ICCJ. Decizia nr. 1302/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1302/2015
Dosar nr. 5789/2/2014
Şedinţa publică din 15 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2002, pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 5387/2092, reclamantul H.M.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.N. şi D.E., H.A. şi H.P., l.B.N. şi l.B.A., B.E.D.A. şi B.C., G.D.I. şi D. (G.) I., E.D.G., R.E., R.R. şi R.M. şi în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin primarul general, constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul din, sector 4, constatarea inexistenţei dreptului de proprietate a statului şi, în consecinţă, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamente şi, totodată, înlăturarea bunei credinţe a statului şi a cumpărătorilor; de asemenea, a solicitat restituirea imobilului în posesia reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 282 din 18 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, în urma invocării din oficiu a necompetenţei materiale, a admis excepţia şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, cu motivaţia că cererea principală constituie într-o acţiune în constatare a nulităţii absolute a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a căror valoare nu depăşeşte 2 miliarde lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1792 din 26 februarie 2010, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950 în temeiul art. 246 C. proc. civ.; a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare referitor la apartamentele, situate în imobilul din, sector 4 şi s-a acordat termen pentru soluţionarea cestora la 29 martie 2010; a admis cererea formulată de reclamantul H.D. în contradictoriu cu pârâţii D.N., D.E., D.C.M., B.E.D., B.C., E.D.G., E.A.S., R.R., R.M., Primăria Municipiului Bucureşti (Municipiul Bucureşti) şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti; a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare; contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul nr. I; contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul nr. 9; contractul din 1973 privind apartamentul nr. 7; contractul din 06 ianuarie 1997 privind apartamentul nr. 2 şi contractul din 25 octombrie 1996 privind apartamentul nr. 13 situate în imobilul din sector 4 Bucureşti şi au fost obligaţi pârâţii D.N., D.E., D.C.M., B.E.D. şi B.C., E.D. şi E.A., R.R. şi R.M., ia restituirea în natură a apartamentelor către reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 620 din 5 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii B.C., B.E., R.R., R.M., D.N., D.E. şi E.D.G. împotriva sentinţei civile nr. 1792 din 26 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti; a admis apelurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi D.M.C., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului D.M.C. privind apartamentul din sector 4, ca neîntemeiată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin Decizia civila nr. 358 din data de 05 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reci amant H.M.D.G., de recurenţi i-pârâţi B.C. şi B.L.P. (moştenitoarea defunctei B.E.D.A.), de recurenţii-pârâţi E.A.S., E.D.G., de recurenţii-pârâţi D.N., D.E. şi de către recurenţi i-pârâţi R.R. şi R.M., împotriva Deciziei civile nr. 602/A din 05 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 12472/4/2005.
Împotriva acestei decizii, la data de 19 septembrie 2014 a formulat cerere de revizuire pârâtul B.C., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 5789/2/2014.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de ari. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat faptul că, la data pronunţării deciziei atacate, exista deja o alta decizie definitivă si irevocabilă, pronunţată de aceeaşi instanţa într-o cauză disjunsă din acelaşi dosar, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat o situaţie de rapt total diferită faţă de aceea care a fost luată în considerare la soluţionarea prezentului litigiu. Cauza respectivă, disjunsă ca urmare a faptului că o parte dintre apartamentele revendicate fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, a făcut obiectul Dosarului nr. 4010/4/2010 şi a fost soluţionată definitiv şi irevocabil prin Decizia civilă nr. 2136/R din 10 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Pe lângă situaţia apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, prin aceasta decizie a fost tranşată şi situaţia apartamentului nr. 10, care a fost cumpărat de pârâţii G.D.I. şi P.I. în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul din 1997, aşadar în aceleaşi condiţii ca şi revizuentul.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a justificat promovarea cererii pe existenţa a două înscrisuri noi, ce emană de la autorităţile publice, în cauză fiind îndeplinite cerinţele legale privitoare la admisibilitate, respectiv este vorba despre descoperirea unor înscrisuri noi, cu caracter doveditor, determinante, existente la data pronunţării hotărârii atacate şi care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Prin Decizia nr. 1867 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cu minori şi de familie, a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 358 din 05 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul B.C.; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., formulată de revizuentul B.C. împotriva aceleiaşi decizii civile.
