ICCJ. Decizia nr. 984/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 984/2015
Dosar nr. 3851/2/2014
Şedinţa publică din 2 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 4723/3/2011 reclamantul N.V.M. a chemat în judecată pe pârâţii G.M., P.A., M.T., I.P.J. Teleorman, M.A.I. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, şi 11.000 euro, despăgubiri materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 1558 din 28 septembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede.
Împotriva acestei sentinţe, ia data de 30 septembrie 2011 reclamantul N.V.M. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 14 noiembrie 2011, iar prin Decizia civilă nr. 744/R din 09 aprilie 2012 Curtea de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost reînregistrată la data de 11 mai 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia III-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 2224 din 18 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale către reclamant, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea ia daune materiale, ca neîntemeiat şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 4 septembrie 2008, în jurul orei 20, reclamantul N.V. a fost reţinut de agentul de poliţie G.M. şi sancţionat contravenţional prin procesul verbal de constatare a contravenţiei din 4 septembrie 2008, pentru încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
Din menţiunile procesului-verbal a rezultat că s-au constatat şi sancţionat următoarele fapte contravenţionale ca fiind săvârşite de reclamant: lipsa certificatul de înmatriculare a autoturismului, lipsa poliţei de asigurare R.C.A. şi faptul că nu a purtat centura de siguranţă.
Coroborând acest înscris cu raportul încheiat de I.PJ. Teleorman - Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede şi cu certificatul medico legal eliberat pe numele reclamantului a rezultat că reclamantul a fost reţinut în mod ilegal şi transportat cu forţa la Spitalul C. din Municipiul Roşiorii de Vede pentru efectuarea unui control medical şi la Spitalul Poroschia în vederea efectuării unui control de specialitate, fiind transportat cu ambulanţa şi însoţit de agenţii de poliţie.
Astfel, din procesui-verbal de constatare a contravenţiei nu a rezultat că reclamantul a fost sancţionat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, sancţionarea contravenţională fiind aplicată pentru fapte care nu au legătură cu încălcarea normelor referitoare la convieţuire socială sau tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv contravenţii la circulaţia pe drumurile publice, situaţie în care agenţii de poliţie, aveau posibilitatea legală de a-i aplica o sancţiune contravenţională şi nu de a-I reţine şi transporta la unităţi medicale de specialitate, neexistând temei legal pentru comportamentul pârâţilor persoane fizice,
În consecinţă, instanţa a apreciat ca reclamantului i-a fost încălcat dreptul la libertate, prin reţinerea sa abuzivă de către angajaţi ai Poliţiei Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, fiind întrunite condiţiile art 998-999 C. civ.
Având în vedere că încălcarea dreptului la libertate a avut loc pe parcursul a 24 de ore, suma acordată cu titlu de daune a fost de 6.000 lei.
În ce priveşte prejudiciul material produs ea urmare a acestei încălcări, reclamantul nu numai că nu l-a probat, dar nici nu a precizat în ce constau sumele pretinse cu acest titlu, deşt instanţa i-a pus în vedere să facă precizări.
Împotriva aceste sentinţe, la data de 06 iunie 2014 au declarat recursuri (recalificate apeluri la termenul din 04 noiembrie 2014) pârâţii I.J.P. Teleorman, M.T., P.A. şi G.M., Statul Român, prin M.F.P. şi M.A.I., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 11 iunie 2014 sub nr. 3851/2/2014.
Prin Decizia nr. 489/A din data de 11 noiembrie 2014 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, au fost anulate apelurile formulate de apelanţii-pârâţi M.T. şi G.M., ca netimbrate, admise apelurile formulate de apelanţii-pârâţi I.J.P. Teleorman, P.A., Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti şi M.A.I., a fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamant, ca nefondată, şi s-a luat act că apetantul-pârât I.J.P. Teleorman nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apei a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:
1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a îndreptat împotriva pârâţilor pentru că a fost transportat cu forţa şi încătuşat la sediul Poliţiei, apoi la Spitalul C. Roşiorii de Vede, de unde a fost dus cu ambulanţa la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, solicitând acestora acordarea de despăgubiri băneşti.
