ICCJ. Decizia nr. 1162/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1162/2015
Dosar nr. 10359/2/2010*
Şedinţa publică din 6 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, contestatorul M.D., ulterior prin moştenitor I.E.M. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 şi a solicitat instanţei să anuleze în parte dispoziţia contestată, respectiv art. 1 din cuprinsul acesteia, să dispună obligarea intimatei Primăria Municipiului Bucureşti la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 6.508 mp situat în Bucureşti, sector 7, în prezent sector 6, iar în subsidiar, în situaţia în care nu se va putea restitui în natură, obligarea acesteia la măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că este singurul moştenitor al părinţilor săi M.G. decedat şi M.C. decedată, conform certificatelor de moştenitor din 1969 şi din 1971 eliberate de către notariatul de Stat al sectorului 7 Bucureşti, calitate în care a formulat notificarea din 2002 pentru restituirea imobilului de care au fost deposedaţi abuziv, în anul 1973 prin expropriere, prin efectul Decretului nr. 378/1973 emis de către Consiliul de Stat al R.S.R.
Prin dispoziţia contestată, pârâta a constatat pe de o parte, că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991, iar pe de altă parte, că în temeiul ultimei legi menţionate, a fost soluţionată o notificare prin care s-au acordat măsuri reparatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 685 din 16 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis contestaţia, a fost anulat art. 1 din Dispoziţia nr. 7056/2006 emisă de intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 886 mp, individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert D.D. şi a suprafeţei de 2.013 mp, individualizată în acelaşi raport ca zona benzinărie A.G.I.P. şi s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafeţele individualizate în acelaşi raport, ce nu pot fi restituite în natură şi anume suprafaţa de 553 mp (zonă parcare) suprafaţa de 814 mp (zonă construcţii biserică) şi suprafaţa de 1.126 mp (spaţiu verde şi trotuar).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă şi fără titlu valabil, în sensul art. 2 lit. h) din Lege.
Cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu mai este posibilă decât în parte, deoarece astfel cum rezultă din adresa comunicată de S.E.P. la 05 ianuarie 2006, terenul este ocupat cu alei de circulaţie şi spaţiu verde, ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că a rezultat din raportul de expertiză că suprafaţa terenului este de 5.391 mp, din care zonă liberă este de 886 mp, 553 mp fiind parcare, 814 mp zonă construcţie biserică pentru care există autorizaţie de construcţie, 2013 mp zonă ocupată de benzinăria A., construcţie fără autorizaţie şi care se poate ridica şi 1.126 mp zonă spaţiu verde şi trotuar.
Prin cererea înregistrată la 03 octombrie 2008, moştenitoarea contestatorului a solicitat completarea sentinţei civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul pronunţării şi cu privire la terenul în suprafaţă de 998 mp intitulat „spaţiu verde” (identificat în completarea la expertiza tehnică efectuată în cauză).
Prin sentinţa civilă nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinţei civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 a aceleiaşi instanţe.
Tribunalul a considerat că nu poate constitui o omisiune a instanţei, nepronunţarea cu privire la o suprafaţă de teren cu privire la care în cauză nu s-au solicitat nici un fel de probe şi nu s-au formulat concluzii pe fond, suprafaţa de teren de 998 mp fiind identificată într-o expertiză extrajudiciară din 2005 de un alt expert decât cel al cauzei.
Împotriva sentinţei civile nr. 685 din 16 aprilie 2008, părţile au formulat apel, astfel:
- pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, care a arătat că Dispoziţia nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 este legală şi temeinică şi că pct. 1 din dispoziţie a fost pronunţat în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
A susţinut apelantul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că suprafeţele de teren indicate în pct. 1 al dispoziţiei, ar face obiectul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Cât priveşte terenul şi construcţia demolată pentru care prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, apelantul a arătat că nu puteau fi restituite în natură, deoarece pe de o parte, construcţia era demolată, iar terenul aferent construcţiei, nu putea fi restituit în natură.
- contestatoarea I.E.M., care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul restituirii în natură, inclusiv a următoarelor terenuri: suprafaţa de 440 mp (descrisă în anexa 1 la raport ca fiind zonă spaţiu verde şi trotuar), suprafaţa de teren intitulată „zonă parcare” de 553 mp, suprafaţa de teren de 814 mp intitulată „zonă construcţii biserică” şi suprafaţa de 998 mp intitulată „spaţiu verde” identificată în completarea raportului de expertiză - anexa nr. 2, situată în, sector 6 Bucureşti.
