ICCJ. Decizia nr. 1305/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1305/2015
Dosar nr. 11897/99/2013/al
Şedinţa publică din 15 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 777 din 3 martie 2014 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis acţiunea principală formulată de reclamantul Ţ.V. şi a obligat pârâtele SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA şi SC C.F.R. I.R.L.U. SA, secţia I.R.L.U. Paşcani să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariate, inclusiv sporurile şi prima de vacanţă, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic ia nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 1 aprilie 2010-31 decembrie 2010 raportat la zilele efectiv lucrate, actualizată cu indicele de inflaţie de ia data naşterii dreptului până la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale B.N.R. calculate de la momentul naşterii dreptului până la data plăţii efective; a obligat pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 şi 2010 raportat la zilele efectiv lucrate, conform ari. 30 din contractul colectiv la nivel de grup de unităţi din transport feroviar actualizat cu indicele de inflaţie.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului de acţiune cu privire la obligarea la plata premiului pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 şi a respins această cerere; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru celelalte capete de cerere.
Cererea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 30 martie 2013.
Nemulţumită de soluţie, pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA a declarat apel împotriva acestei hotărâri judecătoreşti la data de 14 aprilie 2014.
Prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a dispus (în urma cererii formulate de Five Sprl, în calitate de administrator judiciar al SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA) suspendarea cauzei, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (act normativ abrogat la data de 28 iunie 2014 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de preinsolvenţă şi insolvenţă), reţinând că prin încheierea din 3 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIl-a civilă, a admis cererea debitorului SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, iar în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a deschis procedura generală împotriva debitorului şi a desemnat administrator judiciar provizoriu pe Five Sprl.
Împotriva încheierii din 16 septembrie 2014 a declarat recurs pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator judiciar Five Sprl.
Recurenta susţine că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, împrejurare ce trebuia a fi observată de către instanţa de apel în exercitarea rolului său activ.
Recurenta nu a indicat temeiul juridic al recursului.
La Înalta Curte recursul a fost înregistrat în data de 30 octombrie 2014 şi fost repartizat spre soluţionare completului CF7.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs şi a întâmpinării formulate de intimatul Ţ.V., prin care acesta a susţinut admisibilitatea recursului, a solicitat admiterea lui şi continuarea judecăţii la Curtea de Apel Iaşi.
La data de 30 ianuarie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Completul de filtru C7, la data de 03 februarie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 40-51 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Nu au fost înregistrate la dosarul cauzei puncte de vedere la raport.
Întrucât nu toţi membrii completului au fost de acord asupra admisibilităţii căii de atac, prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen în şedinţă publică, la data de 15 mai 2015, conform art. 493 alin. (6) şi (7) C. proc. civ.
Recursul este admisibil pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ. asupra suspendării judecării procesuiui instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2) recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesuiui atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei, pronunţate în apel, într-un litigiu de muncă, litigiu care nu este supus recursului potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., text legal anterior menţionat, rezultă că recursul este admisibil în principiu, întrucât textul, în teza I nu face distincţie, după cum încheierea de suspendare a judecăţii este pronunţată într-o cauză în care hotărârea care finalizează procesul este sau nu definitivă şi, întrucât potrivit tezei a II-a, numai când suspendarea judecăţii a fost dispusă de Înalta Curte, hotărârea este definitivă. Recursul împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii cauzei pronunţată de o judecătorie, un tribunal sau o curte de apel este admisibil, indiferent că procesul se finalizează cu o hotărârea nedefinitivă sau definitivă. Numai recursul declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii cauzei pronunţate de Înalta Curte este inadmisibil. Textul reglementează o singură excepţie de la regula posibilităţii atacării separate a încheierii de suspendare a judecăţii cauzei, neputând fi extinsă această excepţie.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor recurentei, a întâmpinării formulate de intimatul-pârât Ţ.V., având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele următoare:
Prioritar, se impune a se preciza că în raport de motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, neîncadrate în drept de către recurentă acestea vizează greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale, critica încadrându-se motivului de nelegaiitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, prezenta cale de atac urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegaiitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.
De asemenea, se impune a se face menţiunea cu privire la cadrul normativ incident cauzei.
La data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, care a abrogat Legea nr, 85/2006.
Potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014 procesele începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.
Cererea de suspendare formulată de Five Sprl în calitate de administrator judiciar al pârâtei debitoare SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Se reţine însă că, urmare a cererii formulate de debitoarea SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA la data de 20 august 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin încheierea din 03 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 28428/3/2014, a constatat deschisă procedura insolvenţei cu privire la aceasta, în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi a desemnat administrator judiciar provizoriu pe Five Sprl.
Prin urmare, se constată că în mod greşit, instanţa de apel a menţionat în cuprinsul încheierii ce face obiectul prezentei căi de atac, ca temei de drept al suspendării apeiuiui, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât procedura insolvenţei pârâtei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 85/2011, devenind aplicabile prevederile art. 75 din acest act normativ.
Potrivit art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, în temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvenţă a pârâtei, "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civiie din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi.
Prin urmare, din interpretarea sistematică şi literală a dispoziţiilor legale evocate rezultă că legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept, căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii.
În cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, cu privire la pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I R.L.U. SA, debitoare a obligaţiei de plată către reclamantul Ţ.V. a diferenţei dintre drepturile salariale (conform sentinţei civiie nr. 777 din 03 martie 2014 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă), prin încheierea din 03 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă.
De asemenea, se reţine că acţiunea reclamantului Ţ.V. a fost înregistrată anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenţei cu privire la pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, respectiv ia data de 30 aprilie 2013.
Totodată, apelul împotriva sentinţei tribunalului a fost promovat de debitoarea SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA la data de 14 aprilie 2014.
Reiese deci că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a căii de atac, prevăzut de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pentru motivele arătate anterior.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator judiciar Five Sprl împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea recurată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate, admite recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, prin administrator judiciar Five Sprl, cu sediul în Bucureşti, sector 1, în contradictoriu cu intimatut-reclamant Ţ.V., domiciliat în sat Cozmeşti, com. Stolniceni Prajescu, jud laşi, cu domiciliul ales la Cabinet individual de avocatură G.R., cu sediul în Roman, jud. Neamţ, şi intimata-pârâtă SC C.F.R. I.R.L.U. SA, secţia Ilru Paşcani, cu sediul în Paşcani, jud. Iaşi, împotriva încheierii din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza Curţii de Apel laşi pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., decizia se va comunica părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1304/2015. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1306/2015. Civil → |
|---|