Cauza fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 5789/2/2014.
Totodată, la data de 19 septembrie 2014, revizuentul B.C. a promovat o nouă cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 358 din 05 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, identică ca motivare cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, şi pe care a depus-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind înregistrată sub nr. 3292/1/2014 şi soluţionată prin Decizia nr. 3299 din 25 noiembrie 2014, prin care s-a dispus respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi declinarea competenţei soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se, în esenţă, că, în raport de data pronunţării ultimei deciziei, respectiv 05 martie 2014, termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se împlineşte la data de 05 aprilie 2014, astfel că cererea de revizuire promovată a fost înregistrată la data de 19 septembrie 2014, a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege.
Intimatul H.M.D.G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar la termenul de judecată din 15 mai 2015, în urma decesului acestui intimat, au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimaţii H.L., V.R. şi B.M., pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 1201 C. civ. vechi, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate. Autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare fâcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre în scopul de a se realiza o bună administrare a justiţiei.
În speţă, revizuentul B.C. a formulat două cereri de revizuire identice, întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulate împotriva aceleiaşi Decizii nr. 358 din 05 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, existând astfel tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Ambele cereri au fost formulate la data de 19 septembrie 2014, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza ultimă C. proc. civ., în raport de data pronunţării ultimei deciziei, respectiv 05 martie 2014.
Prima cerere de revizuire a formulat obiectul Dosarului nr. 3292/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind soluţionată prin Decizia nr. 3299 din 25 noiembrie 2014, prin care s-a dispus respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi declinarea competenţei soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Or, în măsura în care rezolvarea dată asupra unei cereri de revizuire priveşte persoane, temeiuri juridice, motive si apărări ce fac obiectul unei cereri de revizuire ulterioare, cu conţinut identic, această nouă cerere de revizuire nu constituie decât o repetare a cetei deja soluţionate, intrând în coliziune cu dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Contrar susţinerilor reprezentantei intimaţilor, în sensul că autoritatea de lucru judecat ar fi incidenţă numai cu privire la excepţia de tardivitate reţinută prin decizia anterioară, iară a se putea trece peste excepţia de tardivitate a cererii de revizuire dedusă judecăţii în prezenta cauză, se reţine că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, autoritatea de lucru judecat nu se ataşează doar hotărârilor care au soluţionat cauza pe fondul ei, ci, deopotrivă şi acelora care au judecat pricina pe baza unei excepţii, în aceste din urmă situaţii, ale necercetării fondului raporturilor juridice, o eventuală reluare a dezbaterilor fiind posibilă numai în măsura în care se invocă împrejurări noi care ar putea scoate, din sfera excepţiei autorităţii de lucru judecat, hotărârea anterioară.
Cum în speţa, sesizând pentru a doua oară instanţă cu o cerere de revizuire identică cu prima, revizuentul se regăseşte în aceeaşi situaţie (de nerespectare a termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (5) pct. 1 teza ultimă C. proc. civ.), va funcţiona excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la prima hotărâre, Decizia nr. 3299/2014, câtă vreme nu a fost adus în dezbatere nici un element nou, iar asupra pricinii în această stare, instanţa s-a pronunţat deja.
Aşadar, pe aspectul tranşat, tardivitatea cererii de revizuire, hotărârea anterioară are autoritate de lucru judecat, iar reluarea dezbaterilor, pentru a se ajunge la excepţia tardivităţii prezentei cereri de revizuire ar fi fost posibilă numai în situaţia în care s-ar fi invocat elemente noi, care să înlăture incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că în cauză este întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. vechi, în condiţiile în care anterior, prin Decizia nr. 3299 din 25 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.C. împotriva Deciziei nr. 358 din 5 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin urmare, având în vedere considerentele sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, pentru autoritate de lucru judecat, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.C. împotriva Deciziei nr. 358 din 5 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1293/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1304/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