Faptul că reclamantul a fost încătuşat a fost probat cu certificatul medico-legal din 22 septembrie 2008 eliberat de I.N.M.L. Mina Minovici, prin care s-a constatat că prezintă leziuni traumatice obiective la nivelul antebraţelor ce pot data din 04 septembrie 2008, fiind consecinţa comprimării, posibil prin aplicarea de cătuşe, şi că nu necesită „zile de îngrijire medicală".
Din raportul din 07 noiembrie 2008 privind rezultatul verificărilor la audienţa solicitată conducerii de numitul N.V.M., întocmit de I.P.J. Teleorman, a rezultat că petentul a sesizat faptul că agentul de poliţie G.M., din cadrul Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, a avut un comportament necorespunzător faţă de el şi în mod nejustificat l-a sancţionat contravenţional. Petentul a mai sesizat faptul că un individ din Roşiorii de Vede l-a lovit cu o bâtă, iar lucrătorii Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede nu s-au implicat pentru a lua măsuri împotriva agresorului. Cu privire ia incidentul care face obiectul cauzei de faţă, în raport s-a arătat că în ziua de 04 septembrie 2009, agentul pr. de poliţie G.M., din cadrul Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede - Biroul Poliţiei Rutiere a oprit pentru control autoturismul, al cărui conducător a încălcat prevederile O.U.G. nr. 195/2002.
Întrucât conducătorul autoturismului a refuzat să prezinte documentele pentru control şi a avut un comportament necorespunzător, agentul de poliţie G.M. a solicitat sprijin unui alt echipaj de poliţie, care se afla în zonă.
La faţa locului s-a deplasat o patrula formată din 2 agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Roşiorii de Vede - Biroul Ordine Publică, care i-au solicitat conducătorului auto să se legitimeze şi să prezinte pentru control documentele autoturismului.
Conducătorul auto a refuzat şi de această dată să se legitimeze şi a continuat să se manifeste agresiv faţă de poliţişti. Existând temerea legitimă că prin manifestarea agresivă a conducătorului auto le poate fi pusă în pericol integritatea corporală, cei trei poliţişti l-au imobilizat prin folosirea cătuşelor din dotare şi l-au condus la sediul Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede pentru stabilirea identităţii şi luarea măsurilor legale.
Din verificările efectuate la sediul Poliţiei Roşiorii de Vede, poliţiştii au stabilit faptul că persoana în cauză se numeşte N.V.M., cu domiciliul stabil în municipiul Bucureşti, Iară forme legale în municipiul Roşiorii de Vede, împotriva căruia au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă conform O.U.G. nr. 195/2002 (proces-verbal din 04 septembrie 2009).
Pe fondul unor tulburări psihice, N.V.M. a continuat să aibă un comportament agresiv faţă de poliţişti şi în sediul Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, motiv pentru care a fost condus ia Spitalul „C." din municipiul Roşiorii de Vede, pentru efectuarea unui control medical.
Medicul de gardă al Spitalului ,,C." a hotărât ca persoana în cauză să fie trimisă la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, pentru efectuarea unui control de specialitate.
Petentul a fost transportat de o ambulanţa a Spitalului „C." şi a fost însoţit de agenţi de poliţie.
Potrivit aceluiaşi raport, din verificările efectuate, cât şi din rapoartele agenţilor de poliţie s-a stabilit că N.V.M. nu a fost ameninţat sau lovit de poliţişti, iar imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede s-a tăcut în conformitate cu prevederile art. 8 şi 32 din Dispoziţia I.G.P.R. nr. 643 din 05 decembrie 2002 (Manualul de bune practici de intervenţie pentru poliţistul de ordine publice).
