ICCJ. Decizia nr. 138/2015. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 138/2015
Dosar nr. 3215/114/2013
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ. coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind legea insolvenţei, suspendarea judecăţii apelului declarat de reclamantul L.I. împotriva sentinţei nr. 1191 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC SC H. SA prin Sucursala H. Buzău, reprezentată de administrator judiciar SC E.I. Sprl, până la soluţionarea cauzei având ca obiect procedura insolvenţei a intimatei pârâte.
Împotriva încheierii din 24 aprilie 2014 a declarat recurs pârâta SC H. SA prin Sucursala H. Buzău reprezentată de Administrator Judiciar SC E.I. Sprl.
Recurenta pârâtă susţine că prin încheierea recurată instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Arată că soluţia instanţei de fond se fundamentează pe coroborarea forţată, nefirească a doua texte legate antinomice: unul vizând suspendarea facultativă - art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - „instanţa poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege”; altul vizând suspendarea de drept - art. 36 din Legea 86/2006 - „începând de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, sunt suspendate de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”
Arată că instanţa de control judiciar este chemată să decidă care anume dispoziţii legale vizând suspendarea sunt susceptibile de aplicabilitate la speţă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dacă speţa dedusă judecaţii, prin particularităţile ei, se încadrează în litera şi spiritul textului de lege vizând suspendarea.
Astfel, recurenta arată că este în stare de insolvenţă de la 20 iunie 2012 (sentinţa civilă nr. 7.222 din 20 iunie 2012 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă), fiind desemnat Administrator judiciar E.I. Sprl, ceea ce înseamnă, în virtutea principiului specialia generalibus derogont, că, pentru toate acţiunile de specificitatea celor enumerate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, pendinte la data deschiderii procedurii insolvenţei, îşi găseşte aplicabilitatea art. 36 din Legea nr. 85/2006, tocmai pentru a da eficienţă caracterului colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei.
Fiind în contextul factual al procedurii insolvenţei ce reglementează suspendarea de drept, este neîndoios că art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ce reglementează cazurile de suspendare facultativă, nu-si găseşte aplicarea, eficientarea lui în atare context neputând fi calificată decât ca o eroare procedurală, susceptibilă de sancţiunea nulităţii.
Aşadar, textul special prevalează principial celui general. Mai mult, în nici un caz nu se poate susţine că art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-ar încadra în sintagma art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ. -„alte cazuri prevăzute de lege”, pentru simplul şi incontestabilul motiv ca art. 36 din Legea nr. 85/2006 reglementează o suspendare de drept şi nu una facultativă la care se referă art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.
Or, pentru corecta şi justa soluţionare, instanţa de control judiciar va trebui să stabilească dacă, în procedura insolvenţei fiind, trebuie dată eficienţă suspendării de drept prescrisă prin art. 36 din Legea nr. 85/2006 în sensul de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile unei atare suspendări.
Astfel, din economia art. 36 din Legea nr. 85/2006 rezultă condiţiile cumulative ce trebuie satisfăcute pentru a opera o suspendare de drept:
- să fie vorba despre o acţiune judiciară ce vizează realizarea unei creanţe, pendinte la data deschiderii procedurii insolvenţei. Or, văzând data la care a fost promovată cererea de chemare în judecată a reclamantei, se poate observa că aceasta se situează după data deschiderii procedurii insolvenţei, ceea ce înseamnă că nu este satisfăcută una din exigenţele art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Aşadar, instanţa de control judiciar urmează să constate că art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost greşit aplicat de instanţa de apel, la fel cum greşit a fost aplicat şi art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ., în speţa de faţă negăsindu-şi aplicarea, de altfel, nici unul dintre textele de lege ce reglementează suspendarea (legală sau facultativă).
Greşita aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ. , se vădeşte şi din perspectiva faptului că instanţa de apel a suspendat o cauză care la fond a fost soluţionată pe excepţia dirimantă a decăderii reclamantului din dreptul de a-şi realiza o creanţa născută înainte de data deschiderii procedurii, excepţie ce a fost invocată în fata instanţei de fond. Cererea de chemare în judecată a reclamanţilor a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei decăderii acestora din dreptul de a-şi realiza creanţa născută anterior deschiderii procedurii, fundamentată pe dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 85/2006 în contextul în care reclamantul nu a formulat declaraţie de creanţă, nefiind drept urmare, înscris în tabelul de creanţe. Aşadar, în contextul în care ne confruntam cu două excepţii - excepţia decăderii şi excepţia suspendării cauzei - este fără tăgadă că excepţia ce va trebui soluţionată cu prioritate şi definitiv este cea a decăderii reclamantului din dreptul de a-şi realiza creanţa, ca excepţie dirimantă. Practic instanţa de apel a fost investită chiar de către apelantul-reclamant pentru a analiza dacă sentinţa instanţei de fond prin care cererea de chemare în judecata a fost respinsă ca o consecinţă a admiterii excepţiei decăderii, este sau nu una temeinică şi legală. Or, instanţa de apel, în loc sa tranşeze aceasta excepţie dirimantă ce face de prisos punerea în discuţie a suspendării judecării cauzei, a soluţionat nefiresc, cu prioritate, excepţia suspendării invocată de apelantul-reclamant. Numai în măsura în care soluţia dată de instanţa de fond de admitere a excepţiei decăderii reclamantului din dreptul de a-şi realiza creanţa nu va fi menţinută de toate gradele jurisdicţionale, se va putea găsi pertinentă punerea în discuţie a excepţiei suspendării.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecaţii apelului la Curtea de Apel Ploieşti.
