., B.B.C. şi L.P., că a permis SC A.C.S.S.U. SRL să utilizeze chestionarele, contra salariului plătit, doar pe perioada în care a fost salariat, că nu a fost remunerat pentru creaţia sa, solicitându-se în acest sens interzicerea pârâtei A.C.S.S.U. de a utiliza, fără acordul reclamantului, planurile menţionate.
S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la achitarea unei sume de 1.000 RON de persoană/chestionar, pentru fiecare utilizare.
La termenul din 26 iulie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, faţă de cuprinsul capătului 6 de cerere din acţiunea introductivă, a dispus disjungerea acestuia şi formarea unui nou dosar, nr. 54828/3/2011.
La aceiaşi termen, tribunalul, din oficiu, a pus in discuţia părţilor excepţia necompetenţei funcţionale faţă de obiectul pricinii de faţă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iulie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a Tribunalului Bucureşti şi a înaintat cauza privind pe reclamant B.A., la registratura generală civilă în vederea repartizării aleatorii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 16 septembrie 2011, sub nr. de dosar 54828/3/2011**.
La data de 22 martie 2012 reclamantul B.A. a depus prin intermediul serviciului registratură al instanţei precizări la cererea de chemare în judecată şi a temeiului de drept al acesteia.
Privitor la cele 3 părţi tehnice scrise ale planurilor de intervenţie pentru beneficiarii C., B.B.C., L.P. s-a solicitat ca, în urma administrării probelor, instanţa să constate că: a întocmit conţinutul părţilor tehnice scrise ale planurilor de intervenţie pentru beneficiarii C., B.B.C. şi L.P.; a transmis documentele către SC A.C.S.S.U. SRL, anterior întocmirii/înregistrării acestora de către alte persoane/firme; a verificat şi conţinutul unor planuri de intervenţie de la alte imobile/aţti beneficiari, întocmite de alţi salariaţi ai firmei; există mai multe moduri, mai simple sau mai ample, privind întocmirea planurilor de intervenţie; în contractul său individual de muncă/fişa postului pe care l-a ocupat, nu este prevăzută obligaţia expresă de întocmire sau verificare a planurilor de intervenţie; a solicitat plată suplimentară pentru întocmirea şi utilizarea unor documente, ce se pot utiliza un timp îndelungat şi care, uzual, se remunerează separat faţă de cele curente.
Nu i-au fost plătite contravaloarea corectă pentru întocmirea şi utilizarea ulterioară a celor 3 părţi scrise ale planurilor de intervenţie pentru beneficiarii C., B.B.C. şi L.P.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996 cu completările şi modificările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 2323 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cererea a fost admisă în parte, recunoscându-i-se reclamantului existenţa unui drept de autor asupra chestionarelor de verificare a cunoştinţelor în domeniul situaţiilor de urgenţă identificate prin inscripţionarea Al, A2, A3, A4, A5, A6, A7, AS, A9, A10, A11, A12, A13, A14, A15, A16, A17, A18, A19, A20, A21, A22, A23, A24, A25, A26, A27, A28, A29, A30, A31, A32, şi interzicându-i-se pârâtei să folosească chestionarele identificate prin inscripţionarea A1-A32 fără încuviinţarea reclamantului; au fost respinse celelalte capete de cerere.
Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 129,22 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 208A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Susţinerea apelantului în sensul că instanţa ar fi omis chestionarul, este eronată. Respectivul chestionar este identic cu cel de dosar, iar instanţa le-a identificat pe ambele cu simbolul A1.
Este eronată şi susţinerea potrivit căreia instanţa ar fi atribuit acelaşi simbol la două chestionare diferite. Astfel, din cuprinsul sentinţei apelate şi din dispozitiv rezultă că tribunalul a avut în vedere doar chestionarele aflate la dosar.
Prin urmare, când a identificat chestionarele cu privire la care a recunoscut existenţa dreptului de autor, nu a avut în vedere chestionarul din dosarul de fond.
Referitor la cererea privind plata către reclamant a unei sume în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare chestionar utilizat de SC A.C.S.S.U. SRL sau de orice firmă/persoană, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, această cerere a fost respinsă de tribunal, care a reţinut ca reclamantul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu.
La dosarul de fond au fost depuse chestionare folosite de pârâtă şi după încetarea raporturilor de muncă între reclamant şi pârâtă. Cu toate acestea reclamantul nu a făcut vreo dovadă a cuantumului prejudiciului material suferit.
Referitor la susţinerile apelantului cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale, instanţa de apel a constatat că această cerere este o cerere nou formulată în faza procesuală, astfel că este inadmisibilă în raport de momentul procesual în care este formulată.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la respingerea cererii reclamantului de a-i fi recunoscute drepturi de autor asupra părţii tehnice scrise planurilor de intervenţie pentru beneficiarii C., B.B.C., L.P.
Astfel, reclamantul susţine că ar fi realizat partea tehnică scrisă a planurilor de intervenţie pentru cele trei obiective, invocând dovedirea acestor susţineri cu o serie de corespondenţe purtate pe e-mail, din care nu rezultă însă nici partea care a fost contribuţie reclamantului şi nici împrejurarea că această contribuţie ar fi fost menţinută în forma finală a planurilor de intervenţie. Dimpotrivă, din e-mailuri rezultă că datele transmise erau incomplete, iar reclamantul avea dubii asupra unora din datele tehnice din document.
Mai mult, din corespondenţa referitoare la L.P. rezultă că reclamantul a realizat două adrese, iar nu vreun plan de intervenţie.