Prin adresa din 24 septembrie 2008, Spitalul de Psihiatrie Poroschia, judeţul Teleorman, i-a comunicat reclamantului că în data de 05 septembrie 2008 a fost înregistrat pe Registrul de consultaţii, cu „agitaţie psihomotorie", fiind adus cu salvarea însoţită de către organele de poliţie şi că a semnat că refuză internarea, iar prin adresa din 29 octombrie 2008. Spitalul Municipal „C." i-a comunicat acestuia că în urma verificărilor efectuate în registrele de consultaţii de la Compartimentul Primire Urgenţe a rezultat că nu figurează ca fiind înregistrat pentru consult de către medicul de gardă din acea zi.
2. Curtea, faţă de situaţia de fapt prezentată, a reţinut că legea nu a instituit un mecanism de tragere la răspundere a statului pentru încălcarea de către poliţişti, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu, fiind chemată să răspundă în schimb autoritatea sau instituţia publică care are calitatea de comitent, astfel a constatat că în mod greşit a fost admisă acţiunea formulată împotriva Statului Român.
Pentru existenţa răspunderii pentru fapta prepusului se cer a fi întrunite şi două condiţii speciale, respectiv: existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate.
Din această perspectivă, s-a arătat că există un raport de subordonare doar între poliţiştii implicaţi şi şefii ierarhici din cadrul Poliţiei Române, respectiv I.J.P. Teleorman, nu şi unul între primii şi M.I.R.A., constatând că are calitatea de comitent pârâtul I.J.P. Teleorman, iar acţiunea formulată împotriva pârâtuiui M.A.I., a fost în mod greşit admisă.
Potrivit art. 998 C. civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, ceea ce înseamnă că şi autorităţile publice, în calitatea lor de persoane juridice civile, vor răspunde pe acest temei pentru pagubele cauzate particularilor prin faptele ilicite aie organelor de conducere. De asemenea, pot răspunde, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru prejudiciile cauzate particularilor prin faptele ilicite aie agenţilor lor.
Răspunderea autorităţii publice pentru prejudiciile patrimoniale şi morale cauzate particularilor este o răspundere civilă delictuală fără vinovăţie.
Pentru a stabili calificarea juridică a faptelor imputate de reclamant poliţiştilor (abatere disciplinară sau infracţiune), s-a apreciat că trebuie analizate prevederile legale care stabilesc drepturile şi obligaţiile ce trasează limitele în cadrul cărora poliţiştii trebuie să-şi ghideze conduita, acestea fiind reprezentate, faţă de susţinerile tuturor părţilor implicate, de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 (privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române), art. 44-59 din Legea nr. 487/2002 în vigoare la data de 4 septembrie 2008, cu privire la internarea nevoluntară şi cauza C.E.D.O. Niţa împotriva României din 4 noiembrie 2008.
Răspunderea civilă delictuală presupune dovedirea întrunirii cumulative a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două şi a vinovăţiei celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Prima chestiune care trebuie rezolvată în cauză este stabilirea faptei ilicite imputate prin cererea de chemare în judecată poliţiştilor, respectiv, abuzul în serviciu.
Or, cum instanţa civilă, nu are competenta de a stabili săvârşirea de către poliţiştii pârâţi a infracţiunilor în legătură cu serviciul care ar fi cauzat reclamantului, un prejudiciu, instanţa de apel a reţinut contrariul, adică faptul că nu este întrunită prima condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor G.M., P.A. şi M.T. şi implicit a pârâtului I.J.P. Teleorman respectiv, fapta ilicită, astfel că nu s-a mai pus problema îndepliniri celorlalte condiţii.
S-a mai constatat că reclamantul a urmărit un folos practic prin formularea cererii de chemare în judecată, şi anume repararea prejudiciului pretins, astfel că acţiunea sa nu a fost considerată ca lipsită de interes, că încheierea prin care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, astfel că nu pot fi formulate critici împotriva sa pe calea apelului, precum şi faptul că pentru acest tip de cauze nu este prevăzută de lege participarea obligatorie a procurorului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul N.V.M. şi pârâtul M.A.I.
