ICCJ. Decizia nr. 142/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 142/2015
Dosar nr. 4780/120/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 16 ianuarie 2015
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. 1629/109 din 03 aprilie 2014 reclamanţii l.G., T.G., P.E.C., A.G., A.G.L., D.A.M., B.E.L., E.C.I., D.D.D., F.A., M.F., F.A.M., P.L., R.A., S.M.l., V.F., C.M., B.V., B.S., B.F.G., B.M., C.C.M., C.I., C.M.H., C.I.N., C. (Ş.) M.E., D.l.M., D.M.G., D.L., G.M., G.R.E., M.V.G., M.C., M.G., M.M.C., M.L., M.M.l., M.E.C., M. (S.) L.M., N.E.M., N.F.M., O.G., O. (C.) V., P. (S.) A.M., P.N., R.I., R.M.C.E., S.F., S.E.E., S. (T.) A.M., S.I.G., S.G., Ş.M., Ş.F., T. (G.) A.I., T.C.l., V.N., D.N.P., S.M., S.F., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş obligarea pârâţilor în solidar, la piaţa de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, începând cu data pronunţării hotărârilor judecătoreşti ce constituie titluri executorii potrivit dispoziţiilor art. 274 C. muncii, republicat (fost art. 289 din acelaşi act normativ) şi în continuare, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariate, conform titlurilor executorii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 27 mai 2014 numita B.E.C. a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale datorate pentru sumele obţinute prin următoarele titluri executorii: sentinţa civilă nr. 691/cm din 31 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosar nr. 2063/109/2007, definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 14/cm din 11 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosar nr. 2805/109/2007, definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 153/cm din 22 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosar nr. 3646/109/2007, definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 488/cm din 29 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosar nr. 568/109/2008, definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 95/F din 15 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosar nr. 1965/109/2008, definitivă şi irevocabilă.
La data de 15 iulie 2014 pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1768 din 14 octombrie 2014 Tribunalul Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa dosarul a fost înregistrat sub nr. 4780/120/2014.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 02 decembrie 2014 reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Argeş, suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Reclamanţii au susţinut că Tribunalul Argeş a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 124 C. proc. civ., apreciind că acestea se referă la toate instanţele din circumscripţia curţii de apel, deşi legiuitorul nu a avut în vedere o astfel de interpretare şi că în alegerea competenţei au avut în vedere disp. art. 266 teza finală coroborate cu art. 269 alin. (2) C. muncii, dar şi dispoziţiile speciale cuprinse în art. 127 C. proc. civ., care nu sunt încălcate tocmai pentru că nu îşi desfăşoară activitatea, la instanţa sesizată prin acţiunea de faţă.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin încheierea din 4 decembrie 2014, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut următoarele considerente:
Reclamanţii, care au calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Piteşti, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş în vederea acordării dobânzii legale la sumele stabilite prin titluri executorii.
Conform dispoziţiilor art. 269 C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Făcând în cauză aplicarea acestor prevederi legale, tribunalul a constatat că instanţa competentă teritorial pentru soluţionarea acestui conflict de muncă este Tribunalul Argeş, reclamanţii fiind domiciliaţi pe raza de competenţă a acestui tribunal.
Instanţa a constatat că în cauză nu se pot face aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ. privitoare Ia competenţa facultativă, care prevăd că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", cauza fiind înregistrată din această cauză pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, întrucât reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Argeş, ci la Judecătoria Piteşti, aşa cum s-a reţinut mai sus.
De altfel, prevederile C. muncii se înscriu în reglementare specială, şi prin urmare derogatorie de la dreptul comun, dobândind un caracter prioritar în aplicare, dincolo de aspectul că prevederea C. proc. civ. nu se aplică în speţa de faţă, care este fondată pe o altă situaţie de fapt.
Tribunalul Dâmboviţa a constatat, aşadar, că instanţa competentă teritorial pentru soluţionarea cauzei este Tribunalul Argeş, în lumina dispoziţiilor C. muncii, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamanţi şi a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Argeş.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Argeş la 15 noiembrie 2013, reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul sau locul de muncă reclamanţii, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Piteşti şi nu la Tribunalul Argeş, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea magistratul ce are calitatea de reclamant.
Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.
Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.
În acest context, sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, ca reglementare specială, şi prin urmare derogatorie de la dreptul comun, dobândind un caracter prioritar la aplicare.
Ca atare, având în vedere că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Piteşti şi nu la Tribunalul Argeş, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Argeş, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi au locul de muncă reclamanţii, alegerea între instanţa de la domiciliul reclamanţilor sau cea în a cărei circumscripţie îşi au locul de muncă, fiind exclusiv la îndemâna reclamanţilor în exercitarea drepturilor procedurale prevăzute de art. 116 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2015. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 11/2015. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
