ICCJ. Decizia nr. 1217/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1217/2015

Dosar nr. 1041/1/2015

Şedinţa publică din 8 mai 2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 13 martie 2015 s-a înregistrat, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea formulată de C.L., prin care a solicitat revizuirea sentinţei nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunţată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în raport de sentinţa nr. 930 din 16 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

S-a arătat că prin sentinţa în raport de care se solicită revizuirea a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat. S-a solicitat admiterea acţiunii, revizuienta arătând că deţine dovezi în sensul că este proprietara terenului revendicat, în vreme ce persoanele deţinătoare nu pot dovedi proprietatea asupra terenului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Comisia de punere în posesie a municipiului Tecuci, reprezentată prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte, deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 1552 din 3 iulie 2013 pronunţată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia locală de punere în posesie a municipiului Tecuci şi Comisia judeţeană Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate, acţiune prin care s-a solicitat punerea în posesie cu suprafaţa de 8.000 mp teren situat în municipiul Tecuci, sau punerea în posesie pe un alt amplasament intravilan, conform Legii nr. 1/2000, sau despăgubirea cu suma de 48.000 euro.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată are acelaşi obiect, cauză şi părţi cu pricina soluţionată de Judecătoria Tecuci prin sentinţa civilă nr. 231 din 27 ianuarie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 224/R din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi. Prin sentinţa civilă nr. 231 din 27 ianuarie 2010 Judecătoria Tecuci a respins acţiunea reclamantei C.L. prin care aceasta a solicitat punerea în posesie pentru suprafaţa de 8.000 mp teren în intravilanul municipiului Tecuci, care a aparţinut defuncţilor bunici P.V. şi P.S.

Prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în raport de care se solicită revizuirea, a fost respins apelul declarat de reclamanţi G.N.T.O. şi G.V.M. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi P.E.D. şi P.N.M. şi chemata în garanţie C.L. având ca obiect „revendicare imobiliară evacuare” împotriva sentinţei civile nr. 930 din 16 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Tecuci, ca nefondat. Au fost obligaţi apelanţii către intimat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La termenul de judecată din data de 8 mai 2015 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentei cereri, pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.: „În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.”

În speţă, se constată că hotărârea atacată cu revizuire este sentinţa nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunţată de Judecătoria Tecuci, care a rămas definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi prin raportare la sentinţa nr. 930 din 16 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, iar pentru soluţionarea acestei cereri competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Galaţi, instanţă ierarhic superioară Tribunalului Galaţi.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunţată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, formulată de revizuienta C.L., domiciliată în Bucureşti, sector 2, în contradictoriu cu intimata Comisia de punere în posesie a municipiului Tecuci reprezentată prin primar, cu sediul în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi şi intimata Comisia judeţeană de punere în posesie Galaţi, reprezentată prin prefect, cu sediul în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, C. fisc. X, cont bancar Y, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1217/2015. Civil