ICCJ. Decizia nr. 1312/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1312/2015
Dosar nr. 20125/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 23 octombrie 2014, sub nr. 20125/303/2014, contestatoarea C.P.S. a M.A.N., în contradictoriu cu intimaţii G.G. şi B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de B,E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional 3273/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2574 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6170/109/2011, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 508 din 07 februarie 2013, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.G., s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 2083 din 20 decembrie 2010 şi menţinerea deciziei de pensionare emise de Casa de pensii a M.A.N., întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
Contestatoarea a menţionat că, prin punerea în executare silită a sentinţei civile nr. 2574 din 18 septembrie 2012, reclamantul încearcă, în fapt, să înlăture aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 (referitor la revizuirea pensiei) invocând autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care hotărârii judecătoreşti i-a fost incidenţă legislaţia anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011. Reclamantul mcearcă acest artificiu chiar în condiţiile în care Legea nr. 241/2013, potrivit art. 1 stabileşte că „pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc in cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2001.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc s-a învederat că potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc îi revine un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această fază a executării, sunt, în opinia contestatoarei, exagerat de mari şi neconforme cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Din această perspectivă, a solicitat instanţei să cenzureze onorariul acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 şi urm., art. 711 şi urm. C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6, Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 585 din 2 ianuarie 2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind contestaţia ia executare în favoarea Tribunalului Argeş,
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din cererea de sesizare a instanţei, reiese că motivele invocate privesc, pe de o parte, aspecte ce privesc cheltuielile ocazionate cu punerea în executare a sentinţei civile nr. 2574/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, referitoare la cuantumul onorariului perceput de executorul judecătoresc, cerere care atrage competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti, dar şi motive care vizează intervenirea unor impedimente la punerea în executare a sentinţei menţionate, şi care, în raport de dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, atrag competenţa exclusivă a instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească, respectiv a Tribunalului Argeş, împrejurări în raport de care competenţa urmează a se stabili în conformitate cu dispoziţiile 99 alin. (2) C. proc. civ.,
Tribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr. 871 din 09 aprilie 2015, la rândul său, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite ca autoritate publică constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, în aplicarea acestei dispoziţii legale, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contestaţiei la executare.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată In baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Problema ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost interpretarea diferită a conţinutului cererii de sesizare, astfel încât, pentru stabilirea competenţei materiale este necesar a se identifica obiectul acţiunii, în funcţie de care se va determina instanţa competentă în soluţionarea cauzei.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 octombrie 2014, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6, cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1273/2014 precum şi reducerea onorariului executorului judecătoresc, apredindu-l ca fiind exagerat în raport de munca prestată şi neiegal faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.
Acţiunea a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 2574 din 2012 a Tribunalului Argeş (titlul executoriu), a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în temeiul cărora Decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. 2083/2010 emisă în favoarea lui G.G., a fost revizuită.
Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, ca fază finală a procesului civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluţionare legiuitorul a ales să o reglementeze în Cap. VI, Titlul I al Cărţii a V-a C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 711 din actul normativ mai sus menţionat (devenit art 712 după republicarea C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), invocate ca temei legal al contestaţiei la executare, prevăd: „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească im act de executare silită în condiţiile legii".
Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale menţionate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalităţii executării silite în situaţia în care pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat executarea silită, putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şî uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.
Pe de altă parte, contestaţia la titlu este instituţia destinată sa expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda la executarea silită, neputând fi considerată drept un mijloc procedural destinat a anula sau a modifica titlul executoriu, această finalitate fiind "apanajul" exclusiv al căilor de atac. Prin urmare, prin intermediul contestaţiei la titlu, nu se pot examina împrejurări de natură a repune în discuţie o hotărâre judecătorească irevocabilă, soluţie ce ar putea afecta grav principiul autorităţii de lucru judecat.
