ICCJ. Decizia nr. 1686/2015. Civil. Pretenţii. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1686/2015

Dosar nr. 3756/3/2012

Şedinţa publică de la 18 iunie 2015

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 20 ianuarie 2011, precizată şi completată la termenele de judecată din 15 noiembrie 2011 şi 12 octombrie 2012, reclamanta R.A.- A.P.P.S. a solicitat obligarea pârâtei SCA A. & A. la plata următoarelor sume:

- 969.493,78 RON contravaloarea folosinţei fără titlu a spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţe, pentru perioada 1 septembrie 2009-30 aprilie 2012;

- 244.506,86 RON, preţul serviciilor prestate în perioada 1 mai 2010-31 iulie 2012;

- 74.228,48 RON, preţul utilităţilor asigurate în perioada 1 martie 2010-31 iulie 2012;

- 8173,29 RON, penalităţi pentru perioada 30 septembrie 2010-30 iunie 2010 şi

- 191.017,88 RON cu titlu de dobândă legală aferentă sumelor solicitate în perioada 30 septembrie 2010-30 iunie 2012.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 930 din 7 martie 2014 a admis în parte cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti şi a obligat pârâta SCA A. & A. Bucureşti la plata sumei de 318.735,34 RON contravaloarea serviciilor prestate şi a utilităţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:

- reclamanta a probat faptul că pârâta a ocupat spaţiul închiriat şi după expirarea termenului contractual şi că nepredarea spaţiului la încetarea raporturilor locative este imputabil SCA;

- întinderea prejudiciului este cea stipulată în clauza penală din contractul de locaţiune şi prestări servicii din 2 septembrie 2005 (art. 12) astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 21 martie 2008 şi respectiv prin hotărârea nr. 21 din 10 august 2008 a consiliului administraţie al R.A.-A.P.P.S.;

- prin art. 4 al hotărârii nr. 3 din 15 martie 2010 a consiliului administraţie R.A.-A.P.P.S. s-a revenit asupra hotărârii nr. 21 din 10 august 2009 în sensul eliminării din contractele încheiate de reclamantă a clauzei care prevedea perceperea unor despăgubiri calculate la nivelul a două chirii lunare;

- nu s-a invocat şi probat existenţa unui act adiţional la contractul de locaţiune şi prestări-servicii din 02 septembrie 2005 prin care clauza de la art. 12 introdusă prin actul adiţional din 21 martie 2008 să fi fost modificată în sensul celor decise prin hotărârea nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administraţie al RA-APPS;

- singura clauză penală opozabilă SCA este cea stipulată în cuprinsul actului adiţional din 21 martie 2008, acceptat de pârâtă prin semnătura reprezentantului său, conform căreia despăgubirea se calculează în funcţie de valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul RA-APPS la data încetării contractului, respectiv la valoarea de 22 euro/mp/lună;

- în raport de lămurirea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată făcută de R.A.-A.P.P.S la termenul din 14 iunie 2013, reclamanta a solicitat obligarea SCA la plata valorii serviciilor prestate şi utilităţilor;

- reclamanta, prin facturile emise a probat prestarea serviciilor şi a furnizării utilităţilor;

- expertul contabil a confirmat corectitudinea modului de calcul al sumelor pretinse de R.A.- A.P.P.S. cu acest titlu;

- cât priveşte plata penalităţilor de întârziere şi a dobânzii legale, instanţa de fond a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., pârâta nu este de drept în întârziere pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului;

- reclamanta nu a probat punerea în întârziere a pârâtei, astfel că aceasta nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată (8173,29 RON);

- dobânda legală aferentă contravalorii lipsei de folosinţă, preţ al serviciilor şi al utilităţilor asigurate, pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2012, are caracter accesoriu în raport de cererea de obligare a pârâtei la plata debitelor principale;

- temeiul de drept îl constituie răspunderea civilă delictuală;

- cum instanţa a considerat întemeiate numai cererile de obligare a pârâtei la plata preţului serviciilor prestate şi a utilităţilor asigurate, reclamanta este îndreptăţită să pretindă dobânda legală aferentă sumelor cuvenite cu acest titlu;

- întrucât reclamanta nu a furnizat un mod de calcul detaliat al dobânzii solicitate pentru neonorarea la scadenţă a fiecărei categorii de obligaţii de plată în parte, instanţa neputând determina cât anume este cuantumul dobânzii legale, a respins ca nefondată această cerere accesorie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, a admis apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 930 din 07 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a admis şi capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă.

A respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta Societatea Civilă de Avocaţi A. & A. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi în consecinţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 969.493,78 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului ocupat fără titlu în perioada septembrie 2009 - aprilie 2012. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. - Cu privire la apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor de: 244.506,86 RON, cu titlu de preţ al serviciilor prestate în perioada mai 2010-iulie 2012 şi 74.228,48 RON cu titlu de preţ al utilităţilor asigurate în perioada martie 2010 - iulie 2012.

- Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 969.493,78 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului deţinut fără titlu în perioada 1 septembrie 2009 - 30 aprilie 2012.

Prin contractul de locaţie şi prestări servicii din 2 septembrie 2005 încheiat între părţi, reclamanta a asigurat contra cost, în perioada 24 octombrie 2005 - 23 octombrie 2006, folosinţa spaţiului în suprafaţă de 912 m.p. din care 590,41 m.p. în folosinţă exclusivă, iar 321,59 m.p. în folosinţă comună cu ceilalţi locatari ai imobilului, situat în Bucureşti, B-dul C., precum şi a serviciilor de curăţenie, pază a clădirii, căldură, apă, P.S.I., telefonie secundară, transport de persoane şi mărfuri pe verticală, lucrări de reparaţii la clădire, întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor electrice, a combustibililor, energiei termice, apă, canal, salubritate.

Prin actul adiţional din 17 ianuarie 2006 dreptul de folosinţă al pârâtei s-a extins asupra unei suprafeţe de 963,93 m.p. din care 631,01 m.p. în folosinţă exclusivă şi 332,92 m.p. în folosinţă comună, iar prin actul adiţional din 21 martie 2008, termenul contractului de locaţiune a fost prelungit până la data de 23 octombrie 2008.

Conform susţinerilor reclamantei, contractul de locaţiune a încetat prin ajungerea la termen la data de 23 octombrie 2008, aspect care nu a fost contestat de pârâtă.

Potrivit art. 13 din actul adiţional din 21 martie 2008, semnat de părţi în cazul nerespectării dispoziţiilor contractuale cu privire la predarea spaţiului la încetarea contractului, locatarul-beneficiar datorează locatorului-prestator contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului calculată la valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S. la data încetării contractului.

Prin valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S. se înţelege cea mai ridicată chirie practicată de R.A.-A.P.P.S. pe m² indiferent de statutul suprafeţei închiriate, ea aplicându-se întregii suprafeţe a spaţiului astfel cum este individualizat la art. 1 lit. a) din contract.

Prin hotărârea consiliului de administraţie al R.A. - A.P.P.S. nr. 6 din 10 iunie 2008 s-a stabilit că cel mai mare tarif practicat pentru spaţii cu altă destinaţie decât cea comercială este 22 euro/m/lună, ca prin hotărârea consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009 să fie modificată clauza penală stipulată în contractul de locaţiune pentru neîndeplinirea de către locatar a obligaţiei de predare a spaţiului la sfârşitul locaţiunii în următorul sens: în cazul nerespectării dispoziţiilor contractuale cu privire la predarea spaţiului la data încetării contractului, locatarul datorează lunar locatorului contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului la valoarea a două chirii lunare, prevedere care a fost eliminată prin hotărârea consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 3 din 15 martie 2010 (art. 4).

Prin înscrisul denumit notă privind aplicarea unor dispoziţii ale art. 3 din hotărârea consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009 şi ale art. 4 din hotărârea consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 3 din 15 martie 2010, direcţia juridică a R.A.-A.P.P.S. a propus aplicarea dispoziţiilor menţionate chiriaşilor/foştilor chiriaşi care la data adoptării acestor hotărâri aveau contracte expirate, precum şi recalcularea debitelor înregistrate de aceştia în contabilitatea sucursalelor, propunere care a fost adoptată de consiliul de administraţie al R.A.-A.P.P.S prin hotărârea nr. 8 din 23 august 2010.

