ICCJ. Decizia nr. 1257/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1257/2015

Dosar nr. 1200/299/2015

Şedinţa din cameră de consiliu de la 13 mai 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data da 05 noiembrie 2014, sub nr. 22816/233/2014, creditorul D.I.X. AG a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 664 alin. (2) Noul C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorul S.A., anularea încheierii nr. 1063 din 17 octombrie 2014 a B.E.J. B.G. prin care a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite prin poprire şi obligarea acestuia la începerea procedurii executării silite împotriva debitorului S.A.

Prin sentinţa nr. 13059 din 11 decembrie 2014, Judecătoria Galaţi, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reţinând că, potrivii art. 650 Noul C. proc. civ., instanţa de executare este cea din circumscripţia căreia se alia biroul executorului judecătoresc care face executarea care, în speţă, se află în raza teritorială a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 2046 din 05 februarie 2015 pronunţată în dosar nr. 1200/299/2015, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, având în vedere data la care executorul judecătoresc a fost sesizat de către creditoare, 17 octombrie 2014, instanţa de executare nu poate fi determinată prin raportare la dispoziţiile art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât prin decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014) acestea au fost declarate neconstituţionale. Prin urmare, stabilirea competenţei se realizează prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază ori îşi are sediul pârâtul, în speţă, Judecătoria Galaţi.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 1 53 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma iniţială „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Dispoziţiile textului legal anterior citai au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014) dată de la care statuarea conţinută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanţe, iar tot de la aceeaşi dată norma legală a art. 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ., şi-a încetat efectele, urmând ca determinarea instanţei competente să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite să se realizeze în raport de norma generală regăsită la art. 107 C. proc. civ., care utilizează criteriul domiciliului debitorului.

Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014, art. 650 alin. (1) a fost modificat în sensul că „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Având în vedere că instanţa de judecată îşi verifică competenţa în funcţie de data sesizării, în speţă, 5 noiembrie 2014, data la care a fost învestită Judecătoria Galaţi, rezultă că dispoziţiile Legii nr. 138/2014 care a modificat conţinutul art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., declarate neconstituţionale sunt pe deplin aplicabile.

Cum la „data sesizării organului de executare” la care face referire art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, respectiv, 17 octombrie 2014, domiciliul debitorului se afla în municipiul Galaţi, localitatea aflată în raza teritorială a Judecătoriei Galaţi,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1257/2015. Civil