ICCJ. Decizia nr. 1311/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1311/2015
Dosar nr. 651/111/2014/al
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. nr. 881/LM din 23 octombrie 2014 a Tribunalului Bihor, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 651/111 din 10 februarie 2014 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B.A.F., în contradictoriu cu intimata SC P. SRL; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 3.358 lei cu titlu de drepturi saîariaîe nete aferente perioadei iunie-noiembrie 2013, suma de 392 îei reprezentând indemnizaţie netă concediu de odihnă neefectuat aferentă perioadei 01 aprilie 2013-02 decembrie 2013, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 26 noiembrie 2013 până la data plăţii efective; cu 824 îei cheltuieli de judecată (parţiale) în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC P. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, la data de 17 noiembrie 2014.
La termenul din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la judecarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul Dosarelor nr. 1950/271/2014 al Judecătoriei Oradea şi respectiv nr. 917/111/2014* al Tribunalului Bihor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta B.A.F., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 16 martie 2015.
Prin rezoluţia din 16 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru nr. 7, la data de 18 martie 2015, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 18 şi 19 dosar recurs, însă părţile nu au formulat un punct de vedere.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 15 mai 2015, fără citarea părţilor.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadniisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, înalta Curte urmează a-I respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe calea procesuală aleasă de titularul căii de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., „Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date fără drept de apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social raportate la art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.
Obiectul prezentului dosar îi reprezintă un conflict de muncă privind modul de acordare a drepturilor băneşti cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile C. muncii.
Potrivit prevederilor art. 124 alin. (2) C. proc. civ., incidentele procedurale se soluţionează de instanţa în faţa căreia se invocă, astfel încât hotărârilor prin care acestea se soluţionează le este aplicabil, ca regulă, regimul juridic al hotărârilor pronunţate de acea instanţă, inclusiv în privinţa căilor de atac, respectiv a condiţiilor şi termenelor prevăzute de lege pentru declararea căilor de atac, în virtutea principiului accesorium sequitur principate, ceea ce înseamnă că derogările trebuie să fie expres prevăzute de îege.
În speţă, incidentul procedural (suspendarea pe temeiul art, 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) a fost invocat în faţa instanţei de apei într-o cauză având ca obiect drepturi salariale izvorâte dintr-un contract de muncă.
Aşadar, hotărârea pronunţată de instanţa de apel într-o astfel de cauză este definitivă, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., iar acest regim juridic este aplicabil, ca regulă, şi hotărârii prin care instanţa de apel a soluţionat un incident procedural invocat în faţa sa. De altfel, norma se referă generic la „hotărâri date în apei", sintagmă ce include orice hotărâri pronunţate de către instanţa de apel - în măsura în care nu se prevede contrariul -, nu numai pe cele prin care se soluţionează însăşi cererea de apel.
Art 414 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează hotărârea dată asupra suspendării judecăţii, conţine o excepţie de la principiul aceesorium sequitur principale în ceea ce priveşte regimul juridic al căii de atac în privinţa acestui incident procedural, astfel încât, fiind o normă de excepţie, este de strictă interpretare şi aplicare,
Derogarea instituită prin această normă priveşte exclusiv calea de atac - în sensul că este vorba despre recurs, chiar dacă hotărârea asupra fondului este susceptibilă de apel - şi posibilitatea exercitării separate a acesteia (ca derogare de la dispoziţiile art, 466 alin. 4 C. proc. civ.).
Legiuitorul nu a intenţionat, însă, vreo derogare în privinţa termenului de exercitare a căii de atac dar nici în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac în situaţiile în care hotărârea de fond nu este supusă apelului sau recursului. O asemenea excepţie ar fi trebuit expres prevăzută, astfel cum legiuitorul a procedat în cazul altor incidente procedurale (de exemplu, în cazul recuzării, prin dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.), ceea ce nu s-a întâmplat în ipoteza suspendării judecăţii.
Ca atare, în absenţa unei derogări exprese, nu se poate considera că recursul este admisibil şi în acele situaţii în care hotărârea de fond este definitivă, inclusiv în situaţia unei hotărâri date în apel, tară drept de recurs, precum în cauză.
Pe de altă parte, se constată că art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012, prevede că „secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nieio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".
În consecinţă, nici acest temei din legea specială nu ar permite reţinerea caracterului admisibil al recursului întrucât, pe de o parte, încheierea de suspendare a soluţionării apelului nu este o hotărâre nedefinitivă, iar pe de altă parte, o hotărâre judecătorească (încheierea de suspendare) nu poate fi calificată drept un act judecătoresc, de orice natură* teza finală a textului citat fiind alternativă ipotezei hotărârii nedefinitive şi, prin urmare, aplicabilă situaţiilor în care obiectul recusului este un alt act al instanţei decât o hotărâre judecătorească nedefinitivă (hotărârile judecătoreşti fiind sentinţe, decizii ori încheieri, conform art. 424 alin. (1) - (5) C. proc. civ.).
Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. cu art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că încheierea de suspendare din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apei declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art, 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B.A.F., domiciliată în com. Abram, sat. Margine, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL, cu sediul în municipiul Oradea, jud. Bihor, împotriva încheierii din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1312/2015. Civil → |
|---|