Acest capăt de cerere a fost întemeiat de reclamantă pe clauza penală prevăzută de art. 12 din contractul de locaţiune din 2 septembrie 2005 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 21 martie 2008, respectiv prin hotărârea consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009.

Reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada septembrie 2009-aprilie 2010, pentru folosinţa de către pârâtă a unui spaţiu în suprafaţă totală de 867,48 m², aplicând ca mod de calcul al chiriei suprafaţa totală de 867,48 m² x 6 euro/m²/30 zile x 2 = 5204,88 euro/lună, fără TVA.

Instanţa de fond deşi a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei (art. 998 C. civ.) a existenţei clauzei penale şi a întinderii prejudiciului, a respins totuşi acest capăt de cerere pentru considerentul că reclamanta care s-a prevalat pentru a solicita plata despăgubirilor în sumă de 969.493,78 RON de dispoziţiile art. 12 din contractul de locaţiune şi prestări servicii din 2 septembrie 2005 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 21 martie 2008 şi respectiv hotărârea nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S., nu putea opune pârâtei această din urmă hotărâre ci doar clauza penală cuprinsă în actul adiţional din 21 martie 2008 care prevedea modul de calcul al despăgubirilor în funcţie de valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S. la data încetării contractului, respectiv la valoarea de 22 euro/m²/lună, astfel cum s-a stabilit prin hotărârea nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S.

A mai considerat instanţa de fond că nu ar putea obliga pârâta la plata de despăgubiri conform singurei clauze penale opozabile acesteia (art. 12 în forma stabilită prin actul adiţional din 21 martie 2008) deoarece s-ar ajunge la o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată şi la nerespectarea obiectului acesteia.

În contextul situaţiei de fapt amintite şi a succesiunii în timp a hotărârilor consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. care au avut drept obiect reglementarea clauzei penale şi a modului de calcul a chiriei datorate pentru folosinţa spaţiului fără titlu, a dispoziţiilor art. 1068, art. 1075, art. 977, 982 şi 983 C. civ. 1864, Curtea a considerat netemeinică şi nelegală abordarea instanţei de fond a acestui prim capăt de cerere.

Instanţa a reţinut că pârâta a continuat să ocupe spaţiul dat anterior în locaţiune, chiar şi după împlinirea termenului stabilit contractual, respectiv data de 23 octombrie 2008 şi că aceasta ar fi urmat să plătească despăgubiri calculate la valoarea unei chirii de 22 euro/mp/lună stabilită prin hotărârea nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului de administraţie al R.A. -A.P.P.S.

Pârâta, prin semnarea actului adiţional din 21 martie 2008 a fost de acord cu cuantificarea prejudiciului în cazul neîndeplinirii obligaţiei principale de predare a spaţiului la data încetării contractului, în sensul obligării locatarului la plata celui mai mare tarif al chirie practicate la nivelul R.A. -A.P.P.S. pe m²

Prin hotărârea nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administraţie R.A.-A.P.P.S., s-a eliminat clauza obligatorie referitoare la obligaţia chiriaşilor de a achita contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului calculată la valoarea maximă a chiriilor, şi s-a introdus o nouă clauză referitoare la obligaţia chiriaşilor de a achita contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului, calculată la valoarea a două chirii lunare.

Deci prin această hotărâre nu s-a eliminat clauza penală stipulată de art. 12 din contractul nr. 626/2005, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci a fost schimbat numai modul de calcul a folosinţei spaţiului fără titlu prevăzut de clauza penală de la art. 12, dispoziţie favorabilă locatorului (art. 983 C. civ. 1864).

Acelaşi lucru s-a reţinut şi în privinţa hotărârii nr. 3 din 15 martie 2010.

Aceste două hotărâri ale consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. (nr. 21 din 10 august 2009 şi nr. 3 din 125 martie 2010) nu au avut ca obiect reconfigurarea juridică a clauzei penale sub aspectul existenţei sale ci doar micşorarea întinderii cuantumului prejudiciului prin modificarea modului de calcul a chiriei percepute, modificări care avantajează în mod evident locatorul - debitor.

În consecinţă pentru toate aceste argumente Curtea a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâta la plata sumei de 969.493,78 RON - contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada septembrie 2009- aprilie 2012.

.

- în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 8.173,29 RON calculate pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2010.

