ICCJ. Decizia nr. 1239/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1239/2015

Dosar nr. 26823/3/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 mai 2015

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinţei nr. 96 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. În consecinţă, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea, ca prematură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.D., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 26 ianuarie 2015 şi înaintat de această instanţă, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 februarie 2015.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 04 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 10 martie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 22-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimaţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinţei nr. 96 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. În consecinţă, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea, ca prematură.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs”.

Se reţine faptul că acţiunea introductivă formulată de reclamant (înregistrată la 01 august 2013), în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, are ca obiect obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor cuvenite în urma demolării imobilului din Bucureşti, sector 3, demolare ce a avut loc în temeiul Decretului de expropriere nr. 217/1989.

Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 165/2013.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 16 arată că: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7)”.

Prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

Art. 35 prevede că: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin.

(1) În termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

Prin urmare, potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competenţa curţii de apel.

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că “ Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară.”

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva Deciziei nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureştim, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva Deciziei nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1239/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs