ICCJ. Decizia nr. 1267/2015. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1267/2015
Dosar nr. 41472/3/2007*
Şedinţa publică din 14 mai 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23 noiembrie 2007 sub nr. 41472/3/2007, reclamantul N.Ş. a chemat în judecată pe pârâţii M.T.C.T., reprezentat prin CN A.D.N.R. SA şi Consiliul local Mogoşoaia judeţul Ilfov şi a solicitat să se anuleze Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie 2007 şi procesul - verbal din 14 septembrie 2007 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Mogoşoaia, urmând ca pârâţii să fie obligaţi la plata de despăgubiri materiale în sumă de 272.000 euro şi daune morale în valoare de 5.000 euro.
La data de 7 ianuarie 2008 reclamantul a formulat cerere precizatoare a acţiunii iniţiale, arătând că terenul deţinut în proprietate are suprafaţa de 2.210,01 mp şi este situat în judeţul Ilfov, comuna Mogoşoaia, identificat prin număr cadastral.
La termenul de judecată din 18 februarie 2008, reclamantul a precizat cadrul procesual, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 41 din Constituţie, Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1887 din 7 noiembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, acţiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat Hotărârea nr. 54 din 29 octombrie 2007 şi procesul verbal din 14 septembrie 2007 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliul Local Mogoşoaia şi a obligat pârâtul la plata sumei de 109.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren expropriate, a respins capătul de cerere privind daunele morale, ca neîntemeiat, a obligat pârâtul la plata sumei de 3.550 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că valoarea despăgubirii stabilite prin cele două acte contestate - 19.055,12 euro (28 euro/mp) pentru suprafaţa de teren expropriată de 680,54 mp ce a reprezentat proprietatea reclamantului - nu constituie o justă despăgubire în accepţiunea art. 44 din Constituţie, precum şi faţă de practica judiciară în materie ori jurisprudenţa C.E.D.O., în condiţiile în care despăgubirea acordată trebuie să reflecte valoarea terenului de la momentul exproprierii, în speţă 29 octombrie 2007, dată la care reclamantul a pierdut dreptul de proprietate referitor la suprafaţa de teren de 680,54 mp.
Or, în raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi, valoarea terenului la momentul exproprierii efective este estimată la 160 euro/mp, ceea ce reprezintă suma de 109.000 euro, rezultând din raport că acest teren este situat într-o zonă mixtă în plină dezvoltare şi în care se află atât hale industriale, cât şi proprietăţi unifamiliale reprezentate de case sau vile.
Referitor la prejudiciul cauzat prin efectul exproprierii, stabilit prin expertiza tehnică la suma de 11.447 euro, instanţa a considerat că nu se justifică acordarea acestei sume, întrucât restul de teren rămas neexpropriat de 4.319,46 mp va dobândi un spor de valoare în urma realizării lucrărilor de „fluidizare trafic pe DN1 km + 100 +KM 17+ 100 şi centura rutieră în zona de Nord a Municipiului Bucureşti - obiect 7 - Completarea Centurii rutiere a Municipiului Bucureşti prin construcţia sectorului cuprins între DN 7 şi DN 1A”, aşa încât nu se poate vorbi de existenţa unui prejudiciu real pentru reclamant.
Împotriva sentinţei civile nr. 18878/2011 au declarat apeluri pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 318 din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a arătat că, ţinând seama de caracterul devolutiv al apelului, a dispus din oficiu administrarea unei probe cu expertiză de evaluare şi a obţinut relaţii referitoare la contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare. Proba cu expertiză nu a putut fi însă administrată, întrucât nu s-a plătit onorariul experţilor dispus de către Curte în sarcina apelantului CN A.D.N.R. SA.
Prin Decizia nr. 2166 din 12 aprilie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti, a casat Decizia civilă nr. 318/A/2012 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a constatat că sunt fondate susţinerile privind aplicarea sancţiunii decăderii fără ca partea să fi fost înştiinţată, în prealabil, despre obligaţia stabilită în sarcina sa, în temeiul art. 1711 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002, „La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei înştiinţează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înştiinţare.”
