ICCJ. Decizia nr. 1234/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1234/2015

Dosar nr. 26755/3/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 mai 2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 august 2014, reclamanții A.C. și A.V. au solicitat în contradictoriu cu C.N.C.I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei cu nr. 1187 din 08 mai 2014, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001 situat în Craiova jud. Dolj.

În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2014.

Tribunalul București. prin sentința civilă nr. 1565 din 25 noiembrie 2014, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul solicitat prin notificare se află pe raza Tribunalului Dolj și că, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, este necesar ca notificările să fie soluționate și de tribunalele în circumscripția cărora se află imobilele. În caz contrar, s-ar ajunge la un blocaj în soluționarea dosarelor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013, la nivelul Tribunalului București.

Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin sentința nr. 162 din 30 martie 2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casați și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reținut că în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum și în raport cu înțelesul noțiunii de entitate desemnată de lege cu soluționarea notificării, competența teritorială revine Tribunalului București, fiind instanța pe raza căreia se află sediul C.N.C.I.

În cazul în care se formulează contestație împotriva deciziilor emise conform art. 33 și 34 din actul normativ menționat, instanța competentă se determină potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1), coroborat cu art. 3 din Legea nr. 165/2013, entitatea deținătoare, fiind, în acest caz, pârâta.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., analizând cauza, constată că, din punct de vedere teritorial, competența aparține Tribunalului București.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de entitate, folosită de legiuitor în conținutul textelor de lege menționate.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 1187 din 08 mai 2014, emisă de C.N.C.I. și obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001, rezultă cu evidență, că în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care a emis decizia contestată. În consecință, competența teritorială aparține tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității emitente.

Or, sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv pe raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1234/2015. Civil