Reluând concluziile raportului de expertiză, inclusiv ale completării la raport, apelanta a considerat că suprafeţele menţionate de teren pot fi restituite în natură, faţă de dispoziţiile art. 7, art. 9 şi art. 20 din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că dispoziţiile art. 18 lit. c), nu sunt aplicabile suprafeţelor de teren arătate.
De asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008, a declarat apel contestatoarea I.E.M., arătând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2822 C. proc. civ., pentru a se dispune şi asupra restituirii în natură a terenului de 998 mp, intitulat „spaţiu verde”.
Prin decizia civilă nr. 554/05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtului Municipiul Bucureşti şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins cererea dedusă judecăţii. Prin aceeaşi decizie, instanţa a respins apelurile declarate de contestatoare împotriva sentinţelor nr. 685 din 16 aprilie 2008 şi nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunţate de tribunal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.
Prin Decizia civilă nr. 3088 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 554 din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Prin Decizia civilă nr. 807/A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-contestatoare I.E.M. şi apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Împotriva acestei decizii de apel, ambele părţi au declarat recurs.
Prin Decizia nr. 6056 din 05 octombrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât şi a admis recursul declarat de contestatoare împotriva Deciziei nr. 807/A din 20 octombrie 2011, a casat în parte decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de contestatoare (împotriva sentinţei civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 şi sentinţei civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă), la aceeaşi instanţă de apel, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de casare a reţinut ca întemeiate doar criticile recurentei-contestatoare în privinţa respingerii cererii de completare a dispozitivului cu suprafaţa de 998 mp teren.
S-a constatat că trebuie să fie analizată şi situaţia juridică a acestei parcele de teren, care face parte din obiectul de 6.508 mp teren cu care instanţa a fost sesizată, deoarece instanţele anterioare s-au pronunţat numai asupra unei suprafeţe însumate de 5.392 mp, rămânând nesoluţionată diferenţa de 1.116 mp teren, din care contestatoarea, în temeiul principiului disponibilităţii, a înţeles să solicite numai 998 mp.
În rejudecare, s-a luat act de precizările contestatoarei referitoare la adresa poştală a imobilului în discuţie, indicată ca fiind sector 6 Bucureşti.
Au fost administrate probatorii cu înscrisuri constând în adrese ale Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (filele 31, 40 şi 71) şi D.I.T.L., sector 6 Bucureşti (fila 46), precum şi un raport de expertiză topografică întocmit în cauză de expert B.C.G. (filele 60-67 dosar apel), pentru identificarea terenului şi a vecinătăţilor, verificarea dacă este liber de construcţii şi utilităţi, situarea actuală pentru a se stabili regimul juridic.
Prin Decizia civilă nr. 153/A din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta reclamantă I.E.M. împotriva sentinţei civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 şi sentinţei civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Curtea de Apel a reţinut că în rejudecare a fost învestită a verifica conţinutul notificării din 13 februarie 2002, exclusiv pentru restituirea imobilului teren în suprafaţă de 988 mp (consemnată şi ca 998 mp), limitele judecăţii impunând analiza unitară a ambelor soluţii ale instanţei de fond, care au fost atacate.
Iniţial, în contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei pârâtului nr. 7056 din 28 noiembrie 2006, imobilul notificat a fost indicat ca fiind situat în Bucureşti, sector 6. Aceeaşi situare a imobilului s-a consemnată şi în cuprinsul notificării (fila 71 vol. I Dosar fond nr. 43696/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
La rejudecare, contestatoarea a precizat pentru terenul în suprafaţă de 988 mp, o nouă adresă poştală, respectiv sector 6 Bucureşti, conform consemnării din încheierea de şedinţă din 19 iunie 2013 (fila 28).
Pe de o parte, expertiza topografică efectuată în rejudecarea apelului, a concluzionat că terenul în suprafaţă de 988 mp se află situat la momentul actual, în zona blocului din sector 6 Bucureşti, fiind ocupat de spaţiul verde aferent blocului, parcare şi alee de acces, iar conform planurilor de reţele vechi (actualizate înainte de 1990) nu este afectat de reţele edilitare subterane.
