ICCJ. Decizia nr. 986/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 986/2015
Dosar nr. 727/32/2014
Şedinţa publică din 2 aprilie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. 6373/103/2012 din 18 decembrie 2012, reclamanţii P.I., G.E., F.A., l.D., F.E., A.C., M.l., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.l., V.C., S.l., C.l., M.D., B.A., A.L., N.R., F.l., G.O., M.l., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.M.T.P.R. SA, pentru ea in contradictoriu cu aceasta se se dispună;
1. Anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până ia încetarea raporturilor de muncă, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada susmenţionată, griie prin care se stabilesc drepturi saiariale cu nerespectarea prevederilor C.C.M. şi a valorii salariului minim brut pe economie;
2.- Obligarea pârâtei, la plata diferenţelor saiariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate, în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale ia acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi saiariale ce solicită a fi acordate în sume nete. începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă ou pârâta;
3,- Anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe şi salariile compensatorii pentru reclamanţii care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009;
4.- Obligarea pârâtei la plata diferenţelor pentru salariile compensatorii şi suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi saiariale ce solicită a fi acordate în sume nete.
5.- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 13 martie 20i3, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate iniţial în prezenta cauză, pentru o mai bună şi uşoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant G.O.
Prin sentinţa civilă nr. 576/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamţ, a admis excepţia tardivităţii asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar faţă de celelalte capete de cerere a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.
Prin Decizia nr. 1605 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, a fost casată sentinţa în parte, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind plăţile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare către Tribunalul Neamţ.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub nr. 1653/103/2013*.
Prin sentinţa civila nr. 677 din 21 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamant şi în consecinţă: a fost obligată pârâta să-i plătească suma netă de 6.174 lei, reprezentând diferenţă dintre salariile compensatorii cuvenite şi salariile compensatorii efectiv plătite, şi cheltuieli de judecată în sumă de 800 de lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost salariat al societăţii pârâte eu contract individual de muncă, modificat prin acte adiţionale (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), încadrat pe post de muncitor calificat, 3B, eu clasa de salarizare 11 care are corespondent coeficientul de ierarhizare 180. până când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în temeiul art. 55 Iit. b) C. muncii.
În ceea ce priveşte sistemul de salarizare, s-a constatat câ, prin Anexa nr. 1 la C.C.M., acesta a fost stabilit pe de o parte pe 3 reţele de salarizare, aplicabile personalului funcţie de meseria specifică exercitată şi care sunt dezvoltate în Anexa nr. 2 la C.C.M., iar pe de altă parte, pe niveluri, grade de competenţă şi clase de salarizare, astfel cum sunt acestea dezvoltate la art. 3-5 din Anexa nr. 1 la C.C.M. pe anii 2004-2008.
Din combinarea acestor elemente au rezultat coeficienţii de ierarhizare corespunzători fiecărei clase de salarizare în care angajatorul era obligat să încadreze fiecare salariat în parte, coeficienţi ale căror valori sunt cuprinse între 100% şi 300%, nivelul acestora (al coeficienţilor) fiind prevăzut în tabelul din Anexa 1 la C.C.M. pe anii 2004 - 2008.
Totodată în alin. (2) al art, 5 din anexa mai sus menţionată, angajatorul a prevăzut expres că: „coeficientul de ierarhizare 100% reprezintă salariul tarifar minim", iar la art. 6 s-a stabilit nivelul salariului minim de bază ca fiind de 3.500.000 lei vechi, începând cu 01 septembrie 2004, pentru ca în anul 2009 acesta să fie de 600 de lei conform H.G. nr. 1051 din 10 septembrie 2008.
Coroborând dispoziţiile din C.C.M. la nivel de unitate şi din actele adiţionale ulterioare, cu prevederile legale referitoare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu art. 164 C. muncii republicat, precum şi eu prevederile C.C.M. la nivel naţional sau de ramură, a rezultat că în perioada 01 iunie 2006-31 iulie 2010, au avut loc schimbări ale salariului minim pe unitate de 385 lei începând cu 01 iunie 2006, 424 începând cu 01 septembrie 2006, 440 lei începând cu 01 ianuarie 2007, 500 lei începând cu 01 ianuarie 2008 (a se vedea H.G. nr. 1507/2007). 540 lei începând cu 01 octombrie 2008 (a se vedea H.G. 1507/2007) şi 600 lei începând cu 01 ianuarie 2009 (a se vedea H,G. nr. 1051/2008).
În atare condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Anexa 1 la C.C.M. unitate pe perioada 2004-2008, astfel cum a fosî modificat prin actele adiţionale, s-a constatat că pârâtei îi revenea obligaţia de corelare a coeficientului de ierarhizare 100% ce reprezenta salariul tarifar minim pe ţară, ale căror valori s-au modificat în intervalul 01 iunie 2006-21 februarie 2012, în modul mai sus arătat.
Astfel, s-a reţinut că, dacă pârâta SC A.M.T.P.R. SA, şi-ar fi respectat obligaţia legală de a corela salariul de bază la nivel de unitate prevăzut la ari, 5 al actului adiţional din 03 noiembrie 2006 la C.C.M., unitate 2004 - 2008 respectiv, la art. 4 al actului adiţional din 11 decembrie 2007 la C.C.M. unitatea 2004-2008, cu valoarea salariului de bază minim brut garantat în piaţa la nivel naţional prevăzut în C.C.M. naţional 2007-2010, H.G. nr. 1507/2007 şi H.G. nr. 1051/2008 atunci valoarea salariului tarifar al saiariaţilor ar fi fost corectă.