În cauza supusă analizei însă, contestatoarea a solicitat instanţei anularea tuturor actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc, apreciind că punerea în executare a sentinţei civile nr. 2574 din 2012 a Tribunalului Argeş nu mai poate fi continuată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, în speţă a O.U.G. nr. 1/2011, în temeiul căruia legiuitorul a dispus iniţierea procesului de revizuire a pensiilor, în funcţie de alte criterii decât cele menţionate de Legea nr. 119/2010, inclusiv a acelor pensii ale căror cuantum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, prin aceeaşi cerere, contestatoarea a solicitat instanţei constatarea caracterului nelegaî al onorariului stabilit în favoarea B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N.
Prin urmare, faţă de scopul pentru care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv constatarea nulităţii tuturor actelor de exeeutare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit în favoarea acestuia, obiectul cererii îl reprezintă contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu contestaţie ia titlu, aşa cum greşit a reţinut Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Aceasta întrucât, pe lângă faptul că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., judecătorul tiu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în căzui în care părţi ie, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel mi se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora, contestatoarea întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 711 din acelaşi act normativ, care reglementează contestaţia la executare, contestaţia la titlu vizează titlu executoriu din perspectiva înţelesului, întinderii şi aplicării sale. De asemenea, prin intermediul contestaţiei la titlu, nu se poate pune în discuţie legalitatea actelor de executare şi nici nu se poate solicita constatarea nulităţii acestora. Or, solicitarea contestatoarea vizează tocmai chestiunea legată de constatarea nulităţii actelor de executare.
Prin urmare, având în vedere că prin solicitarea adresată instanţei, contestatoarea C.P.S. a M.A.N. a solicitat anularea tuturor actelor îndeplinite de executorul judecătoresc, ca urmare a intervenirii unor împrejurări în cursul executării silite şi care pot afecta legalitatea actelor de exeeutare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 711 C. proc. civ. nu poate fi înlăturată având în vedere dispoziţiile legale ce reglementează soluţionarea incidentelor apărute în cursul executării silite.
Prin cererea sa, contestatoarea nu solicită lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, şi care, potrivit art. 713 alin. (3) ar fi de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească, respectiv Tribunalul Argeş, ci doar învederează instanţei intervenirea unei impediment în punerea în executare a sentinţei civile nr. 2574 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş.
De asemenea, se observă că încuviinţarea executării silite dispuse în cauză prin încheierea din 02 septembrie 2014 a fost pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţă care, în temeiul obligaţiei legale statuate prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a procedat la verificarea propriei sale competenţe şi a constatat că este competentă material să soluţioneze cererea (instanţă de executare).
Este adevărat că art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte competenţa materială a tribunalului de a soluţiona contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, însă textul priveşte, în mod explicit, ca aceste măsuri de executare să fi fost dispuse „în baza prezentei legi".
Or, în speţă, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, astfel cum s~a stabilit prin titlul executoriu.
Or, prin sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi" se înţeleg măsurile de executare promovate de autorităţile prevăzute de lege şi reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speţă C.N.P.P., casele teritoriale judeţene şi cele sectoriale etc, printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive etc.
Prin urmare se constata că, în cauză, pentru stabilirea competenţei materiale, nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit i) din Legea nr. 263/2010, astfel că obiectul cererii formulate de contestatoarea C.P.S. a M.A.N., este reprezentat de contestaţie la executare, reglementat de dispoziţiile art. 711 C. proc. civ.
În acest context, trebuie precizat că art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 711 C. proc. civ. în favoarea instanţei de executare,
Art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrată în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanţei în speţa de faţă, astfel încât norma este incidenţă în speţă), prevede că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că „ instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Prin urmare, dispoziţiile invocate indică judecătoria ca fiind instanţa competentă din punct de vedere material pentru soluţionarea contestaţiei la executare propriu-zise cu care Judecătoria sector 6 a fost învestită, instanţă în favoarea căreia se verifică şi criteriul teritorial în sensul celor prevăzute de art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (debitoarea C.P.S. a M.A.N. având sediul în raza sectorului 6 Bucureşti).
În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, prin prezentul regulator, va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1311/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1313/2015. Civil → |
|---|