La data de 22 august 2005 între reclamantă, în calitate de prestator şi pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de prestări servicii, a cărui durată a fost prelungită prin actele adiţionale din 25 ianuarie 2007, din 22 august 2007, din 17 iunie 2009 şi din 27 iulie 2009, până la data de 25 iulie 2010, că prin art. 4 din contract s-a prevăzut că pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate prin contract, beneficiarul datorează penalităţi de întârziere locatorului de 0,15%, aplicate la suma datorată, iar pentru utilităţi de 0,20%, care încep să curgă din ziua următoare expirării termenului de scadenţă respectiv a celor 6 zile lucrătoare, pentru luna expirată, cu excepţia cazului în care beneficiarul nu a primit factura până la 30 ale lunii, în acest caz termenul fiind decalat cu un număr de zile egal cu cel al întârzierii.

Reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 4 din contractul de prestări servicii din 22 august 2005, prin care părţile au determinat anticipat cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale şi prin care creditorul este scutit de sarcina probării prejudiciului.

Penalităţile sunt datorate în condiţiile îndeplinirii condiţiilor legale respectiv a existenţei culpei debitorului, a punerii în întârziere a acestuia, (cu excepţia cazului în are debitorul este de drept pus în întârziere) şi a neexecutării obligaţiei.

În speţă s-a reţinut faptul că, pârâta SCA nu are calitate de comerciant potrivit dispoziţiilor art. 7 C. com., deoarece este o societate civilă profesională de avocaţi care nu are personalitate juridică, iar raportul juridic dedus judecăţii are caracter comercial unilateral numai faţă de reclamantă, fiind de natură civilă pentru pârâtă, astfel că pârâta nu este de drept în întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, că aceasta ar fi trebuit să fie pusă în întârziere de către creditoare printr-una din formele prevăzute de art. 1088 alin. (2) C. civ. 1864.

Deci pentru a putea pretinde penalităţile de întârziere pentru neplata facturilor la scadenţă, debitoarea trebuia pusă în întârziere fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată şi cum reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei prin notificare, instanţa a considerat că nu poate să admită capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanţa a respins susţinerea reclamantei potrivit căreia data înscrisă pe factura fiscală ca dată a plăţii ar reprezenta o punere de drept în întârziere a debitoarei, în raport de natura juridică a facturii fiscale ca document justificativ care stă doar la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului său a cumpărătorului şi care reprezintă un mijloc de probă numai cu privire la operaţiunea efectuată.

Curtea a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8173,29 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, apreciind că factura nu îndeplineşte cerinţele art. 1079 alin. (2) pct. 2 C. civ. 1864, referitor la existenţa unei prevederi exprese stipulată contractual în sensul că debitoarea va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesară notificarea sa.

- Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de 191.017,88 RON, acesta a fost respins reţinând că penalităţile nu se pot cumula cu dobânda legală, deoarece stipularea clauzei penale înlătură posibilitatea acordării dobânzii legale, întrucât atât dobânda legală, cât şi penalităţile de întârziere reprezintă daune-interese, echivalentul prejudiciului.

2. - Cu privire la respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta SCA A. & A. Bucureşti.

Legat de depunerea de către pârâtă a înscrisului sub semnătură privată intitulat proces-verbal de verificare şi punctaj din 13 februarie 2014, care ar fi făcut dovada că pârâta a efectuat plăţi în valoare de 2.123.838,26 RON, se apreciază că în mod corect nu a fost luat în considerarea la pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond de vreme ce acesta a fost depus după închiderea dezbaterilor, întrucât s-ar încălca jurisprudenţa instanţelor prin care s-a decis că ar fi nesocotit principiul contradictorialităţii, a dreptului fundamental la apărare şi a rolului activ al instanţei.

S-a respins susţinerea pârâtei potrivit căreia reclamanta ar fi facturat servicii pentru o suprafaţă mai mare decât cea închiriată în raport de probele administrate (înscrisuri, raport expertiză contabilă) din care a rezultat că, reclamanta a operat modificări în facturarea serviciilor şi utilităţilor în raport de micşorarea spaţiului pe parcursul derulării contractului de locaţiune şi prestări servicii din 02 septembrie 2005.

