ICCJ. Decizia nr. 1237/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1237/2015
Dosar nr. 3703/62/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au constat nule motivele de apel formulate de contestatorii B.I.A. şi B.D.C.. A fost respins apelul formulat de contestatorii B.D.C. şi B.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 79 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Braşov.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.I.A. şi B.D.C., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 27 ianuarie 2015 şi înaintat de această instanţă, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 februarie 2015.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 04 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 10 martie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 44-52 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurenţilor şi intimaţilor.
Intimatele SC B.C. SA şi SC R. SRL au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Analizând recursul formulat, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale s-au constat nule motivele de apel formulate de contestatorii B.I.A. şi B.D.C.. A fost respins apelul formulat de contestatorii B.D.C. şi B.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 79 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Braşov.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs”.
Se reţine faptul că acţiunea introductivă formulată de reclamanţi (înregistrată la 15 aprilie 2013) este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestaţia formulată de B.I.A. şi B.D.C., în contradictoriu cu pârâţii SC R. SRL, Municipiul Braşov, prin primar şi SC B.C. SA, prin care solicită anularea Deciziei nr. 990 din 06 martie 2013, emisă de SC R. SRL Braşov în baza Legii nr. 10/2001; să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în Braşov, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în baza Decretului 92/1950, fără titlu valabil, înscris în C.F. Braşov; să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 738/2009 emisă de SC R. SRL în baza Legii nr. 10/2001; să fie obligată pârâta SC R. SRL să emită o nouă decizie în condiţiile Legii nr. 10/2001, prin care să se pronunţe doar asupra apartamentului compus din 4 camere de locuit, dependinţe şi anexe aferente şi asupra terenului de sub această construcţie, apartament asupra căruia acesta a avut doar un drept de administrare.
La data de 19 iunie 2013, s-a depus la dosar o completare de acţiune prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 15 mai 2013 emisă de pârâta SC B.C. SA şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie conform sentinţei civile 258/2009 a Tribunalului Braşov.
Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel”.
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.
Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 10 aprilie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.
În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că: “ (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară.”
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B.I.A. şi B.D.C. împotriva Deciziei nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B.I.A. şi B.D.C. împotriva Deciziei nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1238/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
