ICCJ. Decizia nr. 1180/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1180/2015

Dosar nr. 20211/303/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 6 mai 2015

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 24 octombrie 2014, sub nr. 20211/303/2014, contestatoarea C.P. Sectorială a M.A.N., în. contradictoriu cu intimaţii B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N., şi R.A.D., au formulat contestaţie la executare prin care au solicitat suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional 1254/2014.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin sentinţa civilă nr. 4183 din 10 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6139/109/2011, rămasă irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul R.A.D., s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 54608 din 10 decembrie 2010 şi menţinerea deciziei de pensionare emise de C.P. a M.A.N., întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.

Contestatoarea a menţionat că, prin punerea în executare silită a sentinţei Tribunalului Argeş, reclamantul încearcă, în fapt, să înlăture aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 (referitor la revizuirea pensiei) invocând autoritatea de lucra judecat, în condiţiile în care hotărârii judecătoreşti i-a fost incidenţă legislaţia anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011. Reclamantul încearcă acest artificiu chiar în condiţiile în care Legea nr. 241/2013, potrivit art. 1 stabileşte că pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică si siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010."

Referitor la onorariul executorului judecătoresc s-a învederat că potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc îi revine un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această faza a executării, este în opinia contestatoarei exagerat de mare şi neeonformă cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr, 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Din această perspectivă, a solicitat instanţei să cenzureze onorariul acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 şi art. 711 şi din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6, Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 923 din 04 februarie 2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind contestaţia ia executare în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din cererea de sesizare a instanţei, reiese că motivele invocate privesc modalitatea de calcul a pensiei, motiv care se circumscrie contestaţiei la titlu, competenţa în această materie aparţinând instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească, respectiv Tribunalul Argeş, potrivit art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi, spre soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite ca autoritate publică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010. Prin urmare, în aplicarea acestei dispoziţii legale, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contestaţiei la executare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Întrucât ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost interpretarea diferită a conţinutului cererii de sesizare, pentru stabilirea competenţei materiale este necesar a se identifica obiectul acţiunii, în funcţie de care se va determina instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

Din cuprinsul cererii de sesizare a instanţei reiese că Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a fost învestită cu cererea contestatoarei C.P. Sectorială a M.A.N. prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1254/2014, precum şi reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-l ca fiind exagerat în raport de munca prestată şi neiegal faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.

Contestaţia la executare a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în temeiul cărora Decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. 54608 din 10 decembrie 2010 emisă în favoarea intimatului R.A.D., a fost revizuită.

În cauza supusă analizei, contestatoarea a solicitat instanţei anularea tuturor actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc, apreciind că punerea în executare a sentinţei civile nr. 4183 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş nu mai poate fi continuată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, în speţă a O.U.G. nr. 1/201 1, în temeiul căruia legiuitorul a dispus iniţierea procesului de revizuire a pensiilor în funcţie de alte criterii decât cele menţionate de Legea nr. 119/2010, inclusiv a acelor pensii ale căror cuantum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, cum este cazul în cauza de faţă.

De asemenea, prin aceeaşi cerere, contestatoarea a solicitat instanţei constatarea caracterului nelegal al onorariului stabilit în favoarea Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi aflate la filele 9-11 ale dosarului Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4183 din 09 octombrie 2012, a fost admisă contestaţia S.C.M.D., în numele şi pentru contestatorul R.A.D., în contradictoriu cu Casa Sectorială de Pensii a M.A.N. şi M.A.N., şi a fost dispusă anularea deciziei nr. 15098 din 29 aprilie 2011 emisă de Comisia de contestaţii din cadrul M.A.N. precum şi Decizia nr. 54608 din 10 decembrie 2010 emisă de M.A.N., menţinându-se, în plată, pensia de serviciu stabilită conîestatorului în temeiul Legii nr, 164/2001, modificată şi completată şi aflată în plată în luna decembrie 2010.

Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, ca fază finală a procesului civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluţionare legiuitorul a ales să o reglementeze în cap. VI, Titlul I al Cărţii a V-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 711 din actul normativ mai sus menţionat, în temeiul cărora contestatoarea şi-a întreprins demersul judiciar, prevăd că„ împotriva executării silite, a încheierilor date de executoriii judecătoresc, precum şi-împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare si în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".

Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale menţionate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalităţii executării silite în situaţia în care pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat executarea silită, putând astfel obţine, în instanţă, anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Pe de altă parte, contestaţia la titlu este instituţia destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda la executarea silită, neputând ti considerată drept un mijloc procedural destinat a anula sau a modifica titlul executoriu, această finalitate fiind "apanajul" exclusiv al căilor de atac. Prin urmare, prin intermediul contestaţiei la titlu, nu se pot examina împrejurări de natură a repune în discuţie o hotărâre judecătorească irevocabilă, soluţie ce ar putea afecta grav principiul autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, faţă de scopul pentru care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv constatarea nulităţii tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit în favoarea acestuia, obiectul cererii îl reprezintă contestaţie la executare, iar nu contestaţie la titlu, aşa cum greşit a reţinut Judecătoria sectorului 6, Bucureşti.

Aceasta întrucât, pe lângă faptul că potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, contestatoarea întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 711 din aceiaşi act normativ care reglementează contestaţia la executare. Contestaţia la titlu vizează titlu! executoriu din perspectiva înţelesului, întinderii şi aplicării sale. De asemenea prin intermediul contestaţiei la titlu, nu se poate pune în discuţie legalitatea actelor de executare şi nici nu se poate solicita constatarea nulităţii acestora. Or, solicitarea con testatoarei vizează tocmai chestiunea legată de constatarea nulităţii actelor de executare.

Prin urmare, având în vedere că prin solicitarea adresată instanţei, contestatoarea C.P. Sectorială a M.A.N. a solicitat anularea tuturor actelor îndeplinite de executorul judecătoresc, ca urmare a întervenirii unor împrejurări în cursul executării silite şi care pot afecta legalitatea actelor de executare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu poate fi înlăturată decât printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor care reglementează soluţionarea incidentelor apărute în cursul executării silite.

Prin cererea sa, contestatoarea nu solicită lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, şi care potrivit art. 713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. ar fi de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească, respectiv Tribunalul Argeş, ci doar învederează instanţei intervenirea unei impediment în punerea în executare a sentinţei civile nr. 4183 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş.

Faţa de considerentele mai sus expuse, cererea formulată de contestatoarea C.P. Sectorială a M.A.N., este o contestaţie la executare, reglementată de dispoziţiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în favoarea instanţei de executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 650 din acelaşi act normativ, judecătoria este instanţa competenta, din punct de vedere material, să soluţioneze contestaţiile la executare.

Prin urmare, întrucât legiuitorul prin dispoziţiile legale mai sus evocate a stabilit că judecătoriile au plenitudine de competenţă în soluţionarea contestaţiilor la executare, judecătoria sectorului 6 Bucureşti va fi competentă material să soluţioneze contestaţia la executare formulată de C.P. Sectorială a M.A.N., în contradictoriu cu intimaţii B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. şi R.A.D. având ca obiect anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1254/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea C.P. Sectorială a M.A.N., cu sediul în Bucureşti, sector 6, Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N., cu sediul în Bucureşti, sector 3, Bucureşti şi R.A.D. cu domiciliul în sat. Băltem, com. Tigveni, judeţul Argeş, în favoarea Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1180/2015. Civil