Curtea a reţinut şi faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat corectitudinea modului de calcul al sumelor pretinse de reclamantă cu acest titlu.

Nici critica ce vizează îmbunătăţirile efectuate de pârâtă la spaţiul din litigiu nu poate fi primită în condiţiile în care în raport de dispoziţiile art. 10 lit. i), aceasta a fost de acord cu clauza potrivit căreia îmbunătăţirile, amenajările şi instalaţiile efectuate de locatar vor profita locatorului la încetarea contractului, fără posibilitatea solicitării de despăgubiri locatorului, întrucât aceste lucrări au fost efectuate de pârâtă pentru sporirea gradului de confort, ele neputând fi considerate utile şi necesare deoarece nu au fost făcute pentru conservarea bunului.

Întrucât pârâta nu a contestat folosirea spaţiilor ulterior încetării contractului de locaţiune şi prestări servicii din 22 august 2005, instanţa de apel a considerat corect că pârâta datorează contravaloarea serviciilor şi utilităţilor în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. 1864, constatând că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Faptul că pârâta nu a contestat într-un termen rezonabil facturile emise pe numele său pentru prestarea serviciilor şi furnizarea utilităţilor, conduce la concluzia acceptării lor tacite, situaţie în raport de care s-a apreciat că este corectă soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea apărărilor făcute de pârâtă cu privire la neacceptarea preţului serviciilor şi al utilităţilor.

Curtea a considerat ca fiind nefondate şi susţinerile pârâtei referitoare la nefumizarea de către reclamantă a serviciilor şi utilităţilor facturate, în contextul în care pârâta a formulat apărări generice, fără a indica în mod concret şi a proba corespunzător care anume servicii nu i-au fost prestate sau de ce utilităţi nu a beneficiat şi care dintre facturile emise nu au fost acceptate la plată.

Împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti şi pârâta Societatea Civilă de Avocaţi A. & A. Bucureşti.

1.- Reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. critică decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii în tot a apelului său, obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor în sumă de 8.173,29 RON şi a dobânzii legale în cuantum de 191.017,88 RON pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2010.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:

- Cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8173,29 RON penalităţi de întârziere pentru perioada 30 septembrie 2009 - 30 iunie 2010 a arătat că soluţia instanţei de apel este greşită, motivat de faptul că aceasta nu a fost pusă în întârziere printr-una din formele prevăzute de art. 1088 C. civ., că în speţă nu se mai impunea o asemenea măsură deoarece pârâta era de drept în întârziere din momentul împlinirii termenului la care obligaţia era scadentă, conform art. 4 din contractul din 22 august 2005, respectiv din ziua următoare expirării termenului de scadenţă a facturilor, conform art. 969 C. civ.

Recurenta a mai susţinut că în raport de contractul care a stat la baza raporturilor dintre părţi, debitorul este de drept în întârziere întrucât în cauză este vorba despre obligaţii continue, că acesta se impunea a fi obligat la plata prejudiciului pe care i l-a produs societăţii sale urmare a neexecutării obligaţiilor asumate de a achita la termen prestările de servicii şi utilităţile de care a beneficiat, conform art. 3 din contract.

- Cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect dobânda legală în cuantum de 191.017,88 RON calculată pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2012 pentru folosinţa spaţiului fără titlu, aferentă serviciilor şi utilităţilor, a precizat că aceasta este datorată de pârâtă conform calculelor făcute, la suma globală solicitată, în temeiul O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, în baza răspunderii civile delictuale.

Recurenta a arătat că reţinerea instanţei de apel în sensul că penalităţile nu pot fi cumulate cu dobânda este greşită, întrucât obligaţiile ce au ca obiect plata unei sume de bani produc dobândă de drept de la scadenţă.

2. Recurenta pârâtă Societatea civilă de avocaţi A. & A. Bucureşti prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei.

În criticile formulate recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:

- Cu privire la capătul de cerere care viza folosinţa spaţiului fără titlu, consideră că soluţia din apel este greşită întrucât nu-i sunt opozabile clauzele penale din hotărârile de consiliu ale RAPPS nr. 21 din 10 august 2009 şi nr. 3 din 15 martie 2010 şi că cel mult îi este opozabil actul adiţional din 21 martie 2008, întrucât acestea sunt acte unilaterale, nesupuse publicităţii şi că în condiţiile în care nu a fost notificată nu avea cum să ia cunoştinţă de ele.