În cauză, proba cu expertiză a fost dispusă din oficiu, iar la termenul la care a avut loc numirea expertului, respectiv la termenul din 4 septembrie 2012, apelantul - pârât CN A.D.N.R. SA a lipsit, ca, de altfel, la toate termenele fixate în cursul judecăţii apelurilor, inclusiv la cel la care s-a aplicat decăderea din dreptul la administrarea probei, fără ca instanţa să-i comunice în scris obligaţia stabilită în sarcina sa.
Aplicarea sancţiunii decăderii de către instanţa de apel, fără înştiinţarea în prealabil a părţii despre obligaţia ce i-a fost pusă în sarcină, i-a produs părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură dispuse începând cu termenul de judecată la care s-a dispus decăderea, inclusiv a deciziei pronunţate în cauză, în baza art. 105 alin. (2) şi 106 C. proc. civ.
Art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 are un caracter imperativ, prevăzând în sarcina instanţei obligaţia de înştiinţare a părţii despre sarcina plăţii onorariului de expert, ca atare, nulitatea decurgând din neîndeplinirea de către instanţă a acestei obligaţii poate fi invocată inclusiv de către procuror, prin intermediul căii de atac.
În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 41472/3/2007*.
Prin Decizia nr. 33/A din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.R. SA - D.R.D.P., a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 70.776 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren expropriate, păstrându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Terenul în litigiu în suprafaţă de 680,54 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, ce a făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, este proprietatea reclamantului N.Ş., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5799/2004.
Prin Hotărârea nr. 54 din 29 octombrie 2007 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Mogoşoaia, jud. Ilfov, a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea acestui teren, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, la suma de 19.095 euro (28 euro/mp).
Prin contestaţia formulată, intimatul-reclamant a contestat această hotărâre sub aspectul cuantumului despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 680,54 mp şi a solicitat şi acordarea unei sume de lei reprezentând prejudiciul suferit prin expropriere, prejudiciu dat de faptul că suprafaţa mare de teren expropriată diminuează valoarea suprafeţei de teren ce i-a rămas în proprietate şi de faptul că terenul rămas nu mai este un tot unitar, precum şi la plata daunelor morale.
Prin sentinţa apelată Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 680,54 mp ca fiind de 109.000 euro (160 euro/mp) ce reprezintă valoarea de piaţă a terenului la data exproprierii.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins solicitarea reclamantului de acordare a prejudiciului cauzat prin efectul exproprierii, stabilit prin expertiză la suma de 11.447 euro, pe motiv că restul de teren rămas neexpropriat va dobândi un spor de valoare, precum şi solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale. Având în vedere că reclamantul N.Ş. nu a formulat apel împotriva sentinţei de fond, soluţia de respingere a pretenţiilor pentru aceste două componente ale prejudiciului produs ca urmare a exproprierii a intrat sub puterea lucrului judecat, prin neapelare.
Criticile formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit cărora sentinţa apelată nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece stabilirea cuantumului despăgubirii pentru expropriere trebuia să se facă prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele situate în aceeaşi rază teritorială cu cel expropriat, iar nu prin raportare la oferte de vânzare inserate în anunţuri publicitare, sunt întemeiate.
Astfel, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a omologat un raport de expertiză care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece experţii care compun comisia de expertiză au utilizat o metodă greşită, raportându-se la ofertele de piaţă preluate de pe internet, metodă care nu respectă prevederile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
În faza de rejudecare, i nstanţa de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză de evaluare, având ca obiective stabilirea valorii terenului expropriat la data exproprierii şi la momentul efectuării expertizei.
La solicitarea instanţei, prin adresa din 11 februarie 2014 O.C.P.I., B.C.P. Ilfov a comunicat la dosar contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare cu cel în litigiu - filele 87-123 şi 127-163 din dosarul de apel rejudecare, vol. I.