Nu s-a specificat în cuprinsul expertizei, modalitatea tehnică în care expertul a ajuns la concluzia că aceasta este suprafaţa în discuţie, pentru a înlătura dubiul că ceea ce consideră a fi liber de construcţie, nu se suprapune cu vreuna dintre suprafeţele de teren solicitate de către contestatoare şi asupra cărora instanţa de fond a soluţionat deja în cadrul procesului. Nu sunt indicate măsurătorile raportate nici la celelalte suprafeţe restituite acesteia (în natură sau prin echivalent), nici la vecinătăţi ori titlul autorului contestatoarei, iar concluzia, ca şi anexele raportului fac referire la măsurătoarea pe care instanţa de fond a înlăturat-o ca fiind efectuată într-o expertiză extrajudiciară din anul 2005, de către expert F.L.
Ca atare, proba cu expertiza apelului nu poate fi valorificată decât prin coroborare cu celelalte dovezi ale cauzei.
Pe de altă parte, adresa din 27 februarie 2014 a Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (fila 70 dosar apel), căreia i-a fost comunicat acest raport de expertiză, se susţine că suprafaţa identificată de expertul apelului se suprapune peste secţiuni din alte foste loturi învecinate, enunţate explicit, care aparţin unor titulari diferiţi de autorii contestatoarei. Din verificarea situaţiei juridice a suprafeţei de teren în discuţie, s-a constatat că terenul identificat de expert reprezintă secţiuni din alte foste imobile care au făcut obiectul unor acte normative de trecere în proprietatea statului.
De asemenea, conţinutul celorlalte adrese efectuate în cadrul demersurilor de identificare, inclusiv în evidenţele fiscale ale zonei, a relevat faptul că pentru imobilul situat în sector 6 Bucureşti, titularii de rol fiscal înaintea preluării de către stat, au fost alte persoane decât autorii contestatoarei.
Ca atare, nu se poate considera că în cauză a fost dovedită de către contestatoare, identitatea între terenul de 988 mp solicitat prin notificare şi cel despre care se pretinde că a fost preluat de stat în mod abuziv.
În concluzie, în absenţa unor dovezi coroborate, instanţa de rejudecare a reţinut că se impune respingerea cererii contestatoarei de restituire în natură sau prin echivalent, a suprafeţei de teren de 988 mp, situat în zona blocului din sector 6 Bucureşti, fiind corectă soluţia instanţei de fond cu privire la această suprafaţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta I.E.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că prin decizia de casare s-a statuat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la suprafața de 998 mp care face parte din suprafaţa totală de 6508 mp pentru care a fost sesizată instanţa.
Cu privire la această suprafaţă expertul a atras atenţia că face parte din vechiul amplasament și este situată între blocuri, cu destinaţia de spaţiu verde, însă nu se pronunţă cu privire la această parcelă deoarece este situată la altă adresă decât cea asupra căreia s-a dispus efectuarea expertizei.
Instanţa de casare a statuat că trebuie analizată şi situaţia juridică a acestei parcele de teren care face parte din obiectul cu care instanţa a fost învestită şi asupra căreia trebuie să se pronunţe.
În mod nelegal instanţa a înlăturat concluziile raportului de expertiză, iar în situaţia în care a apreciat că expertiza nu lămurește pe deplin situația suprafeţei de teren de 998 mp care face parte din suprafaţa totală de 6.508 mp şi pentru care i-a fost recunoscut dreptul, avea obligaţia să dispună întregirea sau o nouă expertiză, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
A arătat reclamanta că instanţa a fost în eroare în ce priveşte amplasamentul suprafeţei de 998 mp, ca urmare a modificării denumirii străzii şi numerotării.
Autorii săi au deţinut două suprafeţe de teren astfel:13.608 mp în str. X.
Raportarea instanţei la adresa din 27 februarie 2014, potrivit căreia pe str. X s-a expropriat un imobil în suprafaţă de 253 mp de la alte persoane este greşită întrucât din conţinutul adresei din 2005 rezultă că autorii săi au fost expropriaţi cu suprafaţa de 3.025 mp de la aceeași adresă (fiind indicată doar strada) fiind evident că exproprierea a privit două suprafeţe de teren distincte.
A susţinut reclamanta că dreptul de proprietate al autorilor săi a fost recunoscut ca întindere ca fiind în suprafaţă de 6.508 mp astfel că şi în situaţia în care instanţa nu a putut identifica amplasamentul actual al terenului avea obligația să se pronunţe asupra cererii subsidiare de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 s-a soluţionat notificarea formulată de autorul reclamantei având ca obiect restituirea în natură a suprafeţei de 7.200 mp, indicată ca fiind situată în sector 6 Bucureşti.