În acest sens a arătat că reclamanta pentru calculul acestei presupuse lipse de folosinţă a aplicat tarife foarte mari, că suprafaţa care a fost avută în vedere nu corespunde suprafeţei reale din teren datorită predărilor succesive, ultimul act în acest sens fiind procesul verbal de predare-primire din 27 decembrie 2011.

- Legat de capătul de cerere privind contravaloarea serviciilor facturate apreciază că şi pe acest aspect decizia instanţei de apel este nelegală în raport de probatoriul administrat în cauză, întrucât au fost facturate servicii neprestate în realitate, fără un calcul în acest sens şi fără să ţină cont de suprafeţele pe care Ie-a avut în folosinţă efectivă, precum şi în lipsa unui contract pentru perioada 1 martie 2010-31 iulie 2012 sau a altui temei legal.

În privinţa serviciilor de pază şi întreţinere curăţenie, pârâta în mod constant a contestat modul de calcul al orelor prestate (a se vedea adresa nr. 59 din 13 noiembrie 2012);

Arată că serviciile de întreţinere şi înlocuire instalaţii electrice, sanitare, termice, împreună cu reparaţiile care erau în sarcina reclamantei şi pe care le invocă acestea au fost efectuate în fapt de pârâtă, enumerând în acest sens lucrările executate de societatea sa, deşi ele cădeau în sarcina reclamantei.

- Utilităţile au fost calculate fără a se avea în vedere modificările în ce priveşte spaţiul, luându-se în considerare şi suprafaţă comună, ceea ce a dus la un calcul majorat, eronat, cu ignorarea probelor administrate în cauză la care şi face referire.

Pârâta a solicitat practic şi omologarea concluziilor raportului de expertiză efectuat de A.V., respectiv concluziile referitoare la obiectivele nr. 2 şi nr. 3 şi a precizat că reclamanta nu a făcut dovada serviciilor prestate.

Deşi i-a comunicat reclamantei punctul său de vedere cu privire la aceste aspecte, reclamanta a continuat să factureze serviciile neefectuate la tarifele practicate, pentru refuzul de plată a facturilor calculând penalităţi şi dobânzi.

Susţine că soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea penalităţilor şi dobânzilor este legală.

- în ceea ce priveşte înscrisul proces verbal de verificare şi punctaj din 13 februarie 2014 a arătat că greşit a reţinut instanţa că societatea sa trebuia să ceară repunerea pe rol a cauzei, în condiţiile în care acest aspect a fost menţionat în scris, cu atât mai mult cu cât el făcea dovada efectuării plăţilor în valoare de 2.123.838,26 RON suficient de mare pentru acoperirea sumei solicitate de reclamantă.

I. Analizând recursul declarat de reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- Este de observat că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, astfel că nu poate fi analizat.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Critica prin care recurenta a susţinut că este greşită soluţia instanţei de apel privind respingerea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 8.173,29 RON calculate pentru perioada 30 septembrie 2009 - 30 iunie 2010, este nefondată.

Reclamanta a precizat că solicită penalităţi de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 4 din contractul de prestări servicii din 22 august 2005, a cărui durată a fost prelungită prin actele adiţionale din 25 ianuarie 2007, din 22 august 2007, din 17 iunie 2009 şi din 27 iulie 2009, până la data de 25 iulie 2010, prin care părţile au determinat anticipat cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale şi prin care creditorul este scutit de sarcina probării prejudiciului.

Clauza penală pentru acordarea despăgubirilor este aplicabilă numai în cazul îndeplinirii condiţiilor legale, respectiv a existenţei culpei debitorului, a punerii în întârziere a acestuia, (cu excepţia cazului în are debitorul este de drept pus în întârziere) şi a neexecutării obligaţiei.

Cum raportului juridic dintre părţi are caracter comercial numai faţă de reclamantă, acesta fiind de natură civilă pentru pârâta SCA care nu are calitate de comerciant potrivit dispoziţiilor art. 7 C. com., întrucât este o societate civilă profesională de avocaţi care nu are personalitate juridică se reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. civ. şi nu prevederile C. com.