Prin cererea de recurs, reclamantul susţine, că deşi a depus la data de 25 septembrie 2008. la registratura poliţiei din Municipiul Roşiori de Vede plângerea prin care a solicitat să i se comunice de ce a fost încătuşat, de ce i-au fost luaîe cheile de ia maşină şi telefonul, de ce au solicitat prin telefon salvarea pentru a fî prezentat clinicii de psihiatrie din Poroschia, judeţ Teleorman de ce a fost ameninţat eă va fi împuşcat şi apoi îi va pune în mâna un cuţit, (afirmaţie făcută de unui din poliţişti în sediul de poliţie când avea cătuşele la mâini), prin răspunsul primit, biroul poliţiei de ordine publică din cadrul poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, îi aduce la cunoştinţă că a fost sancţionat în data zilei de 04 septembrie 2008, contravenţional cu amendă pentru încălcarea prevederilor O.U.G, nr. 195/2002, iar cu privire la aspecteie sesizate i s-a comunicat că s-a stabilit că nu sunt conforme cu realitatea, fapt pentru care s-a procedat la clasarea lucrări.
Reclamantul consideră eă prin răspunsul primit se neagă practic toate faptele de abuz prezentate în plângerea sa poliţiei, că de fapt i s-a adus la cunoştinţă că a fost sancţionat contravenţional, iar numiţi M.T. şi P.A. au prezentat rapoarte false la instanţa de fond. Arată că s-a refuzat punerea în mişcare a cercetării penale, că trebuia să se facă încadrarea penală încă de la primul termen de judecată cu participarea unui procuror, că s-a ascuns şi împiedicat aflarea adevărului despre evenimentele ce au avut loc în ziua de 4 septembrie 2008 şi că cei doi ofiţeri de politie cu funcţii de conducere se fac vinovaţi de grave fapte penale.
Solicită admiterea recursului, pentru ca cei vinovaţi să suporte consecinţele legale prin plata de daune morale şi materiale.
2. La rândul său, pârâtul, M.A.I., prin motivele de recurs arată eă prin respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, faţă de acesî minister, hotărârea civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică şi ne legală.
Consideră că deşi s-a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., şi s-a reţinut, în mod corect, pentru neexistenţa raportului de subordonare, „că are calitatea de comitent pârâtul I.J.P. Teleorman", în dispozitivul deciziei recurate, admiţând apelurile declarate în cauză de I.P.J., Teleorman, Statul Român prin M.F.P. şi M.A.I. şi schimbând în tot sentinţa civilă apelată, instanţa de apel a respins acţiunea, ca nefondată, faţă toate părţile pârâte, omiţând a se pronunţa cu privire ia cheltuielile de judecată, reprezentând taxa de timbra achitată de M.A.I.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul că acţiunea îndreptată împotriva M.A.I. este promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 582,99 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă căii de atac promovate.
Analizând recursurile declarate, Înalta Curte, constată nul recursul declarat de reclamant şi respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât, pentru următoarele considerente;
1. Recursul declarat de reclamantul N.V.M. este nul.
Conform ait, 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede eă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă ia motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text de lege.
Prin susţinerile formulate de recurentul reclamant sunt prezentate de fapt, evenimentele petrecute în data de 4 septembrie 2008 şi este exprimată nemulţumirea sa faţă de răspunsului primit la plângerea depusă, considerând că pârâţii se fac vinovaţi de grave fapte penale şi în mod greşit nu s-a pus în mişcare cercetarea penală împotriva acestora.
Toate aceste considerente formulate de reclamant nu au legătură cu motivarea reţinută de instanţa de apel, care rejudecând, a respins în totalitate acţiunea reclamantului, ca nefondată, constatând că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală pentru lipsa faptei ilicite.
