ICCJ. Decizia nr. 1265/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1265/2015
Dosar nr. 10473/3/2008
Şedinţa publică din 14 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 07 noiembrie 2007, sub nr. 21044/299/2007, reclamanta Z.R. a chemat în judecată pârâţii C.M. şi C.A.C., solicitând obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul situat în Bucureşti, sect. 1.
Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 30 ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 10473/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 2151 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prescripţiei dreptului material la acţiune şi prematurităţii acţiunii; a admis acţiunea; a obligat pe pârâţi să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1; a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.
Prin încheierea din 27 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea de suspendare formulată de apelanţii-pârâţi şi a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect pretenţii, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014.
Pentru a decide astfel, curtea a apreciat că cererea de suspendare este întemeiată, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Măsura suspendării judecării apelului este nelegală, deoarece nu sunt incidente dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Intimaţii (apelanţii-pârâţi) au formulat cerere de suspendare a judecării apelului în acţiunea în revendicare care fusese suspendată din 2007 până în 2014, susţinând că judecarea apelului în acţiunea în revendicare depinde de soluţia ce se va da în acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014. Prin această nouă acţiune, întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001, intimaţii (apelanţii-pârâţi) au solicitat obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata de despăgubiri pentru pretinse îmbunătăţiri pe care le-ar fi făcut în timp asupra imobilului în litigiu.
Or, nu există nicio legătură între cele două acţiuni şi dreptul ce se va dezlega în procesul de despăgubiri nu va avea niciun efect asupra acţiunii în revendicare.
Astfel, prin Decizia nr. 843 din 08 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6053 din 05 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu de Statul Român; în egală măsură, contractul de vânzare-cumpărare al apelanţilor a fost declarat nul absolut.
La data de 27 mai 2013 s-a emis dispoziţia de primar general, iar la 27 iulie 2013 s-a încheiat cu A.F.I. procesul de predare-primire a imobilului, fără însă ca reclamanta să aibă posesia.
Intimaţii (apelanţii-pârâţi) nu mai deţin un titlu de proprietate, contractul lor de vânzare-cumpărare fiind constatat nul absolut prin decizie definitivă şi irevocabilă, nu justifică noţiunea de bun şi nu pot susţine valabil în favoarea lor principiul securităţii raporturilor juridice. De cealaltă parte, reclamanta şi-a văzut titlul vechi de proprietate confirmat prin faptul că s-a constatat preluarea nevalabilă a imobilului de către stat. Toată această situaţie de fapt constituie esenţa acţiunii în revendicare ce face obiectul apelului.
În procesul ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti se urmăreşte valorificarea unui pretins drept de creanţă.
Intimaţii nu au însă, legitimare procesuală activă în raport de o acţiune întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001. Calea juridică pe care au promovat-o nu le este deschisă potrivit legii. Nu au nici interes, de vreme ce au deschisă calea pentru a obţine, în baza art. 50 alin. (1)2 din Legea nr. 10/2001, preţul de piaţă sau preţul actualizat. În acest sens, intimaţii au pe rolul Judecătoriei sector 5 şi Dosarul nr. 26495/302/2014, prin care au cerut despăgubiri în contradictoriu cu M.F.P. pentru imobilul pierdut.
Acţiunea întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001 este deschisă exclusiv chiriaşului care a pierdut imobilul prin restituire pe cale administrativă. Or, intimaţii nu au calitate de chiriaşi, pierzând această calitate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în 29 noiembrie 1996.
Acţiunea în revendicare este acţiunea reală prin care reclamanta care a pierdut posesia bunului în litigiu cere restituirea acestui bun de la intimaţii care îl deţin fără niciun titlu şi fără nici un drept. Acţiunea în revendicare se întemeiază pe însuşi dreptul de proprietate şi urmăreşte protecţia acestui drept, în timp ce acţiunea în despăgubiri are ca temei un drept de creanţă şi este o acţiune personală care nu are nicio înrâurire asupra prezentului proces de revendicare.
2. Încheierea nu este motivată, în sensul de a se argumenta pentru care motive s-a dispus suspendarea.
Încheierea este o tot hotărâre judecătorească (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.), care, la rândul ei, trebuie să fie motivată în sensul de a se prezenta argumentele pentru care instanţa a dispus măsura suspendării. Instanţa, în cazul de faţă, nu a motivat deloc soluţia. S-a rezumat să citeze dispoziţia legală, fără să motiveze în ce mod dreptul de creanţă dedus judecaţii în procesul de despăgubiri are legătură cu dreptul de proprietate dedus judecaţii în prezenta acţiune în revendicare.
3. Măsura dispusă de instanţă încalcă art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană, cu privire la termenul rezonabil.