Mai mult, din corespondenţa invocată de apelant rezultă că acesta a "urmat sugestia" angajatorului "privind forma şi alte anumite aspecte" şi, totodată, că documentele urmau să facă obiectul analizei şi aprobării. Mai mult, rezultă că documentul transmis a suferit ulterior modificări (corespondenţa de la dosarul de fond), astfel că nu s-a dovedit că partea realizată de reclamant a fost păstrată în forma documentului final.
Totodată, aşa cum corect a reţinut tribunalul, datele tehnice nu pot face obiectul dreptului de autor.
Pe de altă parte, originalitatea unui document conţinând date tehnice preexistente nu este dată de conţinut, ci de forma, de modul de prezentare. Or, chiar în corespondenţă se arată că forma documentului a fost sugerată apelantului de către angajator. Prin urmare, nu poate fi reţinut caracterul original al documentului.
Corespondenţa menţionată vizează doar planul de intervenţie pentru C., însă din compararea planului de intervenţie pentru acest obiectiv cu planul de intervenţie pentru obiectivul B.B.C., se poate constata că acestea au aceeaşi structură, acelaşi mod de prezentare. Prin urmare, concluzia lipsei caracterului original al documentului vizează ambele documente.
În consecinţă, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 208A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a formulat recurs reclamantul B.A., arătând că solicită ajutor public judiciar sub forma asistenţei judiciare din oficiu, urmând să motiveze cererea de recurs, după desemnarea apărătorului din oficiu.
Prin încheierea din 31 octombrie 20Î4, cererea de acordare ajutorului public judiciar sub forma asistenţei judiciare din oficiu a reclamantului a fost admisă şi s-a dispus efectuarea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
La 9 ianuarie 2015, recurenta-reclamant, prin avocat, a depus motive de recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul susţine, în esenţă, că, deşi instanţa de apel reţine că chestionarele A1-A32 formează obiectul dreptului de autor, în mod nelegal nu a obligat pârâta să plătească nicio despăgubire pentru folosirea acestora de la momentul creării acestora de către reclamant până în prezent.
Totodată, cu referire la cererea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 3.000 euro, se arată că încă din acţiunea introductivă reclamantul a solicitat plata unor sume de bani, fără a preciza cuantumul acestora şi, datorită faptului că nu s-a efectuat nicio expertiză la fond, reclamantul a precizat valoarea acestei sume în faţa instanţei de apel.
De asemenea, se mai susţine că cele trei planuri de intervenţie întocmite de reclamant pentru C., B.B.C. şi L.P. sunt creaţii intelectuale, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 euro pentru proiectul C., 4,000 euro pentru proiectul B.B.C. şi 3.000 euro pentru proiectul L.P.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, calificată ca note scrise de către instanţă la termenul din 16 ianuarie 2015, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece acesta nu a fost motivat în termenul legal.
Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va admite, pentru cele ce urmează:
Art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art. 301 C. proc. civ.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care se invocă un motiv de ordine publică, în condiţiile legii.
În speţă, recurentul-reclamant a depus cererea de recurs, în termenul legal, la data de 28 mai 2013, fără a proceda şi la motivarea căii de atac, arătând în cuprinsul cererii că după desemnarea unui avocat din oficiu va proceda şi la motivarea recursului.
Cererea de ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008 a fost admisă de instanţa de recurs la termenul din 31 octombrie 2014, când s-a dispus efectuarea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu; la 9 ianuarie 2015, recurentul-reclamant, prin avocat, a depus motive de recurs.
Înalta Curte constată că potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008: „(V) Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri. (2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obiigatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet decât cel care a soluţionat cauza pe fond".
În consecinţă, având în vedere că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar nu a fost adresată instanţei a cărei hotărâre se atacă în vederea exercitării recursului, Înalta Curte constată că în cauză recurentul nu este în situaţia de a avea beneficiul repunerii în termenul de motivare a recursului, în condiţiile art. 13 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 51/2008, cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice prin intermediul unui avocat, în condiţiile art. 6 lit. a) din acelaşi act normativ - plata onorariului pentru asigurarea reprezentării sau asistenţei juridice în faţa instanţei de recurs.
Astfel, art. 13 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 51/2008 prevăd:
„(3) Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14. De la data comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.
(4) În cazul admiterii cererii de ajutor public judiciar în condiţiile art. 6 lit. a), instanţa comunică de îndată încheierea solicitantului şi baroului de avocaţi. Baroul este obligat să desemneze în 48 de ore un avocat cu drept de a pleda în faţa instanţei de apel sau, după caz, de recurs. Data desemnării avocatului şi datele de identificare a acestuia se comunică instanţei şi solicitantului în cel mult 48 de ore.
(5) De la data desemnării avocatului potrivit alin. (4) începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac".
Prin urmare, având în vedere că recursul a fost declarat la 28 mai 2013, rezultă ca termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 11 decembrie 2014, conform modalităţii de calcul al termenului art. 101 alin. (1) C. proc. civ. (pe zile libere).
Or, recurentul-reclamant a depus motivele de recurs la data de 09 ianuarie 2015, după desemnarea apărătorului, aşadar, cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit celor arătate, nu a operat o repunere în termenul de motivare a recursului, astfel încât Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către imimata-pârâtă, constând în onorariu avocat, conform chitanţei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 208A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.C.S.S.U. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2015. Civil. Suspendarea provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 122/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