2. Recursul declarat de pârâtul M.A.I. este nefondat.
În esenţă, recurentul pârât consideră că hotărârea pronunţata de instanţa de apel este nelegală, întrucât, deşi în considerentele acesteia s-a reţinut şi s-a motivat că pârâtul M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă, în dispozitivul hotărârii s-a respins acţiunea fată de acesta, ca nefondată.
Se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea reclamantului formulată pe rolul unei instanţe civile prin care se solicită acordarea de daune materiale şi morale pentru săvârşirea unor fapte ilicite de către agenţii de poliţie în timpul serviciului.
Codul civil de la 1865, în vigoare la 4 septembrie 2008, reglementează răspunderea civilă delictuală în art, 998-1003 C. civ., în afară de răspunderea pentru fapta proprie prevăzută de art. 998-999 C.civ, este reglementată şi răspunderea indirectă a unor categorii de persoane, una din aceasta fiind şi răspunderea comitentului pentru prepus. Condiţiile răspunderii civile delictuale sunt fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa şi capacitatea deiictuaiă. Răspunderea comitentului pentru faptele prepusului este reglementată de dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. civ. Cum comitentul răspunde pentru fapta altuia, pe lângă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, mai este necesar să fie îndeplinite două condiţii speciale: existenţa unui raport de prepuşenie şi fapta să fi fost săvârşită de prepus în funcţia încredinţată.
Cu privire la răspunderea comitentului, instanţa de apel a arătat că între M.A.I. şi agenţii de politie pârâţi nu există raport de subordonare, întrucât aceştia simt angajaţi ai I.P.J.Teleorman, care este subordonat Poliţiei Române,
Însă aşa cura rezultă din considerentele hotărârii, instanţa a arătat că cele două condiţii speciale ce atrag răspunderea comitentului pentru prepus nu sunt incidente în cauză, acţiunea reciamantului fiind respinsă, ca nefondată, pentru neîntrunirea unei condiţii generale ce atrage răspunderea civilă delictuală şi anume lipsa faptei ilicite. Prin urmare acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca nefondată reţinându-se că răspunderea civilă delictuală nu poate fi atrasă întrucât condiţia existenţei unei fapte ilicite nu este îndeplinită.
Recurentul susţine în motivarea recursului că întrucât, instanţa a reţinut că nu există raport de subordonare, trebuia să constate şi lipsa calităţii procesuale pasive a M.A.I. şi să respingă acţiunea faţă de acesta pentru acest motiv.
Problema raportului de subordonare este o excepţie ce ţine de fondul răspunderii civile delictuale, iar instanţa de apel deşi a reţinut în considerente că nu există un astfel de raport între recurentul pârât şi agenţii de poliţie, a respins pe fond acţiunea reclamantului reţinând că angajaţii I.J.P. Teleorman nu au săvârşit o faptă ilicită. Prin urmare, lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului pârât rezultată din lipsa raportului de subordonare este o excepţie de fond ce trebuie unită cu fondul, ceea ce a şi făcut instanţa de apel în rejudecare.
În privinţa cheltuielilor de judecată în apel, respectiv taxa judiciară de timbru, în sumă de 582,99 lei, se constată că o astfel de critică nu a fost formuiată prin motivele de recurs, recurentul rezumându-se sa constate că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată, fără a formula argumente de nelegalitaîe încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în măsura în care este vorba într-adevăr de o omisiune a instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii din apel cu privire ia cheltuielile de judecată, pârâtul putea apela la procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ. Nici cheltuielile de judecată privind taxa judiciară de timbru în recurs nu pot fi acordate, întrucât recursul părţii a fost respins nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1), C. proc. civ.
Pentru motivele arătate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantul N.V.M., şi conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 489/A din data de 11 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de reclamantul N.V.M. împotriva Deciziei nr. 489/A din data de 11 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 986/2015. Civil → |
|---|
