ICCJ. Decizia nr. 1261/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1261/2015
Dosar nr. 3431/114/2014
Şedinţa camerei de consiliu din 13 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 9976/200/2014 la data de 22 mai 2014, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C.T.D. SRL şi I.T.M. Buzău, anularea dispoziţiei nr. 10 din 12 septembrie 2011 care a fost întocmită şi înregistrată în baza unui fals constatat prin raportul de expertiză extrajudiciară nr. 51/19 octombrie 2013, precum şi parag. 5, pag. 3 din sentinţa civilă nr. 659/2012 din Dosarul nr. 213/114/2012.
Prin sentinţa nr. 5507 din 30 septembrie 2014, Judecătoria Buzău a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, având în vedere că litigiul vizează un conflict de muncă care se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
Prin sentinţa nr. 1305 din 10 decembrie 2014 Tribunalul Buzău a luat act că reclamantul îşi restrânge acţiunea, în sensul că renunţă la judecata cererii în contradictoriu cu I.T.M. Buzău şi, în consecinţă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de aceasta, ca rămasă Iară obiect; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocata din oficiu şi a respins acţiunea pe acest motiv.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în funcţia de strungar, conform C.I.M. înregistrat în Registrul de evidenţe al salariaţilor, iar prin Dispoziţia nr. 10 din 12 septembrie 2011 contestată în cauză s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă începând cu această dată, ca urmare a cererii de demisie formulată de acesta, în temeiul art. 79 alin. (7) C. muncii.
Tribunalul a mai constatat că prin sentinţa nr. 659 din 07 mai 2012 a fost analizată o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, soiieitându-se anularea aceleiaşi Decizii nr. 10 din 12 septembrie 2011 de desfacere a contractului de muncă, soluţionată prin respingerea contestaţiei.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în ce priveşte cererea de demisie, într-adevăr, data de 12 septembrie 2011 este scrisă cu cifre diferite faţă de celelalte cifre, apreciindu-se că se poate susţine ipoteza că data a fost completată de o altă persoană, după depunerea cererii de demisie, împrejurare care, însă, nu afectează valabilitatea actului unilateral al demisiei, întrucât a fost recunoscut chiar de către reclamant şi confirmat de martorii audiaţi în cauză.
Raportat la sentinţa pronunţată şi solicitările din prezenta cauză, tribunalul a apreciat că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, înscrisă în art. 432 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 365 din 12 martie 2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei mai sus arătate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa nr. 659 din 07 mai 2012, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, solicitându-se anularea aceleiaşi Decizii nr. 10 din 12 septembrie 2011 de desfacere a contractului de muncă, soluţionată prin respingerea contestaţiei.
Faţă de această situaţie, în mod corect a apreciat prima instanţa că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, înscrisă în art. 432 C. proc. civ., iar faptul că, în prezenta cauză, reclamantul şi-a motivat cererea pe raportul de expertiză extrajudiciar din 19 octombrie 2013, în care se confirmă că data înscrisă în cererea de demisie nu a fost scrisă de aceeaşi persoană, nu modifică cu nimic existenţa triplei identităţi.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 20 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi atacate cu recurs.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului panilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 30 aprilie 2015 reclamantul B.G. a formulat punct de vedere la raport prin care solicita anularea deciziei de concediere.
S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 13 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea paliilor.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În speţă, Decizia nr. 365 din 12 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, este dată în apel în soluţionarea unui privind drepturi de asigurări sociale, respectiv, contestaţie decizie pensionare.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale."
Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale anterior menţionate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti fiind una definitivă în sensul dispoziţiilor an. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Faţă de cele arătate, criticiie deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menţionate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva Deciziei nr. 365 din 12 martie 2015 a Curţii de Apei Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G., domiciliat în com. Merei, Dealul Viei, judeţul Buzău împotriva Deciziei nr. 365 din 12 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii SC C.T.D. SRL cu sediul în com. Parscov, judeţul Buzău şi I.T.M. Buzău cu sediul în Buzău, Judeţul Buzău.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1260/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1262/2015. Civil → |
|---|