Acţiunea în revendicare a fost introdusă în 2007 şi a fost suspendată până în 2014. Motivul suspendării a fost o acţiune în contestarea unui testament.
Cu privire la modul în care intimaţii înţeleg să exercite drepturile lor procesuale, este de menţionat că la data de 08 ianuarie 2004 au formulat o acţiune care a avut ca obiect nulitatea testamentului din 1975 şi a certificatului de moştenitor din 1991 prin care reclamanta din prezenta cauză îşi legitima calitatea procesuală activă în procesele purtate între părţi. Procesul având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost suspendat în raport de acest ultim dosar. Acest proces a avut două cicluri procesuale. Acţiunea a fost respinsă în fond, prin sentinţa nr. 5453 din 27 iunie 2007 a Judecătoriei sectorului 2. Apelul a fost respins prin decizia Tribunalului Bucureşti din 19 martie 2008. Recursul judecat de Curtea de Apel București la 26 noiambrie 2008 s-a respins ca fiind nul.
La data de 10 noiembrie 2009, intimaţii (apelanţii-pârâţi) din prezentul proces au formulat o altă acţiune având ca obiect tot contestarea testamentului reclamantei şi care a făcut obiectul Dosarului nr. 22273/300/2009 al Judecătoriei sector 2, devenit prin declinare Dosar nr. 49547/3/2010 la Tribunalul Bucureşti. Acţiunea a fost respinsă în fond prin sentinţa nr. 261 din 10 februarie 2012. Apelul, judecat de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respins la 1 februarie 2013, prin Decizia nr. 24/A. Recursul judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins prin Decizia 1728 din 16 mai 2014.
Prezenta acţiune în revendicare a fost suspendată şapte ani, iar acum curtea de apel dispune din nou măsura suspendării, care trebuie desfiinţată.
Intimaţii şi-au făcut o modalitate de apărare din a promova procese vădit netemeinice, cu scopul de a tergiversa judecata pe fond a acţiunilor care vizează preluarea posesiei imobilului. Instanţa are obligaţia de a analiza temeinicia drepturilor invocate şi de a nu încuraja abuzul de drept procesual.
Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte constată că recursul este fondat, în raport de motivul vizând nemotivarea încheierii atacate, potrivit celor ce se vor arăta în continuare:
Recurenta a invocat nemotivarea încheierii atacate, motiv ce se încadrează în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce permit reformarea unei hotărâri (prin hotărâre înţelegându-se şi încheierile, conform art. 255 alin. (2) C. proc. civ.) atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.”
În accepţiunea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să răspundă în fapt şi în drept pretenţiilor formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
În speţă, este de observat că în considerentele încheierii recurate se regăseşte doar o afirmaţie generică privind temeinicia cererii de suspendare, în raport de dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect pretenţii, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014, reţinând în considerentele încheierii pronunţate că „în urma analizării cererii de suspendare formulată de apărătorul apelanţilor-pârâţi, o apreciază ca fiind întemeiată, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.
Concluzia instanţei de apel privind temeinicia cererii de suspendare este pur formală şi nu reprezintă o motivare care să răspundă exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu se bazează pe o analiză efectivă a condiţiilor suspendării prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce ar fi presupus argumentarea, de către instanţă, a relaţiei de dependenţă dintre pricina pendinte şi cea în raport de care s-a cerut suspendarea, prin arătarea motivelor pentru care dezlegarea pricinii pendinte ar atârna, în tot sau în parte, de dreptul care face obiectul judecăţii în Dosarul nr. 33285/3/2014 al Tribunalului Bucureşti.
Limitându-se să reţină că cererea de suspendare este întemeiată, fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu redarea conţinutului textului de lege, fără analizarea condiţiilor acestuia prin raportare la situaţia concretă din speţă, instanţa de apel a pronunţat o încheiere supusă casării în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanţa de apel trebuia să arate în considerentele încheierii pronunţate motivele pentru care a ajuns la concluzia că sunt întrunite cerinţele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în temeiul căruia a dispus suspendarea judecăţii.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel a pronunţat o încheiere cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum o astfel de încheiere face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pronunţate pe cererea de suspendare, nemotivarea încheierii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cererii de suspendare, ceea ce impune soluţia casării cu trimitere, criticile vizând nelegalitatea soluţiei de admitere a cererii de suspendare nu pot fi analizate de prezenta instanţă, urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.
În concluzie, reţinând că, prin nemotivarea încheierii recurate, curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului cererii de suspendare, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul reclamantei, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Z.R. împotriva încheierii din 27 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 10473/3/2008 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1262/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1267/2015. Civil. Expropriere. Pretenţii.... → |
|---|