În procedura de filtrare a recursurilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 493 din Noul C. proc. civ., magistratul asistent a referat că recursul este inadmisibil cu motivarea că încheierea de suspendare a judecăţii nu poate fi supusă, separat, acestei căi de atac câtă vreme hotărârea dată pe fond în litigiul ce poartă între părţi nu este supusă recursului, fiind definitivă.
Raportul a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima punctul de vedere conform art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ. Recurenta pârâtă a depus punctul său de vedere.
Întrucât nu toţi membrii completului au fost de acord asupra admisibilităţii recursului, prin Încheierea din camera de consiliu de la 5 decembrie 2014 s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen în şedinţă publică conform art. 493 alin. (6) şi (7) din Noul C. proc. civ.
Recursul este admisibil pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 414 din Noul C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea este definitivă.
Întrucât textul, în teza I-a nu face distincţie, după cum încheierea de suspendare a judecăţii este pronunţată într-o cauză în care hotărârea care finalizează procesul este sau nu definitivă şi întrucât potrivit tezei a II-a numai când suspendarea judecăţii a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă, recursul împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii cauzei pronunţată de o judecătorie, un tribunal sau o curte de apel este admisibil, indiferent că procesul se finalizează cu o hotărârea nedefinitivă sau definitivă. Numai recursul declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii cauzei pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție este inadmisibil. Textul reglementează o singură excepţie de la regula posibilităţii atacării separate a încheierii de suspendare a judecăţii cauzei, neputând fi extinse aceste excepţii.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, instanţa de apel, în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Potrivit textului „ De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”. Litigiul de faţă are ca obiect valorificarea unei creanţe împotriva unei societăţi aflate în procedura insolvenţei. Potrivit textului, instanţa învestită cu o astfel de acţiune este obligată să dispună suspendarea judecăţii, creditorul respectiv urmând să-şi valorifice creanţa în procedura insolvenţei, prin depunerea unei declaraţii de creanţă, cu etapele subsecvente prevăzute pentru stabilirea masei pasive. Textul este o aplicaţie a caracterului concursual al procedurii insolvenţei, reglementând un caz de suspendare obligatorie a judecăţii din momentul în care se constată îndeplinite condiţiile textului: creditorul să urmărească realizarea unei creanţe băneşti şi debitorul să se afle în procedura de insolvenţă. Suspendarea operează în orice stare a judecăţii cauzei. Astfel, curtea apreciază că în mod corect instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 86/2006, neavând relevanţă faptul că la data deschiderii procedurii acţiunea era pendinte sau acesta s-a introdus ulterior. Nu are relevanţă nici soluţia atacată cu apel, instanţa de apel fiind obligată să suspende judecata apelului de îndată ce sunt îndeplinite condiţiile textului. Astfel, nu se reţine o încălcare a normei de procedură cuprinse în legea specială.
În ce priveşte aplicarea coroborată a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu art. 413 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ. (instanţa poate suspenda judecata (…) 3. În alte cazuri prevăzute de lege), Curtea constată că într-adevăr, instanţa de apel a indicat greşit dispoziţiile art. 413. Raportarea corectă era la art. 412 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. (judecarea cauzelor se suspendă de drept (…) 8. În alte cazuri prevăzute de lege). Dar, independent de raportarea sau nu la norma generală, prevăzută de codul de procedură civilă, indicarea temeiului legii speciale era suficientă pentru legalitatea măsurii suspendării. Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din N. C. proc. civ., casarea se poate cere numai atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Or, independent de raportarea sau nu la norma generală, indicarea corectă a normei speciale era suficientă şi deci indicarea unui text greşit din norma generală la care se raportează textul din norma specială nu atrage nulitatea hotărârii recurate.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat şi că în cauză operează o suspendare obligatorie, potrivit normei speciale, independent de trimiterea sau nu la norma generală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate, respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H. SA prin Sucursala H. Buzău prin Administrator Judiciar SC E.I. Sprl împotriva încheierii din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2015. Civil. Expropriere. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 142/2015. Civil → |
|---|