Pentru a fi de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen, în sensul art. 1079 pct. 2 C. proc. civ., era necesar ca prin convenţia încheiată părţile să fi prevăzut o clauză în acest sens.

În atare situaţie se apreciază că în speţă, în mod just a reţinut instanţa de apel că pârâta nu poate fi considerată ca fiind de drept în întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului şi că pentru a fi în această situaţie aceasta ar fi trebuit să fie pusă în întârziere de către creditoare printr-una din formele prevăzute de art. 1088 alin. (2) C. civ. 1864.

Astfel, pentru a putea pretinde penalităţile de întârziere pentru neplata facturilor la scadenţă, debitoarea trebuia să fie pusă în întârziere fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată.

Cum în cauză, reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei prin notificare, instanţa de apel în mod just a considerat că nu poate să admită capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Susţinerea recurentei reclamante potrivit căreia data înscrisă pe factura fiscală ca dată a plăţii ar reprezenta o punere de drept în întârziere a debitoarei nu poate fi primită, în raport de natura juridică a facturii fiscale care este un document justificativ ce stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului său a cumpărătorului şi care are forţă probantă numai cu privire la operaţiunea efectuată.

În acest context, în mod corect instanţa de apel a considerat că un astfel de document contabil nu poate fi asimilat cu ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 1079 alin. (2) pct. 2 C. civ. 1864, referitor la existenţa unei prevederi exprese stipulată contractual în sensul că debitoarea va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesară notificarea şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8173,29 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

- Şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de 191.017,88 RON se apreciază ca fiind justă în condiţiile în care părţile au convenit inserarea unei clauze penale în contract, stabilind astfel cuantumul despăgubirilor care se cuvin creditorului în cazul neexecutării contractului, ştiut fiind că în atare situaţie creditorul nu se poate prevala şi de dispoziţiile privind dobânda legală, care sunt aplicabile numai în lipsa clauzei penale sau a nulităţii acesteia şi că penalităţile nu se pot cumula cu dobânda legală, deoarece stipularea clauzei penale înlătură posibilitatea acordării dobânzii legale, întrucât atât dobânda legală, cât şi penalităţile de întârziere reprezintă daune-interese, echivalentul prejudiciului eventual.

2. Şi recursul pârâtei Societatea Civilă de Avocaţi A. & A. Bucureşti este nefondat.

- Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar în cauză se constată că acest motivul nu poate fi primit, întrucât contrar susţinerilor acesteia criticile invocate în apel au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Este de observat că în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a vizat greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel care ar fi facturat lipsa de folosinţă a spaţiului la tarife foarte mari şi pentru o suprafaţă mai mare decât cea folosită, în contradicţie cu întregul probatoriu administrat în cauză, dar greşita reţinere a situaţiei de fapt în raport de greşita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

În raport de acest aspect, se constată că instanţa de apel a analizat toate criticile invocate prin cererea de apel, stabilind împrejurări de fapt, esenţiale în cauză, cu evocarea normelor incidente, soluţia pronunţată fiind în concordanţă cu cele reţinute în considerente.

- Şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel este nefondat.

Referitor la inopozabilitatea hotărârilor Consiliului de Administraţie al RAPPS emise după data expirării contractului de locaţiune se reţine că prin aceste hotărâri a fost modificat cuantumul prejudiciului în sensul micşorării acestuia, situaţie care a avantajat-o pe recurentă raportat la întinderea prejudiciului cuantificat iniţial prin actul adiţional din 21 martie 2008, prin care s-a dispus calcularea lipsei de folosinţă a spaţiului la valoarea maximă a chiriilor practicate de RAPPS la data încetării contractului.

Dispoziţiile hotărârii nr. 6 din 10 iunie 2008 au fost adoptate înainte de încetarea contractului de locaţiune 23 octombrie 2008, astfel că acestea îi erau opozabile recurentei chiar dacă nu i-au fost comunicate, avându-se în vedere că această comunicare nu era obligatorie şi nici suspensivă de executare raportat la prevederile contractuale agreate de părţile semnatare privind aplicarea cauzei penale în cazul în care locatarul continua să folosească spaţiul şi ulterior încetării contractului.

Prin hotărârea nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. s-a stabilit valoarea chiriei datorate pentru nepredarea spaţiului închiriat la data încetării contractului de 22 euro/mp/lună.

