ICCJ. Decizia nr. 1277/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1277/2015
Dosar nr. 26919/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 mai 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la 05 august 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii B.A. și B.O. au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1222 din 22 mai 2014 în contradictoriu cu C.N.C.I., privind validarea parţială a Dispoziţiilor primarului Craiova emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat în esenţă că, C.N.C.I. nu mai putea repune în discuţie valabilitatea deciziilor emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, sub aspectul existentei şi întinderii dreptului de proprietate sau îndreptăţirea la acordarea masurilor reparatorii, deoarece s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Aşa fiind, C.N.C.I. nu mai avea dreptul de a invalida parţial Dispoziţia nr. 18017 din 20 decembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova pentru imobilul situat in Craiova, pe motiv că „notificatorii nu fac dovada calităţii de proprietar al terenului in suprafaţa de 58 mp, la momentul preluării,,.
Dispoziţia nr. 18017 din 20 decembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova împreună cu întreaga documentaţie, s-a înaintat la C.C.S.D. în vederea emiterii Titlului de Despăgubire, înregistrându-se Dosarul nr. 13095/CC din 04 mai 2006.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că invalidarea parţială a dispoziţiei primarului Municipiului Craiova, Judeţul Dolj, emisă după o întreagă procedură derulată în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv cu concursul şi prin apelarea la instanţele de judecată competente, potrivit legii, s-a realizat pentru motivul că reclamanţii nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a unei porţiuni din terenul ce a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, aspect care oricum fusese tranşat irevocabil de instanţele de judecată cărora reclamanţii s-au adresat în realizarea dreptului lor.
Întreaga procedură derulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a avut la bază normele de competenţă teritorială absolută stabilita prin legea specială şi anume cu privire la instanţa de la sediul entităţii notificate, deţinătoarea în sensul legii speciale.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care reprezintă o normă atributivă de competenţă teritorială în soluţionarea contestaţiilor promovate conform art. 34, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie de află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţă, Tribunalul Dolj.
Prin sentinţa civilă nr. 135 din 16 martie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) „din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Prin „entitate” în sensul acestor dispoziţii se înţelege entitatea care a emis actul, respectiv decizia care se contestă.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Dolj şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen e 30 de zile de la data comunicării”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, C.F.F. a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 1222 din 22 mai 2014 , contestată de reclamanţi, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1276/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1278/2015. Civil → |
|---|