Prin urmare, solicitarea de acordare a diferenţei de drepturi băneşti cuvenită cu titlu de salarii compensatorii prin schema de plecări voluntare, şi cele efectiv acordate, s-a considerat întemeiată, raportat şi la art. 94 din C.C.M./2004-2008 al SC A.M.R. SA în forma reglementată prin art. 1 din Actul adiţional nr. 3 din 11 decembrie 2007.
Reclamantul a solicitat retragerea voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii, urmând să beneficieze de plăţile compensatorii oferite de angajator prin Schema de plecări voluntare.
Potrivit acestui document SC A.M.T.P.R. SA, s-a obligat să acorde plăţi compensatorii în raport cu vechimea în muncă a salariatului şi eu costurile salarîale aie companiei, la care se adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual realizat în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuţiile individuale datorate.
Deoarece aceste plăţi compensatorii sunt în directă legătură cu venitul brut individual şi, în consecinţă, cu salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării raporturilor de muncă, pârâta a fost obligată la plata în valoare netă a diferenţelor băneşti în funcţie de valorile corecte aie salariului de bază ce se cuveneau reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză judiciară tehnică contabilă, iar în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 800 lei, cheltuieli ce sunt reprezentate de onorariul apărătorului ales, la care se adaugă cheltuielile cu expertiza tehnică efectuată în cauză, respectiv onorariu expert, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, prin care s-a arătat, în esenţă, că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât au fost obligaţi la plata diferenţelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite calculate potrivit claselor şi coeficienţilor de salarizare prevăzuţi de Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportat la salariul minim pe economie şi salariile compensatorii efectiv plătite, iar reclamantul nu deţine vreun titlu în baza căruia să solicite o eventuală majorare a salariului de bază aflat în plată ta data încetării raporturilor de muncă, astfel încât pretenţiile sunt neîntemeiate.
Prin Decizia nr. 790 din 13 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a admis recursul promovat de pârâtă, şi s-a modificat sentinţa civilă nr. 677 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, în sensul că s-a respins acţiunea reclamanţiIor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
De esenţă este faptul că prin hotărârea irevocabilă Decizia Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, nr. 1605 din 13 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1653/103/2013, s-a respins acţiunea având ca obiect anulare grilă de salarizare începând cu 01 ianuarie 2007 şi plata efectivă a drepturilor salariate.
Cuantumul plăţilor compensatorii a fost stabilit în raport de salariul brut aflat în plată la data încetării contractului individual de muncă.
Or, raportat la soluţia irevocabilă din Dosar nr. 1653/103/2013, reclamantul nu deţine nici un titlu în baza căruia să solîciîe o modificare. în sensul creşterii salariului de bază ce a fost în plată ia data încetării raporturilor de muncă.
Mai mult, recurenta prin schema de plecări voluntare a stabilit că sumele de bani ce vor fi acordate cu titlu de plăţi compensatorii vor fi calculate pornind de la salariul de bază pe care fiecare salariat îl avea la data încetării raportului de muncă, astfel încât salariatul a avut cunoştinţă despre moduî de caicul şi elementele de bază în raport de care urma să se stabilească cuantumul plăţilor compensatorii. Cunoscând aceste aspecte reclamantul a acceptat oferta angajatorului stabilită prin schema de plecări voluntare aplicabilă, formulând cerere pentru retragere voluntară din activitate, dându-şi astfel acordul inclusiv cu privire la plăţile compensatorii ce urmau a fi acordate.
Astfel, prin cererea de retragere voluntară din activitate se prevede că salariatul a luat la cunoştinţă de prevederile schemei de plecări voluntare, a înţeles şi este de acord cu condiţiile stipulate (...).
De asemenea, se constată că şi prin decizia de încetare a raporturilor de muncă avute cu unitatea pentru reclamantul în cauză, se menţionează că acesta urmează să beneficieze de drepturile băneşti acordate de societate prevăzute în schema de plecări voluntare oferită de recurentă, decizia fiind semnată de reclamant ca salariat al recurentei.
În raport de aceste considerente s-a apreciat că în mod greşii a fost admisă acţiunea reclamantului, şi în consecinţă, a fost admis recursul, şi modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
La data de 14 noiembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul G.O. prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 790 din 13 octombrie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a arătat că această decizie este contrară Deciziei nr. 1605 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă în primul ciclu procesual, încâlcându-se autoritatea de lucru judecat.
Prin Decizia nr. 47 din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2015, instanţa a invocat din oliciu inadmisibilitatea cererii, de revizuire, în raport de faptul că se invocă, ca motiv de retractare, contrarietatea a două hotărâri judecătoreşti pronunţate în acelaşi litigiu, dar în cicluri procesuale diferite.
Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prîn neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, acest motiv de revizuire sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă din aceeaşi dispoziţie procesuală menţionată mai sus, că una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite.
În cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamantul G.O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.O. împotriva Deciziei nr. 790 din 13 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1256/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