Pârâta, prin semnarea actului adiţional din 21 martie 2008 a fost de acord cu cuantificarea prejudiciului în cazul neîndeplinirii obligaţiei principale de predare a spaţiului la data încetării contractului, în sensul obligării locatarului la plata celui mai mare tarif al chiriei practicate la nivelul R.A. - A.P.P.S. pe m²

Prin hotărârea nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S., s-a eliminat clauza obligatorie referitoare la obligaţia chiriaşilor de a achita contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului calculată la valoarea maximă a chiriilor şi s-a introdus o nouă clauză referitoare la obligaţia chiriaşilor de a achita contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului, calculată la valoarea a două chiri lunare.

Astfel prin această hotărâre nu s-a eliminat clauza penală stipulată de art. 12 din contractul nr. 626/2005, ci s-a dispus numai schimbarea modului de calcul a folosinţei spaţiului fără titlu prevăzut de clauza penală de la art. 12, dispoziţie favorabilă locatarului art. 983 C. civ. 1864, acelaşi lucru reţinându-se şi în privinţa hotărârii nr. 3 din 15 martie 2010.

Este de observat că hotărârile consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009 şi nr. 3 din 125 martie 2010 nu au avut ca obiect reconfigurarea juridică a clauzei penale sub aspectul existenţei sale ci doar micşorarea întinderii cuantumului prejudiciului prin modificarea modului de calcul a chiriei percepute, modificări care avantajează în mod evident locatarul - debitor.

În raport de considerentele expuse se apreciază că în mod corect instanţa de apel a obligat pârâta la plata sumei de 969.493,78 RON contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada menţionată.

- Nici critica prin care recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală şi pe capătul de cerere privind contravaloarea serviciilor facturate nu poate fi primită, întrucât susţinerile sale pe acest aspect vizează aspecte de netemeinicie ce se referă la probatoriul administrat în cauză de natură a demonstra că au fost facturate servicii neprestate în realitate, fără un calcul în acest sens şi fără să ţină cont de suprafeţele pe care Ie-a avut în folosinţă efectivă.

- Legat de îmbunătăţirile efectuate de pârâtă spaţiului din litigiu, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. i), pârâta a fost de acord cu clauza potrivit căreia îmbunătăţirile, amenajările şi instalaţiile efectuate de locatar vor profita locatorului la încetarea contractului, fără posibilitatea solicitării de despăgubiri locatarului şi că lucrările efectuate de pârâtă pentru sporirea gradului de confort, nu pot fi considerate utile şi necesare deoarece nu au fost făcute pentru conservarea bunului.

Aşa fiind se constată că instanţa de apel a considerat corect că pârâta datorează contravaloarea serviciilor şi utilităţilor în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. 1864, constatând că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

- Cât priveşte critica prin care recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere înscrisul depus de pârâtă după închiderea dezbaterilor, respectiv procesul-verbal de verificare şi punctaj din 13 februarie 2014, care ar fi făcut dovada că pârâta a efectuat plăţi în valoare de 2.123.838,26 RON, se apreciază că în mod corect nu a fost luat în considerare la pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond, de vreme ce acesta a fost depus după închiderea dezbaterilor şi că s-ar încălca jurisprudenţa instanţelor prin care s-a decis că ar fi nesocotit principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Chiar dacă pârâta a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru a se discuta în contradictoriu cererea de încuviinţare a administrării probei cu înscrisul menţionat, Curtea a considerat că, potrivit dispoziţiilor art. 151 C. proc. civ. 1865, de vreme ce instituţia repunerii pe rol este atributul exclusiv al instanţei iar instanţa nu a considerat necesare noi lămuriri, aceasta nu avea obligarea repunerii cauzei pe rol pentru a pune în discuţie o cerere de probe care nu a fost formulată potrivit dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti şi de pârâta Societatea Civilă de Avocaţi A. & A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti şi de pârâta Societatea Civilă de Avocaţi A. & A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1685/2015. Civil. Anulare act. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 1687/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 1256/2015. Civil. Contestaţie la executare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1673/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1680/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1685/2015. Civil. Anulare act. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1687/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1690/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1691/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1694/2015. Civil