Prin această dispoziţie s-a decis declinarea competenţei de soluţionare a notificării în favoarea Consiliului local al sectorului 6 în ce priveşte suprafaţa de 6.508 mp apreciindu-se că fiind teren agricol sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar în ce priveşte suprafaţa de 692 mp s-a propus acordarea de măsuri reparatori în echivalent.
Se constată că atât prin dispoziţie cât şi în cursul judecăţii prezentei cauze, pârâtul Municipiul Bucureşti nu a contestat întinderea dreptului autorului reclamantei, respectiv suprafaţa de 6.508 mp, pentru care Înalta Curte a statuat cu caracter obligatoriu că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că atât prin dispoziția contestată cât şi prin decizia de casare intimatei-reclamante i-a fost recunoscută întinderea dreptului ceea ce are semnificaţia unei „valori patrimoniale” ce se circumscrie noţiunii de „bun” prevăzută de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană şi că, în acelaşi timp contestaţia cu care prima instanţă a fost învestită este o cale de atac declanșată de reclamantă, iar prin soluţionare ei nu se poate agrava situaţia, instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra existenţei dreptului la măsurile reparatorii prevăzute de lege: restituire în natură sau prin echivalent.
Raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelurilor şi în limitele stabilite prin decizia de casare a identificat suprafaţa de 988 mp ca fiind situată în str. X ce a purtat anterior numele de str. Y.
Expertul a concluzionat că suprafaţa de 988 mp se suprapune cu suprafaţa de 21.250 mp pe care expertul F.L. a identificat-o într-un raport de expertiză extrajudiciară ca aparținând autorilor reclamantei.
Deşi instanţa a constatat că raportul de expertiză a fost efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 201-214 C. proc. civ. - respectiv faptul că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite de către instanţă - nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 212 C. proc. civ., în sensul obligării expertului să răspundă la obiectivele expertizei sau să ordone efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea situaţiei de fapt, având în vedere şi apărările pârâtei susţinute prin înscrisurile depuse după întocmirea raportului de expertiză şi care impuneau cu necesitate verificări de fapt şi de specialitate topometrie pentru identificarea amplasamentului fostei proprietăţi a autorului reclamantei şi, respectiv, faptul dacă suprafaţa de 988 mp individualizată în prezent făcea parte din vechiul amplasament.
Este fondată şi critica formulată în subsidiar de reclamantă, în sensul că, chiar în situaţia constatării imposibilităţii restituirii în natură a suprafeței de 988 mp identificată de expert şi solicitată, determinat de faptul că nu s-a făcut dovada că făcea parte din vechiul amplasament al proprietăţii autorului său, instanţa avea obligaţia să se pronunţe pe dreptul la măsuri reparatorii în echivalent atât timp cât întinderea dreptului său nu a fost contestată şi este dovedită cu înscrisuri şi reţinută ca fiind cea reală prin hotărârea de casare.
Apelul fiind o cale de atac devolutivă, iar în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel are obligaţia verificării situaţiei de fapt şi a aplicării legii, în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel, cât şi în limitele fixate prin decizia de casare, instanţa de apel avea obligaţia să încuviinţeze refacerea, completarea sau administrarea unor probe noi în apel.
Având în vedere aceste considerente şi constatând că instanţa de apel nu a stabilit situaţia de fapt privind identificarea amplasamentelor suprafeţelor de teren ce au aparţinut autorului reclamantei; dacă suprafața de 988 mp identificată prin raportul de expertiză se include în amplasamentul fostei proprietăţi; dacă aceasta este o suprafaţă de teren liberă în sensul Legii nr. 10/2001; dacă suprafaţa de 988 mp nu se identifică în amplasamentul vechii proprietăţi, identificarea acesteia în raport de vechiul amplasament şi suprafeţele de teren deja restituite în natură sau pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru analizarea posibilităţii restituirii în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Nefiind lămurită situaţia de fapt sub aceste aspecte esenţiale, Înalta Curte nu poate verifica dacă reclamanta este îndreptăţită la restituirea suprafeţei de teren solicitate sau a celei ce se va identifica ca făcând parte din vechiul amplasament sau la acordarea doar de măsuri reparatorii în echivalent.
În baza art. 304 pct. 9 şi 314 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia şi se va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta I.E.M. împotriva Deciziei nr. 153/A din 9 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1161/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Civil → |
|---|