La data de 8 iulie 2014 a fost depus la dosar raportul de expertiză efectuat de comisia de expertiză compusă din experţii B.A., C.A.A. şi P.T., iar la data de 24 noiembrie 2014 a fost depus la dosar răspunsul la obiecţiuni.
Raportul de expertiză a stabilit următoarele:
1. valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, la data efectuării expertizei (1 iulie 2014) este de 27.222 euro (la o valoare de 40 euro/mp);
2. valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat la data exproprierii (octombrie 2007) este de 70.776 euro (la o valoare de 104 euro/mp);
Curtea a constatat că exproprierea terenului în litigiu a fost dispusă în baza Legii nr. 198/2004 (în prezent abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010), însă prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 continuă să îşi producă efectele în cauza dedusă judecăţii, constituind de altfel temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
În sistemul reglementat prin Legea nr. 198/2004, procedura de expropriere parcurge în mod obligatoriu doar o etapă administrativă, la sfârşitul căreia expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularul dreptului de proprietate. Transferul imobilului expropriat din proprietatea intimatului-reclamant în proprietatea expropriatorului a operat de drept la data consemnării despăgubirii pentru expropriere (conform comunicării de la fila 8 din dosarul de fond).
În consecinţă, Curtea s-a raportat pentru calculul despăgubirii pentru exproprierea terenului în litigiu, în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi de criticile din apelurile cu soluţionarea cărora a fost investită, la momentul transferului dreptului de proprietate, aşa cum a arătat de altfel şi intimatul-reclamant în concluziile scrise, care a arătat că transferul dreptului de proprietate a operat la data exproprierii.
În consecinţă, Curtea a stabilit valoarea despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 680,54 mp la suma de 70.776 euro, valoare care respectă dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, precum şi pe cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 198/2004, în sensul că d espăgubirea acordată de către instanţă nu este mai mică decât cea oferită de expropriator.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, care a invocat pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:
Recurentul susţine că la întocmirea raportului de expertiză prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma 70.776 euro, comisia de experţi nu a avut in vedere comparabile (contracte de vânzare - cumpărare încheiate in anul 2007) care sa reflecte valoarea reală de tranzacţionare a imobilelor la data efectuării exproprierii, rezultând astfel un preţ supraevaluat, datorat in special faptului, că au fost folosite contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008, 2009, 2010 si 2012.
Deşi în dispozitivul deciziei recurate, instanţa a stabilit faptul ca momentul la care se va raporta calculul despăgubirii pentru terenul expropriat, va fi cel la care s-a efectuat transferul dreptului de proprietate (octombrie 2007), Curtea a stabilit că suma de 70.776 euro este un preţ just care reflectă valoarea reală de tranzacţionare a imobilelor la data efectuării exproprierii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.
Prin decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Se constată că din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
În speţă, instanţa de apel a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, în ce priveşte momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, însă a avut în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment, sub acest aspect critica recurentului fiind fondată.
Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut că transferul dreptului de proprietate a avut loc în anul 2007, dată care coincide cu momentul exproprierii, la calculul despăgubirii a avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, în raport de contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior acestui moment, respectiv 2008 - 2012 (anexe raport de expertiză, filele 188-189, dosar apel).
Totodată, deşi a solicitat relaţii cu privire la preţul de tranzacţionare a terenurilor în zonă de la O.C.P.I., B.C.P. Ilfov, contractele de vânzare-cumpărare comunicate instanţei şi ataşate la dosar (filele 87-123 şi 127-163 din dosarul de apel rejudecare, vol. I) vizează tranzacţii încheiate în anul 2013.
Pe cale de consecinţă, stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la un moment ulterior cel al exproprierii, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greşită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului, sub acest aspect, este fondată.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, respectiv octombrie 2007, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta CN A.D.R. SA - D.R.D.P., în numele Statului Român împotriva Deciziei nr. 33/A din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1269/2015. Civil → |
|---|
