ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1175/2015

Dosar nr. 23623/3/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 6 mai 2015

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 08 iulie 2014, reclamanta L.I. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.I., Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, Bihor şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar Bihor, să dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 1070 din 24 aprilie 2014 emisă de C.N.C.I., aprobarea Dosarului de despăgubiri nr. 5854 F.F.C.C. din 19 aprilie 2007 şi acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa nr. 1602 din 28 noiembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din Lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cănii circumscripţie se află sediul entităţii în termen de 30 de ziie de la data comunicării.

A apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii competentă cu soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sau al Legii nr. 18/1991, respectiv Tribunalul Bihor.

Prin sentinţa nr. 44 din 25 martie 2015, Tribunalul Bihor a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Textul de lege consacră în această materie o competenţă teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare aşa cum a apreciat Tribunalul Bucureşti care şi~a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bihor.

Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Bihor şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Dispoziţiile legale menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitata la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) Unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) Entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii

Întrucât, în cauză, decizia a cărei anulare se solicită a fost emisa de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anularea Deciziei de invalidare nr. 1070 din 24 aprilie 2014 emisă de C.N.C.I. şi acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii reclamantei L.I., cu domiciliul în Salonta, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.I., cu sediul în Bucureşti, Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, Bihor, cu sediul sediul în Salonta, judeţul Bihor şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar Bihor, cu sediul în Oradea, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţata în şedinţă publieă, astăzi, 6 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Civil