ICCJ. Decizia nr. 1256/2015. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1256/2015
Dosar nr. 898/59/2013
Şedinţa publică de la 7 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 71, pronunţată la data de 22 ianuarie 2014, în Dosarul nr. 898/59/2013, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 746/R din 15 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8581/325/2011, formulată de revizuentă F.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
Potrivit disp. art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de instanţa de recurs când evocă fondul dacă există hotărâri potrivnice date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, cererea de revizuire urmând a fi formulată, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în termen de o lună de la data pronunţării de către instanţa de recurs a hotărârii prin care a evocat fondul, consecinţa admiterii cererii fiind anularea ultimei hotărâri.
În cauză, a reţinut Curtea, revizuentă a învederat că, decizia civilă nr. 746/R din 15 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8581/325/2011 (ultima hotărâre dintre cele criticate ca fiind potrivnice, anularea acesteia fiind solicitată) este contrară deciziei civile nr. 540/A din 02 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1932/252/2006.
Or, a constatat instanţa, decizia criticată a fost pronunţată la 15 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost formulată la 07 august 2013, cu depăşirea termenului de o lună mai sus-menţionat.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea susţinerilor revizuentei vizând fondul pricinii, văzând că revizuentă nu a invocat intervenţia vreunei împrejurări mai presus de voinţa ei - în sensul art. 103 C. proc. civ. care să o împiedice să formuleze în termen prezenta cerere, în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 103 C. proc. civ. raportat la art. 322 alin. (1) pct. 7, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa a respins ca tardivă cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta F.G.
În recursul său, de altfel, un recurs olograf, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-revizuenta F.G. a criticat hotărârea recurată ca fiind nelegală, cererea de revizuire nefiind tardivă, în ce priveşte Dosarul nr. 8581/325/2011 - decizia Tribunalului Timiş nr. 746/R din 15 iunie 2012, sens în care a depus ataşat cererii de recurs copia cererii de revizuire trimisă prin fax, neluată în considerare şi care nu a fost pusă pe rol, 24 octombrie 2012, în continuare, recurenta-revizuenta formulând apărări pe fondul cauzei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care poate fi încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
În conformitate cu prevederile art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate." (pct. 7). Potrivit art. 324 C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună" şi se va socoti distinct pentru cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În speţă, cererea de revizuire a fost formulată şi întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., potrivit cărora, „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".
Aşadar, conform textului art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de o lună pentru cererea de revizuire curge din ziua pronunţării ultimei hotărâri pretins potrivnice.
Termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.
Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al revizuentului.
În speţă, aşa cum în mod corect şi legal a reţinut şi Curtea de Apel, ultima decizie pretins potrivnică şi în raport cu care s-a formulat cererea de revizuire, a fost pronunţată la data de 15 iunie 2012, această hotărâre fiind dată în etapa procesuală a recursului.
Aşadar, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., raportat la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a început să curgă de la data de 15 iunie 2012, data pronunţării ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 07 august 2013, data poştei înscrisă pe plicul de expediere, deci, mult cu depăşirea termenului legal, care s-a fi împlinit la data de 15 iulie 2012.
Aşa fiind, faţă de cele mai sus-expuse, în mod legal şi corect Curtea de Apel a reţinut tardivitatea cererii de revizuire, cererea nefiind formulată înlăuntrul termenului legal.
Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a cererii de revizuire- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, corect a apreciat instanţa de revizuire că atrage sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea irevocabilă a hotărârii revizuite pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.
În speţă, aşadar, recurenta- revizuentă F.G. a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., deoarece, a formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire corect nu au mai fost analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, corect şi legal apreciată de instanţă că face de prisos analiza fondului.
Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel - ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa a dat eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.
Faţă de cele de mai sus, constatând că nu a avut loc o încălcare sau aplicare greşită a legii de către Curtea de Apel, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurenta-revizuentă F.G. este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuentă F.G. împotriva deciziei civile nr. 71 din 22 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1673/2015. Civil → |
|---|
